Mihai Alexandru prezintă pe scena teatrului din Petroșani, ”Peripețiile bravului soldat Švejk”

Povestirile cazone ale bravului soldat Švejk, atât de haios prezentate de scriitorul ceh Jaroslav Hašek în senzaționala sa carte ”Peripețiile bravului soldat Švejk” au constituit scenariul pentru multe puneri în scenă ale acestei remarcabile opere, în teatrele din întreaga lume.

”Peripețiile bravului soldat Švejk” ajung acum și în Valea Jiului, unde regizorul Sorin Militaru montează un spectacol care se anunță a fi de senzație. Acesta i-a încredințat rolul haiosului soldat Švejk actorului Mihai Alexandru, unul dintre cei mai valoroși și talentați actori ai echipei de la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani.

Soldatul Švejk este, după cum bine știți, personajul principal dintr-o serie de romane ale scriitorului ceh Jaroslav Hašek, care parodiază militarismul și imperialismul austro-ungar din preajma Primului Război Mondial. Intrat în armată fără tragere de inimă, Josef Švejk se dovedește un încurcă-lume perfect, făcând boacănă după boacănă, prin aproape toate regiunile Imperiului.

La Petroșani, veți putea vedea ”Peripețiile bravului soldat Švejk” într-un spectacol-eveniment a cărui premieră va avea loc sâmbătă, 28 octombrie 2023, pe scena Teatrului ”I.D. Sîrbu” de la ora 18,00.

Biletele se pot cumpăra de la casieria teatrului sau online de pe platforma iabilet.ro