Actualitate
Președintele Laurențiu Nistor cere respectarea drepturilor localnicilor din zona Munților Apuseni

În contextul vizitei pe care Primul Ministru al României o face astăzi în județul Hunedoara, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor cere șefului Guvernului să ia măsuri pentru respectarea drepturilor localnicilor din Munții Apuseni. Conform legislației în vigoare, furnizorii și/sau operatorii de distribuție trebuie să încaseze de la clienții casnici care locuiesc în zona delimitată a Munților Apuseni, sumele reprezentând contravaloarea energiei electrice/gazelor naturale/energiei termice, aplicând tarife reduse cu 50%. „În cuprinsul Anexei 1 la Hotărârea Guvernului nr. 323/1996 privind aprobarea Programului special pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a unor localităţiCItește mai departe
Voluntarii Asociației Copii pentru Viitor au adus bucurie copiilor din Sulina

Voluntarii Asociației ”Copii pentru viitor” au finalizat, zilele trecute, încă un capitol al proiectului de succes ”Prânzul comunitar”, prin intermediul căruia vin în sprijinul copiilor din comunitățile defavorizate. De data aceasta, caravana ”Prânzului comunitar” a poposit în Delta Dunării, la Sulina, acolo unde a adus momente de bucurie pentru zeci de copii din comunitatea locală. Președintele Asociației ”Copii pentru Viitor”, Anca Iordănescu spune că echipa de voluntari pe care o conduce a ajuns la Sulina la invitația unei alte lupenence implicate în proiecte sociale, Anike Emese Vanea, care activează înCItește mai departe
”Opera Nights”, un festival artistic de excepție, care aduce capodopere ale muzicii clasice în spații istorice și culturale din Deva, Hunedoara și Petroșani

Județul Hunedoara devine, la finalul acestei luni, în zilele de 28, 29,30 și 31 iulie 2022, o veritabilă capitală a muzicii clasice. În cele patru zile de spectacol, trei dintre capodoperele muzicii de operă vor fi prezentate la Petroșani, Hunedoara și Deva, în locații speciale, oferind astfel posibilitatea tuturor iubitorilor de operă să asiste la aceste veritabil regal artistic. În cadrul evenimentului, publicul va avea ocazia să reîntâlnească nume de referință din muzica clasică și de operă din țară și străinătate. Ansamblul orchestră-balet-cor al Teatrului Național de Operă și BaletCItește mai departe
Cutremur cu magnitudinea de 4 grade în Gorj, resimțit și în Valea Jiului

Institutul Național de Fizica Pământului informează că în ziua de 16 Iulie 2022, la ora 10:39:21 (ora locală a României) s-a produs în regiunea Olteniei, în județul Gorj, un cutremur mediu cu magnitudinea ml de 4.0, la adâncimea de 5km (soluție manuală rapidă). Intensitate epicentrală a cutremurului a fost de grad III, acesta fiind resimțit în mai multe localități ale județului Gorj, dar și în localități din Valea Jiului: Vulcan, Petroșani, Lupeni, Bănița, Uricani, Aninoasa, potrivit mărturiilor contabilizate pe pagina oficială a INFP. Dacă ați resimțit efecte ale acestui cutremur,CItește mai departe
Recensământ 2022: Ce se întâmplă cu cei care s-au autorecenzat greșit

Rata de recenzare a populaţiei din România a ajuns la 83%, iar Comisia Centrală pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a decis prelungirea cu o săptămână, de la 17 iulie până la 24 iulie, a perioadei de recenzare, a anunţat, joi, preşedintele Institutului Naţional de Statistică (INS), Tudorel Andrei. „Comisia a decis prelungirea perioadei de recenzare până la 24 iulie 2022, ţinând seama de interesul populaţiei. Pe lângă recenzarea din uşă în uşă, am decis înfiinţarea unor puncte fixe şi există un interes foarte mare din partea populaţiei. În ultimele zile,CItește mai departe
Masă, distracție și educație pentru copii români și ucraineni din Simeria, într-o nouă acțiune a Asociației ”Copii pentru viitor”

Un număr de 50 de copii, români și ucraineni, provenind din medii dezavantajate din orașul hunedorean Simeria, au fost în aceste zile, beneficiari ai unei noi acțiuni de succes derulate de voluntarii Asociației ”Copii pentru viitor” în cadrul proiectului național intitulat ”Prânzul comunitar”. Copiii au vizitat Parcul Dendologic/Arboretumul din Simeria, au socializat și apoi au luat masa, împreună cu părinți și voluntari, la sala ”Helena Evenimente” din localitate. Voluntarii Asociației ”Copii pentru Viitor” au gătit o masă caldă pentru toți participanții în proiect, la prepararea căreia au fost folosite ingredienteCItește mai departe
FOOTBALL MUSEUM BUCHAREST ÎȘI CREȘTE INVESTIȚIA INIȚIALĂ CU 400.000 EURO

INVESTIȚIA TOTALĂ AJUNGE LA 1,6 MILIOANE EURO Experiențele unice trăite de vizitatori în România vor trece la nivelul următor: pentru asta, investiția în primul muzeu al fotbalului din Europa de Est a ajuns la 1,6 milioane euro; Tricourile purtate de Maradona, Hagi și brazilianul Ronaldo vor face parte din prima colecție de la Football Museum Bucharest; Organizatorii sunt convinși că FMB va deveni locul în care suporterii vor veni să vadă meciurile echipelor favorite. Football Museum Bucharest, primul muzeu din România și singurul din Europa de Est dedicat 100% fotbalului,CItește mai departe
Fonduri suplimentare pentru alocația de hrană acordată pacienților internați în spitalele publice

În ședința din 13 iulie 2022, Guvernul a aprobat o Hotărâre privind completarea anexei nr. 2 la HG nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 – 2022. Actul normativ reglementează asigurarea cuantumului alocaţiei de hrană în unităţile sanitare publice prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii, către bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Astfel, unitățile sanitareCItește mai departe
Termocentrala Mintia nu prezintă interes pentru investitorii în energie

Prima strigare a licitației organizate pentru vânzarea termocentralei de la Mintia (jud. Hunedoara) s-a soldat cu un eșec. Nici un investitor în domeniul energetic nu s-a arătat interesat de achiziționarea acestui obiectiv, cu toate că, la momentul anunțului făcut de Complexul Energetic Hunedoara privind vânzarea acestui obiectiv, se arăta că există mai mulți investitori din țară și din străinătate interesați de acest lucru. Pentru licitația organizată de administratorul judiciar al CEH, SC Expert Insolvenţă SPRL, în data de 15 iulie 2022 nu se va prezenta însă nimeni, având în vedereCItește mai departe
Workshop privind egalitatea de gen în activitatea ONG-urilor de la nivel local în Valea Jiului

În organizarea asociațiilor Valea Jiului Society și Front/Feminism România, cu sprijinul Bankwatch România, la Universitatea din Petroșani va avea loc vineri, 15 iulie 2022, între orele 09:30 – 17:00, workshopul cu tema ”Egalitatea de gen în activitatea ONG-urilor de la nivel local în Valea Jiului”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Integrarea femeilor în procesul de tranziție justă în Valea Jiului” derulat de asociația Bankwatch România, în parteneriat cu Asociația Front și finanțat de programul european LIFE+ și de Open Society Initiative for Europe. Scopul proiectului este integrarea unei perspectiveCItește mai departe
Val de caniculă în următoarele două săptămâni: Prognoza METEO pe regiuni, în perioada 11 – 24 iulie

Începând cu data de 14 iulie, în România vremea se va încălzi semnificativ, maximele ajungând până la 34 de grade Celsius în unele zone, anunță meteorologii. Potrivit prognozei emise de către ANM, pentru perioada 11 – 24 iulie, valul de caniculă va fi intens și persistent, cu puține ploi de vară.BANAT Intervalul va debuta cu valori termice diurne apropiate de cele climatologic specifice, respectiv 25…29 de grade, iar nopţile vor fi relativ răcoroase (9…13 grade, în medie). Din 14 iulie însă, vremea se va încălzi semnificativ, devenind călduroasă (temperaturi maximeCItește mai departe
În 2022, România se află în rândul celor mai bune și ieftine țări europene pe care să le descoperi într-o călătorie cu mașina

Călătoriile cu mașina în Europa sunt pe val vara aceasta. Conform site-ului momondo.ro, un motor global de căutare pentru călătorii gestionat de KAYAK, interesul pentru mașinile de închiriat este mai ridicat decât în vara lui 2019 cu, în medie, 162% în Europa. Creșterea drastică a prețului la combustibil, preocuparea pentru schimbările climatice și preferința permanentă pentru intimitate în locul mulțimilor de turiști sunt factori decisivi care au contribuit la tendința de anul acesta. Mulți călători sunt, însă, nehotărâți cu privire la cea mai bună destinație pentru aventura lor de laCItește mai departe
Există diferențe între pariurile pe sport și pe E-sport

În ultimii ani, lumea a fost luată cu asalt de E-sports. Și odată cu brusca rafală a numeroaselor evenimente de sporturi electronice pe parcursul unui an, piața de pariuri a devenit de asemenea foarte populară pentru jucători. Dar asta nu înseamnă că oamenii nu mai pariază pe sporturi tradiționale. Piața de pariuri sportive este înfloritoare la fel ca înainte. Dar una dintre întrebările pe care o mulțime de oameni le au despre aceste două tipuri de evenimente de pariuri, este care sunt diferențele dintre ele. Bineînțeles, formatul sporturilor și sporturilor electronice sunt complet diferite.CItește mai departe
SCHIMBARE în caz de război: Românii din diaspora au termen 15 zile să se prezinte în țară

Ministerul Apărării Naţionale a emis un proiect de act normativ care schimbă din temelii Legea privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Astfel, românii plecaţi în afara ţării vor avea doar 15 zile la dispoziţie pentru a se prezenta la încorporare, din momentul declarării stării de război, citează Rador. Totodată, moldovenii de peste Prut, care şi-au redobândit cetăţenia română, vor fi şi ei obligaţi să îndeplinească serviciul militar. Rezerviștii, mobilizați și-n afara stării de război Una dintre cele mai importante modificări legislative este aceea că rezerviştii vor putea fi mobilizaţi chiar şiCItește mai departe
Arborii din campusul Universității din Petroșani inventariați de studenți ai specializării de mediu

Asociația Urban Lab Valea Jiului a organizat un exercițiu de inventariere a arborilor din campusul universității. Acesta s-a desfășurat săptămâna trecută, pe parcursul a două zile, printr-un parteneriat dezvoltat cu Asociația peisagiștilor din România – AsoP Filiala București și Universitatea din Petroșani, în cadrul căruia studenții de anul II de la specializarea Ingineria Mediului au învățat care sunt beneficiile și importanța arborilor din mediul urban, dar și să identifice diferite specii de arbori, importanța realizării unei evidențe a acestora în mediul urban, precum și să să utilizeze instrumentul de inventariere TreePlotterCItește mai departe
Serată culturală de excepție, sub semnul Lions, la Muzeul Mineritului din Petroșani, la cea de-a doua gală a Premiului de excelență în educație ”Liviu Gherghin”

O nouă ediție a galei de excelență inspirată din dorința regretatului Liviu Gherghin și desăvârșită, în memoria acestuia, de un grup de prieteni, format din personalități ale elitei din comunitatea Văii Jiului, a avut loc vineri, 8 iulie 2022, în același emblematic loc de cultură al regiunii care este Muzeul Mineritului din Petroșani. Într-o ceremonie de emoție absolută, dr.ing. Dumitru Răscolean (decan de vârstă al grupului de prieteni reunit sub simbolul ”We Serve!” al Lions Club Via Regis Petroșani) a înmânat Premiile ”Liviu Gherghin” pentru educație unor tineri care s-auCItește mai departe
S-a stins Dima Druncea, antrenorul campionilor din fotbal-tenis

E doliu în lumea sportului din Valea Jiului, odată cu vestea că Dima (Didi) Druncea, antrenorul campionilor naționali, europeni și mondiali la fotbal-tenis, s-a stins din viață. Valoros promotor al acestei ramuri sportive, încă de la înființarea lui în România, Dima Druncea a reușit să pregătească, în Valea Jiului, la Lupeni, sub egida clubului sportiv Comexim R, o generație valoroasă de sportivi care s-au dovedit imbatabili și care au adus României peste 200 de medalii europene și mondiale la fotbal-tenis. Extrem de pasionat de munca sa, apreciat de sportivii peCItește mai departe
Comunicat de presă – Consiliul Județean Hunedoara

Cinci noi proiecte, în valoare totală de 2.335.000 de euro, câștigate în etapa a 2-a de evaluare, pe Componenta 11 – Turism și cultură, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acestora li se adaugă alte patru proiecte câștigate în etapa 1 de evaluare, din luna aprilie 2022 Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a publicat, în această săptămână, listele cu obiectivele care îndeplinesc criteriile necesare includerii în cadrul rutelor turistice/culturale în vederea promovării, respectiv restaurării – etapa a 2 de evaluare, prin Programul Național de Redresare și ReziliențăCItește mai departe
Armata franceză vine în România să construiască o bază în Transilvania: Unde va fi amplasată

Armata franceză și-a luat în serios rolul de lider al Grupului de Luptă NATO care asigură apărarea flancului de sud-est al Alianței. Centrul de comandă este la Cincu, în judeţul Brașov, unde militarii din Hexagon au început construirea unei baze. Deja unul dintre cele mai performante sisteme antirachetă, trimis în România de ministerul francez al Apărării este gata să reacționeze în caz de amenințare la adresa țării noastre. Armata franceză conduce Grupul de Luptă NATO din România și are dislocați aici 750 de militari. Cei mai mulți, la Cincu, acoloCItește mai departe
România ar avea nevoie de peste 600.000 de ingineri în următorii 10 ani, dar nu are unde să îi găsească. Care ar putea fi soluția

România are nevoie de peste 600.000 de ingineri în următorii 10 ani, dar nu prea are de unde să găsească, chiar dacă este unul dintre cele mai bine plătite job-uri. Pentru o persoană cu experiență de câțiva ani, salariul lunar poate ajunge până la 2.000 – 3.000 de euro net. Anul acesta, numărul total al absolvenților în domeniu este cu 35% mai mic comparativ cu necesarul pieței. Mai mult, mulți aleg să părăsească țara după terminarea facultății.România produce anual aproximativ 8.000 de ingineri, însă după absolvire, studenții iau calea străinătății.CItește mai departe
Instrumente de măsurare descoperite în situl arheologic de la Sarmizegetusa

Conservarea și restaurarea fortificației dacice de la Grădiștea de Munte este un obiectiv major al proiectului de cercetare arheologică derulat în perimetrul străvechiului sit din Capitala Daciei. Reprezentanții DGAMPT Hunedoara, care administrează cetățile dacice din Munții Orăștiei consideră că de aceea este important ca începând cu faza de proiectare, dar și în timpul intervenției propriu-zise, să fie desfășurate cercetări arheologice amănunțite. Iar asta în primul rând pentru că datele și informațiile obținute pe această cale ajută la corecta înțelegere a situației din teren și la alegerea soluțiilor optime de conservare,CItește mai departe
Trei zile ”Sub semnul lupului”, la Festivalul Dac Fest de la Măgura Uroiului

După preambulul deschis la Festivalul ”Germisara” de la Geoagiu Băi, la finalul săptămânii trecute, pasionații de istorie daco-romană, au oportunitatea de se reîntâlni cu dacii și romanii la Festivalul DacFest „Sub Semnul Lupului”, ediția a XII-a, care va avea loc între 15 și 17 iulie 2022, la Măgura Uroiului, tot în județul Hunedoara. Aici, peste 300 de reenactori din țară și străinătate sunt așteptați să participe la cele trei zile de festival. Vor fi prezente trupe de daci, romani și sarmați de la Cluj-Napoca, Deva, București, Alba Iulia, Baia Mare,CItește mai departe
Ce categorie de români scapă de drumurile pentru certificate de handicap: Anunțul ministrului Familiei

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a anunțat că părinţii copiilor care au probleme majore de sănătate scapă de drumurile pentru certificate de handicap.„Părinţii copiilor care au probleme majore de sănătate scapă de drumurile repetate – şi, de cele mai multe ori, dificile şi obositoare – în faţa comisiilor care stabilesc încadrarea în grad de handicap grav, pentru că, pentru multe dintre aceste afecţiuni, valabilitatea certificatelor de handicap se prelungeşte până la 18 ani”, a postat Firea pe Facebook. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şiCItește mai departe
Cum ar putea ajunge românii militari voluntari în termen: Ce spune proiectul de lege

Forma inițială a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea legii privind pregătirea populaţiei pentru apărare, a fost postată marți, de Ministerul Apărării Naționale pe pagina proprie de internet, în procedură de transparență legislativă. Una dintre cele mai importante prevederi este adăugarea unei noi categorii de personal, militar voluntar în termen, în structurile Ministerului Apărării Naționale. Conform proiectului, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sauCItește mai departe
Ministrul Mediului: „În următorii ani se va investi puternic în capacități de energie regenerabilă în România”

Tanczos Barna, ministrul Mediului, susține faptul că în România se va investi puternic în energia regenerabilă, în cursul următorilor ani, sumele avansate fiind de 7-8 miliarde de euro.„În următorii ani se va investi puternic în capacități de energie regenerabilă în România. Trebuie să investim în jur de 7-8 miliarde de euro în energie regenerabilă, sumele sunt la dispoziția Guvernului din PNRR, surse guvernamentale, POIM și din AFM și putem ajunge la 35% regenerabile fără probleme. Trebuie să înlocuim și gazul. Este o discuție foarte complicată în momentul de față pentruCItește mai departe
În Valea Jiului apa potabilă nu se raționalizează!

O frântură de înțelepciune spune că oamenii prețuiesc cu adevărat apa, abia atunci când nu mai au acces la aceasta. Adevărul din spatele acestor cuvinte îl vedem cât se poate de clar acum, când seceta teribilă care s-a abătut în ultimele luni și asupra țării noastre, a determinat autoritățile să impună raționalizarea consumului de apă potabilă în aproape 75% din țară. Din fericire, Valea Jiului și chiar întregul teritoriu al județului Hunedoara se înscriu în procentul de 25% din suprafața României în care nu este necesară o astfel de măsură,CItește mai departe
O nouă ediție a Târgului de fete de pe muntele Găina, în 16-17 iunie 2022

O nouă ediție a celebrului Târg de Fete de pe Muntele Găina, va fi organizat în acest an, în perioada16-17 iulie. Devenit o tradiție cu rădăcini adânci în timp, târgul are loc pe un platou montan din Țara Moților, la o altitudine de 1467 de metri. Evenimentul se organizează în fiecare an, în cea mai apropiată duminică de data de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie. Potrivit etnografilor, acest eveniment, atestat documentar în anul 1816, are același ritual și astăzi. La Târgul de Fete se adunau și se adună locuitorii dinCItește mai departe
Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni, în HUNEDOARA. Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până joi

ANM a emis o atenționare de tip COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în tot județul Hunedoara și alte județe din țară până joi la ora 12.00.În intervalul menționat, în centrul, nordul și nord-estul țării, apoi și în sud și est, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp. În jumătatea de nord a Moldovei, local înCItește mai departe
AJOFM invită absolvenții promoției 2022 să se înscrie în evidențele sale în vederea facilitării încadrării lor pe piața muncii

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara informează absolvenţii promoţiei 2022 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile asigurate de AJOFM în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă. Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care seCItește mai departe
Călugărul Vasile Mocan, starețul Schitului Sf. Nicolae din Vulcan, a trecut la cele veșnice

Părintele Ieromonah Vasile Mocan, starețul Schitului ”Sf. Nicolae” din municipiul Vulcan, a trecut la cele veșnice, căzând victima unui teribil accident de circulație. Vestea întristează nu doar mica comunitate de credincioși ortodocși din Valea Ungurului, ci pe toți cei cărora blajinul călugăr le-a fost părinte spiritual, duhovnic și bun prieten. De numele părintelui Ieromonah Vasile Mocan se leagă însăși ctitorirea și zidirea sfântului locaș de pe frumoasa Vale a Ungurului din municipiul Vulcan, la poalele munților Vîlcan. Acesta a venit aici, cu această misiune, de la Arad, în anul 1998.CItește mai departe
MAE, avertisment pentru românii care vor să plece în vacanță în Grecia: Pericol iminent de producere a incendiilor de vegetație

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis, în cursul zilei de luni, că românii care intenționează să călătorească în Grecia trebuie să aibă în vedere că autoritățile locale au emis o avertizare de incendiu, pentru intervalul 5-7 iulie 2022, din cauza temperaturilor ridicate și a vântului puternic. Există pericol iminent de producere a incendiilor de vegetație în următoarele regiuni: insulele din nordul și estul Marii Egee (Lesvos, Chios, Samos, Ikaria); regiunile Attica, Grecia Centrală (Viotia, insula Evia), peninsula Peloponez (Corint, Argolida, Lakonia, Arkadia, Mesinia) și Grecia de Vest (Ilia, Ahaia). AutoritățileCItește mai departe
CANICULA în România: Greșelile pe care le facem înainte să ieșim pe căldură

Dr. Silvia Nica, șef la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) de la Spitalul Universitar București (SUUB), a explicat pentru Știrile Pro TV care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ținem cont în această perioadă cu temperaturi caniculare. Medicul spune că este necesar să ne hidratăm mai bine decât în restul perioadelor de timp, respectiv de la 2 litri și jumătate de apă în sus într-un interval de 24 de ore, transmite protv.ro. ”Să evite expunerea la soare și la căldură, în general, la căldura de afară întreCItește mai departe
Lions Club Via Regis Valea Jiului închide încă un capitol din existența sa și deschide un nou an de succes sub semnul leilor

Din momentul înființării sale, în 27 mai 2017 și până în prezent, Lions Club Via Regis Valea Jiului Petroșani s-a dovedit a fi nu doar o organizație elitistă, cu o incontestabilă prestanță dată chiar de membri săi, ci și o organizație deosebit de activă, prezentă în viața comunității cu activități diverse menite să aducă în atenția colectivă valorile acestei regiuni dar și să contribuie la sprijinirea celor aflați în dificultate. Într-un fel, dacă am încerca să concluzionăm într-un fel activitatea Lions Club Via Regis Valea Jiului, pornind de la moto-ulCItește mai departe
TOP 5 mărci de mașini noi cumpărate în România: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut față de anul trecut

Piața mașinilor noi a avut o jumătate de an mult mai bună decât în 2021, totalul crescând cu 23%, spre aproape 59.000 de unități. La mașini second-hand din import piața a scăzut cu 21%, la 156.000 de unități, arată un comunicat ACAROM. Raportul dintre mașini SH din import și mașini noi era de 4,2 la 1 după jumătate din 2021 și a scăzut acum la 2,7 la 1. Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în iunie 2022 cu 6% față de iunie 2021, atingând un volum de 11.067CItește mai departe
Gazul pentru companiile din România ar putea fi raționalizat, de la iarnă: Cum se va face furnizarea pentru consumatorii casnici

În funcţie cum va evolua războiul din Ucraina şi efectele sancţiunilor aplicate Rusiei, Guvernul ia în calcul ca în această iarnă să impună o reaţionalizare a consumului de gaze, pentru companii, au precizat surse guvernamentale pentru News.ro, populaţia nefiind afectată de o posibilă raţionalizare a consumului.La nivelul Guvernului s-a format un Consiliu consultativ care urmează să se operaţionalizeze în perioara următoare şi care va analiza evoluţia crizei energiei, în urma conflictului din Ucraina. România îşi asigură, în prezent, 90% din producţia de gaze. În urma unei discuţii care a avutCItește mai departe
Se întoarce roata: Americanii vor avea nevoie de viză pentru a intra în Europa și vor trebui să plătească o taxă

Ani de zile, cetățenii europeni nu puteau călători la liber în SUA, pentru România fiind încă valabilă această barieră. Roata s-a întors, iar țările din spațiul Schengen impun sistemul ETIAS, similar cu Visa Waiver din SUA, iar cetățenii americani vor fi nevoiți să treacă printr-un filtru, înainte de a intra în Europa. Practic, cetățenii non-UE vor trebui să obțină o viză și apoi să plătească o taxă de 7 euro pentru a putea intra în Europa. Până la introducerea noului sistem, cetățenii americani, de exemplu, intrau în Europa doar înCItește mai departe
Versniaj expozițional Ștefan Pelmuș la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva

Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva programează o nouă întâlnire sub semnul artelor plastice, cu iubitorii de frumos din județul Hunedoara, în cadrul unei expoziții de pictură care va fi vernisată marți, 5 iulie 2022, de ora 17,00. Expoziția, intitulată ”Finisaj” aduce în atenție picturi semnate de artistul plastic Ștefan Pelmuș. Născut în Valea Călugărească, pe 19 august 1949, Ștefan Pelmuș este un pictor român contemporan de mare talent și deosebit de apreciat de iubitorii de artă. Acesta a studiat sub îndrumarea maeștrilor Ion Salișteanu și Ilie Pavel, fiindCItește mai departe
Pensii 2022: Noua adeverință care trebuie completată pentru ca dosarul de pensionare să nu fie respins

Legea 76/2022, emisă anul acesta, stabilește că la dosarul de pensionare să fie adăugată o nouă adeverință care va fi eliberată de angajatorul la care solicitantul lucrează în momentul în care acesta își depune dosarul de pensionare. Această adeverință oferă datele de contact ale angajatorului care trebuie informat de către Casa de Pensii cu privire la emiterea deciziei de pensionare a angajatului, document care trebuie trimis respectivei companii în termen de maxim 5 zile de la emiterea deciziei de pensionare. Măsura legislativă ar trebuie să elimine situațiile în care unCItește mai departe
Cât curent consumă laptopul: Cum poți face economii la energie electrică

Laptopul consumă aproximativ 80 de wați pe oră, adica are un consum pe ora de 0.080 kWh. Timp de 8 ore, consumul este de aproximativ 0.640 kWh. Pentru o lună, ajunge la 19.2 kWh.Luând în calcul un cost pe 1 kwh de 0.8 lei, rezultă că, pe lună, costul este: 19.2 x 0.8 lei = 15,36 lei pe lună, scrie gândul.ro. Cu toate acestea, nu laptopul este cel mai mare consumator de energie electrică dintr-o gospodărie. Potrivit Institutului pentru Diversificare și Conservare a Energiei (IDAE) din Spania, frigiderul conduce înCItește mai departe
Avertizare meteo: COD GALBEN de furtuni, în HUNEDOARA. Ploi torențiale, descărcări electrice și grindină, până luni seara

ANM a emis o atenționare de tip COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în tot județul Hunedoara și alte județe din țară până luni la ora 21.00.În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată local în zonele de munte, în vestul și nordul Munteniei, în Transilvania și sudul Banatului. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp.CItește mai departe
Seceta pune în dificultate activitatea Apa Serv dar nu afectează furnizarea serviciului de alimentare cu apă potabilă în Valea Jiului

Temperaturile caniculare și lipsa precipitațiilor au condus deja la declararea anului 2022 drept anul cel mai secetos din istoria măsurătorilor meteorologice. În Europa efectele secetei își fac din ce în ce mai mult simțită prezența, Spania, Portugalia, Italia, Franța, Croația sau Grecia fiind țări în care efectele secetei se dovedesc a fi devastatoare, în diverse regiuni europene apa fiind raționalizată, iar furnizarea serviciilor de alimentare cu apă potabilă a populației, restricționată la doar câteva ore pe zi. Situații similare se înregistrează deja, din nefericire, și în România, îndeosebi în regiunileCItește mai departe
Lupeniul intră pe harta curselor de automobilism cu ”Trofeul Straja”, etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă

Pe lista evenimentelor prin care autoritățile locale din municipiul Lupeni încearcă să introducă stațiunea Straja și în circuitul turistic din sezonul de vară, din acesta an va face parte și un atractiv concurs de raliuri auto. Astfel, în urma unui parteneriat încheiat de Primăria municipiului Lupeni cu Federația Română de Automobilism Sportiv, Auto Bilic Brașov, Asociația Pro Straja și Consiliul județean Hunedoara, în vara aceasta, pe drumul județean care asigură accesul rutier din municipiul Lupeni în stațiunea Straja, va avea loc raliul auto ”Trofeul Straja”, acesta constituind o nouă etapăCItește mai departe
Jandarm montan hunedorean, reprezentantul României la o conferință internațională a forțelor de ordine

Un jandarm hunedorean a reprezentat Jandarmeria Române, în cadrul unei importante activități de formare, care s-a derulat la finalul lunii iunie 2022, în Turcia. Plutonierul adjutant Bogdan Eugen a reprezentat Jandarmeria Română, la această activitate de formare în domeniul protecției mediului, organizată la sediul Gărzii de Coastă din Ankara, Turcia. La această activitate au participat reprezentanți ai mai multor state membre FIEP din Turcia, Italia, Spania, Muntenegru, Albania, Brazilia, Senegal, Bangladesh, Iordania, Palestina, Djibouti și, bineînțeles, România. Pe perioada cursului au avut loc dezbateri privind infracționalitatea de mediu, protecția viețiiCItește mai departe







