”Ziua Limbii Române” va fi sărbătorită la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Asociația Oamenilor de Cultură și Artă din județul Hunedoara, organizează în ziua de 31 august 2023, ora 1700, la Sala de Lectură, un eveniment cultural-literar cu o înaltă încărcătură patriotică, sub genericul „Limba română este patria mea”, binecunoscutele cuvinte ale lui Nichita Stănescu.

Manifestarea este dedicată Zilei Limbii Române, sărbătoare de suflet a românilor, a tuturor celor peste 25 de milioane de vorbitori de limbă română din lumea întreagă.

Directorul general al instituției, Ioan Sebastian Bara arată că, în expunerea de motive a Legii nr. 53/2013 prin care s-a instituit ziua de 31 august ca Zi a Limbii Române se aduc argumente extrem de pertinente și foarte actuale azi pentru a justifica faptul că limba noastră românească trebuie să aibă o zi a ei prin care să fie sărbătorită așa cum merită: „importanța limbii române nu trebuie marginalizată de tendințele actuale către globalizare, deoarece limba română reprezintă fundamentul identității naționale, un punct deosebit de important pentru consolidarea unei societăți puternice și unite”.

”După ce, în anul 1990 Ziua Limbii Române a fost sărbătorită la Chișinău la 31 august, în atmosfera plină de însuflețire a afirmării conștiinței naționale a românilor dintre Prut și Nistru, această zi a fost serbată și în România și în toate comunitățile românești din lume. Desigur, limba română nu se serbează, nu se omagiază doar într-o singură zi, limba noastră are nevoie de dragostea, de respectul și prețuirea celor care o vorbesc, are nevoie de apărare în condițiile în care exprimarea neîngrijită este, din păcate, atât de frecventă. Manifestarea noastră se dorește a fi un semn de dragoste față de această limbă „dulce și frumoasă”, limba în care mamele ne-au șoptit primele cuvinte, limba în care am citit basmele copilăriei, limba în care ne-am făcut studiile, limba în care ne exprimăm bucuria și tristețea, limba în care ne rugăm în străvechile biserici românești”, a declarat Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu” din Deva.

În cadrul acestui eveniment, poeți, prozatori, oameni de cultură își vor exprima, prin creațiile lor, de Ziua Limbii Române, întreaga emoție și iubire față această limbă care, așa cum spunea Eminescu, „este însăși floarea sufletului etnic al românimii”.