2016
Protestul mut al jurnaliştilor, pe scările CEH
Jurnalişti din Valea Jiului, de la mai multe publicaţii şi televiziuni, au organizat, marţi, o acţiune de protest pe scările Complexului Energetic Hunedoara. Oamenii de presă au vrut să atragă atenţia asupra problemelor economice grave cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara, dar şi judeţul Hunedoara în general. La această oră, CEH este plămânul economic al Hunedoarei şi moartea lui poate însemna declinul întregului judeţ, atât economic, cât şi social. Protestul a fost unul mut, de ambele părţi. Deşi jurnaliştii au stat o oră pe scările companiei energetice, absolut nimeni nuCItește mai departe
Protocolul încheiat de mineri cu Guvernul, o mare tristeţe!
Protocolul semnat de Guvern cu minerii protestatari este, de fapt, apă de ploaie. Este cel mult încă un act care va fi nesocotit de factorii decizionali şi nici măcar ortacii nu mai au încredere în promisiunile guvernanţilor. Astfel, Guvernul se angajează să susţină companiile din sistemul energetic şi să găsească soluţii în rezolvarea problemelor care afectează mediul de afaceri de la CEO şi CEH. De asemenea, s-au convenit întâlniri bilunare cu reprezentanţii instituţiilor şi ai sindicatelor pentru a analiza punctele prezentate şi pentru a asigura condiţii normale a relaţiilor economice. DeCItește mai departe
Lupenean dat în urmărire națională, prins de polițiști
Polițiștii au depistat, luni, un tânăr, din municipiul Lupeni, dat in urmarire nationala pentru executarea unei pedepse cu inchisoarea. ”În data de 18.04.2016, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Lupeni au desfășurat o acțiune în urma căreia a fost identificat și reținut un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Lupeni, condamnat de Tribunalul Hunedoara, la data de 11.05.2015, la 3 ani și 3 de luni de închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic și consum de stupefiante. Bărbatul, care era urmărit naţional din data de 19.05.2015, a fost depus în penitenciar, înCItește mai departe
Cod GALBEN de ploi şi vijelii/ HARTA zonelor afectate
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi şi vijelii, valabilă în intervalul 19 aprilie, ora 22 – 20 aprilie, ora 22. Se va înregistra o instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi de apă importante, intensificări ale vântului. În intervalul menţionat, în regiunile sudice, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. În Oltenia, mare parte din Muntenia şi sudul Transilvaniei vor fi ploi, mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice, intensificări aleCItește mai departe
Hunedoara. Se caută salvator montan!
Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea postului vacant corespunzator functiei contractuale de executie de salvator montan, gradul I. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limba română, scris și vorbit; c) areCItește mai departe
România riscă să piardă fonduri europene din cauza parlamentarilor români
România riscă să piardă milioane de euro, fonduri europene, pentru că de doi ani încoace n-am reuşit să adoptăm un pachet de patru legi care reglementează domeniul achiziţiilor publice. Sunt modificări absolut necesare pentru a ne alinia la prevederile comunitare şi a putea cheltui în continuare banii alocaţi de Uniunea Europeană. La începutul anului 2013, Comisia Europeană a adoptat bugetul fondurilor europene alocate ţărilor membre pentru perioada 2014 – 2020. Un an mai târziu, pe 18 aprilie 2014, Comisia Europeană a adoptat noua legislaţie privind achiziţiile publice din domeniul fondurilorCItește mai departe
Autostrada Lugoj – Deva, un nou termen până la finalizarea lucrărilor
Lucrările de construcţie a autostrăzii Lugoj – Deva ar fi trebuit finalizate în luna mai a acestui an, dar din cauza anumitor probleme inaugurarea va avea loc probabil la sfârşitul anului. “Termenul contractual de finalizare este 27 mai 2016 pentru toate cele 3 loturi, însă având în vedere problemele întâmpinate până în prezent, termenul estiat pentru finalizarea tronsonului de autostradă Lugoj – Deva este sfârşitul anului 2016”, arată reprezentanţii Ministerului Transporturilor. Astfel, autostrada Lugoj – Deva este împărţită pe trei loturi, niciunul finalizat în proporţie de 100%. Oficialii MinisteruluiCItește mai departe
Elevi hunedoreni, în vizită la staţia de Tratare a Apei de la Sântămăria Orlea
Mai mulți elevi ai Colegiului Național ”I. C. Brătianu” din Hațeg au vizitat, ieri, Stația de Tratare a Apei de la Sântămăria Orlea. Vizita copiilor face parte din programul stabilit pentru Săptămâna ”Școala Altfel”. Șeful Stației de Tratare a Apei, Andrei Valerică, i-a condus pe elevi prin toate modulele stației și le-a explicat întreg procesul de tratare a apei, de la intrarea și până la ieșirea din stație. Au vizitat rezervoarele de apă, sala vanelor, sala filtrelor, laboratorul de analize, dar și dispeceratul. De asemenea, elevii au asistat la procesulCItește mai departe
Expoziție de artă plastică la galeria Ianza din Petroșani
Galeria de artă Ianza din municipiul Petrșani găzduiește marți, 19 aprilie 2016 vernisajul expoziţiei de pictură şi sculptură a doi artişti plastici, membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Gorj! Este vorba despre Florin Hutium și Valer Neag. Vernisajul va avea loc marţi 19 aprilie, ora 18, la galeria fundaţiei din Petroşani. [slideshow_deploy id=’27126′]
Un an și șapte luni de închisoare pentru șoferul bețiv
Patru mașini făcute praf, doi răniți și un șofer fără permis rupt de beat, totul este egal cu 1 an și șapte luni de închisoare cu suspendare. Atât a primit de la prima instanță Ciprian Iedlicică, individul care a provocat un accident teribil în fața Primăriei Petroșani. ”Condamnă inculpatul IEDLICICĂ CIPRIAN EUGEN la pedeapsa de: – 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 al. 1 şi 4 c.pen. (persoane vătămate Rotaru Sanda şi Gabor Rozinca) – 1 an şi o lună închisoareCItește mai departe
2016 se poartă candidaţii independenţi
Fost membru PNL, candidat indepent pentru Consiliul Local Petroşani. Maria Czane, oficiant poştal, a renunţat la calitatea de membru PNL imediat după ce Tiberiu Iacob Ridzi a fost adus în Partidul Naţional Liberal. Acum, Maria Czane a decis că este momentul să candideze independent la Consiliul Local. “Astazi am scris o noua pagina in viata mea…Am inceput un nou capitol… E greu să renunti la un vis, fara sa fi avut sansa de a-l vedea realitate… Acesta este motivul pentru care am demisionat din PNL si am ales sa mergCItește mai departe
Frământări în PNL înainte de alegeri
Membrii PNL îşi dau demisia rând pe rând, iar Bogdan Ţîmpău nu vede nicio problemă. Vechii liberali sunt nemulţumiţi de felul în care se duc luptele politice din interiorul PNL-ului, drept pentru care fiecare organizaţie locală din Valea Jiului pierde din membrii marcanţi. Costel Avram, Dorina Niţă sunt doar ultimele persoane care în două zile au renunţat la liberalism. Cum gestionează conducerea partidului problema? Nicicum. Bogdan Ţâmpău, preşedintele PNL Hunedoara susţine că în partid nu există probleme. Acesta spune că astfel de tensiuni în prag electoral sunt normale. “Înainte deCItește mai departe
Încă o demisie. Dorina Niţă a părăsit partidul
„Aruncată” pe un loc neeligibil pe lista de viitori consilieri ai PNL, fostul viceprimar al municipiului Petroşani, Dorina Niţă, şi-a dat demisia din partid. Mai mult, spun sursele noastre, va candida independent. Este a doua demisie „cu greutate” din Noul PNL în doar două zile, după cea a directorului SC ApaServ Valea Jiului, Costel Avram. Dorina Niţă a fost viceprimar al municipiului Petroşani, post pe care l-a părăsit pentru o carieră universitară, şi a condus organizaţia PNL din localitate. Surse bine informate spun că Dorina Niţă va demaraCItește mai departe
Minerii cer pensionarea șefilor numiți politic
Doar la EM Livezeni, subunitate ce aparține Complexului Energetic Hunedoara, mai mulți șefi care ar fi trebui pensionați de mai multă vreme au încasat lefuri lunare chiar și de 9000 de lei, susțin ortacii. Aceștia cer trimiterea la pensie a directorilor și șefilor care nu-și mai au rostul într-o subunitate cu activitate restrânsă. Mai mulți angajați ai Complexului Energetic Hunedoara au intrat în preaviz, aceștia urmând să fie pensionați forțat în cadrul planului de reorganizare a companiei energetice. Problema cea mai mare este, spun ortacii, că sunt dațiCItește mai departe
Marti vor fi sistari de apa in Deva si Hunedoara
Se sisteaza furnizarea apei potabile in localitatea Deva, in data de 19.04.2016, intre orele 09:00 – 17:00 pe B-dul Decebal la bl.5 si bl.8 pentru inlocuire tronson teava la PT 27. Va anuntam ca in data de 19-04-2016 orele 08:00 -15:00 se sisteaza furnizarea apei in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: str.Dambului, str.Vanatorului. Motivul intreruperii: Eliminare pierdere apa str.Vanatorului nr.15. SC Apa Prod SA isi cere scuze pentru disconfortul creat si va multumeste pentru intelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
Ciodaru nu pleacă doar de la rugby. Demisia lui vizează postul de director administrativ!
Oricât ar vrea Dacian Ciodaru să disimuleze faptele, adevărul este diferit în mod esenţial de ceea ce declară acesta. În timp ce susţine vehement că vrea să demisioneze din postul de preşedinte al echipei de rugby, de aici a fost deja schimbat şi încă de vreo 5 zile. Iar demisia lui vizează cu totul altceva. „Joi am avut şedinţa Consiliului de Administraţie al Clubului Ştiinţa şi a fost schimbat tot Consiliul de Administraţie, pentru că era compus din membri ai fostei conduceri şi unii dintre ei se pensionaseră deja S-aCItește mai departe
Minerii au semnat un nou protocol
Delegaţia minerilor de la Complexul Energetic Hunedoara şi Complexul Energetic Oltenia a semnat un nou protocol. După mai bine de 300 de kilometri parcurşi pe jos, protestatarii s-au ales cu un nou protocol. Acesta conţine următoarele puncte: Guvernul României se angajează să susţină companiile din sistemul energetic şi să găsească soluţii în rezolvarea problemelor care afectează mediul de afaceri de la CEO şi CEH S-au convenit întâlniri bilunare cu reprezentanţii instituţiilor şi reprezentanţii sindicatelor pentru a analiza punctele prezentate şi pentru a asigura condiţii normale a relaţiilor economice ÎnCItește mai departe
Armata – o şcoală altfel
Unitatea Militară 01794 Deva organizează, în data de 20.04.2016, la sediul unităţii din Deva, Str. Mihai Eminescu Nr. 132, evenimentul „Armata – o şcoală altfel”, activitatea ce are drept scop promovarea imaginii Armatei României şi a misiunilor desfăşurate de militarii români. În intervalul orar 9,00 – 13,00 cadrele didactice împreună cu colectivele de elevi pot să viziteze unitatea militară. Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Ministerul Educaţiei Naţionale, desfăşoară proiectul „Armata – O şcoală altfel”, în perioada 18-22 aprilie. Unităţi militare din toate categoriile de forţe ale armatei şiCItește mai departe
Medalie de aur obținută de un inventator hunedorean
Inginerul auto din Deva a cucerit medalia de aur și un premiu special din partea unei asociații profesionale de știință și tehnologie din Hong Kong. Corneliu Birtok Băneasă a participat la Salonul internațional de invenții de la Geneva cu un dispozitiv numit ”deflector termic”, probat deja în pratică. Echipamentul ajută autovehiculele pe timp de vară prin reducerea pierderilor de putere ale motorului din cauza temperaturilor ridicate de afară. Invenția hunedoreanului nu doar că duce la optimizarea funcționării motorului în zilele de caniculă, dar reduce consumul de carburant cu 7%,CItește mai departe
Acțiune de ecologizare marca ISU. Pompierii au ”reparat” o zonă defrișată
Un echipaj de pompieri al Detaşamentului Deva a participat, sâmbătă, la o acţiune de ecologizare şi plantare puieţi într-o pădure situată la marginea Devei. Pompierii au răspuns prezent unei solicitări venite din partea societatăţii civile şi alături de reprezentanţi ai O.N.G.-urilor, militari şi voluntari au strâns deşeuri aruncate în pădure şi au “reparat” o zonă defrişată. Pompierii au lăsat deoparte, pentru o zi, furtunurile şi uneltele de descarcerare şi au pus mâna pe cazmale cu care au plantat zeci de arbori. Inspectorul şef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean,CItește mai departe
FOTO/ ”Școala altfel” la IPJ HUNEDOARA
În perioada 18-22.04.2016, în unităţile de învăţământ din ţară se desfăşoară programul educaţional „Să ştii mai multe, să fii mai bun” program ce constă în derularea unui orar special, bazat pe activităţi cu caracter non-formal. În cadrul acestui program, în data de 18.04.2016, poliţiştii Serviciului Rutier Hunedoara au primit, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, vizita elevilor Şcolii Gimnaziale Andrei Şaguna, din municipiul Deva. Cei mici au avut astfel ocazia să vizioneze mai multe clipuri educative pe teme rutiere, au purtat cu poliţiştii rutieri pe tema regulilor de circulaţie peCItește mai departe
Parcul din Colonie, nici în car, nici în căruţă. GTS Company nu a mai realizat ce a promis
De patru ani, copiii din cartierul Colonie au rămas fără parcul în care se jucau, asta în timp ce firma care a concesionat terenul de la municipalitate şi care promitea amenajarea unui spaţiu pentru recreere s-a mulţumit doar să împrejmuiască terenul şi atât. Între timp şi unele avize au expirat, însă abia acum municipalitatea decide să ia măsuri. Deocamdată doar la nivelul de corespondenţă oficială. În 24 mai 2012, Consiliul Local al Municipiului Petroşani a aprobat concesionarea prin licitaţie publică a suprafeţei de peste 1600 mp, situate în str. GriviţaCItește mai departe
Mesajul fostului prefect de Hunedoara, Sorin Vasilescu
Dragi prieteni, Perioada cât am exercitat funcția de prefect al județului Hunedoara a reprezentat pentru mine o mare onoare, poziție din care am avut ocazia să cunosc oameni profesioniști din administrațiile publice locale hunedorene, din structurile Ministerului Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara – și, desigur, din cadrul Serviciilor Publice Deconcentrate ale ministerelor. Preocuparea principală a fost de a răspunde problemelor punctuale sau cu caracter general care au apărut la nivelul județului, în zona deCItește mai departe
Primarul Petroșaniului în dialog cu pensionarii
Preocupările municipalității din Petroșani față de problemele pensionarilor din această localitate sunt o constantă a administrației conduse de Tiberiu Iacob Ridzi. În aceeași direcție s-a înscris și întâlnirea pe care primarul Petroșaniului a avut-o, zilele trecute, cu pensonarii din cadrul celei mai active asociații a acestora care activează în municipiu. ”Am revenit în urmă cu două zile în mijlocul pensionarilor cu aceeași convingere care îmi spune că de fiecare dată am câte ceva nou de învățat de la domniile-lor. Fiecare întâlnire cu ei este un prilej de a dialoga deschis, simpluCItește mai departe
UPDATE! Patru mineri protestează la CEH
Patru mineri. Patru lideri de sindicat protestează în curtea Complexului Energetic Hunedoara. Aceştia vor să îşi arate solidaritatea faţă de minerii din Gorj care au mers pe jos mai bine de 300 de kilometri până la Bucureşti pentru a trage un semnal de alarmă vizavi cu problemele cu care se confruntă sistemul energetic românesc. “Vrem să fim solidari faţă de tot ce înseamnă mineritul din România, inclusiv alături de colegi noştri din Oltenia care trec prin aceleaşi probleme grele prin care trece şi huila. Protestăm faţă deCItește mai departe
Primele imagini de la operațiunea de salvare a bărbatului căzut în prăpastie
Un echipaj al Detaşamentului Deva a fost implicat în operaţiunile de salvare a unui bărbat, în vârstă de 80 de ani, căzut într-o râpă, pe raza localităţii Vărmaga. Intervenţia a fost una dificilă întrucât prăpastia, în care bărbatul a căzut, era adâncă de aproximativ 40 de metri, cu pereţi abrupţi. Pentru desfăşurarea operaţiunilor de salvare pompierii au realizat un circuit de siguranţă, alcătuit din cordeline, ancorat de copaci. Sistemul a facilitat coborârea tărgii şi asigurarea personalului. Bărbatul, conştient, dar contuzionat în urma căzăturii, a fost preluat de echipajul prevăzutCItește mai departe
Dacian Ciodaru pleacă din fruntea echipei de rugby
Dacian Ciodaru, directorul administrativ al Universităţii din Petroşani, vrea să îşi dea demisia. Nu din funcţia administrativă, cel puţin nu acum, ci din cea de preşedinte al echipei de rugby „Ştiinţa Petroşani”. Dacian Ciodaru îşi motivează decizia prin faptul că „nu are timp” să se mai ocupe şi de echipa de rugby şi a precizat că analizează această posibilitate de mai multă vreme. „Vreau să plec de la echipa de rugby pentru că nu mai am efectiv timp”, a precuzat Ciodaru. Cât priveşte funcţia administrativă de la vârful UniversităţiiCItește mai departe
Expoziție de arte plastice la Muzeul din Deva
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara, vă invită în data de 18 aprilie 2016, la ora 12.00 la deschiderea expoziției „PEISAJUL” – expoziție de arte plastice a Profesorilor hunedoreni, precum și la vernisajul expoziției-școală ,,MODA, între atemporal și efemer” a studenților de la programul de studii de licență Modă – Design Vestimentar. În expoziție sunt cuprinse lucrări de artă plastică: pictură, grafică, artă decorativă, realizate de profesorii creatori din județul HunedoaraCItește mai departe
Abţinere. Se caută un nou judecător în dosarul în care este implicată firma deputatului Carmen Hărău
Judecătorul sindic care a desemnat administratorul judiciar în dosarul insolvenţei Complexului Energetic Hunedoara, Ioan Drăgan, a formulat cerere de abţinere în procesul dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş şi Proserv Hunedoara, firma familiei deputatului Carmen Hărău. Procesul a fost demarat prin 2014, însă este departe de a se fi încheiat, asta după ce DGASPC Timiş – care pierduse iniţial la instața de fond – a obţinut o sentinţă favorabilă la Curtea de Apel Alba Iulia. PROSERV Hunedoara a câştigat licitaţia organizată de DGASPC Timiş pentruCItește mai departe
Au început preavizele pentru angajaţii CEH
Conducerea Complexului Energetic Hunedoara a trimis preavizele pentru aproape 30 de angajați, cei mai mulți de la Prestserv. Practic, oficialii CEH vor să-i trimită forţat la pensie pe cei care îndeplinesc condiţiile. Numai că, sindicatele atrag atenţia că măsura nu vizează şi şefii care au condiţii de pensionare, ci doar „pălmaşii” de rand, care sunt chemaţi şi anunţaţi că le-a fost desființat postul. În total, începând de luni au fost emise preavize pentru 29 de persoane, de la sediul administrativ și de la Prestserv. Reprezentanţii Sindicatului „Muntele” a mai precizatCItește mai departe
Înfiinţarea unei firme în 2016: Ce trebuie să ştii dacă vrei să-ţi faci SRL?
Societatea cu răspundere limitată (SRL) este, fără îndoială, cea mai răspândită formă de organizare întâlnită pe teritoriul României. Înmatricularea unei astfel de entităţi durează, în mod normal, numai câteva zile, însă pentru ca acest lucru să fie posibil este obligatoriu ca dosarul de înregistrare să conţină toate documente prevăzute de legislaţie, iar asociatul sau asociaţii să îndeplinească anumite condiţii. Aşa cum Legea societăţilor nr. 31/1990 stabileşte, entităţile cu personalitate juridică pot fi constituite în una dintre următoarele cinci forme de organizare: societate în nume colectiv, societate în comandită simplă, societateCItește mai departe
Bețivul care a făcut praf patru mașini ar putea afla sentința
Individul a fost somat de magistrați să se prezinte la termenele de judecată pentru a putea fi audiat în dosarul în care este tras la răspundere pentru conducerea sub influența alcoolului și fără permis. S-a emis pe numele său un mandat de aducere și numeroase citații, iar astăzi are un nou termen de judecată la Petroșani. Procesul său se apropie de final chiar dacă nici martorii nu sunt mai cooperanți și lipsesc de la termenele de judecată. Ciprian Iedlicică riscă o pedeapsă cu executare sau muncă în folosul comunității. AcestaCItește mai departe
Costel Avram a demisionat din PNL/ Scrisoare deschisă adresată tuturor liberalilor care mai cred în demnitatea unui politician
Comunicat de presă Scrisoare deschisă adresată tuturor liberalilor care mai cred în demnitatea unui politician Ca partid de opoziție, în ultimii ani echipa PNL Petrila a dus o politică fermă și constructivă în spiritul proiectului de țară propus de președintele Iohannis, susținând valorile de reformă a structurii și mentalității clasei politice. Chiar am crezut la un moment dat că politica noastră, structurată decent, bazată pe respect faţă de oameni şi orientată pe dezvoltarea durabilă se va dovedi câştigătoare. M-am înşelat. Se pare că ne-am minţit singuri că vom reuşi.CItește mai departe
Serviciul Public Administrarea Piețelor Petroșani va face parte din Administrația Naționala
Pentru servicii de calitate și în concordanță cu cerințele europene, dar nu numai, Serviciul Public de Administrare a Piețelor Petroșani va face parte din Administrația Națională a Piețelor din România. Ideea înființării unei astfel de asociații a administratorilor de piețe din România a apărut ca urmare a necesității creării unei proceduri unitare și transparente pentru exploatarea piețelor agroalimentare, astfel încât să fie asigurate servicii de calitate și în concordanță cu cerințele europene. De asemenea, se urmărește valorificarea experienței acumulate, dar și îmbunătățirea serviciilor oferite, precum și reprezentarea și apărareaCItește mai departe
Biserică nouă la Brad
Locuitorii municipiului Brad au o nouă biserică ortodoxă, hramul lăcașului fiind ales pentru a cinsti memoria minerilor care au trudit în minele de aur și cărbune. La sfințirea bisericii au participat Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, episcopul Severinului și Strehaiei, dar și episcopul Devei si Hunedoara. La slujba de târnosire oficiată de soborul de preoți au participat peste două mii de credincioși din municipiul Brad. ” Ridicarea acestei biserici a fost posibilă datorită implicării deosebite a credincioșilor din Parohia Brad III și în special a preotului paroh Gheorghe Stan. ÎncepereaCItește mai departe
Săptămâna Porților Deschise la Universitatea din Petroșani
Timp de o săptămână, între 18 și 22 aprilie 2016, Universitatea din Petroșani își deschide porțile pentru public în cadrul unei inedite activități de promovare a ofertei de școlarizare pentru noul an universitar. Cu acest prilej, corpul academic va prezenta tinerilor de la cele mai bune Colegii din Valea Jiului, respectiv Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani, Colegiul Teoretic Mircea Eliade din Lupeni și Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila, oferta academică dar mai ales condițiile pe care campansul univeristar de la Petroșani le oferă viitorilor săi studenți. ”Este oCItește mai departe
UPDATE! Protestatarii au ajuns în faţa Guvernului
Protestatarii Federaţiei Naţionale Mine Energie ajung astăzi, la Bucureşti. După sute de kilometri parcurşi pe jos, minerii şi energeticienii ajung la Bucureşti. Liderii Sindicatului Muntele s-au alăturat încă de sâmbătă la marşul disperării cu dorinţa “să dăm trădătorii jos, să scăpăm tara de hoti.” O delegaţie a protestatarilor va fi primită astăzi, la ora 12.00, de vicepremierul Costin Borc. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că reprezentanţii Ministerului Energiei nu vin cu soluţii certe pentru salvarea sectorului energetic. De altfel, Complexul Energetic Hunedoara se află în insolvenţă din data deCItește mai departe
SAPTAMANA VIITOARE SE IA CURENTUL IN JUDETUL HUNEDOARA. ENEL A ANUNTAT STRAZILE SI LOCALITATILE UNDE SE INTRERUPE ENERGIA ELECTRICA
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor după programul indicat mai jos. Zona MT JT Retea Deva- judetul Hunedoara Ziua / Data Localitatea, strada afectată Orar Luni , 18 Aprilie 2016 Municipiul HUNEDOARA, B-dul Traian (complex Tic-Tac) 09:00 – 14:00 Municipiul PETROȘANI, str. Câmpului, SC Consmin SRL 09:00 – 16:00 Localitatea CÂRJIȚI 09:00 – 16:00 Localitatea MERIȘOR 09:00 – 16:00 Localitatea ANINOASA, str. Cătănești, Martinești, DN66A 09:00 – 16:00 MunicipiulCItește mai departe
Luni vor fi sistari de apa in Petrosani si Hunedoara
S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani anunta restrictii in furnizarea apei potabile pentru: Luni 18.04.2016 in orasul: – Petrosani – intre orele 09.00 – 13.00. Zona afectata:Str. Cuza Voda si Mihai Eminescu. Motivul restrictiei: Executare bransament SUT- ASVJ Petrosani Mulţumim pentru înţelegere, Birou Presa S.C Apa Serv Valea Jiului S.A Petrosani Va comunicam ca in data de 18.04.2016 se sisteaza furnizarea apei in Municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: -intre orele 07:00-17:00: Str Stefan cel Mare (de la intersectia cu Decebal pina la Cronici) ,P-ta Obor (magazinele din spatele pietii). -intreCItește mai departe
Au protestat pentru familia Botnariu
Sute de petroşăneni au ieşit în stradă pentru a-şi arăta susţinerea faţă de familia Botnariu. La Petroşani peste 300 de oameni au participat la un miting în semn de solidaritate cu familia Bodnariu, ai cărei copii i-au fost luaţi în noiembrie de Protecţia Copilului din Norvegia. “Sunt mamă. Am 9 copii şi aş muri dacă cineva mi-ar lua pruncii de lângă mine. Până la urmă, noi părinţii ştim cel mai bine cum ne educăm copiii”, a spus unul dintre protestatarii petroşăneni. Protestatarii au purtat pancarte pe care erau înscripţionate mesajeCItește mai departe
Zeci de bijuterii expuse la Petroşani
Nu mai puţin de 33 de autoturisme de epocă au putut fi admirate, la sfârşitul săptămânii, la Petroşani. Expozanţi veniţi din tot judeţul şi-au lăsat bijuteriile pe patru roţi să fie admirate şi forografiate de pasionaţii de maşini. “Vedeta expoziţiei este un Renault 4CV din 1953 care este la început de restaurare. Am vrut să arăt de la ce începe o restaurare, adică de la o epavă şi cu multă muncă şi multă dragoste şi bani se va realiza un proiect care va fi finalizat printr-o bijuterie pe patruCItește mai departe
Securitatea României depinde și de huila din Valea Jiului
România are nevoie de o strategie energetică deoarece cărbunele nu poate dispărea, este o problemă de securitate energetică, susține europarlamentarul Marian Jean Marinescu. Potrivit europarlamentarului investițiile pentru infrastructura termocentralelor pe cărbune este comparabilă cu cea de la grupurile centralei de la Cernavodă. „Avem nevoie de strategie energetică ieri, nu astăzi pentru că trebuie să știm, cărbunele nu poate dispărea, este o problemă de securitate energetică, mai ales la procentul pe care l-am ajuns la regenerabil, care mie mi se pare foarte mare, nu se poate să nu aiCItește mai departe
Post scos la concurs de Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani
Clubul Copiilor şi Elevilor Petroşani, Judeţul Hunedoara organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de execuție temporar vacantă de îngrijitor. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România; b) cunoaște limba română, scris și vorbit; c)CItește mai departe
A început procedura de canonizare a Părintelui Arsenie Boca
Arsenie Boca ar putea fi declarat sfânt, Biserica Ortodoxă a început procedurile de canonizare a celui supranumit „Sfântul Ardealului”. Sâmbătă, 16 aprilie 2016, la sediul Episcopiei Devei și Hunedoarei, s-a desfășurat prima ședință de lucru a comisiei teologice mitropolitane speciale care cercetează viața și activitatea părintelui Arsenie Boca. Comisia este condusă de Înaltpresfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, alături de alți doi ierarhi: Preasfințitul Daniil, Episcopul Daciei Felix și Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei.Oricum, Arsenie Boca este sfânt pentru sutele de mii de credincioşi care vin în pelerinaj laCItește mai departe
Alianţa pentru Hunedoara şi-a lansat candidaţii pentru alegerile locale
Alianţa Pentru Hunedoara şi-a lansat, candidaţii pentru alegerile locale din vara acestui an. Lansarea acestora a avut loc la Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroşani în prezenţa preşedintelui UNPR, Valeriu Streiu. La eveniment al luat parte şi alţi deptaţi şi senatori ai formaţiunii politice. Haralambie Vochiţoiu, preşedintele UNPR Hunedoara susţine că Alianţa pentru Hunedoara este formată , în primul rând, din ONG-uri şi apoi din formaţiunile politice UNPR şi PSR. ” Pentru prima dată trecem politicienii în plan secund, și cetățenii pe primul plan. Sunt două partied, Partidul Socialist RomânCItește mai departe
Patru cetățeni cehi au sustras un adevărat tezaur din cetățile dacice
Patru cetățeni cehi au distrus stratigrafia arheologică din cetățile dacice Piatra Roșie, Costești, Blidaru și Bănița în căutarea comorilor. La locuințele lor, anchetatorii au descoperit adevărate tezaure sustrase din siturile arheologice. Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au recuperat, în perioada 11 — 14.04.2016, prin cooperare judiciară internațională cu autoritățile competente din Republica Cehă, mai multe loturi de bunuri arheologice dacice, din argint, cupru, bronz și fier, precum și loturi monetare din argint și bronz. Acestea reprezintă tezaurele sustrase de un grup de cetățeniCItește mai departe
Ce filme mai vedem în weekend la cinema ?
Cinefilii vor avea parte de nenumărate producții interesante. Iubitorii de filme se pot destinde în weekend cu acțiune, eroi cu puteri supranaturale, comedie, dar și continuări ale unor serii de succes. Programul complet pe acest weekend : Cinema Luceafărul Vulcan Program saptamana 15-21 aprilie: Cartea Junglei – 3D / The Jungle Book – 3D (Premiera) (AG – Audienta Generala) Vineri, Sambata, Duminica, Luni, Marti, Miercuri, Joi ora 16,00 (3D Subtitrat) Sefa / The Boss (Premiera) (AP 12 – Acordul parintilor pentru copiii sub 12 ani) Vineri, Sambata, Duminica, Miercuri, Joi oraCItește mai departe
Poliția Petroșani a pierdut doi polițiști excepționali
Ambii polițiști s-au aflat la comanda Biroului Poliției Rutiere Petroșani și au îndeplinit vârsta de pensionare. Cei doi comisari au ales să se retragă din activitate, după zeci de ani de muncă. Astfel, prin pensionarea comisarului Petre Mârza, șeful Poliției Rutiere Petroșani, și a adjunctului acestuia, comisar Sorin Ciobanu, la comanda serviciului au fost detașați doi ofițeri din afara Văii Jiului. Petre Mârza a avut o carieră de excepție, numele său nefiind legat de scandaluri. Mârza a format mulți polițiști care lucrează în structurile din Valea Jiului și s-aCItește mai departe
Ziua Verde, la Petroşani
Nu au ţinut cont de norii de pe cer, nici de vântul puternic şi s-au adunat, cu mic cu mare, să participe la acţiunile reunite sub genericul „Ziua Verde”, organizate de Primăria Municipiului Petroşani şi Asociaţia Casa ProUrbis. Elevii din Petroşani au venit în număr mare să participe la „Ziua Verde”, care anul acesta s-a derultat în mod diferit faţă de anii precedenţi. „Este o ediţie nouă a acestei sărbători a noastre, Ziua Verde la Petroşani. De data aceasta, activităţile vor fi puţin diferite faţă de ce amCItește mai departe
Avarie la EM Livezeni
Un defect la mașina de extracție obligă minerii să coboare spre locuri de muncă pe puțul cu schip, electricienii exploatării lucrând la foc continuu pentru remedierea defecțiunii. Serviciul Sănătate –Securitate în Muncă Petroșani din cadrul ITM Hunedoara a fost informat de avarie, iar inspectorii au trasat mai multe obligații conducerii exploatării pentru a putea fi folosit puțul cu schip la transportul de persoane. Șeful SSM Petroșani, Ileana Bodea, spune că situația este monitorizată atent și conducerea minei s-a conformat la ceea ce au cerut inspectorii, pentru ca angajații care coboarăCItește mai departe
