Tiberiu Iacob Ridzi: ”Școala – un etern început”

scoala1Nou an școlar a debutat astăzi la Petroșani, unde sute de elevi și părinți au venit la întâlnirea cu dascălii în Parcul Central ”Carol Schreter”, loc în care de ani buni se derulează festivitatea nceperii noului an școlar, la Petroșani. Printre cei care a participat cu aceeași firească emoție ca de fiecare dată la acest eveniment public s-a aflat și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Pentru acesta, sărbătorea de azi a avut o conotație aparte, având în vedere că fiul său Andrei începe clasa pregătitoare, iar fiica sa, Maria face primul pas într-o clasă de grădiniță. Din acest motiv, primarul Petroșaniului s-a gătit astăzi la patru ace, îmbrăcând un frumos costum albastru, culoare care-i amimtește de primul său costum de școlar. Împreună cu cele două bunici ale celor mici, primarul Petroșaniului s-a numărat printre numeroșii părinți care au participat la deschiderea festivă a noului an școlar.

scoala2Dincolo de cea mai frumoasă calitate a unui om, cea de părinte, primarului Tiberiu Iacob Ridzi i-a revenit și calitatea de amfitrion al ceremoniei de deschidere a noului an școlar în municipiul Petroșani.

”M-am reîntâlnit astăzi cu toate generațiile care alcătuiesc comunitatea noastră, la unul dintre cele mai emoționante momente din an: prima zi de școală. Preșcolari, școlari, liceeni, profesori, părinți, bunici, reprezentanți ai instituțiilor locale și județene, cu toții am fost participanți la noul început al unui proces de modelare, de creștere și evoluție, care doar aparent se încheie la o anumită vârstă.  Școala, în fiecare etapă a vieților noastre, rămâne un proces care nu se încheie practic niciodată. La școala Vieții rămânem întotdeauna elevi, iar pentru mine personal, începând de anul acesta, școala revine și mai puternic în cotidian, odată cu trecerea lui Andrei în clasa pregătitoare și a Mariei la grupa mică de grădiniță. Ca primar al municipiului Petroșani, rămân același susținător al întregii activități din sistemul nostru de învățământ și prieten apropiat atât pentru dascăli cât și pentru elevi. Ca părinte sunt direct implicat – la fel ca toți părinții comunității noastre – ca modelarea copiilor mei de către doamnele educatoare și învățătoare să fie tot timpul armonizată cu tot ceea ce ei învață în familie, cu deprinderile și activitățile care îi ajută să-și dezvolte aptitudini care să le fie folositoare pe tot parcursul vieții.” Așa a descris Tiberiu Iacob Ridzi emoția zilei de astăzi, o zi a eternului, dar atât de frumosului început de nou an școlar.

La ceremonia de astăzi au participat alături de primarul Tiberiu Iacob Ridzi, și alți reprezentanți ai autorităților publice locale și ai sociatății civile, dar și vicepreședintele Consiliului județean Huneodara, Sorin Vasilescu, inspectorul general adunct al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, prof. Lavinia Ilina, viceprimarul Petroșaniului, Nicolae Florin, numeroși consilieri locali, directori ai instituțiilor de învățământ de pe raza localității și părintele Gabriel Bulfa, care i-a binecuvântat pe toți cei pentru care ziua de astăzi a marcat un nou și frumos început de capitol din cartea vieții.

scoala4

scoala3

scoala7
scoala6

scoala5

[slideshow_deploy id=’27126′]