Administrație
Primăria Lupeni pune ordine în parcul auto local

Autoritățile administrației publice locale de la Lupeni vor demara o acțiune de identificare și scoatere de pe domeniul public a automobilelor abandonate de proprietari pe spațiile publice, în dorința de a pune ordine în parcul auto de pe raza localității și de a eficientiza locurile de parcare disponibile pe raza localității. În acest sens, după cum precizează primarul localității, Lucian Resmeriță, începând cu data de 23.11.2020, toți proprietarii de mașini abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Lupeni, care nu iau urgent măsuri pentru ridicarea acestora, vor fi sancționațiCItește mai departe
Proiectul Primăriei Lupeni privind modernizarea iluminatului public cu fonduri europene a intrat în etapa de evaluare

În seria proiectelor realizate de administrația publică locală din municipiul Lupeni în vederea atragerii de fonduri europene pentru dezvoltare se numără și cel prin care autoritățile își propun implementarea unui program de modernizare a sistemului public de iluminat din localitate. După cum informează primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță, proiectul intitulat „Modernizarea sistemului de iluminat public în Municipiul Lupeni” a intrat deja în procedură de evaluare, selecție și contractare. ”Proiectul nostru are o valoare de aproximativ 20.000.000 lei și are ca obiectiv creșterea eficienței energetice în sistemul de iluminat din MunicipiulCItește mai departe
Decizii organizatorice în prima ședință de lucru a noului Consiliu județean Hunedoara

Vineri, 6 noiembrie a avut loc prima ședință de lucru a noului Consiliu județean Hunedoara, în componența rezultată după alegerile din septembrie 2020. în cadrul ședinței, convocată de îndată de președintele CJH, Laurențiu Nistor au depus jurământul consilierii județeni care au lipsit la ședința de constituire din data de 23 octombrie 2020 precum și cei validați ulterior. Astfel, în prima etapă, au depus jurământul de credință Ioan Hirghiduși (PSD), Marin Coltescu (Pro România) și Dorin Ioan Popa (PNL), ultimii doi, în sistem videoconferință. În a doua etapă, au depus jurământulCItește mai departe
Asfalt de toamnă pe străzile din zonele rurale ale Uricaniului

Modernizarea infrastructurii rutiere din orașul Uricani a fost, este și rămâne una din activitățile de interes prioritar ale administrației publice locale din această localitate. În acest context, și anul acesta, s-au turnat zeci de tone de asfalt pe străzile cuprinse în programul de reabilitare realizat de Primăria orașului Uricani. După cum spune primarul Dănuț Buhăescu, lucrările nu au vizat numai zonele centrale ale orașului, ci și o serie de străzi din zonele rurale ale localităților componente, unde în foarte multe cazuri, asfaltul a ajuns pentru prima oară. Spre exemplu, înCItește mai departe
Punțile pietonale peste Jiu au fost modernizate de Primăria Lupeni

Inundațiile din vară care au creat mari probleme în Valea Jiului, îndeosebi pe Jiul de vest unde apele au distrus drumuri, poduri și podețe nu au ocolit nici municipiul Lupeni. Aici, printre altele, apele au distrus aproape toate punțile pietonale peste Jiu, pe care locuitorii din vechile colonii muncitorești ale localității le utilizau pentru a ajunge mai repede în centrul orașului. Chiar dacă Guvernul a alocat doar o parte din fondurile solicitate pentru refacerea infrastructurii distruse de inundații pentru municipalitatea din Lupeni, autoritățile s-au făcut ”luntre și punte” pentru aCItește mai departe
Președintele CJH, Laurențiu Nistor evaluează în teren stadiul investițiilor publice din județ

Stadiul lucrărilor la trei importante obiective de investiții ale Consiliului Județean Hunedoara a fost evaluat, în cadrul unei vizite la fața locului, de noul președinte al instituției, Laurențiu Nistor. Este vorba despre lucrările care vizează modernizarea Casei de Cultură din municipiul Hunedoara, a Castelului Nopcsa din Sântămărie Orlea și a drumului județean DJ 687 Hunedoara – Călan, toate aceste investiții fiind derulate cu fonduri europene. Lucrările de reabilitare a Casei de Cultură din municipiul Hunedoara, începute în luna iulie a acestui an au avansat și, potrivit reprezentanților societății care execută lucrarea, exteriorulCItește mai departe
Primăria Lupeni abordează provocările pandemiei cu investiții din fonduri europene

Problemele generate de pandemia de coronavirus, îndeosebi în domeniul sănătății și al educației sunt, fără îndoială, peste puterile economice ale autorităților publice locale. Cu toate acestea, acolo unde există implicare și interes, pot fi identificate soluții optime pentru abordarea tuturor acestor probleme. Spre exemplu, la Lupeni, administrația publică locală s-a numărat printre primele din țară care au acționat imediat ce Uniunea Europeană a deschis axe de finanțare pentru dotarea cu echipamente medicale a unităților medicale care tratează pacienți infectați cu Covid-19, astfel încât să obțină banii necesari pentru astfel deCItește mai departe
Drumul județean din Parâng e la un pas de a fi integral asfaltat

Pentru că și-a propus să evalueze fiecare din investițiile publice pe care le derulează Consiliul județean Hunedoara, nu din confortul biroului ci chiar de pe teren, președintele CJH, Laurențiu Nistor, împreună cu administratorul public Costel Avram au inspectat mai multe dintre cele mai mari și mai însemnate obiective de aceste fel aflate în plin proces de execuție, la Hunedoara, Hațeg și Petroșani. Spre exemplu, coincidență sau nu, la exact un an de zile după ce Laurențiu Nistor și Costel Avram marcau în Masivul Parâng, începerea lucrărilor de asfaltare de peCItește mai departe
Sistemul local de supraveghere publică pentru siguranța cetățenilor din Lupeni a fost pus în funcțiune

Miercuri, 3 noiembrie 2020 a fost pus în funcțiune primul sistem inteligent de monitorizare și supraveghere a domeniului public din municipiul Lupeni. Pentru implementarea acestui proiect, după cum explică primarul Lucian Resmeriță, pe raza municipiului Lupeni au fost montate zeci de camere video de monitorizare conectate în timp real, prin rețeaua publică de Internet, la dispeceratul Poliției Locale din municipiul Lupeni. ”Siguranța cetățenilor și integritatea mobilierului stradal, a investițiilor pe care le-am făcut pentru înfrumusețarea domeniului public, parcurile și instituțiile de învățământ vor fi atent supravegheate prin punerea în funcțiuneCItește mai departe
Infecțiile cu Covid-19 au închis activitatea cu publicul de la Primăria Orăștie

Activitățile cu publicul au fost sistate începând de astăzi, 3 noiembrie 2020, după ce un număr de 9 angajați ai instituției au fost depistați ”Pozitiv” cu infecție de Covid-19. Potrivit primarului municipiului Orăștie, Ovidiu Laurențiu Bălan, măsura instituită în regim de urgență este valabilă pe termen nelimitat până la rezolvarea problemelor de natură sanitară. ”Cetățenii pot însă să depună cereri la registratura primăriei sau să ia legătura cu angajații instituției, telefonic sau prin email, pentru soluționarea problemelor. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, arată primarul Ovidiu Laurențiu Bălan într-o postare publicată peCItește mai departe
Laurențiu Nistor: ”Capacitatea de tratare a cazurilor COVID-19 și testare la SJU Deva crește cu 50% !”

Posibilitatea tratării cazurilor Covid-19 în județul Hunedoara a crescut, la doar o săptămână după ce președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a solicitat creșterea capacității de tratare a pacienților infectați cu noul coronavirus la Spitalul Județean de Urgență din Deva, unde au fost identificate primele soluții. În cadrul unei întâlniri pe care a convocat-o șeful administrației județene luni, 2 noiembrie 2020, întâlnire la care au participat subprefectul județului Hunedoara – Dorel Bretean, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara – Sebastian Mezei, administratorul public al județului Hunedoara – CostelCItește mai departe
O nouă investiție finalizată de Apa Serv duce apa potabilă și pe strada Slătinioara din Petroșani

Pentru cele peste 30 de gospodării situate pe strada Slătinioara din municipiul Petroșani, una din zonele rurale ale localității aflată la doi pași de centru, problemele legate de alimentare cu apă s-au încheiat. Asta după ce Apa Serv Valea Jiului a finalizat aici un important proiect de investiții prin care casele de pe această stradă au fost racordate la rețeaua publică de apă potabilă. Investiția este una importantă pentru oamenii de aici care, până acum, își asigurau necesarul de apă din surse individuale, respectiv fântâni săpate în curte, însă dinCItește mai departe
Amenajarea de noi locuri de parcare continuă în municipiul Lupeni

Preocupările administrației publice locale din municipiul Lupeni pentru amenajarea de noi locuri de parcare continuă în ritm alert în diverse zone din această localitate, iar primarul Lucian Resmeriță dă asigurări că lucrările vor continua până când vremea va permite acest lucru, astfel încât programul de extindere a locurilor de parcare din municipiul Lupeni să fie cât mai repede finalizat. Efectele acestor investiții sunt apreciate de cetățeni, îndeosebi de proprietarii de autovehicule care au posibilitatea de a-și parca mașinile în spații corespunzătoare, cu asfalt, borduri și marcaje de departajare. ”Avem unCItește mai departe
Prof. Malvine Socaci este noul viceprimar al municipiului Vulcan

Consiliul local al municipiului Vulcan, întrunit vineri, 30 octombrie 2020, în prima sa ședință ordinară de după alegerile locale din acest an, a desemnat-o pe Malvine Socaci în funcția de viceprimar al municipiului Vulcan. Aceasta a întrunit o largă majoritate din voturile consilierilor locali, 14 aleși locali votând în favoarea acesteia în timp ce contracandidatul său, Dan Marinescu a întrunit 5 voturi ale membrilor Consiliului local. Malvine Socaci a devenit astfel noul viceprimar al municipiului Vulcan. Interacțiunile acesteia cu administrația publică locală sunt însă mult mai adânc înrădăcinate în timp,CItește mai departe
Conf.univ.dr. Marius Heljiu reales în funcția de viceprimar al orașului Petrila

În noua structură de conducere a Primăriei orașului Petrila, ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat. După ce locuitorii acestui oraș l-au ales detașat în funcția de primar pentru un nou mandat pe Vasilie Jurca, oferindu-i acestuia și o majoritate a organizației politice pe care o conduce în Consiliul local a fost doar o formalitate a noului for legislativ al Petrilei să-l aleagă în funcția de viceprimar pe Marius Heljiu, candidatul propus de PSD și de dorit de primarul Vasile Jurca în această funcție. Oficializarea alegerii lui Marius HeljiuCItește mai departe
Un nou subprefect al județului Hunedoara a depus jurământul

Începând de astăzi, 29 octombrie 2020, echipa de conducere a Instituției Prefectului județului Hunedoara este din nou completă, după ce Guvernul a adoptat numirea în funcția de subprefect a lui Nicolae-Marcel Morar, pe postul rămas vacant după ce fostul subprefect Petru Călin Marian a fost numit în funcția de prefect al județului Hunedoara. În urma numirii în funcția de subprefect al județului Hunedoara, prin Hotărârea Guvernului nr. 912/2020, la sediul Instituției Prefectului, Nicolae-Marcel Morar a depus jurământul. La ceremonia organizată în sistem videoconferință, condusă de domnii Gheorghe Sorescu, Secretar de Stat șiCItește mai departe
Preocupări de sezon la Apa Serv, pentru garantarea calității apei potabile

Garantarea alimentării cu apă potabilă de cea mai bună calitate, 24 de ore din 24, este un deziderat de bază pentru Apa Serv Valea Jiului, iar angajații companiei acționează zi de zi în această direcție. Dincolo de activitățile specifice, odată cu venirea sezonului de toamnă, acțiunile angajaților de la stațiile de tratare a apei potabile se intensifică, pentru că, pe de o parte, captările de apă necesită mai multă atenție la decolmatare, iar pe de altă parte, pregătirile pentru iarnă necesită și ele o serie de acțiuni din partea acestora.CItește mai departe
Investițiile publice derulate în cartierul Ștefan din Lupeni se desfășoară conform graficului

În urmă cu mai bine de două luni, în cartierul Ștefan din municipiul Lupeni au început o seamă de proiecte de investiții al căror scop este acela de a sigura cetățenilor care locuiesc în acest vechi cartier al localității condiții corespunzătoare de viață. Deși lucrările avansează conform graficului, primarul Lucian Resmeriță verifică în mod constant modul în care sunt implementate proiectele de investiții publice în această zonă. Așa s-a întâmplat și marți, 27 octombrie 2020, când alături de alți reprezentanți ai administrației locale și ai antreprenorilor care lucrează la proiecteleCItește mai departe
CJH caută soluții pentru extinderea locurilor la terapie intensivă de la Spitalul Județean din Deva

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor a avut luni, 26 octombrie o întâlnire cu Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Hunedoara – Sebastian Mezei, cu managerul Spitalului Județean de Urgență din Deva – dr. Emil Stoica Mariș și Șefa Laboratorului din cadrul SJU Deva – dr. Mihaela Stoian, întâlnire la care a participat și subprefectul Dorel Bretean. Potrivit reprezentanților CJH, tema întâlnirii a fost asigurarea tuturor condițiilor pentru ca instituțiile sanitare aflate în subordinea Consiliului județean Hunedoara să fie mobilizate pentru a putea gestiona eficient acest nou val pandemicCItește mai departe
Ion Sfia a fost ales pentru un nou mandat de viceprimar la Aninoasa

Consilierii locali ai orașului Aninoasa au decis, în prima ședință de lucru de la constituirea noului legislativ local aninosean, să dea curs propunerii făcute de primarul Nicu Dunca în ceea ce privește numele noului viceprimar al orașului, care a fost ales din rândul actualei echipe de consilieri locali. Astfel, social-democratul Ion Sfia este cel care a întrunit, previzibil de altfel, majoritatea necesară pentru validarea într-un nou mandat de viceprimar al orașului Aninoasa. Ion Sfia este inginer pensionar, a lucrat în cadrul CEH și SNIMVJ, iar în ultimii 4 ani aCItește mai departe
Costel Avram a fost desemnat administrator public al județului Hunedoara de către noul președinte al CJH, Laurențiu Nistor

Potrivit prevederilor legislative mandatul administratorului public, funcție constituită la nivelul unităților administrativ-teritoriale, încetează de drept odată cu încetarea mandatului conducătorului respectivei unități administrativ-teritoriale. Așa s-a întâmplat și la nivelul Consiliului județean Hunedoara, mandatul administratorului public Costel Avram încheindu-se odată cu acela al președintelui CJH Mircea Flaviu Bobora. Avram a ocupat această funcție timp de 3 ani de zile, în tot acest timp fiind o prezență activă în derularea activităților ce intră în responsabilitatea Consiliului județean Hunedoara. De altfel, de cele mai multe ori în mod apreciativ, dar și critic, despreCItește mai departe
Iacob Mesaroș rămâne la conducerea executivă a Primăriei Lupeni, alături de primarul Lucian Resmeriță

Social-democratul Iacob Mesaroș a fost ales astăzi în funcția de viceprimar, în cadrul primei reuniuni de lucru a Consiliului local al municipiului Lupeni, în noua componență a acestuia. Acesta a obținut votul unanim al consilierilor locali, la propunerea lansată chiar de către primarul Lucian Resmeriță. ”Așa cum am spus încă din timpul campaniei electorale, mi-am propus să continui activitatea mea în conducerea Primăriei municipiului Lupeni alături de domnul Iacob Mesaroș, un coechipier de nădejde și un om cu experiență dovedită în administrația locală. De aceea, am lansat Consiliului local propunereaCItește mai departe
Corneliu Braia a fost ales în funcția de viceprimar al orașului Uricani

Noul Consiliu local al orașului Uricani s-a reunit astăzi în ședință pentru a-l alege pe cel va ocupa, în acest mandat, funcția de viceprimar al localității. Așa cum era deja previzibil, având în vedere declarațiile publice făcute pe această temă încă din perioada campaniei electorale, de către echipa primarului Dănuț Buhăescu, acesta l-a propus din nou, pentru a fi ales în funcția de viceprimar al orașului Uricani, pe Corneliu Braia. Beneficiind de o majoritate confortabilă în noul Consiliu local, propunerea primarului Dănuț Buhăescu a fost votată, astfel încât liderul social-democrațilorCItește mai departe
Președintele CJH Laurențiu Nistor și noua echipă de consilieri județeni și-au preluat atribuțiunile

Ceremonia de constituire a noului Consiliu județean Hunedoara, rezultat în urma alegerilor locale din 26 septembrie, a avut loc vineri, 23 octombrie 2020 în curtea interioară a Muzeului Civilizației Dacice și Romane din centrul municipiului Deva. Odată cu acest eveniment, noul Consiliu județean Hunedoara și-a preluat în mod oficial atribuțiunile. Un număr de 24 de consilieri județeni dintre cei 28 ale căror mandate au fost validate de către instanța de judecată, ca urmare a votului primit din partea hunedorenilor, au fost prezenți la acest eveniment și au depus jurământul deCItește mai departe
La Lupeni se va circula pe 4 benzi pe bulevardele principale ale municipiului

Investițiile din amenajarea de noi locuri de parcare pe raza municipiului Lupeni s-au concretizat, în ultimii ani prin configurarea câtorva sute de locuri de parcare publică. În opinia primarului municipiului Lupeni, aceste investiții au venit ca un răspuns la creșterea parcului auto al cetățenilor din municipiul Lupeni, dar și ca o măsură complementară necesară în vederea descongestionării traficului din zona centrală a localității. Odată cu crearea acestor locuri de parcare publică, administrația locală de la Lupeni pregătește acum un proiect care are drept scop tocmai descongestionarea traficului, prin repunerea înCItește mai departe
Punct final în activitatea CJH sub conducerea lui Mircea Bobora

Consiliul județean Hunedoara s-a reunit joi, 22 octombrie 2020, în ședință on-line, pentru ultima oară în vechea componență, sub conducerea președintelui Mircea Flaviu Bobora care își încheie astfel mandatul de 4 ani în fruntea forului legislativ județean. Acesta este motivul pentru care, la finalul ședinței de Consiliu județean în care au fost adoptate mai multe decizii de importanță administrativă, președintele CJH Mircea Flaviu Bobora a ținut să le mulțumească consilierilor județeni și angajaților Consiliului Județean Hunedoara pentru colaborarea din mandatul 2016-2020. „Vreau să vă mulțumesc pentru tot ceea ce ați realizatCItește mai departe
Aleșii autorităților locale din orașul Petrila au depus jurământul de învestitură. Primarul Jurca propune tuturor aleșilor locali un Pact pentru Petrila.

Vasile Jurca, primarul ales la Petrila în scrutinul din 26 septembrie 2020 și consilierii locali ale căror mandate au fost validate de instanța de judecată au depus miercuri, 21 octombrie 2020, jurământul de învestitură și, odată cu acesta, și-au preluat, în mod oficial, atribuțiunile care le revin în cadrul autorităților publice locale. Solemnitatea depunerii jurământului a avut loc într-un cadru restrâns, impus de reglementările privind gestionarea pandemiei de coronavirus, la Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt” din orașul Petrila, în prezența subprefectului județului Hunedoara, Dorel Ovidiu Bretean și a secretarului PrimărieiCItește mai departe
Primarul Lucian Resmeriță și noua echipă de consilieri locali ai municipiului Lupeni au depus jurământul de învestitură

Pentru administrația publică locală din municipiul Lupeni, ziua de 21 octombrie 2020 a fost una cu relevanță semnificativă pentru istoria contemporană a acestei comunități. Asta deoarece această zi marchează, în mod oficial, debutul noului mandat de primar al lui Lucian Resmeriță în fruntea Primăriei, dar și constituirea noului Consiliu local. Evenimentul a fost găzduit în sala mare a Palatului Cultural ”Minerul”, în prezența aleșilor locali de la scrutinul din 26 septembrie 2020, cărora cetățenii din Lupeni le-au conferit misiunea de a conduce, pentru următorii 4 ani, autoritățile administrației publice locale.CItește mai departe
Dănuț Buhăescu și-a început oficial al cincilea mandat de primar al orașului Uricani

”Jur să respect Constituția și legile țării, să fac cu bună credință tot ceea ce stă în puterile și în priceperea mea pentru binele locuitorilor orașului Uricani. Așa să-mi ajute bunul Dumnezeu !” Cu aceste cuvinte, rostite luni, 19 octombrie 2020 la solemnitatea organizată în cadrul ședinței de învestitură a noului Consiliu local orășenesc de la Uricani, Dănuț Buhăescu și-a început oficial cel de-al cincilea mandat consecutiv în fruntea administrației publice locale a orașului Uricani. Cu acest prilej, au depus jurământul de credință și cei 15 noi consilieri locali aiCItește mai departe
Progres fizic de 40% la modernizarea drumului județean 687J

Luni, la sediul instituției, administratorul public, Costel Avram și reprezentanții Consiliului județean Hunedoara au evaluat împreună cu proiectantul, executantul și dirigintele de șantier stadiul proiectului precum și posibilitatea continuării lucrărilor pe perioada condițiilor meteo favorabile în cadrul proiectului de modernizare a unor sectoare ale DJ 687J. În acest moment, proiectul prezintă un progres fizic de 40%, lucrările fiind începute în luna iunie a acestui an. Proiectul „Modernizare DJ 687J: Hunedoara – Boș – Groș – Cerbăl – Socet – Feregi, tronson km 21+400 – km 24+900 și tronson km 25+600CItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința din 22 octombrie 2020

În temeiul prevederilor art.8 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, se aduce la cunoștința publică faptul că, în data de 22.10.2020, ora 11,00 se va desfășura în sistem de videoconferință, ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea tarifelor de călătorie pentru serviciul de transport public județean de persoane prin curse regulate, în județul Hunedoara; Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei, statului de funcții și Regulamentului de organizare și funcționare aleCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara pregătește activarea Dispeceratului de iarnă al drumurilor județene

Pentru că meteorologii anunță răcirea vremii și pentru că, pe mai multe șosele de mare altitudine din România deja au căzut primele zăpezi, autoritățile județene din județene din Hunedoara se pregătesc, la rândul lor, pentru gestionarea eficientă a rețelei de drumuri județene pe perioada sezonului rece. În opinia administratorului public al județului Hunedoara, Costel Avram, cel în responsabilitatea directă a căruia se află administrarea drumurilor județene, o analiză a stării drumurilor județene (în mod special a celor către zonele turistice montane) și a măsurilor care trebuie luate pentru ca iarnaCItește mai departe
Investiții publice pe ”bandă rulantă”, în plină derulare pe raza municipiului Lupeni

Finalul primului mandat de primar al lui Lucian Resmeriță a găsit administrația publică locală din această localitate în plină activitate legată de implementarea unor proiecte edilitare și de investiții publice, pe raza localității fiind deschise nu mai puțin de 30 de șantiere distincte de astfel de lucrări. Debutul noului mandat de primar al lui Lucian Resmeriță, care a fost desemnat de o majoritate incontestabilă a alegătorilor din Lupeni să conducă pentru un nou mandat de 4 ani Primăria municipiului Lupeni, găsește administrația locală în aceeași notă de activitate intensă înCItește mai departe
Ultima ședință de îndată a Consiliului Județean Hunedoara, în vechea componență

Consiliul Județean Hunedoara s-a reunit într-o ultimă ședință de îndată convocată de președintele în exercițiu Mircea Flaviu Bobora, reuniunea fiind desfășurată în sistem videoconferință. Consilierii județeni au dezbătut și aprobat următoarele proiecte aflate pe ordinea de zi: 1. Proiect de hotărâre privind aprobarea statului de funcții al aparatului de specialitate al Consiliului Județean Hunedoara; Inițiator: Președintele Consiliului Județean Hunedoara 2. Proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Județean Hunedoara nr.19/2019 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcțiile din familia ocupațională ”Administrație” din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Hunedoara,CItește mai departe
Apa potabilă în stațiunea Straja, proiect în grafic derulat de Apa Serv cu sprijinul Consiliului județean

Lucrările pentru realizarea unei rețele de alimentare cu apă potabilă a stațiunii turistice Straja din municipiul Lupeni, asumate de Apa Serv Valea Jiului cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara, au început încă din vara acestui an și se derulează conform graficului stabilit. Pentru că investiția este realizată cu finanțare din partea Consiliului județean Hunedoara, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram a fost prezent marți, 13 octombrie 2020 pe șantierul acestei importante investiții publice din Valea Jiului. Însoțit de directorul general al Apa Serv, Cristian Ionică și de șeful Departamentului ExploatareCItește mai departe
Premii de excelență pentru seniorii din Educație de la Lupeni

Chiar dacă în acest an, Ziua Educatorului, sărbătorită oficial la data de 5 octombrie, nu a mai putut fi organizată, din pricina pandemiei așa cum și-ar fi dorit și așa cum își propuseseră la începutul acestui an autoritățile locale din municipiul Lupeni, evenimentul dedicat cadrelor didactice nu a rămas unul nemarcat corespunzător de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni. Nu doar pentru că face parte, la rândul său, din categoria profesională a cadrelor didactice, ci mai ales pentru că este un primar care crede în Educație și, mai ales,CItește mai departe
Contract de peste 4 milioane de lei pentru asfaltarea drumului din Vulcan-Cridivia-Dealu Babii

În cel mult un an de zile, starea drumului care leagă zona centrală a municipiului Vulcan de localitățile componente Crividia și Dealu Babii se va îmbunătăți radical după ce un proiect al administrației locale din municipiul Vulcan întocmit în acest scop a primit finanțarea necesară din fonduri europene. â Contractul de finanțare pentru proiectul de reabilitare a infrastructurii rutiere din zona Crividia, zona de acces auto și pietonal – str. Crividia și Teodora Lucaciu a fost semnat la Timișoara vineri, 9 octombrie 2020 de reprezentanții ADR Vest și cei aiCItește mai departe
Lucrări la magistrala de apă pe străzile Sălătruc și Șoimilor din municipiul Petroșani

Apa Serv Jiului informează că în cadrul investițiilor privind reabilitarea aducțiunii Valea de Pești, pe tronsonul Vulcan – Petroșani, investiții care fac parte din proiectul „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014 – 2020”, au început lucrările de reabilitare executate de constructor pe tronsonul magistralei de apă potabilă, în municipiul Petroșani pe străzile Sălătruc și Șoimilor. Având în vedere faptul că aceste lucrări presupun o serie de săpături pe cele două străzi, Apa Serv Valea Jiului își cere scuze abonaților din zonele afectate pentruCItește mai departe
Primăria Uricani achiziționează tablete pentru toți elevii și laptopuri pentru toate cadrele didactice

Provocările generate de pandemia de coronavirus care au determinat mutarea, în mare parte, a activităților educaționale în mediul online, dar și nevoia utilizării tehnologiei informației în sistemul educativ constituie principalele argumente pe baza cărora primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu a inițiat un program prin care administrația locală se angajează să acceseze fonduri europene pentru dotarea tuturor elevilor din localitate cu tablete, dar și pentru dotarea cadrelor didactice cu laptopuri. Propunerea a fost adusă și în fața Consiliului local al orașului Uricani, care în ședința extraordinară de joi, 8 octombrie 2020CItește mai departe
La Lupeni, începe construcția bazinului de înot și a bazei sportive de pe strada Tineretului

Primăria municipiului Lupeni a predat în cursul zilei de 8 octombrie 2020 antreprenorilor desemnați, amplasamentul pentru construcția a două importante obiective de infrastructură în domeniul educației și activităților sportive care-i vor avea ca principali destinatari pe tinerii din localitate. ”Am predat constructorilor amplasamentul pentru construcția viitorului Bazin didactic pentru înot, respectiv pentru construcția Bazei sportive de pe strada Tineretului nr.43. Este vorba despre două investiții importante, pe care le implementăm în cadrul unor programe naționale derulate de Compania Națională pentru Investiții, programe la care am aplicat și noi. Suntem mulțumițiCItește mai departe
Muzeul Satului, construit cu finanțare europeană, la Petrila

Investiții de peste 50 de milioane de lei, prin Regio-POR, vor fi împlementate în orașul din Valea Jiului, pentru realizarea unui Muzeu al Satului momârlănesc în satul Jieț din orașul Petrila. În acest scop, miercuri 7 octombrie 2020, reprezentanții ADR vest și respectiv, ai Primăriei orașului Petrila au semnat un nou proiect cu finanțare europeană, contractat în cadrul Regio – Programul Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020 în județul Hunedoara. Contractul de finanțare are o valoare totală de 19.034.415,18 lei, din care 18.359.315,58 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, prin Regio-POR 2014-2020, Axa prioritarăCItește mai departe
Lucrările avansează în grafic la DJ 709 F în Masivul Parâng

Lucrările de modernizare a drumului județean 709F, care va facilita accesul turiștilor în satul de vacanță din Masivul Parâng din municipiul Petroșani se află în stare avansată de execuție, iar constructorii de la Strabag dau asigurări că, până la venirea iernii, acest drum va fi complet asfaltat. De altfel, primul strat de asfalt a fost deja turnat pe cea mai mare porțiune a acestui drum, astfel încât doar pe o porțiune de circa 400 de metri, în apropierea cabanelor din zona Rusu mai trebuie turnat asfalt. Potrivit administratorului public alCItește mai departe
S-a semnat contractul de finanțare pentru proiectul ”Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”

Ministerul Culturii, reprezentat de ministrul Bogdan Gheorghiu, și Consiliul Județean Hunedoara, reprezentat de președintele Mircea Flaviu Bobora, au semnat contractul de finanțare privind acordarea ajutorului de stat sub forma de sprijin financiar nerambursabil pentru implementarea proiectului ”Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european”. Proiectul a fost depus în toamna trecută prin Programul RO-CULTURA, apelul ”Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice”, program finanțat prin Granturi SEE (fonduri norvegiene) 2014 – 2021, și a fost acceptat la finanțare. Promotorul proiectului este Consiliul Județean Hunedoara. Partenerul român în cadrul proiectului este FundațiaCItește mai departe
Sportivul Alexandru Preda, cetățean de onoare al Vulcanului la 22 de ani

Preda Alexandru Gabriel face parte din galeria puținilor tineri din Valea Jiului care, deși a adunat experiențe prețioase în cariera profesională în afara granițelor țării, a ales să se întoarcă acasă, la Vulcan, pentru a pune umărul la dezvoltarea localității sale natale. Campion mondial, european și multiplu campion național la TaeKwondo, Alexandru Gabriel Preda a obținut deja și titlul de maestru emerit al sportului. Grație acestor rezultate, la care se adaugă alte multiple calități ale tânărului vulcănean, Consiliul local al municipiului Vulcan a decis, la ultima reuniune a acestuia dinCItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului / Informare privind avariile produse în urma ploilor abundente de sâmbătă, 26 septembrie

Conducerea Apa Serv Valea Jiului informează că, urmare a cantităților mari de precipitații din după amiaza zilei de duminică, 26 septembrie 2020, rețeaua de canalizare din municipiul Petroșani a intrat sub presiune, refulând în zona drumului de centură de pe DN 66A și afectând o bandă de circulație pe o lungime de aproximativ 40 de metri, în zona stadionului. Echipele de intervenție ale Apa Serv s-au deplasat imediat la fața locului pentru a analiza situația. Aceasta a fost și tema unor dezbateri în cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență.CItește mai departe
CJH Hunedoara a aprobat înființarea societății locale de transport public ”Green line”

Consilierii județeni și-au dat acordul pentru înființarea societății de transport public zonal ”Green line Valea Jiului”, care va administra noul serviciu regional de transport care urmează să fie implementat în Valea Jiului odată cu finalizarea proiectului european cu același nume. Societatea de transport public zonal ”Green line Valea Jiului” va avea ca acționari Consiliul județean Hunedoara și Consiliile locale din Vulcan, Lupeni, Petroșani, Petrila, Uricani și Aninoasa. Înființarea acestei firme, în subordinea autorităților locale partenere în proiectul ”Green line” era necesară, aceasta fiind una din condițiile solicitate de finanțatorul proiectuluiCItește mai departe


