Administrație
1000 de lei pentru elevii de 10

Absolvenții de gimnaziu care au obținut nota 10 la evaluarea națională vor primi bani de la Primăria și Consiliul Local al municipiului Petroșani. Trei elevi vor fi premiați pentru rezultatele obținute. “Identificarea și susținerea copiilor și tinerilor capabili de performanțe școlare înalte reprezintă o prioritate pentru administrația locală din municipiul Petroșani. Din categoria elevilor și tinerilor care demonstrează performanțe școlare înalte fac parte și absolvenții clasei a VIII-a din municipiul Petroșani care au obținut media 10 la evaluarea națională sesiune iunie 2017. pentru reziltate remarcabile obținute, inițiem proiectul de hotărâreCItește mai departe
Incidentul din week-end a băgat telecabina în reparații

Instalația de transport pe cablu a fost oprită pentru reparații au anunțat reprezentanții municipalității Deva. Turiștii și localnicii care doresc să viziteze Cetatea Deva pot ajunge în incinta acesteia pe jos, pe la Poarta 1. Măsura a fost luată după ce 17 persoane, între care se aflau și doi copii de 6 și 7 ani, au rămas blocați duminică după amiază în telecabina care urcă pe Cetatea Deva, turiștii fiind aduși la sol după intervenția pompierilor militari. Telecabina s-ar fi blocat din motive tehnice, la circa 20 de metri deCItește mai departe
Preocupări pentru modernizarea iluminatului public, la Lupeni

Municipalitatea din Lupeni continuă derularea proiectelor de modernizare a localității. Astfel, pe lista activităților de investiții publice se află, în această perioadă și cele care vizează introducerea unu nou sistem de iluminat public și stradal, prin utilizarea tehnologiei pe bază de led, una mult mai modernă, dar și cu eficiență economică sporită. Proiectul de modernizare a iluminatului public are ca obiectiv înlocuirea lămpilor vechi de iluminat stradal cu noile corpuri de iluminat cu led, moderne, economice și cu randament ridicat. ”Continuăm derularea proiectului de reabilitare si modernizare a sistemuluiCItește mai departe
Ce proiecte dezbat consilierii locali de la Petrila?

Consilierii locali de la Petrila se întrunesc în cadrul ședinței ordinare. Aceasta va avea loc în data de 30 august, la ora 14:00, la sala de ședințe a Casei de Cultură Ladislau Schmitd din localitate. 15 proiecte, o informare și un raport sunt incluse pe ordinea de zi a ședinței de consiliu. Ordinea de zi este următoarea: Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat a unor terenuri din orașul Petrila proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării prin licitație publică a terenului în suprafață de 36CItește mai departe
10 proiecte importante pe ordinea de zi a Consiliului Local Lupeni

Consiliul Local al municipiului Lupeni se întrunește în ședință, în data de 31 august, ora 14:00. 10 proiecte sunt incluse pe ordinea de zi. Urmează a fi rectificat bugetul local, dar se atribuie și locuințe Ordinea de zi este următoare: Proiect de hotărâre nr. 103/2017 privind stabilirea cuantumului chiriilor aferente contractelor de închiriere pentru unitățile locative construire de către Agenția Națională pentru Locuințe în municipiul Lupeni, Bulevardul Păcii, bl. 62 și Bulevardul Păcii, bl. 56 Proiect de hotărâre nr. 105/2017 privind aprobarea Regulamentului propriu de organizare și funcționare al PalatuluiCItește mai departe
20 de proiecte pe agenda Consiliului Județean Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara se întrunește, în data de 30 august, începând cu ora 11:00, în cadrul ședinței ordinare. 20 de proiecte de hotărâre sunt supuse spre dezbatere. Parte dintre acestea vizează și Valea Jiului. Ordinea de zi este următoare: Proiect de hotărâre privind validarea domnului Bretean Dorel-Ovidiu ca membru al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Hunedoara; Proiect de hotărâre privind aprobarea înființării și a componenței, precum și a Regulamentului de organizare și funcționare ale Comisiei pentru protecția copilului Hunedoara; Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare aCItește mai departe
Noi investiții publice ale administrației locale la Spitalul dn Lupeni

Demersul public al primarului municipiului Lupeni, care a solicitat, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, opinia cetățenilor din localitate asupra calității serviciilor medicale oferite de Spitalul Municipal Lupeni nu au rămas fără ecou. În cursul zilei de miercuri, 23 august 2017, primarul Lucian Resmeriță a avut o intâlnire cu cadrele medicale și conducerea Spitalului Municipal Lupeni, în care au fost prezentate și dezbătute problemele ridicate de cetățeni în cadrul dezbaterii publice deschise pe rețeaua de socializare cu privire la deficiențele întâmpinate de aceștia la Spital, în același timp fiind căutate șiCItește mai departe
Încă două proiecte dezbătute în Consiliul Local Petroșani

Ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local de la Petroșani a fost suplimentată cu încă două proiecte de hotărâre. Unul vizează realizarea “Pădurea colorată” șI se propune alocarea sumei de 28.000 de lei. Proiectele suplimentare sunt: PH 10 Proiect de hotărâre privind aprobarea Devizului General actualizat – rest de executat, intocmit la faza Documentatie de avizare a lucrarilor de interventii pentru obiectivele de investitii: “Reabilitare termica bloc de locuinte, bl.12 din strada Pacii municipiul Petrosani, judetul Hunedoara – lot 5”, “Reabilitare termica bloc de locuinte, bl.18 din strada PaciiCItește mai departe
20.000 de lei pentru un monument al eroilor

Consiliul Local al municipiului Petroșani dezbate, astăzi, un proiect de hotărâre prin care se propune alocarea sumei de 20.000 de lei în vederea realizării unui monument al eroilor. Artiștii sunt invitați să ofere soluții privind realizarea unui monument al eroilor. “O dorință mai veche a veteranilor de război din Petroșani se referă la realizarea unui monument reprezentativ care să reflecte gratitudinea noastră pentru jertfa lor în folosul nației române. În fața Casei de Cultură din Petroșani există un loc care așteaptă de foarte multă vreme o statuie care să onorezeCItește mai departe
Administrația Resmeriță mai bifează o problemă în curs de rezolvare: reabilitarea Gării din Lupeni

Starea avansată de degradare a Gării situată la intrarea în municipiul Lupeni a constituit, în ultimii ani, obiectul a numeroaselor critici aduse autorităților locale, dar și un important punct de interes al administrației publice locale din municipiul Lupeni. Problema nu a fost ușor de rezolvat pentru că, din păcate, gările CFR din România nu se află în responsbilitatea Primăriilor, ci a regionalelor CFR. Chiar și în aceste condiții, conștient că rezolvarea situației în care se află de ani de zile gara din Lupeni, una din clădirile principale vizibile la intrareaCItește mai departe
Strategia pentru incluziunea socială a fost dezbătută la Vulcan

Puțini sunt cei care au participat la dezbaterea locală organizată de autoritățile locale de la Vulcan. “Acum pentru viitorul Vulcanului” s-a numit proiectul dezbătut, însă acesta nu a prezentat prea mult interes. „Vulcanul își propune un proiect diversificat, atât pentru proiecte în domeniul administrației, cât și a micilor întreprinzători. Ca să putem obține fonduri europene, trebuie să realizăm, înainte, această strategie, în care să cuprindem tot ce dorim noi la Vulcan. Am împărțit orașul în 5 zone, marginalizate și anume: Cartierul Micro 3 B, Cartierul Vechi, Cartierul Colonia de Jos,CItește mai departe
Petrila și Petroșani au primit bani de la Ministerul Dezvoltării

Două primării din Valea Jiului au primit bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Sumele aferente diferitelor lucrări au fost alocate în luna iulie a acestui an, potrivit centralizatorului ministerului de resort. Astfel, municipalitatea de la Petroșani a primit suma de 119.549,2 lei cu titlul “Transferuri cf. OUG 28/2013”. Ordonanța de Urgență face referire la Programul național de dezvoltare locală coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. Pe baza aceleași ordonanțe de urgență a beneficiat de fonduri și administrația locală de la Petrila. Cea maiCItește mai departe
Primarul Lucian Resmeriţă a început evacuarea chiriaşilor care ocupă ilegal apartamente din fondul locativ al Primăriei Lupeni

Dezvoltarea municipiului Lupeni se derulează în paralel cu o serie de acțiuni menite să-i disciplinize pe cei care nu înțeleg că vața într-o comunitate, presupune și respectul față de un set de reguli minimale de bnă conviețuire, dar și de respectul față de pevederile legislative, fie ele adoptat în plan local sau național. În acest context, municipalitatea din Lupeni și-a propus să facă odine și în ceea ce privește gestionarea spațiului locativ al Primăriei. Astfel, după ce au fost semnalate situații în care diverse locuințe din spațiul locativ al administrațieiCItește mai departe
Vasile Jurca: “Doamna ministru ne-a promis că găsește soluții pentru pesionari”

Vasile Jurca, primarul orașului Petrila, a participat la întâlnirea cu ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu. Acesta susține că există deschidere din partea oficialilor ministerului pentru a rezolva inechitățile din sistemul de pensii, care îi afectează pe pensionarii mineri din Valea Jiului. “Am participat împreună cu primarii din Valea Jiului la o întâlnire cu doamna ministru, Lia Olguța Vasilescu, la invitația domnului Ion Popescu de la Confederația Medirian șI Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele. Pe mine, mă interesează în mod deosebit situația pensionarilor mineri din Valea Jiului care au ieșit laCItește mai departe
Ce se va discuta în ședința de Consiliu Local de la Petroșani?

Consilierii locali de la Petroșani sunt convocați la ședința ordinară din luna august. 9 puncte sunt incluse pe ordinea de zi. Proiect de hotărâre privind rectificare Bugetului Instituțiilor Publice și Activităților Finanțate Integral sau Parțial din Venituri Proprii al municipiului Petroșani Proiect de hotărâre privind aprobarea alocării din bugetul local a sumei de 1.358 lei în vederea participării Consiliului Local al municipiului Petroșani în calitate de coorganizator alături de Asociația de Schi Turism Montan Pro-Parâng Petroșani a celei de-a III-a ediții a Trofeului “Pro Parâng”, în luna septebrie 2017 ProiectCItește mai departe
Cum facem incluziunea socială?

Autoritățile locale de la Vulcan îi invită pe cetățeni la o dezbatere publică privind incluziunea socială. Proiectul ce urmează a fi dezbătut se numește “Acum pentru viitorul Vulcanului – parteneriat local pentru incluziunea socială”. “UAT municipiul Vulcan, în parteneriat cu Interlog Com SRL Brad șI Asociația Institutul Intercultural Timișoara organizează în data de 23 august 2017, ora 12:00, în sala de ședință a Consiliului Local Vulcan o primă întâlnire pentru proiectul menționat. Toți cei interesați din comunitatea noastră sunt invitați să participe la eveniment”, arată Primăria municipiului Vulcan într-o invitațieCItește mai departe
Popice Petrila – 96 de ani de la înființare

Echipa de popice de la Petrila aniversează 96 de ani de la înființare. Cu acest prilej, s-a decis organizarea unui turneu aniversar. “Cu ocazia împlinirii a 96 de ani de la înființarea echipei de popice din orașul Petrila, în preajma zilelor orașului Petrila, Clubul Sportiv Inter Petrila cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local al Orașului Petrila, organizează un turneu aniversar de excepție pentru acest sport, acest turneu urmând a se încheia în data de 9 septembrie 2017. Sunt așteptați competitori din întregul oraș Petrila, aceasta fiind una dintre condițiile deCItește mai departe
Ce se întâmplă cu “Pădurea Colorată” de la Brădet?

O dezbatere publică pe tema “Pădurii Colorate” ce ar urma să fie realizată la Brădet a avut loc, astăzi, la sediul Primăriei Petroșani. DeșI în mediul online mulți petroșăneni s-au arătat nemulțumiți de idee, puțini au fost și cei care au ales să participle fizic la dezbatere pentru a-și expune punctual de vedere. Părerile în cadrul dezbaterii au fost atât pro, cât și contra. Unii dintre cetățeni au spus că nu este o soluție vopsirea copacilor, pentru că acest lucru nu ar aduce un plus zonei respective. Alții însă auCItește mai departe
Dezbatere publică la Petroșani pe subiectul ”Pădurii Colorate”

Demersurile publice făcute de municipalitatea de la Petroșani în vederea realizării proiectului artistic ”Pădurea Colorată” în zona Brădet, în parteneriat cu artistul Mihai Țopescu, deși este foarte apreciat de majoritatea cetățenilor, a generat și intervenții ale unor oameni care cred că abordarea autorităților de la Petroșani pe acest subiect este una greșită. Pentru a lua o decizie cât mai apropiată de dorința majorității cetățenilor municipiului Petroșani, primarul Tiberiu Iacob Ridzi a anunțat că va organiza o dezbatere publică pe tema acestui subiect, astfel încât toate părțile să-și poată expune puncteleCItește mai departe
Ce străzi din Petrila vor fi modernizate?

Mai multe străzi din orașul Petrila vor fi modernizate. Autoritățile locale au demarat procedurile pentru achiziționarea de “Servicii de intocmire documentatie tehnico-economica pentru obiectivul de investitii ”Asfaltare strada Carbunelui, Orasul Petrila, Judetul Hunedoara””. Descrierea contractului: Serviciile vor include Studiu topografic vizat de OCPI, Studiu geologic, Expertiza tehnică, DALI, Documentatiile pentru obtinerea Certificatului de Urbanism, precum si a avizelor cerute de acesta, respectiv DTAC, Proiect tehnic + DDE și Verificare proiect. Contractul are o valoare estimată de 11000.00 RON fără TVA. Totodată, autoritățile locale intenționează să efectueze lucrări și pe strada Dacilor.CItește mai departe
Contractul pentru reabilitarea centurii a fost adjudecat

Contractul de peste 3 milioane de lei pentru modernizarea șoselei de centură din municipiul Petroșani a fost adjudecat de Zona D. Societarea are la dispoziție o lună pentru realizarea proiectării. “Centura a fost atribuit contractul de lucrări, urmează etapa de proiectare, undeva în luna septembrie vor intra efectiv în teren. Zona D a câștigat contractul, iar o lună de zile au pentru proiectare”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani. Edilul din Petroșani consideră că există posibilitatea ca lucrările să fie finalizate în acest an.Circa 3 km dinCItește mai departe
Petroșănenii chemați la o dezbatere publică

Petroșănenii sunt invitați la o dezbatere publică. Aceasta va avea loc, mâine 18 august, la sediul Primăriei municipiului Petroșani, iar subiectul este legat de zona Brădet. “Primăria municipiului Petroșani, vă invită mâine 18 august 2017, ora 13.00 în sala de marmură a Primăriei, la dezbaterea publică cu privire la amenajarea zonei Brădet, ce se va efectua în cadrul proiectului „Pădurea colorată””, arată invitația Primăriei Petroșani. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunțat încă de luni că își dorește să amenajeze zona de la Brădet pe modelul Pădurii Fermecate dinbCItește mai departe
Vicepreședintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu decorat de New Century Lions Club of East Anglia.

Consiliul Judeṭean Hunedoara a găzduit astăzi ȋntȃlnirea dintre domnul Sorin Adrian Vasilescu – vicepreṣedintele al Consiliului Județean Hunedoara, doamna Geanina-Marina IANC – Director General la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara, Marin Florin ILIEȘ ṣi Mariana FRĂŢILESCU – reprezentanți ai Lions Club Deva Sarmizegetusa, precum și a membrilor cluburilor Lions ṣi Leo Deva Sarmizegetusa și cei din delegația New Century Lions Club of East Anglia and District 105EA, respectiv Lion Chris Hibbert – Vice President of New Century Lions Club of East Anglia and District 105EA Centennial Officer,CItește mai departe
Primarul Resmeriță solicită cetățenilor referințe despre activitatea Spitalului din Lupeni

Primarul municipiului Lupeni a lansat tema unei consultări publice care vizează situația Spitalului Municipial Lupeni. Lucian Resmeriță vrea să afle chiar de la beneficiarii serviciilor medicale ale Spitalului din localitate cum văd calitatea actului medical și serviciile adiacente din cadrul acestei unități medicale. ”Rog cetățenii să își exprime opiniile pe pagina mea de facebook sau pe mesageria privată, cu privire la serviciile medicale oferite de SPITALUL MUNICIPAL LUPENI: act medical, condiții de spitalizare, medicamentație, comportamentul cadrelor medicale. Ne dorim o imbunătățire a condițiilor de spitalizare de aici”, arată primarul Lucan Resmeriță,CItește mai departe
Marcaje de pietoni suplimentare pe străzile din Petroșani

Numărul mare de accidente grave care au avut loc în ultima perioadă pe străzile din Petroșani, în mod special în zona trecerilor de pietoni, impun luarea unor măsuri suplimentare de siguranță a circulației pe care autoritățile locale de la Petroșani doresc să le adopte, în perioada următoare, cu sprijinul Serviciului Rutier al Poliției municipiului Petroșani. Primarul municipiului Petroșani se declară îngrijorat de felul în care unii participanți la traficul rutier înțeleg să circule pe străzile din localtate, în special pe drumul de centură. Tiberiu Iacob Ridzi spune că, împreună cuCItește mai departe
Investiții pentru copiii din Petrila

Parcul Copiilor din orașul Petrila își schimbă aspectul. Este o prioritate a administrației locale confortul petrilenilor, iar pentru realizarea acestui deziderat se începe de la copii. În acest sens, Parcul Copiilor din Petrila se modernizează. După ce ApaServ Valea Jiului a reabilitat o parte din parc, acum a venit rândul administrației locale. “Am cumpărat locuri de joacă, se pun pavele, se va amenaja o tiroliană șI se vor schimba stâlpii de iluminat public. Vrem să schimbăm aspectul acestui parc, astfel încât să fie mai primitor”, a spus Vasile Jurca, primarulCItește mai departe
Alți bani europeni pentru Petrila, contractați de primarul Vasile Jurca

Primarul orașului Petrila Vasile Jurca a semnat astăzi la Ministerul Fondurilor Europene de la București un nou contract de finanțare pe Fonduri Europene pentru comunitatea locală pe care o reprezintă. Potrivit declarației acestuia, este vorba despre contractul de finanțare pentru proiectul privind înființarea GAL Petrila și elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală. ”Prin acest proiect, avem acum oportunitatea și sursa financiară necesare pentru a reuși să implementăm în orașul Petrila o serie de programe de reconversie și calificare a forței de muncă, să reușim să creăm noi locuri de muncă șiCItește mai departe
Sprijin financiar pentru competiția din Parâng

Competiția din luna septembrie care va avea loc în Parâng va fi susținută financiar de municipalitatea de la Petroșani. 30.000 de lei a alocat Consiliul Local pentru organizarea acțiunii “Petroșani-Parâng Trail Run”. La jumãtatea lunii septembrie, mai exact în data de 16 septembrie, la Petrosani va începe un concurs de cros-maraton, care are rolul de a promova potentialul turistic al Parângului si nu numai. În acțiune sunt angrenați doi sportivi de renume, Avram Iancu și Toma Coconea. “În data de 16.09.2017, se va organiza ediția I a concursului “Petroșani-ParângCItește mai departe
Autostradă în aer. Contractul a fost reziliat

Ministrul Transporturilor a reziliat, parțial, contractul pentru lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, în urma neregulilor identificate. Ministrul Turismului, Răzvan Cuc a efectuat o vizită, inopinată, pe șantier și s-a declarat nemulțumit de modul în care se desfășoară lucrările. “Din nou probleme la Autostrada Lugoj-Deva, pe Loturile 2 si 3. M-am saturat de vorbe si de explicatii puerile, asa ca trec la fapte! Aplicam rezilieri partiale si penalitati pentru fiecare intarziere pentru a se înțelege clar ca in România trebuie respectate termenele și calitatea lucrărilor!”, scrie ministrul Transporturilor, RăzvanCItește mai departe
Primarul Vasile Jurca: „…aducem bani europeni la Petrila pentru dezvoltarea comunității noastre locale”

Zilele trecute, primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, s-a aflat la Timișoara pentru semnarea contractului de finanțare pe fonduri europene, pentru primul bloc din Petrila reabilitat pe axa 3.1 POR. „Am semnat la Timișoara, la sediul ADR Vest, un contract de finanțare pentru reabilitarea termică a blocului 14 din cartierul 8 Martie. Acesta este primul bloc de locuințe din orașul Petrila care urmează să fie reabilitat din fonduri europene” declară Vasile Jurca. Acum urmează o serie de proceduri care țin de administrația locală și de sistemul de achiziții publice. După ceCItește mai departe
Ce au cerut autoritățile locale de la Petrila după ce se va închide mina Lonea?

O dezbatere publică pe tema închiderii minei Lonea a avut loc, astăzi, la Casa de Cultură Ladislau Schmitd din Petrila. Au luat parte reprezentanții administrației locale, consilieri locali, reprezentanți ai minei Lonea și Complexului Energetic Hunedoara, dar și câțiva cetățeni. Discuția nu a fost una decisivă, însă edilii au avut mai multe solicitări și anume realizarea unui drum tehnologic până la mina Lonea, eventual câteva clădiri, dacă acestea vor fi cedate cu titlu gratuit și nu numai. “Societatea (Complexul Energetic Hunedoara – n.r.) trebuia să angajeze un facilitator public careCItește mai departe
Primarul Lucian Resmeriță a trecut la sancțiuni împotriva celor care nu păstrează curățenia în municipiul Lupeni

Colectarea gunoiului menajer și curățenia din oraș constituie câteva dintre cele mai mari probleme cu care s-a confuntat și încă se mai confruntă municipiul Lupeni. În vederea eliminării cauzelor care generează aceste probleme, administrația condusă de Lucian Resmeriță a luat, în ultima perioadă, mai multe măsuri. Astfel, după ce s-au constatat, în repetate rânduri, abateri de la respectarea clauzelor contractuale, din partea firmei care asigura colectarea deșeurilor menajere pe raza localității, contractul cu aceasta a fost reziliat iar operatorul a fost amendat de câteva ori. După rezilierea contractului, primarul LucianCItește mai departe
Târgul de produse second-hand de la Petroșani se mută înapoi în parcarea stadionului Jiul

Târgul de produse second-hand de la Petroșani nu va mai avea loc în incinta stadionului Jiul Petroșani, ci se mută înapoi în parcarea stadionului Jiul, de pe strada Lunca. Decizia a fost luată în ședința extraordinară a Consiliului local de miercuri, 9 august, ca urmare a unei solicitări prmite, în acest sens, din partea CSM Jiul Petroșani. Reprezentanții clubului sportiv din Petroșani au motivat această solicitare ca urmare a faptului că meciurile de fotbal din calendarul competițional al FRF care urmează să aibă loc în anul sportiv 2017-2018 se suprapuneauCItește mai departe
Oficial. Muzeul Mineritului intră în reabilitare

Muzeul Mineritului intră în reabilitare. Reprezentanții administrației locale de la Petroșani anunță că încep lucrările de modernizare ale Muzeului Mineritului. În cadrul proiectului de 4,9 milioane de lei vor fi executate mai multe lucrări. Se va realiza un lift, dar și o platformă de acces pentru persoanele cu handicap locomotor. “Prin proiect se urmărește: reabilitarea clădirii muzeului compusă din demisol, parter și pod prin executarea unor lucrări de reparații, intervenții de consolidare și intervenții structurale; accesibilizarea clădirii pentru persoanele cu dizabilități locomotorii prin realizarea unei platforme – ascensor automat înCItește mai departe
Primarul Lucian Resmeriță continuă actiunile de infrumusețare a municipiului Lupeni

Cu fiecare zi ce trece, municipiul Lupeni capătă tot mai mult alura unui oraș frumos, curat, îngrijit, așa cum cere statutul său de localitate de interes turistic. Dorința noului primar al localității, Lucian Resmeriță, de a schimba radical imaginea Lupeniului se dovedește a fi una susținută permanent de acțiunile acestuia. Și în aceste zile, acțiunile de înfrumusețare a celor mai intens circulate zone ale municipiului Lupeni, continuă iar lucrrile sunt atent supravegheate de primarul Lucian Resmeriță. Astfel, după montarea cupolei de umbreluțe multicolore în zona Cinematografului Cultural, municipalitatea din LupeniCItește mai departe
Trei proiecte de investiții pentru Vulcan, depuse azi la București de viceprimarul Merișanu

Viceprimarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu care a preluat prerogativele reprezentării Administrației Locale din Vulcan pe perioada concediului de odihnă al primarului Ile, a fost prezent astăzi la București, la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale, unde au fost depuse spre finanțare alte trei importante proiecte de investiții de care beneficiază municipalitatea din Vulcan. Proiectele vizează: – Modernizare străzi și alei pietonale zona Colegiul Tehnic Mihai Viteazul – Cenrul Vechi; – Modernizare străzi și alei pietonale cartier Traian; – Modernizare carosabil – strada Traian. ”În cursul zilei de astăzi, împreună cu directorulCItește mai departe
Primarul Vasile Jurca a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea unui imobil

Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca, s-a aflat, astăzi, la Timișoara unde a semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea termică a unui bloc. Este vorba de reabilitarea unui bloc turn din cartierul 8 Martie. “Am fost la Timișoara unde am semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea, pe axa 3.1 pe POR, a blocului 14 din cartierul 8 Martie”, a declarat Vasile Jurca, primarul orașului Petrila. Acum urmează o serie de proceduri care țin de administrația locală și de sistemul de achiziții publice. După ce caietul de sarcini va fi introdus înCItește mai departe
Evacuări ale rău-platnicilor din locuințele Primăriei Hunedoara

Primăria Municipiului Hunedoara a dispus evacuarea familiilor rău-platnice care locuiesc în spațiile locative ale primăriei și nu și-au achitat de mulți ani datoriile (chiria și taxele comune). Este vorba despre 82 de familii care locuiesc în blocurile sociale. Primăria Municipiului Hunedoara nu poate tolera neplata taxelor comune și a chiriei de către cei aflați în spațiile locative pe care instituția le deține. Astfel, pentru a preîntâmpina prescrierea unei datorii ce depășește 250.000 de lei (mai precis, 251.385 lei, adică peste două miliarde și jumătate de lei vechi), Primăria Municipiului HunedoaraCItește mai departe
De toate pentru toți, anul acesta, la Zilele Municipiului Lupeni

Ediția din acest an a Zilelor Municipiului Lupeni a fost în măsură să satisfacă absolut toate gusturile în materie de cultură, sport și divertisment ale cetățenilor care, de altfel, au răspuns în număr foarte mare la invitația adresată de noul primar al localității și de autoritățile locale, participând în mod activ la acțiunile organizate în cadrul acestui eveniment. Timp de o săptămână întreagă, Lupeniul a fost gazda unor inedite întreceri de fotbal, cros, biciclism, tenis de masă și șah, pentru toate categoriile de vârstă. Sute de competitori s-au aliniat laCItește mai departe
Doi “apaserviști” au ieșit la pensie

Aprecierea pe care conducerea Apa Serv Valea Jiului Petroșani o aduce pentru fiecare salariat ajuns la vârsta pensionării a continuat astăzi, 7 august 2017 prin felicitarea a încă doi colegi care au ajuns la vârsta pensionării: – Câmpean Jenica, laborantă în cadrul Staţiei de Tratare a apei de la Taia cu o vechime de 40 de ani de muncă în cadrul vechilor si noilor structuri ale Apa Serv; – Velcu Sevastian, lăcătuş în cadrul Staţiei de Epurare a apei de la Dănuţoni, cu o vechime totală în muncaCItește mai departe
Angajații de top ai lunii iulie la Apa Serv Valea Jiului

Luna iulie a anului 2017 a fost una solicitantă pentru întregul colectiv de salariați ai Apa Serv Valea Jiului, ca urmare a numărului destul de ridicat de avarii și al lucrărilor de intervenție la care a fost necesară implicarea angajaților societății. În mod special, acest lucru s-a simțit cel mai pregnant la secția de Apă Canal din orașul Petrila, unde echipele de intervenție au fost solicitate în mod repetat, iar activitățile de intervenție au fost dintre cele mai dificile din ultima perioadă. Cu toate acestea, salariații din cadrul secției deCItește mai departe
Încă 50 de km de drumuri ar mai trebui asfaltate în Petroșani

Încă 50 de km de drumuri ar mai trebui asfaltate în municipiul Petroșani, dintr-un total de peste 120 de km. În acest sens vor fi întocmite mai multe studii de fezabilitate, însă între timp se fac pași concreți pentru modernizarea unor drumuri din cartierul Colonie. “Servicii de dirigentie de santier pentru proiectul Modernizare strada Radu Sapca din Municipiul Petrosani. Perioada de prestare a serviciilor de dirigentie de santier va respecta graficul de executie a lucrarilor. Dirigintele de santier trebuie sa prezinte atestatul care certifica dreptul de a presta serviciile”, aratăCItește mai departe
Discuții la Alba-Iulia pentru promovarea reciprocă a obiectivelor turistice din județele Hunedoara și Alba

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora, s-a întâlnit în cursul zilei de vineri, 04 august 2017, cu vicepreședintele CJ Alba, Dumitru Fulea, și administratorul public al județului Alba. În cadrul întrevederii s-a discutat despre modalitățile concrete de promovare reciprocă a obiectivelor istorice și zonelor de interes turistic din județele Hunedoara și Alba, cu accent pe Cetatea Alba Carolina și Sarmizegetusa Regia. În zilele următoare, conducerile celor două instituții vor semna un protocol de colaborare în acest sens. Parte în protocol va fi și Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara,CItește mai departe
Proiectul european al Apa Serv Valea Jiului, încurcat de o condiție absurdă

Operatorul este obligat de legislația actuală să atribuie lucrările prin licitație publică ținând cont de criteriul prețului și nu neapărat de calitate. Criteriul „preţului celui mai mic” la achiziţiile publice ar putea duce Apa Serv Valea Jiului la sapă de lemn, dacă lucrările pentru reabilitarea infrastructurii de apă potabilă și apă uzată vor fi atribuite fără a se ține cont și de calitate. În acest moment „preţul cel mai scăzut” este primul principiu al procedurilor de achiziţie publică de care ține cont Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice (ANAP). „NoiCItește mai departe
Au început asfaltările și la Uricani. Primarul Buhăescu cere sprijinul cetățenilor pentru bunul mers al lucrărilor.

De câteva zile au început o serie de lucrări de asfaltare pe mai multe artere rutiere și în orașul Uricani. Primarul Dănuț Buhăescu informează că este vorba despre străzi situate în interiorul cartierelor de locuințe, acolo unde se toarnă asfalt pe aleile de acces și pe zonele în care urmează să fie configurate noi locuri de parcare pentru persoanele care domiciliază în aceste cartiere. Pentru o cât mai bună derulare a acestor lucrări, autoritățile locale din orașul Uricani invită cetățenii care au autoturisme parcate în zonele în care sunt programateCItește mai departe
Încep competițiile de fotbal din cadrul Zilelor Orașului Uricani

Manifestările sportive ale ediției din acest an a ”Zilelor Orașului Uricani” încep joi, 3 august, pe stadionul din curtea Liceului Tehnologic Retezat din localitate. Stadionul cu gazon artificial a fost reabilitat de către Administrația Locală. Zilele trecute, la sediul Primăriei orașului Uricani, au fost stabilite și tragerile la sorți pentru repartizarea echipelor înscrise la această competiție care se bucură de atenție deosebită din partea cetățenilor din orașul Uricani. Astfel, la nivelul orașului Uricani au fost constituite 8 echipe care-și vor disputa premiile puse în joc în cadrul Cupei Uricani laCItește mai departe
Drumul de Dealu Babii a intrat în focul lucrărilor

După o perioadă de pauză, lucrările de modernizare a drumului județean Vulcan-Merișor, în zona Dealu Babii a intrat din nou în execuție. Lucrările sunt efectuate în cadrul unei investiții publice finanțate de Consiliul județean Hunedoara, dar reprezentanții autorităților locale din municipiul Vulcan, pe raza căruia se află localitatea rurală Dealu Babii sunt direct interesați de modul în care decurge această importantă investiție. La începutul acestei săptămâni, primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, împreună cu viceprimarul Cristian Merișanu au inspectat șantierul, pentru a vedea cum merg lucrurile. ”Lucrările sunt derulate în grafic,CItește mai departe
Bazinul de înot de la Petroșani se închide pentru igienizare

Bazinul didactic de înot de la Petrșani va fi închis pe parcursul lunii august. Măsura urmează să fie aplicată începând chiar cu prima zi a lunii august, din care accesul publicului nu va ma fi posibil. Adminstratorul bazei sportive, Petre Popa spune că, în decursul lunii august, ca de obicei, la Bazinul de înot urmează să fie efectuate lucrări de igienizare totală a bazinului și a spațiilor anexe, conform normelor de exploatare a acestui tip de spațiii publice. “În fiecare an, de la deschiderea bazinului, pe parcursul lunii august deruămCItește mai departe


