duhovnic

 
 

Mănăstirea Prislop a fost vizitată de peste 11.000 de oameni

Mănăstirea Prislop, unde se află locul de veci al părintelui Arsenie Boca, a fost vizitată în weekend de peste 11.000 de pelerini. Cel puţin 20 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Hunedoara au asigurat ordinea şi liniştea publică la mănăstirea devenită în ultimii ani unul dintre cele mai frecventate locuri de pelerinaj din ţară. „Jandarmii care asigurau ordinea şi liniştea publică în acest sfârşit de săptămână la Mănăstirea Prislop au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale unor persoane care se fac vinovate de încălcare a unor norme de convieţuireCItește mai departe


Cum se ruga părintele Arsenie Boca, în fiecare dimineaţă

Cea mai cunoscută rugăciune atribuită lui părintelui Arsenie Boca, unul dintre cei mai iubiţi duhovnici din România, este cea pe care el o rostea în fiecare dimineaţă: „Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă că astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajba am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine. Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi că rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbră gândurilor rele să nu mă întunece,CItește mai departe