viceprimarul Vulcanului

 
 

Competiții de schi, snowboard și sanie la Pasul Vîlcan, sub genericul ”Zăpezile Bucuriei”

O nouă ediție a evenimentului de promovare a stațiunii turistice Pasul Vîlcan prin activități sportive specifice sezonului de iarnă, va avea loc la finalul săptămânii pe Domeniul Schiabil din această stațiune. Evenimentul, aflat la ediția a VI-a se derulează sub genericul ”Zăpezile Bucuriei” și este organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan. Astfel, în cadrul acestui eveniment, pe data de 9 și 10 februarie 2019, în Pasul Vîlcan vor avea loc competiții de schi alpin, snowboard și sanie, la care pot paricipa iubitori ai acestor sporturi de iarnă,CItește mai departe


Măsuratul oilor, tradiția ciobanilor din ”Castelul din Carpați”

În fiecare an, imediat după Paști (dacă iarna a fost blândă) sau în jurul sărbătorii Împăraţilor Constantin şi Elena (după iernile grele), oile ies la munte, marcând astfel începutul păşunatului în comun. Reguli vechi de când lumea, păstrate cu grijă din generaţie în generaţie sunt respectate cu sfinţenie de fiecare dată când proprietarii de turme, fie ele mai mici sau mai mari, se întâlnesc la stână pentru măsuratul oilor, un obicei vechi de când lumea. Oile, tunse şi „vopsite” cu câte o pată de culoare pentru a-şi certifica astfel apartenenţaCItește mai departe