Autoritățile județene hunedorene se implică în lupta pentru combaterea consumului de droguri

Pornind de la trista realitate că semnalele sunt îngrijorătoare și în județul Hunedoara, în ceea ce privește consumul de droguri, după ce tot mai mulți copii și tineri au intrat în rândul consumatorilor de substanțe periculoase, dar și de la convingerea că fenomenul va putea fi cu greu stopat în lipsa unor măsuri concrete, autoritățile județene din Hunedoara au decis să se implice în lupta pentru combaterea consumului de droguri.

Președintele CJH, Laurențiu Nistor informează că sa luat decizia de a susține achiziționarea unui număr de două aparate de testare a consumului de droguri, cunoscutele Drug Test, care să fie puse la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. Suma necesară depășește 70.000 de lei, valoarea unui singur echipament de acest tip fiind de aproximativ 37.000 de lei.

”Împreună cu consilierii județeni, dar și cu membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publică Hunedoara, am decis să donăm indemnizațiile de ședință pentru luna octombrie pentru a asigura suma necesară achiziționării celor două Drug Teste. De asemenea, va contribui cu o donație din salariu și administratorul public, care face parte din echipa de conducere a CJ Hunedoara. Pe această cale, le mulțumesc membrilor ATOP Hunedoara care au semnalat necesitatea achiziționării de drug teste pentru județul Hunedoara și ne-au transmis o solicitare în acest sens. Le mulțumesc și colegilor consilieri județeni care au înțeles importanța acestui demers. Cred că niciun efort nu e prea mare pentru a ne implica în stoparea acestui fenomen îngrijorător al consumului de droguri care face ravagii, mai ales, în rândul tinerilor”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara.