Șoferii indisciplinați, ”arși la buzunare”: În ce situații vor fi nevoiți să suporte cheltuiala echipei de intervenție

Schimbări semnificative în legislația privind circulația rutieră, care vor avea un impact major asupra șoferilor din România care nu respectă regulile de circulație pe anumite sectoare de drum, au fost implementate recent de Guvernul României.

Aceste modificări vizează în special șoferii care încalcă regulile de circulație în zonele unde drumurile sunt temporar închise și au ca scop să încurajeze respectarea acestor restricții și să impună consecințe financiare pentru cei care încalcă aceste reguli.

Conform noilor reglementări, șoferii care pătrund pe drumurile temporar închise și rămân blocați sau provoacă accidente vor trebui să suporte costurile intervenției echipei de salvare sau a echipei de intervenție rutieră. Aceasta înseamnă că dacă un șofer ignoră restricțiile de circulație și are nevoie de asistență pentru a fi deblocat sau pentru a-și recupera vehiculul dintr-o situație dificilă, el va fi responsabil pentru plata cheltuielilor legate de această intervenție.

Aceeași regulă se aplică și în cazul accidentelor de circulație care au loc pe drumurile temporar închise, dacă șoferul implicat nu este echipat cu anvelope de iarnă atunci când este cerută acest lucru de condițiile meteo sau dacă vehiculul depășește masa maximă totală autorizată pe sectorul de drum respectiv.

În aceste cazuri, șoferul va primi un proces-verbal acasă, iar în decurs de 15 zile va trebui să plătească suma necesară pentru a acoperi costul intervenției sau al daunelor produse, potrivit Antena 3.

Prin adoptarea acestor măsuri, Guvernul doresște să-i responsabilizeze pe șoferii care și-au făcut un obicei din a încalca regulile de circulație în zonele cu restricții temporare, punându-i în situația de a suporta financiar consecințele propriilor acțiuni.

Sursa: gandul.ro