miercuri, august 23rd, 2023

 

Crucea Roșie Petroșani demarează ”Vânătoarea de comori”, sâmbătă, 26 august, în Parcul ”Carol Schreter”

Un inedit proiect al Subfilialei de Cruce Roșie din municipiul Petroșani, propune celor mari și celor mici derularea unui eveniment caritabil, prin intermediul distracției și ajutorului umanitar. În acest sens, Subfiliala de Cruce Roșie Petroșani va invită sâmbăta, 26 august, între orele 12:00 – 19:00 în Parcul Central ,,Carol Shreter” la un eveniment special, intitulat ,,Vânătoarea de comori”. În cadrul evenimentului organziatorii au pregătit mai multe ateliere care se vor desfășura în intervalul orar 12:00 – 19:00, oferindu-le participanților posibilitatea de a alege atelierul preferat. ”Prin atelierele distractive, vânătoarea deCItește mai departe


Ajutoarele de deces vor fi plătite de CJAS Hunedoara prin cont bancar

Un comunicat al Casei Județene de Pensii Hunedoara informează că, în contextul implementării strategiei de digitalizare la nivelul instituțiilor publice din România, Casa Județeană de Pensii Hunedoara recomandă beneficiarilor săi încasarea ajutoarelor de deces prin cont bancar. În aceste condiții, persoanele care fac dovada că au suportat cheltuielile de deces pentru un asigurat / pensionar / membru de familie al acestora, cu ocazia depunerii documentelor de acordare a ajutorului de deces, vor mai prezenta și un extras de cont cu codul IBAN al cărui titular este solicitantul. Pentru pensionarul /CItește mai departe


Audiențe la Petroșani

Joi, 24 august 2023, administratorul public al Consiliului Județean Hunedoara, domnul Costel AVRAM, va susține programul de audiențe la Biroul Teritorial din Petroșani, între orele 09.00 – 10.00. Biroul Teritorial al Consiliului Județean Hunedoara este situat în Petroșani, pe str. Universității, nr. 20 (în spatele Complexului Comercial Jiul).


SIMfest la SIMeria… după 20 de ani

SIMERIA, orășelul cunoscut mai degrabă ca nod de cale ferată, dar despre care puțini știu că a găzduit primul cinematograf din Transilvania, revine, pentru 3 zile, în lumea artelor vizuale și în atenția publicului iubitor de informație, grație unui proiect pe care comunitatea l-a susținut cu mult suflet în urmă cu 20 de ani și care s-a dezvoltat ulterior pe alte meleaguri. Organizatorii Festivalului Internațional de Film și Televiziune SIMFEST invită simerienii și pe toți cei care atunci, în 2003, au pus umărul la urnirea bulgărelui de zăpadă, devenit ulteriorCItește mai departe


Invitație la Festivalul Pădurenilor ”Drăgan Muntean” de la Poienița Voinii

Comunicat de presă al D.G.A.M.P.T. Hunedoara Festivalul Pădurenilor „Drăgan Muntean”, ediția cu numărul 42, se va desfășura în zilele de 26 și 27 august 2023. Vă invităm să luați parte la evenimentul care contribuie la păstrarea vie a memoriei celui care a fost mai mult decât un ambasador al portului, tradițiilor și cântecului popular hunedorean, Drăgan Muntean. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Hunedoara, Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului Hunedoara, Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, Primăria și Consiliul local al comunei Bunila,CItește mai departe


Primăria Petrila invită crescătorii de ovine la Târgul Expozițional de Ovine de la Petrila

Primarul oraşului Petrila, Vasile Jurca, invită crescătorii de ovine la o nouă ediție a „Expoziției de ovine – Petrila, 2023”. Evenimentul va avea loc la data de 3 septembrie 2023, la Jieț, pe platoul din vecinătatea Școlii de la Jieț. Cei care doresc să se înscrie la expoziție sunt rugați să se prezinte la Compartimentul Agricol din cadrul Primăriei orașului Petrila, până cel târziu în ziua de marți, 29 august 2023, pentru rezervarea boxei pentru exponate. Mai multe detalii puteți obține la Compartimentul Agricol (insp. Lăcrămioara Dariciuc – 0727752698), laCItește mai departe


Creșterea prețurilor și diminuarea veniturilor, principalele motive pentru care părinții cheltuiesc mai puțin anul acesta cu începerea anului școlar

Creșterea prețurilor (75%) și diminuarea veniturilor disponibile (51%) sunt principalele motive invocate de părinții care spun că intenționează să cheltuiască mai puțin anul acesta pe produse necesare pentru începerea anului școlar, iar bugetul alocat pentru fiecare copil în acest scop ar putea să scadă cu 10% față de 2022, reiese din studiul Deloitte back-to-school 2023. Acest comportament se manifestă în condițiile în care 31% dintre participanții la studiu se confruntă cu o deteriorare a situației financiare comparativ cu anul trecut. Conform studiului, procentul celor care spun că vor cheltui maiCItește mai departe


Adolescenții de peste 16 ani pot ieşi neînsoţiţi din ţară. Condiții pentru a călători fără părinți

Tinerii care au împlinit 16 ani pot călători de acum în străinătate fără a fi însoțiți de un adult, cu anumite condiții. Legea care prevede acest lucru a intrat în vigoare din 20 august. Legea privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate s-a modificat și reglementează modul în care copiii de 16 ani pot călători în afara țării neînsoțiți. Concret, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sauCItește mai departe


ACCESUL părinților în școli va fi LIMITAT prin noua lege a educației. Care sunt situaţiile în care li se permite intrarea

Condițiile în care părinții elevilor pot avea acces în incinta școlilor sunt stabilite de noua lege a educaţiei care reglementează învațământul preuniversitar, limitând strict această posibilitate.Începutul anului şcolar 2023-2024 va fi marcat de intrarea în vigoare a noilor Legi ale învățământului. Una dintre noutățile prevăzute este aceea a restricționării accesului părinților în unităţile de învăţământ. După cum prevede noua Lege a învățământului preuniversitar, părinții pot intra în incinta școlilor și grădinițelor dacă au fost programați pentru o discuție cu un profesor sau cu directorul unității de învățământ. Conform prevederilor legale,CItește mai departe


Pensii 2024: Ministrul Muncii, încrezător privind creșterea pensiilor în cursul anului viitor

Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, susține faptul că pensiile se vor majora în cursul anului viitor. Aceasta a explicat faptul că în cazul în care noua lege a pensiilor va fi finalizată până la data de 1 ianuarie 2024, atunci pensiile vor crește conform noii legi. „Vom avea anul viitor cu siguranță o creștere a pensiilor, dar momentul la care se va face această creștere depinde de momentul la care vom avea finalizat noul proiect cu privire la pensiile din sistemul public. Este foarte important ca toți românii să știe căCItește mai departe


Litoralul pentru toți 2023: Prețuri începând de la 35 de lei pe noapte în stațiunile de la Marea Neagră

La data de 1 septembrie anul curent debutează sezonul de toamnă al inițiativei „Litoralul pentru toți”, a transmis Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).Această inițiativă oferă posibilitatea românilor de a se caza în unitățile de cazare clasificate din stațiunile de la Marea Neagră, cu prețuri începând de la 35 de lei pe noapte. Aceste pachete turistice sunt cu până la 70% mai accesibile în comparație cu tarifele aplicate în perioadele de vârf, majoritatea hotelurilor participante menținând nivelurile tarifare de anul precedent. Ediția cu numărul 42 a programului „Litoralul pentru toți”CItește mai departe


Şapte cazuri de infecţie cu virusul West Nile și 3 decese, în România: Ce recomandă specialiștii

Institutul Naţional de Sănătate Publică a transmis, marți, 22 august, că au fost confirmate șapte cazuri cu infecţie cu virusul West Nile de la începutul perioadei de supraveghere a acestei afecţiuni (6 iunie) până pe 17 august. Potrivit INSP, au fost înregistrate trei decese în urma infecţiei cu virusul West Nile în judeţele Satu Mare, Ilfov şi Dolj. Cazurile de infecţie cu virusul West Nile au avut următoarea distribuţie: câte două în Bucureşti şi judeţele Dolj şi Ilfov şi câte unul în judeţele Satu Mare şi Galaţi. Un caz deCItește mai departe


23 august 1595, victoria lui Mihai Viteazul împotriva invadatorilor otomani, la Călugăreni. Moment de cotitură în istoria noastră

Acum mai bine de patru secole, în luna august 1595, sub comanda marelui vizir Sinan Pașa, o armată puternică a trecut la nord de Dunăre și s-a îndreptat spre București, având ca prim obiectiv ocuparea Valahiei și transformarea ei în pașalâc.Nu avem informații exacte nici despre numărul turcilor, nici despre înaintarea lor spre capitala Țării Românești. Variantele diferă de la istoric la istoric, fiecare luându-și o marjă largă de interpretare a realităților de atunci. Dar, în general, se susține că Mihai Viteazul i-a atras în mlaștina de la Călugăreni șiCItește mai departe


Ședință de îndată miercuri, 23 august 2023, la Consiliul județean Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara este convocat de îndată în ședință extraordinară în sistem videoconferință miercuri, 23 august 2023, de la ora 9.00, cu următorul proiect al ordinii de zi: Proiect de hotărâre privind asumarea unor responsabilități în derularea și implementarea Programului pentru școli al României în perioada 2023-2029 pentru anii școlari 2023-2024, 2024-2025 şi 2025-2026; Proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Modernizare DJ 672C: limită judeţ Gorj – Valea de Peşti – DN66A, km 40+776 – km 50+309”aprobat pentru finanțare prin Programul Național de InvestițiiCItește mai departe


AJOFM Hunedoara a facilitat, în luna iulie, încadrarea în muncă a 375 persoane

În cursul lunii iulie 2023, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul AJOFM Hunedoara, au fost încadrate în muncă 375 persoane, dintre care 188 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 209 persoane au peste 45 de ani, 50 persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 20 persoane au între 30 – 35 ani, 31 persoane au între 25 și 30 de ani, iar 65 persoane sunt tineri sub 25 de ani. În baza de date aCItește mai departe


Admitere de toamnă la Universitatea din Petroșani

În prima sesiune de admitere la Universitatea din Petroșani, organizată în luna iulie, s-au ocupat aproape 80% din locurile bugetate de stat puse la dispoziția studenților la specializările de licență și master de la cele trei facultăți, dar și o parte din locurile disponibile cu taxă. Având în vedere că au mai rămas totuși câteva locuri neocupate, conducerea Universrății din Petroșani a decis organziarea unei noi sesiuni de admitere, în luna septembrie când, după cum arată rectorul instituției, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin, există deja premisele ca toate locurile puse la dispozițiaCItește mai departe


Invitație la ”Nedeia Vulcăneană”, ediția jubiliară semicentenară

Penultima săptămână a verii anului 2023 aduce la Vulcan derularea unui program amplu al celei mai longevive manifestări cultural-artistice din seria ”zilelor orașelor” Văii Jiului, odată cu desfășurarea ediției jubiliare cu numărul 50 a tradiționalei ”Nedei Vulcănene”. Evenimentul organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan a început încă de la finalul săptămânii trecute, odată cu ceremoniile care au avut loc la Memorialul Eroilor de la Pasul Vîlcan și se vor încheia la finalul acestei săptămâni cu trei zile de spectacole artistice care vor avea loc pe Bulevardul ”MihaiCItește mai departe