luni, octombrie 10th, 2022

 

TRASEUL VIA TRANSILVANICA A FOST INAUGURAT

Tășuleasa Social scoate România în lume cu tot cu hartă! Aproximativ 12.000 de persoane au luat parte la Via Transilvanica Day Drumul care unește a adunat sâmbătă, 8 octombrie, în Piața Cetății din Alba Iulia aproximativ 12.000 de persoane pasionate de drumeție, natură și tradiții. Frumusețile neștiute ale României pot fi descoperite de acum înainte cu ajutorul celor 1.400 de kilometri ce străbat țara în diagonală, de la Putna până la Drobeta-Turnu Severin. Astfel, țara noastră intră pe harta mondială a statelor care au astfel de trasee ce îi ajutăCItește mai departe


”Avarul” de Molière, un spectacol în premieră aplaudat fără zgârcenie la Petroșani

Au fost aplauze fără pic de zgârcenie la finalul premierei spectacolului ”Avarul” de Molière, prezentat la finalul săptămânii trecute pe scena Teatrului ”I.D. Sîrbu” din Petroșani. Iar asta nu doar pentru că tema acestei piese de referință din dramaturgia universală este și astăzi una la fel de valabilă, de puternică și de plină de învățăminte așa cum era acum aproape patru secole, atunci când Molière a adus-o prima oară în atenție, cât mai ales faptului că, sub bagheta regizorului MC Ranin, actorii teatrului din Petroșani au dat viață unei versiuniCItește mai departe


Rezultate notabile pentru sportivii CS Fujin Vulcan la Cupa României

Peste 400 de sportivi de la cluburile de profil din întreaga țară, au participat, zilele trecute, la o nouă ediție a competiției Cupa României la Kempo K1, eveniment care a avut loc la București. Chiar și în lipsa sportivei Timeea Ștefănescu, care a fost retrasă din această competiție, în urma unei accidentări, sportivii CS Fujin Vulcan au avut o evoluție foarte bună, adjudecându-și câteva locuri pe podium, dar și alte rezultate notabile. Astfel, pe categoriile de concurs la care au evoluat în aceastăî competiție, Mădălina Benchea a obținut Locul 1,CItește mai departe


Artista Maria Balea expune la Galeria Națională de artă ”Forma” din Deva

Galeria Națională de Artă „FORMA” din Deva găzduiește luni, 10 octombrie 2022, începând cu ora 17, vernisajul expoziției personale de pictură „Atemporale”, al artistei MARIA BALEA. Aceasta este absolventă a Academiei de Arte Vizuale ”Ion Andreescu” din Cluj Napoca, în anul 1984, la secția grafică, unde a studiat sub îndrumarea profesorului Ioachim Nica. Din 1999 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, filiala Arad. Maria Balea are la activ zeci de expoziții personale și colective, atât în țară, cât și în străinătate, fiind distinsă, de asemenea, cu o seamăCItește mai departe


Consiliul județean Hunedoara depune 14 noi proiecte pentru finanțare prin PNRR

Consiliul Județean Hunedoara va depune 14 proiecte noi în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.1/1 și PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1, Componenta 5 — Valul renovării, Axa 2 — Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectele de hotărâre necesare depunerii acestora la organismul de finanțare au fost votate în unanimitate în ședința extraordinară a Consiliului Județean Hunedoara, desfășurată în data de 10 octombrie 2022 Prin PNRR, vor fi atrase finanțări pentru proiecteleCItește mai departe


Universitatea din Petroșani a fost gazda „Zilelor Academiei de Științe Tehnice din România”

”Eficiență și eficacitate în inginerie”. Aceasta este tema ediției din acest an a Conferinței naționale care s-a derulat sub genericul ”Zilele Academiei de Științe Tehnice din România”, la Universitatea din Petroșani. Evenimentul, aflat la ediția cu numărul 17 a reunit în sala de conferințe de la Biblioteca Universității din Petroșani o serie de personalități ale științei și ingineriei din țara noastră, de la cercetători și cadre didactice universitare, doctoranzi și masteranzi, specialiști din domeniul ingineriei și, în general, al științelor tehnice din țara noastră. Organizată sub egida Academiei de ȘtiințeCItește mai departe


Iubitorii de drumeții pot parcurge întregul traseu Via Transilvanica, pe o lungime de 1.400 kilometri

Primul traseu de lungă distanță din România, Via Transilvanica, un proiect inițiat de Asociația Tăşuleasa Social, condusă de Alin Uşeriu, a fost finalizat pe întreaga lungime de 1.400 kilometri şi a fost lansat oficial sâmbătă seara, la Alba Iulia. Traseul începe din Bucovina, de la Putna, se încheie la Dunăre, la Drobeta Turnu Severin și trece prin 10 județe: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Unic în România, proiectul Via Transilvanica fructifică zestrea cultural-istorică a locurilor și a celor 200 de comunități din zona peCItește mai departe


Lansare de carte Alec Blenche, la Salonul Hunedorean de Carte de la Deva

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, în parteneriat cu Editura Univers din București și cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 15 octombrie 2022, ora 1100, în cadrul Salonului Hunedorean al Cărții, o întâlnire cu scriitorul de literatură pentru copii Alec Blenche, care își va lansa cartea „Aventuri în Țara Emoțiilor”, apărută la Editura Univers din București, alături de celelalte trei din serie: „Aventuri în Țara Virtuților”, „Aventuri în Țara Prieteniei” și „Aventuri în Țara Nevirtuților”. Alec Blenche este un nume bine cunoscut micilor cititori și părinților acestora,CItește mai departe


Cu Beatrice Mikloș și Mario Țîmpu în echipă, arcașii români și-au adjudecat Locul 1 pe echipe la Campionatul Mondial de Field, după ce au învins SUA

Echipa de tir cu arcul a României, prezentă în aceste zile la Campionatul Mondial de Tir cu Arcul din Statele Unite ale Americii, a reușit o performanță istorică, adjudecându-și locul 1 pe echipe după ce au învins chiar echipa țării gazdă: SUA. La obținerea acestui rezultat, o contribuție decisivă au avut și sportivii din Vulcan și Aninoasa, respectiv Beatrice Mikloș și Mario Țîmpu. Astfel, Beatrice  Mikloș a obținut Locul 1 la categoria echipe U21 fete, alături de Albu Andreea (de la CSS Unirea Iasi) și Topliceanu Elena (de la CSSCItește mai departe


Pompierii din Valea Jiului s-au luptat cinci ore pentru a stinge un incendiu la o cabană din Vulcan

Peste cinci ore s-au luptat pompierii militari în nopatea de vineri spre sâmbătă, pentru a lichida un incendiu izbucnit într-o cabană din localitatea Vulcan. La misiune au participat pompierii Gărzii de Intervenție Lupeni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD, pompierii Detașamentului Petroșani cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și echipajul SMURD Vulcan. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la acoperișul clădirii și la mansarda acesteia, pe o suprafață de aproximativ 200 de mp. Echipajele operative au acționatCItește mai departe


Lucrările de restaurare scot la iveală noi descoperiri la Castelul Corvinilor

În cadrul lucrărilor de restaurare care se derulează în această perioadă la Castelul Corvinilor, specialiștii din cadrul Muzeului Castelul Corvinilor au descoperit o nouă încăpere aflată la subsolul Aripii Zolyomi. Prevăzută cu o scară din lemn, încăperea a ieșit la iveală odată cu efectuarea lucrărilor de restaurare a paramentului în zona respectivă. Subsolul, parte, cel mai probabil, din ansamblul de coridoare subterane care deserveau sistemul defensiv al Castelului Corvinilor, are zidurile din piatră și bolțile din cărămidă. Alături de celelalte descoperiri efectuate pe parcursul restaurării, și aceasta va contribui laCItește mai departe


Scenarii periculoase, antrenamente spectaculoase, cu scafandrii ISU, pe lacul Cinciș

Pentru că intervențiile în mediul acvatic se numără printre cele mai dificile și mai solicitante, scafandrii brevetați ai IGSU se antrenează continuu, indiferent de anotimp sau de temperatura apei. Un astfel de antrenament a avut loc în perioada 02 – 07 octombrie a.c., pe lacul de acumulare Cinciș. Scafandrii din cadrul ISU Hunedoara, ISU Alba, ISU Cluj, ISU Arad, ISU Timiș, ISU Bihor, ISU Dolj, ISU Constanța și ai Centrului de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție Constanța s-au antrenat pentru căutarea, recuperarea și salvarea persoanelor din mediul acvatic, atât peCItește mai departe