luni, mai 8th, 2023

 

Spotivii CS Știința Petroșani, pe podium la Campionatul Național Universitar de Taekwondo WT

În data de 6 mai 2023 s-a desfășurat, la București, Campionatul Național Universitar, competiție care a reunit sportivi din cluburile universitare ale României. Clubul ”Știința” Petroșani, a fost reprezentat la acest eveniment sportiv, de doi dintre sportivii secției de Taekwondo WT, respectiv Alexandra Rache și Claudiu Popescu. Ambii au avut o evoluție foarte bună, Alexandra Rache reușind să își mențină titlul de campioană națională universitară și în acest an, iar Claudiu Popescu s-a clasat, la rândul său, pe podium, ocupând locul 3. Alexandra Rache a reprezentat Facultatea de Științe aCItește mai departe


Social-democrații din Lupeni, uniți pentru cauza Ștefaniei din Vulcan

În noianul de probleme cu care se confruntă mulți dintre semenii noștri, povestea micuței Ștefania Corcheș din Vulcan a sensibilizat întreaga comunitate a Văii Jiului, iar sute de oameni, firme, organizații au răspuns apelului lansat de mama acesteia, făcând posibilă strângerea sumei de bani necesare pentru ca fetița de 12 ani să poată fi operată pe coloană, la o clinică privată din București, cu spranța că această operație îi va putea reda copilăria fericită. După ce acum un an și jumătate tatăl Ștefaniei și al surorii sale și-a pierdut laCItește mai departe


30 de școli participă simultan, pe 29 mai 2023, la ediția de vară a târgului Narada „Împreună pentru școala noastră” pentru a-și autofinanța reparațiile de infrastructură

Pe 29 mai, Narada organizează cel de-al doilea târg „Împreună pentru școala noastră”, pentru a ajuta 30 de unități de învățământ să strângă fondurile necesare reparațiilor de infrastructură care pot afecta siguranța elevilor. În prezent, numai în 11 județe din România numărul școlilor care au rețele electrice mai vechi de 20 de ani se ridică la 1160, iar dintre acestea, peste 100 reprezintă un real pericol pentru siguranța elevilor. În plus, potrivit declarației fostului ministru al educației, Sorin Cîmpeanu, 1,2 milioane de elevi din România învață în școli cu oCItește mai departe


Amenzi de până la 5000 de lei pentru românii care dețin aceste rase de câini : se schimbă legea în România

Legislația pentru posesorii de animale de companie va deveni semnificativ mai aspră pentru români în următoarea perioadă. O nouă inițiativă duce amenzile până la 5000 de lei pentru cei care au anumite tipuri de câini. Ordonanța de Urgență nr.55/2002 prevede sancțiuni între 1500 și 3000 de lei pentru persoanele din România care își scot la plimbare câinii fără botniță, zgardă, lesă și ham, cu o mențiune foarte importantă. Amenzile respective sunt prevăzute doar pentru câinii periculoși, cei care atacă sau mușcă fără a fi provocați și cei care au fostCItește mai departe


PERCHEZIȚII în HUNEDOARA și alte 2 județe, la persoane bănuite de trafic de droguri

La data de 4 mai 2023, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, au efectuat 3 de percheziții domiciliare, în județele Alba, Hunedoara și Cluj, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii.Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – 2023, 3 persoane ar fi vândut droguri de risc și noi substanțe psihoactiveCItește mai departe


O călătorie în timp, pe scena Galei aniversare Pentru Voi, ediția a XV-a

O călătorie în timp, prin lumi și povești personale, prin frânturi de istorie și bucăți din viața cotidiană din trecut – Timișoara trecutului. Adus în fața noastră prin montări de excepție, cu elemente de realitate augmentată și imagini de arhivă cu unele clădiri emblematice, orașul-cetate și-a deschis porțile trecutului într-o singură seară prin mozaicuri de povești ale ferestrei sufletului uman. Cu prilejul desfășurării Galei Pentru Voi, ediția a XV-a, echipa Spotlight Heritage Timișoara a avut plăcerea de a organiza un eveniment caritabil, un spectacol ce a adus pe scena SăliiCItește mai departe


La Uricani prin formă unele dintre cele mai frumoase locuri de joacă pentru copii din Valea Jiului

Modernizarea locurilor de joacă pentru copii nu este doar un deziderat al edililor din orașul Uricani, ci un fapt concret certificat prin lucrările deja realizate în modernizarea unora dintre locurile de joacă existente pe raza localității, care au devenit un punct de atracție pentru copiii din toate cartierele orașului. Iar ambițiile reprezentanților administrației locale de la Uricani în acest domeniu, apreciat și solicitat de cetățeni s-au dovedit a fi însă și mai mari. Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu spune că, în acest scop, sunt în plină derulare o serie deCItește mai departe


Săptămâna verde, Ziua Independenței și jubileul „Linia ferată din Defileul Jiului – 75 de ani” – într-o călătorie cu trenul !

Cca. 200 de elevi de ciclul primar de la școlile „I.G. Duca” și „Avram Stanca” din Petroșani vor face, în zilele de 8 și 9 mai 2023, o excursie cu trenul la Tg. Jiu. Plecarea din stația CFR Petroșani – la ora 08:15, iar întoarcerea, la ora 16:05. Deplasarea elevilor se înscrie în proiectul cultural – educativ„Calea ferată – calea spre un mediu înconjurător sănătos”, proiect promovează utilizarea transportului feroviar de călători ca mod de protejare a mediului înconjurător și care vine în întâmpinarea programului școlar „Săptămâna Verde”. Călătoria cuCItește mai departe


Universitatea din Petroșani găzduiește cea de-a patra reuniune europeană a membrilor Consorțiului academic EURECA-PRO

Rectorii Universităților din cadrul Consorțiului academic european EURECA-PRO, dar și peste 100 de cadre universitare și studenți din țări europene precum Austria, Spania, Germania, Polonia, Italia, Franța și Belgia vor fi prezenți la Petroșani, în perioada 8-12 mai 2023. Aceștia se reunesc, la Universitatea din Petroșani, pentru cea de-a patra reuniune europeană a instituțiilor academice reunite în cadrul Consorțiului EURECA-PRO, eveniment găzduit de instituția de învățământ superior din Valea Jiului. ”Este pentru noi un eveniment deosebit de important care aduce în Valea Jiului studenți și cadre didactice, dar și rectoriiCItește mai departe


Atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, a început în forță sezonul în aer liber

Sezonul atletic în aer liber a început bine pentru săritoarea în lungime Florentina Iușco, de la CSM Deva, care a câștigat primul concurs al anului de pe stadion. Astfel, sportiva pregătită de profesorul Nicolae Alexe confirmă forma bună din sezonul de sală, când a cîștigat un titlu național, la triplusalt și unul de vicecampioană a țării la sărituroi, în cea din urmă probă reprezentând România la Campionatele Europene. În primul concurs atletic al sezonului în aer liber, „Memorial Cluj Napoca”, care a avut loc sâmbătă, 6 mai, Florentina Iușco, deCItește mai departe


”Ancestral” – o invitație la reîntâlnirea cu arta maestrului Petru Ilie Birău

S-au scurs 57 de ani de când a venit pe lume artistul Petru Ilie Birău, cel prematur strămutat în ceruri cu aproape doi ani în urmă, iar în amintirea acestuia familia, prietenii și întreaga comunitate culturală a Petrilei și a Văii Jiului au decis să marcheze ziua de naștere a lui Petrică Birău (12 mai 1966) într-un mod în care artistului i-a plăcut să-și trăiască întreaga sa viață. Este motivul pentru care iubitorii de artă, dar și toți cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și l-au admirat pe artistul plasticCItește mai departe


Rezultate de excepție ale sportivilor din Valea Jiului la Cupa Europeană de Tineret din Catez – Slovenia

Sportivii din Valea Jiului au avut o evoluție de excepție la Cupa Europeană de Tineret, o importantă competiție europeană de tir cu arcul care s-a desfășurat în aceste zile la Catez, în Slovenia. Astfel, la diviza compound, Judea Mirel a reușit performanța de a obține două medalii de bronz, una la individual după ce a câștigat finala mică a competiției în fața reprezentantului țării gazdă, Jevsnik Tim, după o partidă pe care a condus-o de la cap la coadă, și o alta la echipe compound masculin U21, alături de Alexandrescu RareșCItește mai departe


Guvernul a aprobat cifrele de școlarizare pentru anul școlar și universitar 2023- 2024

Executivul a aprobat cifrele de școlarizare propuse pentru învățământul preuniversitar de stat și pentru învățământul superior de stat în anul școlar/universitar 2023-2024. Astfel, pentru educația timpurie (creșe și grădinițe) este alocat un număr de 665.000 locuri. Pentru învățământul primar sunt prevăzute 933.000 locuri, iar pentru învățământul gimnazial cu frecvență la zi sunt prevăzute 813.000 locuri. Pentru învățământul liceal – clasa a IX-a sunt prevăzute 134.000 de locuri pentru învățământul de zi, la care se adaugă 9.500 de locuri pentru învățământ seral şi cu frecvență redusă. Totodată, 16.000 de locuri suntCItește mai departe


Județul Hunedoara este gazda unei etape naționale a Olimpiadei Sportului Școlar

Sute de tineri sportivi, componenți ai echipelor reprezentative de volei-băieți din cadrul mai multor unități de învățământ gimnazial din țara noastră, participă, în aceste zile la etapa națională a Olimpiadei Sportului Școlar care, pentru această disciplină sportivă, se desfășoară la Deva, în județul Hunedoara. Evenimentul are loc î perioada 04-07 mai 2023, în organizarea Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, Instituția Prefectului, Serviciul Județean de Ambulanță, Inspectoratul Județean de Jandarmi ,,Decebal” Hunedoara, Primăria Municipiului Deva și Primăria Municipiului Hunedoara. La această competiție participă echipele câștigătoare aCItește mai departe


”Pomul vieții”, expoziție personală a artistului Dinu Câmpeanu, la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva

La Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva va avea loc în data de 9 mai 2023, începând cu ora 17.00, vernisajul expoziției personale de artă plastică intitulată ”Pomul vieții”, în cadrul căreia vor fi expuse lucrări semnate de artistul Dinu Câmpeanu. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara și DGAMPT Hunedoara, în colaborare cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Dinu Câmpeanu este un cunoscut și apreciat sculptor român contemporan. Născut la București, în 1946, este absolvent al Academiei de Artă din București (în 1973) și membru titularCItește mai departe