joi, noiembrie 16th, 2023

 

Triplă lansare de carte, sub egida UZPR, la teatrul din Petroșani

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – Filiala Timiș, împreună cu revista culturală ”Luceafărul de Vest” organizează la Petroșani o triplă lansare de carte a unor cunoscuți scriitori români contemporani. Astfel, jurnalistul și scriitorul Dumitru Buțoi, redactor șef al revistei ”Luceafărul de vest” va prezența volumul de versuri ”Spitalul de îngeri”, apărut în acest an la Editura Giroc; scriitorul Nicolae Toma va prezenta volumul de versuri ”Zece pași spre înțelepicune”, apărut în anul 2022 la aceeași Editură Giroc, iar scriitorul Ioan Nicolae Mușat va prezenta volumul de eseuri religioase ”Ergogetica.CItește mai departe


Județul Hunedoara în prim-plan de Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO

România sărbătorește, în fiecare an, la data de 16 noiembrie, Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO. Județul Hunedoara are șansa de a găzdui pe teritoriul său unele dintre cele mai valoroase monumente reprezentative pentru istoria neamului românesc și a lumii. Astfel, începând cu anul 1999, pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO au fost incluse cetățile dacice care compun Ansamblul fortificat din Munții Orăștiei. Dintre acestea, se distinge Sarmizegetusa Regia, cel mai important centru religios, politic și militar al Regatului Dac din vremea lui Decebal. Președintele CJH, Laurențiu Nistor arată că, de la preluareaCItește mai departe


“Sărbătoarea lămpașelor” la Castelul Corvinilor de la Hunedoara

Copiii de la Centrul de Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” din Hunedoara au organizat miercuri, 15 noiembrie 2023, în Sala Dietei din Castelul Corvinilor, un inedit eveniment cultural-artistic, intitulat “Sărbătoarea lămpașelor”. În cadrul acestuia, copiii de la Centrul de Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” împreună cu profesori, părinți și voluntari din Asociația Zuzunia, Ordinul Cavalerilor de Hunedoara și Asociației Bubulina au pus în scenă piesa „Fetița cu lămpașul”. Esența “Sărbătorii lămpașelor” este recunoașterea luminii care strălucește în fiecare dintre noi. Această lumină interioară trebuie protejată, la fel ca și luminile din interiorulCItește mai departe


Uimitoare schimbare la față a Liceului Tehnologic Lupeni, grație investițiilor din fonduri europene

Cu toate că lucrările de implementare a proiectului prin care sunt realizate investiții în reabilitarea și modernizarea Liceului Tehnologic Lupeni sunt încă în plin proces de execuție, schimbările profunde pe care acestea transformă practic în totalitate această instituție de învățământ din municipiul Lupeni, înființată cu mai bine de un secol în urmă, sunt tot mai vizibile. Principalele lucrări care s-au efectuat până în prezent au avut ca obiectiv: izolarea termică a fațadei; izolarea termică a acperișului, inclusiv termoizolarea plăcii peste ultimul nivel al clădirii; repararea acoperisului tip șarpantă, inclusiv reparareaCItește mai departe


Ultimul tronson din magistrala de apă potabilă de la Valea de Pești a fost reabilitat cu fonduri europene

Alimentarea cu apă potabilă a locuitorilor din zona centrală și de vest a Văii Jiului este de pe acum una care se va putea face fără sincope, 24 de ore din 24. Acest lucru este posibil odară cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a ultimului tronson al conductei de aducțiune de la Valea de Pești, cuprins între localitățile Vulcan și Petroșani. Lucrările la acest obiectiv de investiții au fost realizate în baza contractului nr. VJ-CL-03 intitulat ”Reabilitarea aducțiunii Valea de Pești, pe tronsonul Vulcan-Petroșani”, contract implementat în cadrul proiectului ”Modernizarea infrastructuriiCItește mai departe


Serviciu modern de monitorizare legislativă oferit GRATUIT ONG-urilor

Conform ultimelor cercetări EQLS, România se află printre statele membre ale UE cu cele mai reduse nivele de participare civică. Doar 2% dintre români au luat parte la proteste sau demonstrații, 6% au semnat o petiție, 5% au comentat probleme politice sau sociale online, în timp ce doar 2% au decis să boicoteze anumite produse. Issue Monitoring este o platformă modernă de monitorizare legislativă, pusă GRATUIT la dispoziția ONG-urilor, și o soluție pentru creșterea și consolidarea capacitații organizațiilor neguvernamentale din Romania de a coagula interesele cetățenilor si de a îi reprezentaCItește mai departe


Concurs național de salvare minieră la INSEMEX Petroșani

La Petroșani se derulează în zilele de 16 și 17 noiembrie 2023, o nouă ediție a Concursului Național de Salvare Minieră. Evenimentul, organziat de Asociația Salvatorilor Mineri și de Suprafață din România, se va desfășura la INCD-INSEMEX Petroșani. Potrivit dr.ing. Daniel Pupăzan, președinte al Asociației Salvatorilor Mineri și de Suprafață din România, vor participa la această competiție 4 echipe de salvatori de la cele 4 sucursale miniere din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, precum și alte trei echipe de salvatori de la minele de sare din Praid, Târgu Ocna șiCItește mai departe


Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” marchează Anul Cultural Dimitrie Cantemir

Anul 2023 a fost instituit, prin lege, ca fiind Anul cultural Dimitrie Cantemir şi Ciprian Porumbescu, în vederea celebrării vieţii şi creației cărturarului domnitor Dimitrie Cantemir şi a operei compozitorului Ciprian Porumbescu. Cu acest prilej, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, dedică o activitate cultural-educativă specială personalității lui Dimitrie Cantemir ce va avea loc în ziua de 23 noiembrie 2023, ora 1330, la Centrul Cultural „Drăgan Muntean” Deva, Sala „Liviu Oros”, sub genericul „Dimitrie Cantemir, cărturarul vizionar”. Acțiunea este organizată în colaborare cu maiCItește mai departe


Sindicatul Muntele anunță proteste la unitățile miniere din Valea Jiului

Minerii din Valea Jiului vor declanșa joi, 16 noiembrie 2023 o formă de protest la sediul exploatărilor miniere din Valea Jiului, pe fondul nemulțumirilor generate de respingerea în plenul Senatului a amendamentelor la Legea Pensiilor care au fost convenite în urma rundelor de dialog cu Ministerul Muncii și Solidarității și care au fost aprobate în comisia de specialitate a Senatului României și reconfirmate în comisiile reunite ale Senatului. Liderii de sindicat își exprimă astfel dezaprobarea față de situația creată, considerând că eliminarea prevederilor legislative care au fost negociate, acceptate șiCItește mai departe


Eroii cărbunelui comemorați la fosta Mină Petrila, la 15 ani de la ultima tragedie din subteranul acestei exploatări miniere

S-au scurs deja 15 ani de la fatidica zi de 15 noiembrie 2008, în care două explozii au răvășit subteranul minei Petrila, secerând viețile minerilor și salvatorilor pentru care această zi avea să le fie ultimul șut. Explozia din 2008 s-a produs în abatajul 431, la circa 950 metri în subteran. Cauza a fost o acumulare de gaz metan. Explozia a fost urmată, la patru ore, de încă una. Bilanțul a fost tragic: 13 morţi şi 15 răniţi. Atunci, și-au pierdut viata atât mineri, cât și salvatori minieri. În memoriaCItește mai departe