Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România

 
 

Lucrările pe mai multe secţiuni din Autostrada Lugoj – Deva oprite. Lipseşte autorizaţia de construcţie!

Lucrările de construcţie la doua secţiuni ale lotului 4 al autostrăzii Lugoj – Deva au fost sistate de Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania şi asta din cauza lipsei autorizaţiei de construcţie. Potrivit CNADNR, lucrările au fost suspendate pe secţiunile C şi D, de la km 88 la km 99+500, iar decizia a fost luată a urmare a unui control al Inspectoratului de Stat în Construcţii. Pentru secţiunile A şi B a fost emisă autorizaţia de construire în data de 15 octombrie 2014, însă probleme sunt la celelalteCItește mai departe


Cum s-a lucrat pe şantierul autostrăzii Deva – Lugoj în ultimul an

Loturile III şi IV ale viitoarei autostrăzi Deva – Lugoj se află în lucru de aproape un an, iar estimările optimiste privind terminarea proiectului mai devreme de luna mai a anului 2016, când a fost prevăzută potrivit contractului, nu mai au susţinere. Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat Prefectura Hunedoarei că în prezent, la aproape un an de la începerea lucrărilor pe tronsonul IV al viitoarei autostrăzi Deva – Lugoj, constructorii au finalizat un sfert din proiect. Pe tronsonul al treilea, gradul de finalizare este subCItește mai departe