2017

 

VIDEO / Boema la Petrila / 12.05.2017

VIDEO / Boema la Petrila / 12.05.2017 [slideshow_deploy id=’13837′]  


Invitați să își dea cu părerea despre animale

Autoritățile locale de la Vulcan au lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre privind transparenţa decizională în administraţia publică. Proiectul vizează aprobarea unor reglementări privind deținerea câinilor de companie și accesul persoanelor însoțite de câini în spații special amenajate din municipiul Vulcan. ”În perioada 11.05.2017 – 24.05.2017, inclusiv, persoanele fizice şi asociaţiile legal constituite, interesate, vor putea depune în scris la sediul Primăriei Municipiului Vulcan, camera 18, propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre mai sus menţionat. Persoana din cadrul instituţiei noastre desemnată ca fiindCItește mai departe


30 de locuri disponibile la mina Vulcan

30 de posturi nu s-au ocupat la mina Vulcan, în urma concursului de angajare care a avut loc în luna aprilie a acestui an. Sindicaliștii susțin că ar mai fi nevoie de circa 100 de angajări.   „N-au fost decât 70 de salariați angajați, pe meseriile de electricieni, lăcătuși, mineri, necalificați. Mai sunt, în continuare 30 de locuri disponibile, plus ar mai fi necesar încă 100, pentru că marea majoirtate va pleca la pensie. Asta, din cauză că indicele de corecție, de la 1 iulie, se modifică, iar oamenii nemaivândCItește mai departe


Situația de la CEH îngreunează divizarea

Starea de incertitudine cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara îngreunează procesul de divizare. Ajutorul de stat pentru Complexul Energetic Hunedoara care vizează închiderea a două mine de cărbune a fost publicat în Monitorul Oficial. Guvernul a aprobat la sfârșitul lunii aprilie acordarea unui ajutor de stat în cuantum de 198,830 milioane lei pentru anul 2017 pentru închiderea minelor Lupeni și Lonea din cadrul CEH. “Din suma totală a ajutorului de stat, 132,226 milioane lei se acordă pentru acoperirea pierderilor producției curente pentru produsul huilă energetică livrat de unitățile intrateCItește mai departe


Concurs la Primăria Vulcan. Se caută un șef pentru Serviciul public de pază.

Primăria municipiului Vulcan, cu sediul în Vulcan, str. Mihai Viteazu, nr. 31 anunţă organizarea în intervalul 12 – 15 iunie 2017 a concursului pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unui post contractual de conducere vacant din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Vulcan, astfel: Şef serviciu – Serviciul public de pază – 1 post condiţiile specifice prevăzute în fişa postului: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă; vechime în specialitatea studiilor – minim 2 ani. ConcursulCItește mai departe


Seniorii comunității din Petroșani, sărbătoriți de Ziua Familiei

Ziua internațională a familiilor este sărbătorită, anual, la 15 mai, pentru a marca importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor, fiind în același timp o oportunitate pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă familiile la nivel mondial. A devenit deja o frumoasă tradiție ca, la Petroșani, această zi să fie sărbătorită de către autoritățile Administrației Publice Locale împreună cu seniorii comunității, cu oamenii care au adunat în cartea vieții, 50 sau chiar 60 de ani de căsnicie. ”Ca în fiecare an, am ţinut şi de aceastăCItește mai departe


A sperat la o pedeapsă redusă

Individul care a făcut ravagii în Petroșani, poreclit ”spaima taximetriștilor”, va rămâne după gratii după ce judecătorii i-au respins solicitarea de revizuire a dosarului în care a fost condamnat la zece ani de temniță. Într-un alt dosar, Alin Armeanu Constantin a fost condamnat tot pentru spargeri la peste 14 ani de închisoare, iar pe rolul Judecătoriei Petroșani mai are și alte dosare care i-ar putea mări sentința. Magistrații au considerat ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de recidivist, dar soluția primei instanțe nu este definitivă. Spărgătorul de maxi taxi aCItește mai departe


Termoficarea încotro?

Autoritățile locale de la Petroșani organizează o dezbatere publică pe tema termoficării. Evenimentul va avea loc, joi, 18 mai, la Petroșani, începând cu ora 12:00. “În ultimii ani, una dintre cele mai importante probleme ale Văii Jiului a rămas termoficarea. Deși la nivel declarativ s-a clamat în repetate rânduri o implicare masivă a tuturor factorilor responsabili, în realitate doar municipiul Petroșani, prin primar și Consiliul Local au făcut pași concreți pentru modernizarea acestui serviciu. Având în vedere contextul creat prin starea de dificultate cu care se confruntă Complexul Energetic HunedoaraCItește mai departe


15 ani s-au scurs de la tragedia de la Mina Vulcan

15 ani au trecut de la tragedia care a îndurerat Valea Jiului. 10 mineri și-au pierdut viața în accidentul de muncă de la Mina Vulcan din anul 2002. la unitatea minieră a avut loc un eveniment comemorativ. „Lucram la acea dată la altă mină. Nu eram la Vulcan și m-am cutremurat ca orice om din Valea Jiului, dar și din țara asta, când aude de asemenea evenimente. Am fost de-a dreptul șocați de amploarea evenimentului și de numărul celor decedați. Să nu uităm că, în afară de cei decedați, auCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, in data de 15-16.05.2017 la Gurasada

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Gurasada, Ulieș DATA: 15-16.05.2017 INTERVAL ORAR: 17:20 (15.05.2017) – 15:00 (16.05.2017) STRĂZI AFECTATE: Gurasada – parțial, Ulieș – parțial. MOTIVUL: reparații conductă DN 160. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’43281′]


Teatrul Dramatic ”Ion D. Sîrbu” Petroșani angajează un șofer

Teatrul Dramatic ”I. D. Sîrbu” Petroșani organizează, în temeiul HG 286/2011 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, concursul de ocupare a funcției contractuale de execuție vacante de Șofer din cadrul Serviciului Administrativ deservire – scenă; Condiții generale:Poate participa la concurs, persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art.3 din Regulamentul-cadru privindCItește mai departe


Ministrul Fondurilor Europene, oaspetele Apa Serv Valea Jiului

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb va fi prezentă vineri, 19 mai 2017, în Valea Jiului. Domnia sa este oaspete al operatorului regional al serviciilor de apă și canalizare Apa Serv Valea Jiului, invitația fiindu-i transmisă astăzi, la București, chiar de către Costel Avram, directorul general al ASVJ. Informația a fost confirmată chiar de către Costel Avram, care spune că astăzi, la București, a stabilit împreună cu reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene, ca vineri, 19 mai 2017 să fie semnat, la sediul Apa Serv Valea Jiului de la Petroșani, contactul de finanțare pentruCItește mai departe


Activitatea Finanțelor Publice, blocată de greva funcționarilor

Aproximativ 22.000 de salariați ai sistemului instituțional al Ministerului Finanțelor Publice au participat astăzi, 15 mai 2017, la un protest spontan, ca reacție la proiectul legii salarizării, care duce la tăieri de salarii. La protest participă salariați din toate județele țării, inclusiv municipiul București, aceștia solicitând Ministerului Finanțelor Publice și Guvernului revizuirea grilelor de salarizare din proiectul legii, astfel încât să fie reflectată complexitatea și importanța activității Ministerului Finanțelor Publice și unităților subordonate (ANAF, direcții generale regionale ale finanțelor publice, etc). Activitatea Finanțelor Publice a fosy blocată astăzi și înCItește mai departe


Furt din locuință la Petroșani

În data de 13.05.2017, la ora 23:00, Poliţia Municipiului Petroșani a fost sesizată telefonic de către un bărbat din Petroşani,  despre faptul că persoane necunoscute s-au prezentat la locuința părinților săi recomandându-se ca fiind reprezentantele unui lanţ de magazine și au sustras o sumă de bani. În urma solicitării, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a stabilit că, în data de 13.05.2017, în intervalul orar 12.30 – 13.00, la domiciliul celor doi petroşăneni, ambii în vârstă de 80 de ani, s-au prezentat două tinere care s-au recomandatCItește mai departe


Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marți, 16.05.2017 în oraşul Lupeni

Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile  pentru marți, 16.05.2017 în oraşul Lupeni: intre orele 10-15. Zona afectata : Cartier Viitorului. Motivul restricţiei : remediere pierdere pe str. Viitorului, zona blocului D12, scara 1. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. Birou Presă  Apa Serv Valea Jiului Petroşani [slideshow_deploy id=’27028′]


Numărul cazurilor de obezitate este în creștere

Datele deținute de Direcția de Sănătate Publică Hunedoara arată că în anul 2016 au fost înregistrați peste 500 de noi  pacienți co obezitate. O creștere s-a evidențiat și la numărul de pacienți cu afecțiuni asociate obezității mai arată statistica DSP Hunedoara. Astfel, dacă în anul 2015, la nivel județean erau 4716 cazuri de obezitate, în anul 2016 numărul acestora a ajuns la 5259. Direcția de Sănătate Publică Hunedoara a demarat o campanie cu ocazia Zilei Europene Împotriva Obezității, în urma căreia se urmărește ca obezitatea să fie recunoscută ca oCItește mai departe


S-a spânzurat lângă „Masa tăcerii”

Un bărbat din Uricani a fost găsit fără suflare într-o zonă mărginașă a localității numită „Masa tăcerii”, unde s-ar fi spânzurat în noaptea de duminică spre luni.  „Era un băiat bun, avea greutăți și era foarte muncitor. Îmi pare rău de el, și știu cât de greu îi era și cât l-a încercat viața. Familia beneficiază de un ajutor de înmormântare, pentru că era pensionat pe caz de boală și îl poate înmormânta creștinește”, a declarat primarul localității Uricani, Dănuț Buhăescu. Polițștii a au deschis un dosar de cercetare penalăCItește mai departe


Apa Prod anunță sistări de apă, in data de 16.05.2017 la Peștișu Mare

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Pestisu Mare DATA: 16.05.2017 INTERVAL ORAR: 08:30-14:00 STRĂZI AFECTATE: Sat Pestisu Mare MOTIVUL: Eliminare avarie conducta sparta la Caminul Cultural Pestisu Mare S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere ! [slideshow_deploy id=’27126′]


Ședință de îndată la Consiliul Județean Hunedoara

Ședință de îndată la Consiliul Județean Hunedoara [slideshow_deploy id=’43281′]


Apa Prod anunță sistări de apă, in data de 15.05.2017 la Hunedoara

Se sistează furnizarea apei potabile în:HUNEDOARA LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 15-05-2017 INTERVAL ORAR: 09:00-13:00 STRĂZI AFECTATE: B-DUL DACIA (BLOC V 3 ) MOTIVUL: INLOCUIRE  ROBINET LA BISERICA (B-DULDACIA ).   S.C. Apa Prod S.A. iși cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere ! [slideshow_deploy id=’13837′]  


Apa Prod anunță sistări de apă, in data de 15.05.2017 la Deva

Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 15.05.2017 INTERVAL ORAR: 10:20-14:00 STRĂZI AFECTATE: Viilor, Parângului, Soarelui.  MOTIVUL: remediat avarie rețea str.Viilor. SC Apa Prod SA  își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36591′]  


Competiție pentru pasionații de fotografie

Concursul are loc în capitala județului și este destinat celor care se află la început de drum în această artă. Astfel, Terra Dacica Aeterna – filiala Deva (TDA) în colaborare cu Asociația Artiștilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) organizează în data de 20 mai a.c., concursul foto denumit simbolic “Noaptea Muzeelor”. ”Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva este locul unde membrii Terra Dacica Aeterna – filiala Deva, așa cum v-au obișnuit, vor prezenta demonstrații de tir cu arcul, ateliere de ceramică, țesătorie și multe alte surprize. Concursul foto “Noaptea Muzeelor” esteCItește mai departe


Romeo Beja acuză că-i sunt încălcate drepturile

Beja urmează modelul lui Miron Cozma și în penitenciar și ar fi devenit un mic lider sindical. Beja și-a învățat mai mulți colegi de celulă cum să-și ceară drepturile.   Fostul lider sindical al minerilor din Valea Jiului, Romeo Bej și alți zece condamnați au chemat în judecată Administrația Națională a Penitenciarelor și cer despăgubiri. Beja și camarazii săi sunt nemulțumiți de condițiile de detenție dar și de o seerie de drepturi care le-ar fi fost încălcate de cei de la penitenciar. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul București șiCItește mai departe


Clădiri istorice în ruină

Clădiri istorice, multe dintre ele monumente, se degradează pe zi ce trece pentru că nu sunt bani de reabilitarea lor. Multe dintre construcții sunt în proprietate privată şi au fost scoase la vânzare, cum este cazul caselor de lângă sediul CEH din Petroșani. Nimeni nu se încumetă să cumpere, pentru că sumele necesare reabilitării lor sunt considerabile. La fel se întâmplă și în colonia muncitorească din Petroșani, chiar dacă prețurile imobilelor sunt mai mici. Casele au fost închiriate familiilor sărace, astfel că nici autorităţile, nici chiriaşii n-au mai investit înCItește mai departe


Și minerii se confruntă cu lipsuri

Nu doar energeticienii se confruntă cu lipsuri, ci și minerii. Darius Câmpean, președintele executiv al Sindicatului Muntele susține că minerii au probleme în ceea ce privește lămpile de cap. Un alt sector deficitar este și cel al echipamentului de protecție. “La  Comisia de Sănătătate și Securitate în Muncă s-a ridicat problema problema echipamentelor de protecție, iar lipsurile sunt atât pe parte energetică, dar mai ales pe parte minieră știut fiind că în mină nu se poate intra decât cu echipament autorizat. Sunt probleme cu cizmele de protecție, cu salopetele șiCItește mai departe


Peste 950 de absolvenți trebuie să susțină examenul maturității

Aproape 1000 de absolvenți de liceu ar trebui să susțină examenul de bacalaureat, în Valea Jiului. Trei centre de examen pentru Examenul Național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2017 sunt în Valea Jiului. reprezentanții Inspectoratului Școlar al Județului Hunedoara au lansat spre consultare și informare lista unităților de învățământ nominalizate centre de examen pentru Examenul Național de Bacalaureat. La nivelul județului sunt nouă astfel de centre de examen, trei dintre ele fiind în Valea Jiului. Potrivit ISJ Hunedora, la Colegiul Naţional de Informatică ”Carmen Sylva” Petroşani vor susține examenul de bacalaureatCItește mai departe


Cer refacerea bazei sportive

Consilierii locali de la Petroșani cer refacerea bazei sportive Jiul Petroșani. Baza se află într-o avansată stare de degradare, iar consilierii de la ALDE solicită municipalității refacerea infrastructurii sportive. “Vreau să concretizăm, nu să discutăm o petiție. Să facem un proiect de hotărâre, este inadmisibil ca piața să încaseze taxa. Ar trebui să o încaseze Clubul Sportiv Jiul. Ar trebui să vedeți vestiarele, tribunele cum arată, totul este în paragină. Avem oameni la ajutorul social, de ce nu muncesc acolo? Cresc buruienile de nu se mai vede stadionul.Cred că suntemCItește mai departe


Politică și kendama, cu CRBL, la Lupeni

Mii de copii, cu părinți și bunici, au venit astăzi în Parcul Copiilor din Bărbăteni pentru a participa la evenimentul inițiat de Organizația PSD Lupeni pentru promovarea jocului în aer liber în rândul copiilor. În acest scop, președintele Organizației PSD Lupeni, senatorul Cristian Resmeriță, a făcut apel la un joc extrem de popular în rândul tinerilor din întreaga lume: kendama. ”Noi, la PSD Lupeni am demonstrat deja acest lucru, dar dorim să continuăm demersul nostru care vizează schimbarea modului de a aborda activitatea politică. Vrem să promovăm o politică în careCItește mai departe


Târg de cariere la Universitatea din Petroșani

Universitatea din Petroșani găzduiește marți, 16 mai 2017, o nouă ediție a târgului de cariere ”Student Jobs”. Evenimentul este organizat cu sprijinul Casei de Cultură a Studenților și Miniserului Tineretului și Sporturilor. Târgul de cariere ”Student Jobs” va avea loc la sala de conferința a Bibliotecii Universității din Petroșani, începând cu ora 14,00. [slideshow_deploy id=’36590′]


Simpozion științific național la Deva / „Roma și provinciile dunărene de la Augustus până la Traian”

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, prin titulatura sa, își propune să pună în valoare moștenirea cultural-istorică dacică și romană, prezentă din plin în județul Hunedoara. În anul 2017 comemorăm 1900 de ani de la moartea împăratului Traian (în 9 august 117, la Selinus, în Cilicia). Pe aceste coordonate Muzeul Civilizației Dacice și Romane, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează un simpozion științific prin care intenţionăm să punem în valoare cele mai noi rezultate ale cercetărilor asupra unei perioade pline de evenimente din istoria Romei și a acestei părțiCItește mai departe


Autoritățile de la Vulcan au liber la fonduri europene pentru combaterea marginalizării sociale

Autoritățile locale din municipiul Vulcan au fost selectate pentru finanțarea unui program social, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin intermediul programului european de capital uman POCU. Proiectul depus de Primăria muncipiului Vulcan și partenerul său Interlog Com se intitulează ”Acum pentru viitorul Vulcanului” și răspunde scopului stabilit prin apelul de proiecte POCU privind reducerea numărului de comunități marginalizate (roma și non-roma) aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din orașe cu peste 20.000 de locuitori, prin implementarea de măsuri și operațiuni integrate. În bazaCItește mai departe


Sprijin pentru societatea civilă din partea autorităților locale din Lupeni

La Lupeni, dorința autorităților locale de a sprijini activitatea numeroaselor organizații neguvernamentale care contribuie la viața socială a comunității, se manifestă nu doar la nivel declarativ ori de intenție, ci este demonstrată inclusiv prin deciziile deja luate în această direcție. Un exemplu edificator în acest sens este decizia luată recent de Consiliul local, care prin adoptarea HCL nr. 47/2017, a dispus acordarea unor scutiri la plata impozitului/taxei pe clădiri și a impozitului/taxei pe teren pentru organizațiile neguvernamentale locale, care funcționează în baza prevederilor OG nr. 26/2000 cu privire la fundațiiCItește mai departe


Ploile nu au produs sincope în alimentarea cu apă potabilă a Văii Jiului

Cu toate că vremea a fost capricioasă în această perioadă, cu ploi multe și abundente, abonații serviciilor de alimentare cu apă potabilă deserviți de operatorul regional Apa Serv Valea Jiului nu au avut probleme în ceea ce privește furnizarea apei la robinet. Dacă, înainte de finalizarea investițiilor pentru modernizarea stațiilor de tratare de la Jieț și Valea de Brazi, orice ploaie mai zdravănă care genera o creștere a turbidității apei în captările Apa Serv avea urmări serioase în ceea ce privește calitatea apei sau chiar întreruperi temporare de furnizare aCItește mai departe


La Liceul Retezat din Uricani, elevii au talent !

După experiențele interesante și plăcute trăite la Carnavalul de Halloween și la Balul Primăverii, Consiliul Școlar al Elevilor de la Liceul Tehnologic Retezat Uricani, cu sprijinul Primăriei orașului Uricani și al Consiliului Local, și-au propus să organizeze, în perioada 22-23 mai 2017, pe scena Casei de Cultură din localitate, spectacolul-concurs ”Elevii au talent”, eveniment la care sunt așteptați să participe, în calitate de concurenți sau de spectatori, elevii din cadrul liceului și colaboratorii acestora. Evenimentul va fi precedat de o reprezentație artistică-surpriză care va avea loc în ziua de 22CItește mai departe


Regal de gimnastică aerobică la Petroșani, la ”Cupa Parâng”

Cea de-a XI-a ediție a concursului național de gimnastică aerobică de la Petroșani ”Cupa Parâng” a adus în Valea Jiului cei mai buni sportivi ai acestei ramuri a gimnasticii artistice de la Clubul Copiilor din Petroşani, cât şi de la Palatele/Cluburile Copiilor din Arad, Caracal, Brăila, Bălan, Baraolt, Bucureşti – sector 1 şi 5, Giurgiu, Gheorgheni, Iaşi, Minardo Bucureşti, Honey Bears Bucureşti, Oradea, Ploieşti, Slatina, Târgu Jiu, dar şi de la Palatul Naţional al Copiilor Bucureşti. Timp de două zile, iubitorii acestui sport au avut parte de un regal deCItește mai departe


Radu Török din Petroşani, câștigător al unui festival internațional de pian

Concursului internaţional de pian “Clara Peia” desfășurat, în aceste zile, la Lugoj i-a adus unui tânăr talentat din Petroșani, Marele Premiu și Trofeul Internațional ”Clara Peia”. Este vorba despre Radu Török, un talentat pianist al Școlii de muzică de la Petroșani. Acesta a reușit să impresioneze pblicul și exigentul juriu al festivalului organizat de Clubul Rotary Lugoj, detașându-se de ceilalți 7 finaliști ai competiției. “A fost o ediţie cu concurenţi excepţionali, de înalt nivel artistic. Am avut opt finalişti calificaţi în finală cu 100 de puncte, punctajul maxim. Într-un final apoteotic,CItește mai departe


Cod galben de inundații în județul Hunedoara

Şase județe din vestul şi centrul țării au intrat sub incidența unei avertizări meteo, începând din această seară şi până mâine, privind producerea de inundații. Printre județele aflate sub avertizare se află şi Hunedoara. Autoritățile s-au mobilizat pentru a interveni dacă este cazul. „Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție”, seCItește mai departe


Hunedorean băgat în spital de un șofer care a intrat pe contrasens

Șapte persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Evenimentul a avut loc pe DN1, între Alba Iulia şi Sebeş, iar vinovat este un șofer care ar fi adormit la volan. Potrivit Poliţiei Alba, accidentul s-a produs după ce şoferul din Baia Mare a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit de un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din Hunedoara, care circula regulamentar. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă mașină, iar  şapte persoane au fostCItește mai departe


De toate pentru toți la Târgul Ofertelor Educaționale din Valea Jiului

Pentru ca pasul următor în cariera şcolară să fie unul însoţit de succes pentru toţi elevii din Valea Jiului, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Hunedoara, în parteneriat cu Centrul de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara și Universitatea din Petroșani, au organizat și în acest an, în mai multe locații simultane din județul Hunedoara, evenimentul intitulat „Târgul Ofertelor Educaționale”. La Petroșani, evenimentul s-a desfăşurat la Biblioteca Universităţii din Petroşani, unde a avut loc reunit prezentarea ofertelor şcolare ale liceelor din Valea Jiului dar și al Colegiului ”Regina Maria” (fostul Liceu Pedagogic) dinCItește mai departe


Petrilenii au parte de carte, prin Cenaclul Boema și Asociația Rosa Multiflora

Grație unui fericit parteneriat derulat de Asociația Rosa Multiflora, condusă de Costel Avram, împreună cu Cenaclul literar Boema (condus de jurnalistul și scriitorul Marian Boboc), Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila a fost vineri după-amiază gazda primitoare a unei întâlniri culturale de înaltă ținută. Sub aceste auspicii, petrilenii iubitori de literatură au putut lua parte nu numai la o inedită sesiune de lectură, avându-i ca vorbitori pe câțiva dintre cei mai titrați oameni de litere ai Văii Jiului, ci și la o triplă lansare de carte a scriitorilor MarianCItește mai departe


Olimpici, iepurași, prăjiturele și zeci de specializări tentante pentru viitorii liceeni, la Târgul Ofertelor Educaționale din județul Hunedoara

Liceele din județul Hunedoara au încercat vineri să-și atragă viitorii „boboci” de clasa a IX-a cu tot felul de oferte tentante prezentate la cele trei târguri educaționale desfășurate la Deva, Hunedoara și Petroșani, din „arsenalul” folosit de elevii mai mari nelipsind machetele tehnice, pliantele, rezultatele la olimpiadele școlare, dar și prăjiturelele, iepurașii, ori răsadurile, toate provenite din atelierele de practică ale unităților de învățământ. Mai multe licee i-au întâmpinat pe elevii de clasa a VIII-a la sediul Inspectoratului Școlar din Deva, unde holul și o sală de mari dimensiuni s-auCItește mai departe


În 2017, voluntarii pentru Geoparcul de la Hațeg au parte de o mulțime de proiecte, evenimente și activități educaționale

Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, devine și în acest an spațiul de desfășurare pentru programul educațional de voluntariat. Oferta ”Voluntariat 2017” cuprinde noi proiecte de educație nonformală, organizarea de evenimente precum Săptămâna Europeană a Geoparcurilor, Zilele Geoparcului, Festivalul Dinozaurilor și Ziua Vulcanilor, amenajarea și inaugurarea de expoziții și puncte de vizitare, dar și ghidaje la obiectivele de vizitare ale Geoparcului. De altfel, aceasta a fost și tema întâlnirii de primăvară a Voluntarilor pentru Geoparc, găzduită de Colegiul Național ”I.C.Brătianu” din orașul Hațeg. CeeaCItește mai departe


Centenar Titu Maiorescu, în organizarea Bibliotecii județene, la Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva organizează în ziua de 18 mai 2017, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, Sala „Liviu Oros”, o manifestare cultural-educativă dedicată împlinirii a 100 de ani de la moartea marelui om de cultură și politician Titu Maiorescu. Om de primă importanță a culturii și civilizației române, Titu Maiorescu a fost una dintre cele mai marcante personalități de la mijlocul secolului XIX și începutul secolului XX. Filosofia, critica literară, eseistica, dreptul, politica – toate aceste domenii i-au oferit lui Titu Maiorescu prilejul de aCItește mai departe


Liceenii din Petrila, campioni ai ”Cupei Universitas” la fotbal

După o zi de maraton sportiv pe terenul sintetic de fotbal al Universității din Petroșani, liceenii în curs de absolvire ai Colegiului ”Constantin Brâncuși” din Petrila și-au adjuderat trofeul celei de-a III-a ediții a ”Cupei Universitas” la fotbal, învingând în finală, echipa liceenilor de la Colegiul Economic ”Hemes” din Petroșani. Competiția din acest an, organizată de Universitatea din Petroșani, a reunit la start reprezentativele de fotbal ale elevilor din clasele a XII-a de la toate uniățile liceale din Valea Jiului, dar și de la Liceul din Hațeg. Potrivit prorectorului UniversitățiiCItește mai departe


Toma Petcu: ”Strategia energetică este în avizare la Ministerul Mediului”

Strategia energetică este în prezent în procedura de avizare la Ministerul Mediului, iar pe parcursul avizării vor putea fi depuse și modificări, pentru a salva din etape, a declarat vineri, la prezentarea depozitului de gaze de la Caragele, din județul Buzău, ministrul Energiei, Toma Petcu. „La ora actuală ea (strategie n.r) este în procedură de avizare la Ministerul Mediului. Din păcate atunci când am preluat mandatul, în discuțiile cu doamna Gavrilescu (ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu n.r) am descoperit că de fapt acea procedură era blocată pentru că Ministerul Energiei arCItește mai departe


Filmele săptămânii 12-18 mai la Cinema ”Luceafărul” din Vulcan

Programul filmelor care vor rula la Cinematograful ”Luceafărul” din Vulcan, în săptămâna 12-18 mai este următorul: King Arthur: Legenda Sabiei – 3D / King Arthur: Legend of the Sword – 3D (Avanpremieră) (AP 12 – Acordul părinţilor ptr. copiii sub 12 ani) Joi ora 20:00 Deep: O aventură nesfârşită – 3D Dublat / Deep (Premieră) (AG – Audienţă Generală) Sâmbătă, Duminică orele 11:00 si 13:00 (3D Dublat) Alien Covenant (Premieră) (N15 – Nerecomandat sub 15 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică orele 15:00 si 20:15 Blockbuster. Tarif 20 lei Gardienii Galaxiei: Vol.CItește mai departe


Doru Vișan: ”Doar două mine și două grupuri energetice vor mai funcționa la Complexul Energetic Hunedoara”

Minele Lupeni și Lonea din Valea Jiului se vor închide începând cu 2018, urmând ca doar exploatările miniere Livezeni și Vulcan să își continue activitatea, alături de două grupuri energetice, unul de la Paroșeni și altul de la Deva, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Doru Vișan, secretar de stat în Ministerul Energiei. El a fost întrebat care este strategia Guvernului în privința Complexului Energetic (CE) Hunedoara. „După foarte multă incertitudine, am reușit să ajungem la un numitor comun, administrație, sindicate și sector politic, privind necesitatea restructurării activității, pentru a diminua pierderileCItește mai departe


VINO ALĂTURI DE VALEA JIULUI LA CEL MAI TARE CONCERT DIN ULTIMII 26 ANI!

” Cel mai mare concert din ultimii 26 de ani din judeţul Hunedoara . Cumpără-ţi biletul acum de AICI: bit.ly/ÎmpreunăpentruValeaJIULUI, 01 IUNIE Stadionul Jiul Petroşani ora 17.00 : Andra, Carla’s Dreams ,What’s Up , Pepe ,Furdui Iancu  şi mulţi alţii… „ se arată în comunicatul organizatorilor şi pe pagina de facebook oficială a evenimentului.   Pagina facebook eveniment: https://www.facebook.com/ValeaJiuluiIMPREUNA/ Valea Jiului se UNEŞTE prin handbal! Viitorul copiilor este de fapt viitorul nostru! Cea mai MARE lansare a unei COMUNITĂŢI DE HANDBAL din ROMÂNIA – pe STADIONUL JIUL! Încrederea în forţele proprii,CItește mai departe


Atenționare ANM: Vijelii și grindină în toată țara. Când scăpăm de vremea rea

Avertisment de ultimă oră, venit de la meteorologi: vin furtuni, ploi torenţiale şi grindină în toată ţara.  Meteorologii au emis, vineri, o atenţionare de vreme rea, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică seară. În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și pe arii mai extinse, peCItește mai departe


Incendiu la o casă din SIMERIA

Trei echipaje ale Detașamentului Deva au intervenit, în jurul orei 17, în localitatea Simeria, pe strada Progresului pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case. „La sosirea echipelor, dotate cu 3 autospeciale de stins incendii însumând 20.000 litri de apă, incendiul se manifesta la întregul acoperiș al casei și era în proces de extindere la o locuință din vecinătate. Intervenția promptă a pompierilor a dus la limitarea arderii la aproximativ 150 de mp ai acoperișului și structura din lemn a acestuia precum și la doar 32 de mp dinCItește mai departe