udrea

 
 

Pensionarii îl regretă pe Ponta

  Nu toţi ortacii sunt susţinători ai fostului premier, însă cei mai mulţi cred că a „guvernat bine mai ales pentru cei vulnerabili, respectiv pensionari şi săraci”.   Pensionarii minieri din cadrul Ligii Sindicatelor Pensionarilor Minieri Valea Jiului susţin că lui Victor Ponta i se pot reproşa o mulţime de lucruri, mai ales legate de situaţia mineritului, dar este singurul şef de guvern care le-a majorat pensiile. „Mulţi dintre colegii mei îl plâng pe Ponta, pentru că el a majorat pensiile şi nu le-a tăiat cum a făcut Boc. ReproşuriCItește mai departe


Chiar dacă una dintre firme este vizată de procurori /Ancheta DNA din Dosarul “Gala Bute” nu influenţează proiectul de dezvoltare a staţiunii Parâng

Proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil din Parâng merge mai departe, chiar dacă “şchioapătă”. Ancheta procurorilor DNA din Dosarul “Gala Bute”, care vizează şi una dintre firmele ce derulează lucrări în Parâng nu a influenţat acest proiect. Doar lipsa finanţării face ca proiectul de dezvoltare a domeniului schiabiul din Parâng să stagneze, nu şi ancheta procurorilor DNA din Dosarul “Gala Bute”. Asta deşi una dintre firmele implicate în contract este vizaă de ancheta procurorilor anticorupţie, respectiv Kranz Eurocenter. Cel puţin aceasta este speranţa exprimată de edilul – şef din Petroşani,CItește mai departe


DNA cere un nou aviz pentru arestarea Elenei Udrea, pentru luare de mită, în dosarul Gala Bute

Direcţia Naţională Anticorupţie cere un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, în dosarul Gala Bute, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de deputatul Elena Gabriela Udrea, pentru trei infracţiuni deCItește mai departe