Universitatea din Petroșani este prezentă și anul acesta la Târgul Internațional de Oferte Educaționale, care se desfășoară la finalul lunii mai, în Statele Unite ale Americii. Instituția de învățământ superior din Valea Jiului este reprezentată la acest eveniment de rectorul Sorin Mihai Radu și de lector univ.dr. Oana Răvaș.
„Participăm la acest târg al ofertelor educaționale din Statele Unite ale Americii, care se desfășoară anul acesta la San Diego, ca invitați ai Consiliului Național al Rectorilor și Ministerului Cercetării, ca parte a programului de promovare a ofertelor educaționale universitare din țara noastră, sub egida Study in Romania. Universitatea din Petroșani participă la această misiune de promovare a învățământului superior din România alături de alte 30 de universități din țară. Ceea ce este important este că în zona în care se desfășoară anul acesta Târgul Ofertelor Educaționale se găsește și o numeroasă comunitate de români stabiliți în America, din rândul cărora noi sperăm să reușim să atragem studenți care să vină și să studieze la Petroșani. De asemenea, scopul nostru este acela de a stabili noi contacte și noi parteneriate cu universități din întreaga lume, cu care să putem colabora în domeniul didactic și al cercetării științifice” a declarat prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani.