Proiect: Majorarea amenzilor în cazurile de apeluri false la 112. Care vor fi sancțiunile

Un proiect de lege care majorează semnificativ amenzile pentru persoanele care dau alarme false, numărul lor fiind de peste 34.000 pe zi, la serviciul de urgență 112, va fi dezbătut în Senat.

Inițiatorii proiectului susțin, în expunerea de motive, că numărul alertelor false este foarte mare, de aproximativ 34.000 pe zi, în toată țara, mai exact, 70% din totalul apelurilor nu justifică o situație de urgență. O înăsprire a amenzilor aplicate în astfel de cazuri ar descuraja persoanele care apelează degeaba serviciul de urgență. Pe lângă costurile de operare nejustificate, echipajele trimise la intervenții inexistente încarcă inutil activitatea acestora, în timp ce unor alte persoane aflate cu adevărat în dificultate, este posibil să le fie amânate intervențiile.

Astfel, Art. 32 – alin. (1) literele a și b) se modifică și se completează după cum urmează:

  1. a) apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgență sau transmiterea de mesaje abuzive la numărul 113, cu amendă de la 1000 la 2000 lei sau cu prestarea de la 100 la 200 de ore de activități în folosul comunității.
  2. b) alertarea falsă a agențiilor specializate de intervenție, cu amendă de la 200 lei la 4000 lei sau cu prestarea de la 200 la 400 de ore de activități în folosul comunității.

Recidiva în interval de 1 an de la sancționare se pedepsește cu amendă de la 4000 la 8000 lei sau echivalentul a 25% până la 100% din costurile generate de alertarea falsă a agențiilor specializate sau prestarea de la 400 până la 800 de ore de activități  în folosul comunității.

După ce va fi dezbătut la Senat, proiectul va fi trimis pentru adoptare Camerei Deputaților, forul decizional.

Sursa: legestart.ro