consilier local PNL la Petrila

 
 

Nemaiexistând spirit liberal, Nedia Troiţei din Parâng este finanţată din bani publici

Liberalii au pierdut ceea ce se ştia că le aparţine de 10 ani – Nedeia Troiţei din Parâng, din ziua Sfintei Marii. Anul acesta Noul PNL nu au prea scos bani din buzunar pentru că au fost alocaţi de la bugetul local Petroşani 10.000 lei! Şi totuşi pot s-o păstreze dacă noii liberali vor servi la masă pe oamenii simpli, aşa cum au făcut-o vechii liberali. Vor mânca, oare, momârlanul, oarăşanul, femeile şi copii din mâna lui Florin Mârza, Valeriu Butulescu, Claudiu Cornea, Dana Damian etc., sau a lui IlieCItește mai departe


Firmă în insolvenţă, „căptuşită” cu un nou şef. Consilierii PSD de la Petrila vor să înfiinţeze încă un post de conducere la Edil Urban!

     Consilierii social – democraţi din Petrila vor să înfiinţeze un nou post de şef  la o firmă aflată în insolvenţă, respectiv Edil Urban. Societatea de interes local din Petrila se află sub administrare specială şi în urmă cu doar o lună s-a discutat necesitatea şi oportunitatea majorării preţului la gunoi, pe motiv că altfel firma nu mai poate face faţă costurilor şi cheltuielilor, acum consilierii locali nu mai ţin cont de nimic şi vor să mai înfiinţeze un post de şef care să-l ajute, susţin ei, pe administratrorulCItește mai departe