Redactia Avantul
Poșta Română va desființa în perioada următoare 56 de posturi de conducere
Compania Națională Poșta Română va desființa 56 de posturi de conducere în perioada următoare, iar începând din data de 10 octombrie va transmite comunicări de anulare a tuturor detașărilor efectuate către alte instituții, a declarat, luni, într-o întâlnire cu presa, directorul general interimar al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), Elena Petrașcu. „În cele patru luni de mandat am de gând să fac capitalizarea Poștei Române. Știu exact în ce am intrat. Știu că sunt foarte multe de rezolvat. Sunt femeie, dar dacă voi considera că trebuie să am ceva săCItește mai departe
Valeriu Butulescu – câştigătorul primei ediţii a Festivalului Internaţional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni
Prima ediţie a Festivalului Internaţional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni i-a adus scriitorului petroșenean Valeriu Butulescu Marele Premiu și Trofeul „SAPIENS PIROBORIDAVA”. Festivalul Internaţional al Aforismului pentru Românii de Pretutindeni, aflat la prima sa ediție, a avut loc săptămâna trecută la Tecuci, în organizarea și sub coordonarea profesorului Vasile Ghica, sub patronajul Fundaţiei Pelin. Pentru prima oară, zeci de scriitori români de aforisme, din România sau din afara ei, au avut ocazia nu numai să ia loc în aceeaşi antologie, dar să şi concureze, să se cunoască şi să converseze. În plus,CItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 10 OCTOMBRIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA, DEVA, SIMERIA, BRAD, PEȘTISUL MARE ŞI BRETEA ROMÂNĂ
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 10.10.2017 INTERVAL ORAR: 09:00 – 13:00. STRĂZI AFECTATE: Republicii. MOTIVUL: Reparație branșament Complex Dacia. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 10.10.2017 INTERVAL ORAR: 10:15 – 13:00 STRĂZI AFECTATE: I. Maniu ( bl. : B, C, D, B1, C1, D1, I, A), Decebal ( bl. P, S), Cuza Voda bl . D 3 MOTIVUL: Remediere avarie rețea str. I. Maniu bl. B Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Simeria DATA: 10.10.2017 INTERVAL ORAR: 11:30-14:00 STRĂZI AFECTATE: Vasile Alecsandri,CItește mai departe
Soluții pentru drumul spre Parâng
Autoritățile județene caută soluțiile necesare pentru modernizarea drumului care face legătura între telescaunul vechi și cabana Rusu, din stațiunea montană Parâng. Consilierii județeni din partea PNL vor să introducă în programul de modernizare și această porțiune de drum. Este vorba în principal de lărgirea carosabilului. “Va trebui să întreprindem demersurile necesare pentru a introduce și această porțiune în modernizare, cu atât mai mult cu cât este extrem de costisitoare și necesită lărgirea ei pe trei-patru benzi, iar Consiliul Local Petroșani nu cred că are posibilitățile financiare de a iniția șiCItește mai departe
Seminar pentru incluziunea socială
Proiectul “Acum pentru viitorul Vulcanului” continuă. Autoritățile locale de la Vulcan organizează un workshop și un seminar pe tema inovării sociale. Autoritățile locale de la Vulcan vor să reducă fenomenul marginalizării sociale. “Servicii de organizare a unui seminar in cadrul proiectului „Acum pentru viitorul Vulcanului – parteneriat local pentru incluziunea sociala”. Cod proiect: 106386, finantat prin POCU, conform ghid de finantare (organizarea evenimentului va include si un bufet suedez pentru maxim 70 de personae)”, arată anunțul Primăriei Vulcan pentru achiziția serviciului privind organizarea seminarului de inovare socială. Totodată va fiCItește mai departe
Lucrările la piața centrală din Petroșani încep săptămâna viitoare
În urmă cu o lună de zile, acoperișul halei de la piața centrală din Petroșani a fost smuls de vijelie. Între timp, Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat din municipiul Petroșani a scos la licitație lucrările, estimate la suma de 250.967,65 lei fara TVA. Contractul a fost atribuit, constructorul urmând a demara lucrările, peste fix o săptămână. “Lunea viitoare vor începe lucrările la hală. Azi (ieri-n.r.) a fost semnat contractul, iar constructorul are la dispoziție o săptămână să își achiziționeze materialele necesare”, a declarat Daniel Vișan, director executiv DADPP Petroșani.CItește mai departe
Transalpina a fost închisă
Vremea capricioasă a închis mai devreme cu circa două săptămâni drumurile de la altitudine. Traficul rutier pe Transalpina a fost închis din cauza vremii nefavorabile şi va fi redeschis, cel mai probabil, în primăvară. Astfel, DN67C-Transalpina a fost închis pe tronsonul Rânca (km 34+500) – Obârşia Lotrului (km 59+800).Măsura a fost luată ca urmare a înrăutăţirii vremii și nu este exclus ca drumarii să monteze deja parapeţii pentru blocarea traficului în zona Obârşia Lotrului, care permite accesul turiştilor pe Transalpina dinspre Voineasa, respectiv Petroşani. Pe de altă parte, pe tronsonulCItește mai departe
Apometrele inteligente îşi dovedesc utilitatea
Mai multe gospodării din Petroşani au apometre antifurt. Investiţia a fost făcută experimental și s-a realizat pe fonduri europene. Rezultatele sunt remarcabile spune conducerea Apa Serv Valea Jiului. Toți consumatorii care vor beneficia de rețele noi de apă, realizate în baza proiectului european derulat de Apa Serv Valea Jiului, vor avea instalate apometre cu telecitire. Operatorul de apă a instalat acest tip de contor inteligent la circa 20 de gospodării din cartierul Colonie-zona Turnului de Apă, iar timp de circa trei ani de zile s-a analizat cât sunt deCItește mai departe
Scapă de dosare cu ajutorul minorilor
În ciuda raziilor repetate efectuate de polițiștii TF, hoţii de huilă nu se dau bătuți. Pe o piață în care cererea de cărbune este tot mai mare odată cu venirea frigului, cărbunarii au găsit soluția de a scăpa de lege. Furturile de huilă au crescut în această perioadă dat fiind faptul că huila trece ca pâinea caldă iar cererea pe piața neagră este mai mare decât oferta. Chiar dacă s-au luat măsuri fără precedent pentru a-i ţine pe hoţi la distanţă, fenomenul nu poate fi oprit. Cert este că nuCItește mai departe
10.000 de lei amendă într-un an pentru EM Lupeni, de la ITM
Exploatarea Minieră (EM) Lupeni, unde săptămâna trecută două persoane și-au pierdut viața iar o a treia a fost rănită, a fost amendată anul acesta cu 10.000 de lei de către inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara pentru mai multe nereguli identificate la unul dintre abataje, care ar fi putut duce la accidentarea angajaților. „În primăvara acestui an a fost aplicată o amendă în valoare de 10.000 de lei pentru probleme depistate la abatajul 9”, a declarat luni, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ITM Hunedoara, Sorin Gabriel Istrate. Potrivit acestuia,CItește mai departe
Băutura şi lipsa experienței îl puteau costa viața
Un tânăr de 36 de ani, din Sântămarie Orlea, a fost la un pas de moarte după ce a ajuns cu maşina într-un şanț. Nu avea permis şi era băut bine. „Din fericire, în urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, însă, ca urmare a testării conducătorului auto, aparatul alcooltest a indicat o concentrație de 0,46 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Totodată, în urma verificării în bazele date, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu detine permis de conducere”, spun polițiştii. Bărbatul este cercetat penal pentru cumul de infracțiuni. PeCItește mai departe
Lovitură pentru șoferii care vând mai mult de două mașini pe an. Guvernul intentionează instituirea unui regim fiscal distinct
Guvernul pregătește o lovitură de proporții pentru șoferii care vor vinde mai mult de două mașini pe an. Proiectul a fost discutat vineri de Executiv cu reprezentanții Coaliției pentru Dezvoltarea României și au ajuns la concluzia că măsura este necesară, după ce eliminarea timbrului de mediu pentru autoturisme de la începutul anului a dus la o explozie a înmatriculărilor de mașini second-hand. Potrivit Hotnews, Guvernul intentionează „instituirea unui regim fiscal distinct, aplicabil persoanelor fizice care transferă din patrimoniul personal, în cursul unui an, mai mult de 2 autoturisme”. Astfel, în cazul uneiCItește mai departe
Prefectul de Hunedoara a fost ales vicepreședinte al Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România
Prefectul județului Hunedoara, Tiberiu Fabius Kiszely a fost ales în funcția de vicepreședinte al Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, în cadrul Adunării Generale a acestei asociații din care fac parte toți prefecții și subprefecții din România. Acesta va avea în responsabilitate activitatea colegilor din zona de Vest a țării. Adunarea Generală a Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România a avut loc, în perioada 5 – 8 octmbrie 2017, la Dunavățul de Jos, județul Tulcea. ”Cu această ocazie au fost luate în discuţie aspecte legislative, funcţionale şi organizatorice referitoare la Instituţia Prefectului,CItește mai departe
Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți în județul Hunedoara – 20 octombrie 2017
În acest an, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza bursa locurilor de muncă pentru absolvenți în data de 20 octombrie. Evenimentul va avea loc la nivelul celor 42 de agenții teritoriale pentru ocuparea forței de muncă și are ca scop facilitarea accesului absolvenților la posturile disponibile și interacțiunea directă cu agenții economici. Pot participa și celelate categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia. Acţiunea se va desfăşura în această zi pe plan naţional şi în reţeaua teritorială a judeţului Hunedoara,CItește mai departe
Guvernul sprijină reîntoarcerea românilor din diaspora în țară
Premierul Mihai Tudose s-a întâlnit, luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanții proiectului RePatriot, care are ca obiectiv întoarcerea românilor în țară, prin intermediul antreprenoriatului. În cadrul întâlnirii, reprezentanții Repatriot au cerut politici publice și un cadru legislativ favorabil pentru antreprenorii români din străinătate, arătând că, 57% dintre românii din diaspora doresc să se întoarcă în țară, conform unui studiu realizat în diaspora. Premierul Mihai Tudose a arătat că guvernul va sprijini eforturile făcute pentru atragerea românilor din diaspora în țară precizând că întoarcerea lor ar fi un real progres și că sprijinulCItește mai departe
Lansare de carte Lucian Strochi, la Petroșani
Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani găzduiește marți, 10 octombrie 2017, de la ora 18,00, o lansare de carte urmată de o sesiune de autografe, avându-l ca autor pe scriitorul Lucian Strochi. Născut la Petroșani, Lucian Strochi este un apreciat poet, prozator, dramaturg și critic literar contemporan. Profesor, bibliotecar, purtător de cuvânt și șeful relațiilor publice la Prefectura Neamț, Primăria municipiului Piatra-Neamț și Consiliul județean Neamț. Director al Casei Prieteniei Neamț-Champagne-Ardenne (din 1991 până în 1998), Director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național –județul Neamț (2001-2005),CItește mai departe
Restricții de apă, MARȚI la PETROŞANI
Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marti, 10.10.2017 în municipiul: Petrosani– între orele 09:00 – 16:00. Zona afectată: str. N.Titulescu, St.O.Iosif, 1Decembrie 1918, 22 Decembrie 1989, Coastei, Rovinei. Motivul restricţiei: remediere spartura pe str. Nicolae Titulescu, zona Ocol Silvic. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]
Echipa Dacia, locul opt în Dolomiți
O echipă formată din salvatori montani români a reușit să obțină locul 8 la o competiție organizată de salvamontiștii italieni în Munții Dolomiți, fiind prima dată când România a fost invitată să participe la acest concurs. Întrecerea a fost în perioada 7-8 octombrie în Italia au participat, în total, 51 de echipaje, dintre care trei din România, echipa Dacia reușind să obțină locul 8, echipa Sibiu, locul 14, și echipa Carpați, locul 33. Competiția a constat în deplasarea contracronometru a echipelor formate din câte patru salvamontiști pe munte, printr-o zonăCItește mai departe
Guvernul a modificat normativele privind certificarea materialelor de construcţii
Regimul de certificare a materialelor de construcții se va schimba după ce Guvernul a aprobat HG 668/2017 Normativul va intra în vigoare pe 18 noiembrie, semnalează specialiştii din domeniu, consultaţi de Mediafax. „HG 688/2017 intră în vigoare la 18 noiembrie 2017 (la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial), dată la care HG 622/2004 îşi încetează aplicabilitatea”, se arată într-un document al Asociaţiei Producătorilor de Materiale de Construcţii din România (APMCR). Faţă de prevederile anterioare, HG 668/2017 cuprinde – potrivit APMCR – următoarele principale noutăţi: – PentruCItește mai departe
Aprovizionarea cu materiale a fost îngreunată de situația grea a CEH-ului
Toate licitaţiile pentru echipamente de protecţie au fost îngreunate de intrările şi ieşirile din insolvenţă ale companiei susține ministrul Energiei. După tragedie s-a găsit soluția prin care să se achiziționeze 200 de stâlpi de susținere. ”Compania are disponibili bani în conturi şi poate să facă achiziţiile necesare. Chiar ne-a spus domnul director – şi este un lucru bun – că în maxim două săptămâni vor veni 200 de asemenea stâlpi noi de susţinere, stâlpii care au nevoie să susţină aceste grinzi. (…) Datorită istoricului prost al companiei, la toate licitaţiileCItește mai departe
Ajutoare pentru sute de familii
Valoarea totală a ajutoarelor de urgenţă este de 518.800 de lei, banii fiind alocați din bugetul statului pentru sprijinirea a 200 de familii şi persoane singure afectate de incendii, fenomene hidrometeorologice periculoase sau care suferă de probleme de sănătate grave ce pot conduce la riscul de excluziune socială. Astfel, 162 de familii şi persoane singure care se confruntă cu situaţii deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, din judeţele Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa,CItește mai departe
Legea Minelor, în dezbatere publică
Legea Minelor a fost lansată în dezbatere publică. Documentul prevede intenția statului român de a redeschide anumite perimetre miniere. Acest lucru este posibil doar dacă există solicitări din partea unor investitori privați. “Se reglementează redeschiderea exploatărilor miniere pentru care a fost emisă o hotărâre a Guvernului privind aprobarea conservării, închiderii, ecologizării şi monitorizării postînchidere. În ansamblul său măsura de redeschidere a unor mine cu activitatea sistată prin hotărâri ale Guvernului descarcă parţial sau total statul român de cheltuieli pentru ecologizare cu posibil impact transfrontalier, cheltuieli cu protecţia mediului, ce auCItește mai departe
Dosarele de la CEH trimise organelor de anchetă
Rezultatele verificărilor efectuate la Complexul Energetic Hunedoara au fost trimise unor organe de anchetă. S-a așternut praful pe ele. Până acum nimeni nu a fost trimis în judecată. Complexul Energetic Hunedoara a fost și este o sursă de îmbogățire. Nu pentru minerii care își riscă viața, la fiecare șut, pe salarii de 3000 de lei. Societatea energetică a fost prădată ca în codru. Oamenii nu mai au cu ce munci. Nu au sape, plase, stâlpi, nu au nimic. Nu mai au nici speranță. Ani la rând, fiecare ministru, a vorbitCItește mai departe
Încă un blocaj în problema gunoaielor
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor județul Hunedoara” se confruntă cu un nou blocaj. Două societăți comerciale au contestat criteriile discriminatorii impuse de AsociaȚia de Dezvoltare Intercomunitară „Sistemul Integrat de Gestionare a DeȘeurilor judeȚul Hunedoara”. Cele două societăți s-au adresat Consiliului Național pentru Soluționarea Contestațiilor, instituție care le-a admis, parțial, solicitările. “Admite în parte, contestațiile formulate de SC BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SRL și SC SALUBRITATE SA ambele în contradictoriu cu ASOCIAȚIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „SISTEMUL INTEGRAT DE GESTIONARE A DEȘEURILOR JUDEȚUL HUNEDOARA” și obligă autoritatea contractantăCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 9 OCTOMBRIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA, BRAD ŞI OCOLIŞU MARE
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Hunedoara DATA: 09.10.2017 INTERVAL ORAR: 08:00 – 15:00 STRĂZI AFECTATE:Rotarilor (de la nr. 18 la nr. 87), Unirii, Piața Unirii, Dacilor, b-dul Decebal (de la nr 46 la nr. 56 ) MOTIVUL: Eliminare avarie rețea b-dul Decebal nr. 50. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Brad DATA: 09.10.2017 INTERVAL ORAR: 16:00 – 18:00 STRĂZI AFECTATE: sat. Valea Bradului, nr.2 MOTIVUL: Avarie conducta DN 110, sat. Valea Bradului Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Ocolișu Mare DATA: 09.10.2017 INTERVAL ORAR: 08:00 – 15:00 STRĂZI AFECTATE- Ocolișu Mare MOTIVUL:CItește mai departe
Club Rotary Valea Jiului, bilanț după primul an de la înființare
Clubul Rotary Valea Jiului a marcat, la finalul săptămânii trecute, primul său an de activitate. Potrivit președintelui în exercițiu al acestui club elitist, omul de afaceri Constantin Dicu, aniversarea a marcat un moment absolut remacabil, din mai multe motive. Primul este acela că obiectivele asumate de membri acestei organizații au fost duse la îndeplinire cu succes. Un succes de care s-au putut bucura nu doar cei care au subscris acestui proiect, ci și o seamă de tineri de excepție care au beneficiat de atenția cuvenită din partea membrilor Rotary, precumCItește mai departe
17.000 de turiști în vizită la Cetatea Devei în luna septembrie
Potrivit unor date statistice comunicate de Primăria municipiului Deva, aproape 17.000 de turişti, români şi străini, au vizitat Cetatea Deva în luna septembrie 2017, arată datele statistice ale Serviciului Public Administrare Cetate. Din totalul vizitatorilor, aproximativ două treimi (62%) au fost adulţi, un sfert copii, alţi 12% pensionari, iar restul persoane cu dizabilităţi şi turişti care au beneficiat de călătorii gratuite cu telecabina care facilitează accesul spre monument. În prima lună a toamnei, fortăreaţa din nord-vestul oraşului a atras un număr de turişti aproape egal cu cel înregistrat în primeleCItește mai departe
Asociația Niloran apreciază că tinerii sunt tot mai interesați de temele comunității
În cadrul Proiectului “Tinerii județului Hunedoara”, implementat de Asociația “Niloran”, în parteneriat cu Consiliul Județului Hunedoara și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, au avut loc primele întâlniri cu elevi din mai multe liceele petroșănene. ”Tinerii pe care i-am întâlnit au fost mai interesați decât de cei pe care i-am întâlnit în anii precedenți. Am constatat cu o oarecare surpriză că termeni ca democrație și comunitate nu le mai sunt străini tinerilor nostri, chiar de la vârste destul de mici (adică chiar din clasa a IX-a). Această stare de fapt ne demonstreazăCItește mai departe
Punte între generații, cu importante învățăminte, la Școala ”IG Duca” din Petroșani
În dorința de a creea o necesară și firească punte între generații, elevi ai Școlii Gimnaziale ”I.G.Duca” împreună cu tineri voluntari din cadrul Organizației Caritas Petroșani, au petrecut vineri câteva ore absolut deosebite alături de câteva persoane vârstnice, în cadrul unui proiect educațional la care a ținut să fie prezent și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. ”Mă bucură iniţiativa Şcolii Generale ”IG Duca” Petroşani împreună cu organizaţia Caritas, inițiativă menită să îmbine colaborarea între cei tineri şi vârstnici, între copii și bunici, o colaborare care are ca scop nuCItește mai departe
Primăriile hunedorene așteptate să facă propuneri privind oportunitățile de investiții
Paula Pîrvănescu, secretarul de stat care se ocupă de investițiile străine, s-a aflat pentru o scurtă vizită informală în județul Hunedoara în cadrul căreia a prezentat principalele intenții ale ministerului pe care îl reprezintă în legătură cu atragerea investitorilor străini, dar și români. Paula Pîrvănescu s-a întâlnit vineri, 6 octombrie, la Consiliul Județean Hunedoara cu primari și viceprimari din județ, și cu directorul ADEH. La întâlnire au mai luat parte deputatul Ilie Toma și senatorul Viorel Sălan. De asemenea, secretarul de stat a avut o întâlnire separată la Petroșani cuCItește mai departe
Au început înscrierile pentru Festivalul-Concurs național de folclor „Rapsodia Munților” de la Petrila
Asociația Culturală „Rapsodia Munților” Petrila în colaborare cu Consiliul Local și Primăria Orașului Petrila organizează în data de 4 noiembrie 2017, Festivalul – Concurs național de folclor „Rapsodia Munților”. Festivalul, ajuns în acest an la cea de-a patra ediție, are ca promotori ai folclorului și tradițiilor cultivate în rândul tinerei generații pe Ana și Iulian Doda, apreciata familie de dascăli din Petrila și își propune să descopere, să încurajeze și să promoveze tinerele talente din domeniul interpretării și creației muzicii tradiționale românești, să promoveze frumusețea și autenticitatea cântecului și costumuluiCItește mai departe
Primăria Lupeni angajează 15 muncitori calificați
Primăria municipiului Lupeni organizează, în perioada 25 octombrie – 30 octombrie 2017, concurs pentru ocuparea unui număr de 15 posturi de muncitori calificaţi, în cadrul Direcţiei tehnice – Serviciul Lucrări Edilitar Gospodăreşti. Astfel, pentru fomarea unei echipe de muncitori calificați care să rezolve intervențiile necesare la diverse reparații ale obiectelor de inventar de pe domeniul public, Serviciul Lucrări Edilitar Gospodărești din Primăria Lupeni intenționează să angajeze: 2 instalatori, 2 dulgheri-tâmplari, 2 sudori, 2 zidari, 3 zugravi, 1 drujbist, 1 mecanic auto, 1 electriciam și 1 vopsitor. ”Ne dorim ca localitatea noastră să fie una curată, iar lucrările pe care le executămCItește mai departe
Simona Halep – nr. 1 WTA !
Jucătoarea română de tenis Simona Halep va fi numărul unu mondial de luni, după ce s-a calificat în finala turneului WTA de la Beijing, dotat cu premii totale de 6.381.679 dolari, sâmbătă, în urma victoriei cu 6-2, 6-4 în fața letonei Jelena Ostapenko. Halep devine prima româncă lider mondial WTA și a 25-a de la introducerea clasamentului mondial. Simona Halep a mai avut de trei ori în acest sezon șansa de a lider WTA, dar le-a ratat, în finala de la Roland Garros (pierdută în fața Jelenei Ostapenko), în sferturiCItește mai departe
Duminică, 8 octombrie – zi de doliu în municipiul Lupeni
Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni au decis să declare ziua de 8 octombrie 2017 drept ZI DE DOLIU ÎN MUNICIPIUL LUPENI, în memoria celor doi bravi eroi mineri: CODLEAN IULIU- LUCIAN și SUCIU IOAN FLORIN, care și-au pierdut viața în urma accidentului care a avut loc în data de 5 octombrie 2017 la Exploatarea Minieră Lupeni. Dumnezeu să-i odihnească!
Ministrul Energiei promite posibile majorări salariale în minerit
Ministrul Energiei, Toma Petcu, a declarat vineri, la Lupeni, că productivitatea muncii în minerit a crescut în acest an, comparativ cu anii trecuți, fapt care ar putea duce la majorări de salarii în domeniu, după ce în 2017 s-a reușit creșterea unor sporuri. El a arătat că, în prezent, în conturile Complexului Energetic Hunedoara (CEH) există suficienți bani pentru achiziția unor echipamente necesare în activitatea de securitate minieră. „Eu vă spun că, la sfârșitul anului, compania (Complexul Energetic Hunedoara, n.r.) va avea o productivitate a muncii mai mare ca înCItește mai departe
Sprijin financiar pentru familiile minerilor de la Lupeni
Familiile minerilor implicați în accidentul de la mina Lupeni vor beneficia de sprijin financiar din partea Guvernului. Familia minerului decedat va beneficia și ea de sprijin financiar, în baza contractului colectiv de muncă. ”Le-am comunicat că şi eu şi sindicatele depunem toate eforturile pentru familia decedatului, să asigurăm o înmormântare în condiţii bune şi un sprijin important pentru familie, care poate veni prin companie, prin contractul colectiv de muncă, şi aici poate fi detaliat de sindicate”, a declarat ministrul Energiei, Toma Petcu. Iuliu Lucian Codlea este minerul care și-a pierdutCItește mai departe
Editura Univers, stand de carte cu vânzare la Biblioteca județeană din Deva
Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în perioada 12 octombrie – 12 noiembrie 2017, în incinta Secției de Artă și Carte Franceză, un stand de carte cu vânzare al Editurii Univers din București. Una dintre cele mai apreciate edituri din România, cu o vechime de aproape o jumătate de secol, Editura Univers și-a câștigat un loc de primă importanță pe piața românească de carte. Paleta tematică a editurii a fost și a rămas extrem de diversă și atractivă: cărți de ficţiune și nonficţiune, traduceri ale operei marilor scritori ai lumii din toateCItește mai departe
Ajutor de la Guvern pentru aprovizionarea minelor
Ministrul Energiei, Toma Petcu, le promite minerilor din Valea Jiului că Guvernul va oferi sprijin financiar pentru aprovizionarea unităților miniere. Promisiunea vine în urma tragediei care a îndoliat Valea Jiului. „Am vrut să-mi povestească și mie care a fost evoluția accidentului, cum s-a întâmplat și care consideră ei că au fost cauzele. Am înțeles că a fost un gol în tavan, care nu a putut fi apreciat și nu se știa ce se putea întâmpla, un gol care, mă rog, în asemenea lucruri pot să apară prăbușiri. Se pare căCItește mai departe
ITM a încadrat surparea de la Mina Lupeni în categoria ”accident de muncă”
Surparea de la Mina Lupeni, în care un miner și-a pierdut viața, iar alți doi au fost răniți, a fost încadrată ca accident colectiv de muncă cu trei victime, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Hunedoara, Sorin Gabriel Istrate. ”Cazul este cercetat ca accident colectiv de muncă cu trei victime, dintre care două cu incapacitate temporară de muncă și un deces”, a precizat reprezentantul ITM Hunedoara. Un inspector al ITM Hunedoara, de profesie inginer miner, a coborât în cursul nopții de joi spreCItește mai departe
Administrația locală din Petrila invită copiii să participe la un concurs de idei intitulat ”Visul meu de Crăciun”
Primăria Orașului Petrila lansează concursul de idei „VISUL MEU DE CRĂCIUN”, pentru decorarea parcului central al orașului Petrila, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, concurs prin care se dorește implicarea copiilor în acest inedit proiect. ”Copiii sunt invitați să conceapă un model ornamental tematic, iar proiectele câștigătoare vor fi realizate și amplasate în „Parcul Copiilor”, în cadrul celui mai amplu proiect de decorare în care sunt implicați direct copiii”, spune Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Astfel, la nivelul fiecărei unități de învățământ se vor selecta trei proiecte, până în data de vineri,CItește mai departe
Asfixia mecanică prin compresie toraco-abdominală – cauza decesului minerului de la Lupeni
Medicii legiști au finalizat autopsia în cazul minerului Iuliu-Lucian Codlean, care a decedat în urma surpării de joi după-amiază de la Mina Lupeni din Valea Jiului, cauza decesului fiind asfixia mecanică prin compresie toraco-abdominală, a declarat șeful Serviciului Județean de Medicină Legală Hunedoara, dr. Dan Mărculescu. „Cauza decesului este asfixia mecanică prin compresie toraco-abdominală, în urma surpării. Bărbatul nu are alte leziuni, dar prezintă escoriații și echimoze”, a precizat șeful SJML Hunedoara. [slideshow_deploy id=’27028′]
Urs lovit de tren în Defileul Jiului
Animalul pare că ar fi fost hăituit de câini și împins către linia ferată unde a fost lovit de locomotiva unui tren și omorât. Descoperirea a fost făcută în această dimineață iar la fața locului au ajuns cei care gestionează fondul de vânătoare, au anunțat autoritățile și au așteptat ca proprietarul ursului, adică statul român, să-și trimită instituțiile subordonate pentru a întocmi documentele necesare astfel încât să poată fi ridicat cadavrul animalului. Numai că gestionarii fondului de vânătoare din cadrul AVPS Băniceana stau în ploaie și frig de ore buneCItește mai departe
Noi reglementări pentru persoanele cărora trebuie să li se restituie taxa de poluare, taxa pentru emisii poluante și timbrul de mediu, aprobate de Guvern
Guvernul a aprobat, joi, 5 octombrie, printr-o ordonanţă de urgenţă noi reglementări în sprijinul persoanelor îndreptăţite să li se restituie taxa de poluare, taxa pentru emisii poluante şi timbrul de mediu. „Astfel, printr-o OUG adoptată joi vor fi reglementate două noi situaţii specifice în operaţiunea de restituire a sumelor achitate către Fondul pentru Mediu şi vor fi reglementate unele prevederi legislative pentru a evita blocarea restituirii sau interpretări diferite ale prevederilor actuale de către personalul care are atribuţii să le aplice. Noile prevederi vin în sprijinul persoanelor îndreptăţite să liCItește mai departe
România ia măsuri pentru reducerea deșeurilor de ambalaje
Pungile de transport din plastic subțire (sub 50 de microni) și foarte subțire (sub 15 microni) cu mâner vor fi interzise atât la introducerea pe piața națională, cât și la comercializare. În acest sens, Guvernul României a aprobat, printr-un proiect de lege, modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje. Astfel, începând cu data de 1 iulie 2018, se interzice introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner, iar de la 1 ianuarieCItește mai departe
Sistemul ”RO-ALERT” va transmite mesaje de avertizare în timp real, prin telefonul mobil
Sistemul de avertizare a populației în situații de urgență ”RO-ALERT” va fi implementat pe teritoriul României în scopul prevenirii pierderii de vieți omenești ca urmare a fenomenelor meteorologice și hidrologice periculoase, stabilește o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi de guvern. Prin Sistemul ”RO-ALERT” vor fi transmise populației mesaje de avertizare în timp real, prin intermediul tehnologiilor moderne din domeniul comunicațiilor și tehnlogiei informațiilor. Sisteme similare și-au dovedit eficiența în SUA, Olanda, Lituania, Franța, Germania și Belgia. Sistemul ”RO-ALERT” are o serie de avantaje: Ø Transmiterea unor mesaje de avertizare adaptate evenimentuluiCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 6 OCTOMBRIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA, DEVA ŞI BĂIŢA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 06-10-2017 INTERVAL ORAR: 09:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Romanilor, Carpați, Doinei, Dragoș Vodă, Cloșca, Crișan, Gheorghe Doja, 22 Decembrie, Carpați BL C1, C2. Motivul : Eliminare avarie rețea Str Romanilor Nr 17 . Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 06.10.2017 INTERVAL ORAR:09:00-12:00 STRĂZI AFECTATE: Depozitelor (de la str. Apuseni pina la str. Azaleelor), Orizontului MOTIVUL: remediere avarie rețea str. Depozitelor Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 06.10.2017 INTERVAL ORAR:09:15-13:00 STRĂZI AFECTATE: Azur, Tineretului, Paiului, Hortensiei, Zăvoi, sat Archia MOTIVUL: remediere avarie rețea str. Zăvoi nr. 59CItește mai departe
Doi dintre cei trei mineri au fost scoși în viață
După aproape 12 ore de la începutul misiunii de salvare din subteranul Minei Lupeni, unde o surprare a prins trei ortaci, una dintre victime a fost scoasă la suprafață. Minerul era conștient și după ce i s-a acordat primul ajutor a fost trimis la București cu elicopterul. Ortacul are fractură de femur, la umăr și era în stare de hipotermie. O oră mai târziu a fost din mină și al doilea miner a cărui stare a fost mai bună. Spre dimineață, salvatorii au ajuns și la al treilea miner șiCItește mai departe
Marcaje turistice pe traseele pedestre de acces în Cetatea Deva
Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Administrare Cetate demarează, joi, 5 octombrie 2017, o acțiune de marcare a traseelor pedestre de acces în Cetatea Deva. Potrivit autorităților locale, măsura are rolul de a facilita orientarea în teren a turiștilor care vizitează monumentul folosind traseele pedestre de acces, precum și creșterea gradului de securitate a acestora. La acțiune participă și un grup de voluntari de la Organizația Cercetașii României – Centrul Local Deva. Potrivit reprezentanților Serviciului Public Administrare Cetate, semnele de marcaj vor fi aplicate pe arbori, prin vopsire. ”Accesul pedestru înCItește mai departe
Caritas invită comunitatea din Petroșani la consultări pe 4 teme de interes major
Organizația Caritas din Petroșani a demarat o consultare publică, în cadrul proiectului “O mână de ajutor”, proiect finanțat de Caritas Diocese Trier la care au fost invițati stakehold-eri locali din Municipiul Petroșani, tematica fiind “Valorile pozitive ale unei comunități puternice”. ”Pornind de la această tematică, am considerat de cuviință a invita reprezentanții diferitelor confesiuni religioase din comunitate, reprezentanți ai municipalității din Petroșani, reprezentanți ai sistemului medical, al celui educațional respectiv reprezentanții ONG-urilor. Obiectivul acestei consultări publice a fost operaționalizarea unor concepte-cheie ce țin de comunitatea noastră dar, mai mult decât atât,CItește mai departe
