Avantul Editor
Consiliul județean Hunedoara / Anunț consultare publică proiect CJH
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, se supune consultării publice: ,,Proiect de hotărâre privind desfășurarea activității de control a transporturilor de mărfuri, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor potrivit Ordonanței de Guvern nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.’’ Proiectul de hotărâre va fi afișat începând cu data de 12.02.2021 și poate fi consultat la Centrul de Informare a Cetățeanului, la sediul Consiliului Județean Hunedoara din Deva, Bld. 1 Decembrie 1918, nr. 28, jud. Hunedoara sau pe site-ul propriuCItește mai departe
Universitatea din Petroșani analizează modul în care se va derula activitatea didactică în semestrul al doilea al anului universitar
Prima sesiune universitară din acest an de la Universitatea din Petroșani s-a încheiat, iar studenții se află acum într-o binemeritată vacanță. La toate cele trei facultăți din cadrul instituției de învățământ superior din Valea Jiului, examenele din cadrul sesiunii de iarnă s-au desfășurat exclusiv on-line. Cu toate acestea, rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Radu Sorin apreciază că examenele au decurs foarte bine, având în vedere faptul că interacțiunea dintre studenți și cadrele didactice a fost asigurată prin intermediul platformei educaționale speciale achiziționată de Universitatea din Petroșani încă de anul trecut.CItește mai departe
Lucrări în grafic la investiția privind modernizarea Cinematografului ”Cultural” din municipiul Lupeni
Aflate încă în plin șantier, lucrările privind reabilitarea și modernizarea Cinematografului ”Cultural” din municipiul Lupeni decurg în ritm constant pozitiv iar, așa cum avea să constate primarul Lucian Resmeriță la cea mai recentă vizită de evaluare făcută aici, sunt în graficul stabilit în contractul încheiat cu antreprenorul acestui obiectiv de investiții. Primarul municipiului Lupeni apreciază că, din fericire, cele mai complexe lucrări, care vizau stoparea infiltrațiilor apei prin acoperiș și a degradării pereților clădirii, au fost stopate încă din toamnă, astfel că muncitorii care lucrează aici au putut să-și desfășoareCItește mai departe
Bani europeni pentru modernizarea iluminatului public de la Petrila
Configurația și, mai ales, eficiența iluminatului public stradal din orașul Petrila vor cunoaște investiții semnificative în acest an. Autoritățile locale și-au propus să monteze lămpi moderne, economice, cu telegestiune asigurată dintr-un dispecerat pe toți stâlpii de iluminat public din localitate. De asemenea, în mai multe zone din localitate, urmează să fie extinsă activitatea de iluminat public, prin montarea de noi stâlpi. În plus, noul sistem de iluminat public din orașul Petrila va reduce considerabil costurile pe care le plătește acum, în fiecare lună, administrația locală pentru achitarea facturilor la energiaCItește mai departe
Magistrala principală de apă de la Valea de Pești a fost repusă în funcțiune, după înlăturarea efectelor inundațiilor din anul 2020
Firul principal al magistralei care alimentează localitățile din Valea Jiului cu apă potabilă din barajul de la Valea de Pești ester din nou funcțional, după ce compania de apă a reușit să finalizeze reparațiile pe porțiunea distrusă de inundațiile din vara anului trecut. Nu mai puțin de 8 luni au fost necesare pentru a finaliza operațiunile de refacere a magistralei de apă potabilă, care a fost distrusă de apele Jiului și luată de viitură pe o porțiune de aproape o jumătate de kilometru, pe raza localității Uricani. Ploile abundente șiCItește mai departe
Mâine / O poezie de Dorel Neamțu
Mâine, am să cobor în taină Din primul meu vers Ca să ajung, apoi , Cu al meu mers Până acolo unde nimic nu s-a șters Sau poate totul s-a șters Și am să intru în Biserica Sfântă și albă Zidită în mine, doar pentru tine Ca să ne sărutăm Sau, poate, să nu ne sărutăm Tu vei fi înăuntru Sau poate nu vei fi înăuntru Poate te-ai dus, până la apus Să zâmbești la Soarele Care ne desparte, Sau, poate, nu ne desparte De toate lumile acestea Atât deCItește mai departe
Liderii studenților din Petroșani consideră că guvernul demonstrează că ”România educată” e doar un pamflet ce trebuie tratat ca atare
Mii de studenți din toate centrele universitare ale țării au răspuns invitației lansate de organizațiile studențești și au ieșit la protest, pentru a-și exprima nemulțumirea față de decizia Guvernului de a reduce subvenționarea transportului pe calea ferată pentru aceștia. În rândul studenților protestatari s-au aflat și reprezentanți ai acestora de la Universitatea din Petroșani. În frunte cu liderul lor Alexandru Chiuda (care este și reprezentant în structura de conducere națională a Asociației Naționale a Studenților din România), câteva zeci de studenți de la facultățile din Valea Jiului au protestat înCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara și-a asumat misiunea de lider al proiectului ”Green Line Valea Jiului”
Pentru ca proiectul european privind introducerea transportului public ecologic în regiunea Văii Jiului să poată înainta cu succes, Consiliul județean Hunedoara și-a asumat misiunea de a prelua calitatea de lider de proiect, deținută până de curând de Primăria municipiului Vulcan. Deoarece proiectul este în parteneriat cu toate localitățile din Valea Jiului, iar UAT Vulcan nu are capacitatea financiară de a susține contribuția aferentă proiectului, s-a solicitat preluarea calității de lider al parteneriatului de către Consiliul Județean Hunedoara. Acest statut a fost aprobat prin hotărâre de Consiliu Județean în ședința de joi,CItește mai departe
Deputatul Natalia Intotero face un apel la unitate pentru Educație
Deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero a fost desemnată să conducă Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților. Din postura de președinte al acestei Comisii parlamentare, Natalia Intotero face un apel către toți colegii parlamentari și către întreaga clasă politică românească la unitate pentru Educație. Aceasta consideră că acum și nu la anul, trebuie conturat un plan coerent și realist pentru învățământul românesc, cu o finanțare corespunzătoare. ”În ultimele săptămâni, am avut plăcerea de a discuta cu mulți actori din educație. Toate părțile implicate, fie că vorbim despre reprezentanții elevilor și ai părinților,CItește mai departe
Ateliere tehnologice gratuite pentru elevii claselor primare și gimnaziale din orașul Uricani
În orașul Uricani, județul Hunedoara școlile au început în scenariul verde, astfel încât toți copiii merg fizic la școală. Acest lucru face posibilă și derularea unui program educațional în care elevii claselor primare și gimnaziale de la școlile din orașul Uricani vor beneficia de ateliere tehnologice gratuite, în cadrul proiectului Tehnologia în educație. Proiectul Tehnologia în Educație este finanțat prin programul StartONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow și beneficiază de sprijinul Primăriei Uricani. Proiectul Tehnologia în educație urmărește conștientizarea în vremurile actuale a importanței folosirii tehnologieiCItește mai departe
Profesorii vor putea fi SUSPENDAȚI de la catedră dacă au fost trimiși în judecată pentru fapte de violență, rasism sau hărțuire sexuală. PROIECT
Un proiect depus la Camera Deputaților urmăreşte stabilirea condiţiilor în care contractul de muncă al unui cadru didactic poate fi suspendat dacă acesta este trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale, iar cel de-al doilea este o reîncercare a iniţiatorului de a introduce autobuze şcolare în localităţile cu peste 50.000 de locuitori. Iniţiatorii primului proiectul legislativ spun că dacă un cadru didactic este trimis în judecată pentru săvârşirea unor fapte împotriva libertăţii şi integrităţii sexuale sau pentru orice alte fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută,CItește mai departe
OFICIAL| Starea de ALERTĂ a fost PRELUNGITĂ cu încă 30 de zile. Când va intra în vigoare
Starea de alertă urmează a fi prelungită pe teritoriul României din data de 12 februarie, ca urmare a menținerii numărului de infectări cu Covid-19. Având în vedere analiza factorilor de risc privind managementul situației de urgență generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 04.02.2021, realizată la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției și propunerea Ministrului Sănătății aprobată la nivelul Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României. Luând în considerare solicitarea Primăriei Orașului Issaccea din județul Tulcea referitoare la deschidereaCItește mai departe
HORECA dă Guvernul în judecată și cere despăgubiri de 500.000.000 de euro. Nici un ajutor concret până acum pentru sectorul aflat în stare critică
Reprezentanții din industrie HORECA intenționează să dea Guvernul în judecată și să ceară despăgubiri de 500.000.000 de euro deoarece guvernanții nu au găsit până acum o cale să ajute concret acest sector aflat într-o situație critică. „Este dreptul legitim al unei industrii închise să acționeze în judecată un guvern care nu vine și cu măsuri compensatorii atunci când decide să închidă o industrie. Am pornit împreună să contruim ordonanța 224 care presupune operaționalizarea unei scheme de ajutor de stat pentru acoperirea a 20% din pierderea cifrei de afaceri 2019CItește mai departe
Avertizare meteo: COD GALBEN de ger, vânt puternic, ninsori viscolite și polei, în toată țara, până vineri după masa
Meteorologii au emis miercuri, 10 februarie 2021, o avertizare cod galben de răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului, ninsori viscolite și polei în toată țara. În intervalul 11 februarie, ora 12:00 – 12 februarie, ora 12:00, vremea se va răci brusc și accentuat în toate regiunile, astfel încât în cursul nopții de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării. Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea maiCItește mai departe
Restricții de apă joi, 11 februarie, în municipiul Vulcan
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 11.2.2021, în municipiul Vulcan – între orele 9:00 – 14:00. Zonele afectate: str. Traian, bl. A1, A2, A3, A4, A5, A6, de la bl. 1 la bl. 17, bl. 7A, 8A, 9A, 27. Al. Muncii, bl. 2a, 4a, 6a, 2b, C6, C7, C11, C12, C13, e1, e2, Mihai Viteazu, bl. G3-G4, F8-F9, D1, D2, D3, D4, D5, D6, B1, B2, B3, E1, E2, E3, C22, C23, C24, C25, N. Titulescu, bl. F1, F2, F3, de la bl. D7 la bl. D13,CItește mai departe
Ședință de îndată joi, 11 februarie, la Consiliul județean Hunedoara
Consiliul Județean Hunedoara se întâlnește joi, 11 februarie 2021, de la ora 11.00, în ședință de îndată (videoconferință) cu următoarea Ordine de zi: 1. Proiect de hotărâre privind actualizarea devizului general al obiectivului de investiții Conservarea, restaurarea și punerea în valoare a Cetății Sarmizegetusa din cadrul sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, punct ”Dealul Grădiștii” finanțat prin Programului RO- Cultura; 2. Proiect de hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții: ”Reabilitare Casa de cultură Municipiul Hunedoara”; 3. Proiect de hotărâre privind atribuirea unei licențe de traseu pentru transportul rutierCItește mai departe
Soluții pentru asigurarea transportului public Vărmaga-Deva, de la Consiliul județean Hunedoara
Miercuri, 10 februarie 2021, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, au primit la sediul instituției un grup de cetățeni din satul Vărmaga, comuna Certeju de Sus, care solicită sprijin pentru asigurarea transportului elevilor din sat la unitățile de învățământ din centrul de comună și din municipiul Deva. Cum au rămas elevii din Vărmaga fără transport La sfârșitul anului 2013, traseele județene au fost atribuite operatorilor de transport în urma licitației organizată prin platforma electronică a Agenției pentru Agenda Digitală a României –CItește mai departe
Cererea și oferta de locuri de muncă pentru implementarea Planului de activități sezoniere, mediată de Primăria municipiului Lupeni
Primăria municipiului Lupeni informează, prin intermediul unui comunicat, că potrivit noilor reglementări legale, persoanele juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale a municipiului Lupeni, pot beneficia de sprijin din partea autorităților locale în vederea participării lor la implementarea ”Planului de activități sezoniere” pentru anul 2021. Reprezentanții administrației locale de la Lupeni informează că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 192/2018 – pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001– privind venitul minim garantat, art. I dinCItește mai departe
Judecătorul Cristi Danileț invitat al Consiliului Elevilor hunedoreni la lansarea proiectului ”Legea și Tinerii”
Primul proiect realizat de noua echipă a Consiliului Județean al Elevilor Hunedoara va fi prezentat, public, elevilor din județ în cadrul unui webinar care va avea loc, în mediul on-line, sâmbătă, 13 februarie 2021, de la ora 17,00 îl va avea ca invitat pe judecătorul Cristi Danileț. Acesta este membru fondator al Asociației “VeDem Just” și Coordonator Național EDUIURIS. Cristi Danileț este judecător din anul 1998, dar a mai fost, timp de doi ani, consilier al ministrului justiției și timp de alți șase ani, membru în Consilul Superior al Magistraturii (CSM).CItește mai departe
Cristian Resmeriță: ”Măsurile actualei guvernări de dreapta riscă să distrugă industria HORECA”
Printre măsurile pe care intenționează să le ia guvernul în vederea reducerii deficitului bugetar, figurează și cea privind renunțarea la acordarea de tichete de vacanță pentru angajații din sectorul bugetar. Cu toate că reprezentanții autorității guvernamentale dau asigurări că această măsură nu va avea un impact major în sectorul de turism, nu puțini sunt aceia care cred că adoptarea acestei măsuri într-un an în care vine după ce sectorul HORECA a fost cel mai puternic afectat de pandemia de coronavirus, va conduce la falimentarea unui număr foarte mare de agențiCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara face noi demersuri pentru preluarea Termocentralei Mintia
Devenii branșați la sistemul public de termoficare au rămas, din nou, fără apă caldă și căldură la începutul acestei săptămâni, după ce stocul de cărbune al Termocentralei de la Mintia a rămas ”pe zero” în plină iarnă. Situația a readus în atenție perspectivele de funcționare a acestui agent economic, în condițiile în care Complexul Energetic Hunedoara trece printr-o nouă procedură de reorganizare. Cum procedura de reorganizare a CEH lasă ”pe dinafară” termocentrala de la Mintia, identificarea soluțiilor optime pentru trecerea acestea în proprietatea autorităților publice județene redevine un subiect de maximăCItește mai departe
Apel pentru selectarea celor 4 ONG-uri care vor face parte din Agenția pentru Dezvoltare Valea Jiului
La invitația Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), coaliția Valea Jiului Implicată lansează apelul pentru stabilirea membrilor fondatori ai Asociației „Agenția pentru Dezvoltare Valea Jiului”. Scopul principal al acestei asociații îl va reprezenta oferirea de servicii în domeniul inițierii, dezvoltării și promovării de competențe și politici de dezvoltare locală și implementarea mecanismului Investiții Teritoriale Integrate (ITI) pe raza de competență a unităților administrativ teritoriale membre din zona Văii Jiului, în strânsă corelare cu inițiativele derulate cu egida procesului de tranziție justă. Obiectivul comun urmărit de către membri prin constituireaCItește mai departe
Senatorul PSD Cristian Resmeriță taxează decizia guvernului de a nu crește pensiile în acest an
Decizia Guvernului de a îngheța în acest an cuantumul pensiilor pentru pensionarii din sistemul de asigurări publice de stat considerată de senatorul PSD de Huneodara, Cristian Resmeriță, drept încă o dovadă de maxim tupeu al actualilor guvernanți, care sfidează legile țării și care sfidează cei peste 5 milioane de pensionari din România. Mai mult, faptul că decizia luată de guvern a fost transmisă în spațiul public chiar de către președintele PNL, Ludovic Orban este, în opinia parlamentarului social-democrat o dovadă clară a faptul că deciziile greu de înțeles ale guvernăriiCItește mai departe
Guvernul Cîțu strânge cureaua: Voucherele de vacanță NU se mai acordă în 2021, dar sunt încă valabile tichetele de anul trecut
Guvernul Cîțu strânge cureaua! Astfel, voucherele de vacanță nu se mai acordă în 2021! Anunțul a venit de la președintele PNL, Ludovic Orban, care a ținut să precizeze că tichetele de anul trecut sunt valabile și anul acesta. Reprezentanții Horeca au primit vestea în timpul unei conferințe de presă și spun că n-au fost consultați în această privință, iar măsura va îngropa industria turismului românesc. Mulți dintre cei care au ales să meargă în concediu la noi în țară vara trecută o făceau pentru că puteau plăti o parte dinCItește mai departe
Suporterii din România ar putea reveni în tribune. Ministerul Sportului împreună cu Ministerul Sănătății pregătesc un ordin comun
Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a declarat în cadrul unei emisiuni TV faptul că își dorește ca spectatorii să poată reveni în tribune în cadrul competițiilor sportive din România și a dat de înțeles că acest lucru se va putea întâmpla curând. Luni, Eduard Novak a avut, luni, o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, pentru a elabora un ordin comun care să reglementeze condiţiile revenirii spectatorilor la competiţiile sportive. „La sediul Ministerului Sănătăţii a avut loc astăzi o întâlnire la care au participat ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu,CItește mai departe
Avertizare meteo: COD GALBEN de PLOI și VÂNT puternic în HUNEDOARA și alte județe, până marți, ora 12:00
Meteorologii au emis luni, 8 februarie 2021, o avertizare cod galben de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului în județul Hunedoara, dar și în alte localități din țară. În intervalul menționat, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în nord-vest și în zona de munte, vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp și izolat 30 l/mp. Pe crestele montane înalte va mai ninge, dar la altitudini mai mici de 1800 m, ploile vor determina topirea parțială a stratului de zăpadă. Vântul va prezenta intensificări laCItește mai departe
”Cupa României” a ajuns pe Stadionul Parângul Lonea !
În urma unui proiect inițiat de Federația Română de Fotbal, trofeul Cupei României a ajuns, zilele acestea, și în județul Hunedoara la echipele care au performat de-a lungul anilor în această competiție. Spre exemplu, la Petrila, pe Stadionul Parângul Lonea, impunătorul trofeu al Cupei României la Fotbal a fost adus de o delegație condusă de Cristian Petrean, președintele AJF Hunedoara. Jiul Petroșani, Corvinul Hunedoara, Aurul Brad, Inter Petrila și Minerul Lupeni au fost, la rândul lor, echipele care au făcut performanță în Cupa României, competiție care se desfășoară începând cuCItește mai departe
Comunicat de presă al CJH / În loc de gălăgie, front comun pentru cetățenii județului Hunedoara
Am constatat, în aceste zile, abundența de mesaje publice prin care mai multe persoane din mediul politic încearcă să obțină capital de imagine pe seama programului de reparații capitale care se desfășoară la Spitalul Județean de Urgență din Deva. Este vorba despre programul demarat în anul 2009, la inițiativa medicului Ioan Demeter, atunci director al DSP Hunedoara, pe care l-am susținut în calitate de deputat ales în județul Hunedoara. Pentru a pune acest program în contextul corect, lipsit de patimă politică și de orgolii, mă văd nevoit să fac câtevaCItește mai departe
Restricții de apă marți, 9 februarie, în cartierul Ștefan de la Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 9 februarie 2021, în municipiul Lupeni – între orele 9:00 – 15:30. Zonele afectate: Cartier Ștefan Lupeni. Motivul restricției: remediere pierdere str. Ursului, Înfrățirii. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă mulțumeşte pentru înțelegere Birou Presă Apa Serv Valea Jiului Petroşani
Comparator tarife furnizare ENERGIE ELECTRICĂ. Verifică ONLINE care sunt cele mai bune prețuri din zona ta
De la 1 ianuarie 2021, piaţa de electricitate din România a devenit complet liberalizată, ceea ce înseamnă că românii nu mai plătesc preţuri stabilitate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), ci trebuie să compare şi să-şi aleagă oferta care li se potriveşte cel mai bine. Specialiştii recomandă consumatorilor să renunţe la contractele pe care le au în prezent şi care le vor aduce facturi mai mari şi să caute în piaţa liberă oferte cu preţuri şi condiţii mai bune. Ei pot să-şi păstreze furnizorul sau pot alege unCItește mai departe
Cum va fi VREMEA pe 1 Martie și pe 8 Martie 2021. Prognoza meteo pentru intervalul următor, publicată de ANM
Meteorologii ANM au publicat vineri dimineață prognoza meteo pentru următoarea lună. Astfel, în restul lunii februarie și la începutul lunii martie, în România temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă. Vremea în perioada 8 – 15 februarie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în extremitatea de sud a țării. Regimul pluviometric va fi excedentar în jumătatea vestică a țării, dar mai ales în zonele montane din vest și nord, iar în rest va fiCItește mai departe
Vechime în muncă 2021. Ce trebuie să facă angajații care nu sunt în posesia carnetului de muncă
La mai mult de 10 ani de când acestea au fost desființate, există încă zeci de mii de carnete de muncă care nu au ajuns la proprietarii lor de drept. Tot de 10 ani, dovada vechimii, în pofida ”digitalizării carnetelor de muncă”, se face cu veșnicele adeverințe care trebuie adunate de la foștii angajatori. Datele tuturor angajaților din România ar trebui să existe în baza de date Revisal, dar în urma celor mai recente informații, mulți dintre noi nu avem înregistrate contractele sau contribuțiile, în acest sistem. Mai multe ITM-uriCItește mai departe
Vorbirea îndelungată fără mască poate fi la fel de periculoasă ca tușitul: STUDIU
Vorbirea îndelungată fără mască de protecție poate fi la fel de periculoasă ca tușitul lângă o altă persoană, deoarece micro-particulele expulzate din gură rămân în aer, arată un nou studiu publicat în Proceedings of the Royal Society. O descoperire care ar putea explica de ce Covid-19 se răspândește ușor în interior și care demonstrează că măsurile de distanțare socială nu oferă o protecție suficientă împotriva virusului. Astfel, apare din nou importanța vitală a aerisirii camerelor și folosirea măștilor pentru a încetini răspândirea Covid-19, scrie La Stampa. Cercetătorii de la UniversitateaCItește mai departe
DOCUMENT| Forma finală a FORMULARULUI de CONSIMȚĂMÂNT pentru testarea anti-COVID a copiilor la școală, publicată de Ministerul Educației
Formularul de exprimare a consimțământului pentru testarea pentru Covid-19 a elevilor care dezvoltă simptome, a fost definitivat de către Ministerul Educației în contextul redeschiderii școlilor începând de luni. Ministrul Educației a subliniat că nu este prevăzut nicăieri că acel formular trebuie completat din prima zi de şcoală. Descarcă AICI formularul de consimțământ. Una dintre regulile pentru reluarea cursurilor față în față în pandemie este ca, atunci când un elev face febră sau are alte simptome specifice ale infectării cu SARS-CoV-2 la cursuri, să fie izolat, iar dacă există acordul scrisCItește mai departe
MASCA de protecție, OBLIGATORIE în școli. EXCEPȚIE, copiii cu vârsta mai mică de 5 ani
Odată cu redeschiderea fizică a școlilor, de luni, masca de protecție va fi obligatorie în toate unitățile de învățământ. Ministerele Educației și Sănătății au anunțat că de la această regulă fac excepție copiii cu vârsta mai mică de 5 ani. Pentru persoanele care nu pot purta mască este recomandată participarea la cursuri online, în locul prezenței fizice fără mască. „Regulile și excepțiile privind purtarea măștii sunt stabilite de Ministerul Sănătății care are ca atribuție principală elaborarea de politici, strategii şi programe de acţiune în domeniul sănătăţii populaţiei, în Ordinul ComunCItește mai departe
Un nou atelier-școală pentru elevii cooptați în clasele de învățământ dual a fost amenajat de Apa Serv la Petroșani
Problema lipsei de forță de muncă calificată este resimțită tot mai acut și de către Apa Serv Valea Jiului. Conducerea acestei importante companii de utilități publice din Valea Jiului arată că, spre exemplu, pentru a putea angaja un electrician, a fost nevoie de 6 luni până când a fost identificat un candidat care să corespundă cerințelor acestui post. ”Ne-au trebuit 6 luni ca să putem angaja un electrician bun. La concurs, am impus și o probă practică, foarte simplă, care implica realizarea unui circuit de legare a unui motor laCItește mai departe
Vine primăvara / O poezie de Cecilia Gabriela Feier
Prinţesă primăvară îţi dăruiesc o rochiţă din brînduşe, guleraş din lăcrămioare, o coroniţă din viorele, pantofiori din ghiocei, ca sfioasă să păşeşti pe un covor din narcise spre al tău mărţişor prinţişor, ce vine cu un alai de flori, culori. Adio babă iarnă, nu te mai plac, nu te mai vreau în ograda mea.
ATENȚIE! SE IA CURENTUL ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA! VEZI UNDE!
E-Distribuţie Banat a redus pe cât posibil numărul întreruperilor programate pentru buna administrare și funcționare a rețelei de distribuție a energiei electrice, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările au fost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020. Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbăCItește mai departe
Mesaj de condoleanțe
Cu profund regret, am aflat că primarul comunei Romos, Mircea Pătrânjan, s-a stins din viață. Mircea Pătrânjan a fost un om harnic, bun și priceput, apreciat de comunitate, de oamenii care i-au încredințat funcția de primar, fiind unul dintre cei mai longevivi primari din județul Hunedoara. Golul lăsat în urmă prin despărțirea de această lume nu poate fi acoperit de nimeni şi nimic. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndurerate să-i dea mângâiere! Laurențiu Nistor Președintele Consiliului Județean Hunedoara
Semestrul al doilea începe la Lupeni în sistem hibrid: parțial cu copiii la clasă și parțial on-line
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, în toate unitățile de învățământ din municipiul Lupeni au fost luate măsurile care se impun, astfel încât revenirea în bănci a elevilor să fie una în deplină siguranță, din punct de vedere sanitar, pentru ei și pentru cadrele didactice, deopotrivă. ”Am luat toate măsurile de igienă și protecție sanitară, astfel încât toate unitățile de învățământ, de la grădinițe, școli primare și gimnaziale până la licee, sunt pregătite corespunzător pentru a-i primi înapoi în clase pe elevi și profesori”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.CItește mai departe
Uricani, singurul oraș din Valea Jiului în care toți copiii se întorc fizic la școală
”La Uricani, dascălii și elevii se vor reîntâlni față în față, în sălile de clasă și de grădiniță, așa cum este normal.” Asigurările vin chiar din partea primarului localității, Dănuț Buhăescu, care precizează că rata de infectare în orașul Uricani este ”zero”, motiv pentru care activitatea la toate unitățile de învățământ, de la grădinițe până la liceu, va începe potrivit ”scenariului verde”, respectiv cu prezența fizică a elevilor și dascălilor la cursuri. Primarul orașului Uricani dă asigurări, totodată, că administrația locală a asigurat tot ceea ce este necesar pentru caCItește mai departe
”Scenariu galben” pentru redeschiderea școlilor din orașul Petrila
Potrivit dispozițiilor Ministerelor Educației și Sănătății, în baza ratei de incidență a cazurilor de Covid-19 raportate de Grupul pentru Comunicare Strategică, în orașul Petrila semestrul al II-lea an anului școlar va începe în sistem hibrid, corespunzător scenariul galben. Astfel, toți copiii care merg la grădiniță, dar și toți elevii din clasele I-IV și elevii din anii terminali din învățământul preuniversitar, respectiv din clasele a VIII-a și a XII-a, vor merge fizic la școală. Ceilalți, vor continua activitățile didactice în sistem on-line. Potrivit primarului orașului Petrila, Vasile Jurca, măsura esteCItește mai departe
Regizorul serialului ”Game of Thrones”, Petur Sigurdsson explorează județul Hunedoara în pregătirea filmărilor unei noi producții cinematografice
O echipă de cineaști în frunte cu regizorul Petur Sigurdsson, unul dintre producătorii sezoanelor 2,3 și 4 din apreciata serie cinematografică ”Game of Thrones” s-a aflat în aceste zile în județul Hunedoara, unde explorează mai multe locații pentru filmările la o nouă producție cinematografică pe care o pregătesc. Informația a fost prezentată de omul de afaceri Horațiu Szabo, proprietarul apreciatului Conac ”Archia” unde cineaștii au fost cazați pe parcursul șederii lor în județul Hunedoara. Horațiu Szabo s-a și pozat de altfel cu cunoscutul regizor Petur Sigurdsson, imaginea fiind postată pe pagina de facebookCItește mai departe
La Uricani a avut loc prima sesiune de lucru AJF Hunedoara, Liga 4
Joi, 4 februarie 2021, în localitatea Uricani din Valea Jiului a avut loc sesiunea de lucru cu reprezentanții echipelor de Liga 4, ocazie cu care s-a prezentat activitatea asociației din anul 2020, planul anual de activitate pe anul 2021 și s-au dezbătut detalii legate de scenariile propuse pentru reluarea competițiilor. Sesiunea de lucru s-a desfășurat în prezența primarului orașului Uricani, domnul Dănuț Buhăescu și a reprezentanților mass-media pe linie de sport din județul Hunedoara. Sprijinul administrațiilor locale acordat sportivilor comunității pentru a avea condiții cât de cât bune în practicareaCItește mai departe
Restricții de apă luni, 8 februarie 2021, la Petroșani
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru luni, 8 februarie 2021, în municipiul Petroșani – între orele 9:00 – 15:00. Zonele afectate: str. 9 Mai, Al. Florilor, Petru Maior, Vilelor, 13 Septembrie, Al. Liliacului, Al. Crângului, Pinului, Carpați, Brutăria Armicar, Grădinița PP (Dimitrov). Motivul restricției: cuplare la rețeaua nouă de apă, str. 9 Mai, bl. 6, sc. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7. Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0254/543.144 și 0254/541861. Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şiCItește mai departe
Răsară umbrele… / O poezie de Dorel Neamțu
Răsară umbrelele Peste rotundele Clipe de foc Ducă-se gândurile Și amintirile Fără noroc Coboare stelele Lângă misterele Ochilor tăi Curgă luminile Spre neștiutele Zări de văpăi Cânte izvoarele Apună Soarele La răsărit Zboare porumbeii Retragă-se zeii De la iubit Rămâi doar cu mine In clipe divine Un rug să fim Lângă catedrale În vieți astrale Să ne iubim .
Széll Lőrincz nominalizat de UDMR pentru funcția de subprefect al județului Hunedoara
Președintele Organizației județene a UDMR Hunedoara, eurodeputatul Iuliu Winkler a anunțat că, în urma deciziei luate în Consiliul Permanent Județean al Uniunii, Széll Lőrincz a fost nominalizat pentru funcția de subprefect al județului Hunedoara. Născut la Lupeni, Széll Lőrincz are 43 de ani, este director executiv al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Hunedoara. De profesie este inginer de automatică și informatică, având și un master în administrație publică. Acesta a absolvit programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare înalţilor funcţionari publici organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.CItește mai departe
Restricții de trafic în Petrila, marți, 9 februarie
Traficul rutier va fi închis marți, 9 februarie 2021, în orașul Petrila, la intersecția străzii principale din Colonia Brătianu cu strada Popi. Măsura este necesară în vederea execuţiei lucrărilor de reabilitare a reţelelor de apă care fac parte din proiectul ”Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în judetul Hunedoara (Valea Jiului) – 2014-2020” – pentru contractul de lucrări ” VJ-CL-04 Reabilitarea rețelelor de apă și canalizare Petrila”, proiect derulat de Apa Serv Valea Jiului. Reprezentanții companiei de apă menționează că pentru lucrările din cadrul proiectului există toate avizele și aprobărileCItește mai departe
