Alin Ușeriu

 
 

Iubitorii de drumeții pot parcurge întregul traseu Via Transilvanica, pe o lungime de 1.400 kilometri

Primul traseu de lungă distanță din România, Via Transilvanica, un proiect inițiat de Asociația Tăşuleasa Social, condusă de Alin Uşeriu, a fost finalizat pe întreaga lungime de 1.400 kilometri şi a fost lansat oficial sâmbătă seara, la Alba Iulia. Traseul începe din Bucovina, de la Putna, se încheie la Dunăre, la Drobeta Turnu Severin și trece prin 10 județe: Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud și Suceava. Unic în România, proiectul Via Transilvanica fructifică zestrea cultural-istorică a locurilor și a celor 200 de comunități din zona peCItește mai departe


S-a deschis Via Transilvanica, traseul turistic care pune în valoare, pe 141 de kilometri, locuri de legendă din județul Hunedoara

Ziua de 2 iulie 2022 va rămâne, în mod cert, una de referință pentru județul Hunedoara, aceasta consemnând actul de naștere oficial al traseului turistic ”Terra Dacica”, parte din proiectul național ”Via Transilvanica” dezvoltat cu succes de Asociația Tășuleasa Social. Menit să pună în valoare locuri de o frumusețe desăvârșită, dar să aducă în atenție totodată tradițiile, istoria și oamenii speciali ai locurilor pe care le străbate, Via Transilvanica este este o cale de turism pedestru și ciclist ce străbate țara de la Putna lui Ștefan cel Mare până laCItește mai departe