Administrație
Atelierul-școală al Apa Serv Valea Jiului redeschis pentru ucenici

Elevii claselor profesionale de învățământ dual de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila au revenit, din aceste zile, în atelierul-școală de la Apa Serv Valea Jiului, după câteva luni complicate în care pandemia i-a obligat și pe aceștia să studieze de la distanță tainele meseriilor de lăcătuș mecanic și electromecanic. Acestora li se vor alătura, în aceste zile, și elevii din clasa de învățământ profesional dual de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” din Petroșani care se pregătesc, tot cu sprijinul practic al Apa Serv Valea Jiului, pentru meseria deCItește mai departe
Primarul Lucian Resmeriță sprijină reînființarea echipei de fotbal Minerul Lupeni

La puțin peste un secol de la înființarea Clubului Sportiv Minerul Lupeni și la puțin peste un deceniu de la desființarea acestuia, grație unei inițiative lansate de societatea civilă, administrația publică locală, mediul de afaceri și iubitorii de sport din municipiul Lupeni, se anunță zori noi pentru acest club de tradiție din istoria sportului de pe Valea Jiului. Primarul municipiului Lupeni a făcut primul pas important în această direcție, anunțând că Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni sunt gata să acorde tot sprijinul necesar pentru înființarea unei echipe deCItește mai departe
Autoritățile locale de la Lupeni abordează cu optimism anul cultural 2021

Nu doar în ceea ce privește activitățile edilitar-gospodărești s-au făcut pași importanți înainte, în ultimii ani, la Lupeni. Este evident pentru orice om de bună credință că viața socială și culturală a oamenilor din această localitate a Văii Jiului a cunoscut o din ce în ce mai mare efervescență, iar eticheta ”Lupeni –Capitală culturală a Văii Jiului” a devenit aici parte din realitatea cotidiană. Este la fel de adevărat că anul precedent a pus frână acestui capitol important din viața comunității locale din Lupeni, așa cum s-a întâmplat, din nefericire,CItește mai departe
Apa Serv Valea Jiului, exemplu de bune practici în Asociația Română a Apei pentru implementarea proiectelor cu fonduri europene

Operatori de servicii publice de alimentare cu apă și canalizare din mai multe județe ale țării și reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și ai organismului de gestionare a programului POIM (Programul Operațional pentru Infrastructura Mare) și-au dat întâlnire în aceste zile, la Căciulata (județul Vâlcea) pentru o întâlnire de lucru privind stadiul implementării de proiecte europene care vizează modernizarea infrastructurii serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare. Desfășurată sub egida Comitetului Teritorial Olt-Jiu al Asociației Române a Apei, evenimentul s-a bucurat de prezența secretarului de stat CristianCItește mai departe
Drumul spre Parâng va fi complet finalizat în această vară

Prelungite cu câteva luni, lucrările de modernizare a drumului județean 709F pe distanța cuprinsă între Complexul Hotelier Rusu și zona primelor cabane din satul de vacanță din Masivul Parâng vor fi încheiate în această vară. Asigurările în acest sens vin de la administratorul public al Consiliului județean, Costel Avram. Acesta spune că prelungirea perioadei contractuale a fost necesară, având în vedere faptul că, în mod firesc, pe perioada lunilor de iarnă, constructorii de la Strabag nu au putut efectua nici un fel de lucrări pe acest șantier. ”Vreau să spunCItește mai departe
Containerele de deșeuri și punctele gospodărești de la Lupeni au fost igienizate

Colaborarea dintre administrația publică locală de al Lupeni și operatorul care asigură managementul deșeurilor în zona IV Valea Jiului a ADI SGID Hunedoara, Supercom SA, nu se rezumă doar la colectarea deșeurilor, ci și la întreținerea punctelor gospodărești amenajate pe raza localității. În acest context se înscrie și acțiunea derulată zilele trecute, prin care s-a procedat la spălarea și dezinfectarea cu clor a tuturor containerelor de depozitare a deșeurilor și a platformelor de depunere a gunoiului menajer de pe raza localității. ”Este vorba despre o acțiune pe care o desfășurăm periodic,CItește mai departe
Vechiul centru al Vulcanului a intrat în atenția administrației locale

Cândva ”zona zero” a municipiului Vulcan, arealul cuprins între străzile Teodora Lucaciu, Ion Creangă și Nicolae Titulescu a constituit centrul istoric al acestei localități. În urmă cu mai bine de un secol aici era strada principală și tot aici se aflau sediul Primăriei, școala, biserica și cele mai importante magazine comerciale. În timp, odată cu urbanizarea localității și mutarea centrului social și administrativ, zona a fost uitată, atât de autoritățile locale cât și de mulți dintre proprietari. Străzile s-au degradat, iar multe din clădirile aflate în proprietate privată, abandonate, auCItește mai departe
Primăria Lupeni invită cetățenii la consultarea publică a noii variante a Strategiei pentru dezvoltarea Văii Jiului

Consultantul PricewaterhouseCoopers angajat de Uniunea Europeană pentru întocmirea Strategiei de dezvoltare economică, socială și de mediu a Văii Jiului pentru perioada 2021-2030 a finalizat elaborarea unei versiuni avansate a documentului. Aceasta a fost lansată, din această săptămână, în dezbatere publică astfel încât cei interesați să poată aduce observații, corecții și sugestii pe baza documentului realizat de consultanți. Potrivi primarului municipiului Lupeni, cetățenii din această localitate pot consulta atât noua variantă a ”Strategiei de dezvoltare economică, socială și de mediu a Văii Jiului”, cât și draftul Planului de Acțiune aferent acesteia, ambeleCItește mai departe
Progres fizic de peste 50% al proiectului CJH privind modernizarea Casei de Cultură din Hunedoara

Modernizarea Casei de Cultură din Hunedoara și reintegrarea acesteia în circuitul cultural constituie tema unui important proiect de investiții al Consiliului județean Hunedoara. Oficialii Consiliului Județean, dar și cei ai Primăriei Hunedoara vizitează des “șantierul” deschis aici, deoarece se dorește ca fiecare etapă să fie în mod corect parcursă și fiecare detaliu din proiect să fie bine executat, astfel încât rezultatele să fie mai mult decât mulțumitoare. În acest context s-a înscris și inspecția realizată luni, 10 mai 2021 de administratorul public al județului Hunedoara – Costel Avram, vicepreședintele CJHCItește mai departe
Primăria Lupeni schimbă strategia în gestionarea serviciilor de ecarisaj

Chiar dacă gestionarea câinilor fără stăpân nu mai este una la fel de mare ca în urmă cu câțiva ani, problema continuă să dea bătăi de capa autorităților locale din Valea Jiului. După ce activitatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară constituită la nivelul județului Hunedoara pentru gestionarea serviciilor de ecarisaj a pierdut din eficiență după retragerea Consiliului județean Hunedoara di această asociere, tot mai multe administrații locale s-au văzut puse în situația de a găsi alte soluții pentru gestionarea problemei câinilor vagabonzi. La Lupeni, primarul Lucian Resmeriță a decis la începutulCItește mai departe
Autorități și cetățeni conlucrează în municipiul Vulcan pentru a schimba imaginea localității

Inițiativele autorităților publice locale de la Vulcan privind schimbarea imaginii localității se transformă, zi de zi, în acțiuni concrete care vizează înfrumusețarea domeniului public. Multe dintre acestea sunt preluate de către echipa primarului Cristian Merișanu chiar de la cetățeni, iar ceea ce este și mai demn de apreciat este că oamenii nu doar subscriu acțiunilor care au drept scop înfrumusețarea orașului, ci și acționează ei înșiși în această direcție. În aceste zile, în șirul activităților care țin de curățenia de primăvară, primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu a dispus ca panourileCItește mai departe
Primarul Lucian Resmeriță salută înființarea primelor asociații de proprietari din municipiul Lupeni

Apelul lansat de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță către cetățenii care locuiesc în blocurile de locuințe din cartierele acestei localități, în vederea constituirii de asociații de proprietari ca prim dar esențial pas în vederea depunerii de proiecte pentru reabilitarea termică și estetică a clădirilor rezidențiale din fonduri ale Uniunii Europene a dat roade. Astfel, în cursul acestei săptămâni au fost validate documentele juridice care consfințesc înființarea primelor ASOCIAȚII DE PROPRIETARI de pe raza Municipiului Lupeni, iar din informațiile aflate la dispoziția autorităților administrației locale de la Lupeni, mai sunt înCItește mai departe
Treceri de pietoni marcate vizibil în municipiul Vulcan, pentru creșterea siguranței circulației

Siguranța cetățenilor este un atribut pentru care autoritățile locale din municipiul Vulcan acționează fără rezerve. În acest context se înscriu și acțiunile derulate în aceste zile de către administrația publică locală condusă de Cristian Merișanu. La inițiativa acestuia, toate zonele în care sunt instituite treceri de pietoni pe drumurile publice din municipiul Vulcan, acestea vor fi semnalizate nu doar cu semne de circulație conforme și cu marcaje longitudinale de tip ”zebră”, ci acestea vor fi de pe acum și mai vizibile, odată cu încadrarea liniilor albe într-un chenar roșu, așaCItește mai departe
Primăria municipiului Vulcan / Facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale pe anul 2020

Având în vedere evoluția pandemiei de COVID-19, precum și măsurile ce restrâng unele drepturi și libertăți fundamentale, printre care libera circulație în vederea evitării aglomerației, precum și faptul că în perioada stării de urgență mediul de afaceri s-a confruntat cu o diminuare semnificativă de lichidități financiare, persoanele fizice și juridice ce în perioada 01.01.2021- 31.01.2022 depun o cerere în vederea anulării unor obligații fiscale accesorii în cazul obligațiilor bugetare restante la data de 31 martie 2020 vor beneficia de facilități fiscale la plata impozitelor și taxelor locale pe anul 2020. CItește mai departe
Serviciul Salvital de telemedicină rurală, o premieră națională în județul Hunedoara

Asociația Salvital Hunedoara a demarat, la finalul acestei săptămâni, proiectul pilot de telemedicină rurală și teleconsultații în județul Hunedoara. Este vorba despre un demers al cărui scop este verificarea stării de sănătate a populației prin consultații de tip ambulatoriu. Asociația Salvital Hunedoara oferă, în premieră, servicii de telemedicină oamenilor care locuiesc în zone greu accesibile. Proiectul beneficiază de susținerea Consiliului Județean Hunedoara și de unul dintre cei mai renumiți medici din România, profesorul Dorel Săndesc. Acest proiect constituie o premieră la nivel național, iar tocmai din acest motiv, la debutul oficial alCItește mai departe
Străzile din Vulcan vor fi spălate și dezinfectate, într-o amplă acțiune care se derulează sâmbătă, 24 aprilie

Chiar dacă rata cazurilor de coronavirus este în continuă scădere în ultima perioadă, autoritățile publice de la Vulcan își propun să acționeze în continuare în mod responsabil pentru combaterea pandemiei. Una din măsurile adoptate în acest scop este și spălarea străzilor și trotuarelor cu apă și soluții dezinfectante. O astfel de acțiune urmează să se desfășoare la Vulcan în cursul zilei de sâmbătă, 24 aprilie 2021 când pe toată zona centrală a localității vor fi prezente utilajele specifice pentru acest tip de operațiune sanitară, dar și echipe de muncitori deCItește mai departe
Bugetul CJH adoptat în unanimitate de consilierii județeni

Consilierii județeni au aprobat astăzi cel mai important proiect de hotărâre al anului, cel de adoptare a Bugetului local al CJH pentru anul 2021. În cifre exacte, Bugetul CJH pentru anul 2021 a fost aprobat cu 261.032,88 mii de lei, la capitolul venituri, respectiv 297.128,39 mii lei, la capitolul cheltuieli. O analiză a celor doi indicatori dezvăluie faptul că Bugetul din acest an al forului legislativ județean înregistrează un deficit de 36.095,51 mii de lei. Administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram dă însă asigurări că acest deficit este acoperit integralCItește mai departe
Întârzierea aprobării de către Ministerul Culturii a posturilor pentru buna administrare a cetăților dacice pune în pericol integritatea acestora

După ce, zilele trecute, au fost semnalate o serie de acte de vandalizare a sitului dacic de la Cetatea Blidaru, Consiliul județean Hunedoara, instituția în administrarea cărora se află acum, potrivit legii, toate siturile dacice din Munții Orăștie, a sesizat în data de 21 aprilie 2021, prin Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, Ministerul Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Hunedoara și Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara. În sesizare sunt aduse probe cu privire la faptul că pe montanții laterali ai porții cetății dacice Costești – Blidaru au fostCItește mai departe
Burse de la CJH pentru elevii din învățământul special din județul Hunedoara

În ședința Consiliului Județean Hunedoara care va avea loc joi, 22 aprilie 2021, va fi supus aprobării un proiect de hotărâre prin care se aprobă acordarea burselor de ajutor social și a burselor medicale elevilor care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ special. Astfel, un număr de 230 de burse școlare aferente semestrului al II-lea al anului școlar în curs vor ajunge la elevii de la Centrul de Pedagogie Curativă Simeria (116), Centrul de Educație Incluzivă „Rudolf Steiner” Hunedoara (68) și Școlii Gimnaziale „I. G. Duca” Petroșani (46). Acordarea burselor înCItește mai departe
Noi spații de servicii auto pe A1, la Orăștie și Ilia

Două noi investiții vor îmbunătăți calitatea serviciilor oferite celor care tranzitează județul Hunedoara pe autostrada A1. În acest scop, în urma atribuirii contractelor de concesiune de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, companiile Rompetrol și MOL vor dezvolta patru noi spații de servicii, la Orăștie și Ilia. Cele două propuneri de proiecte au fost prezentate marți, la sediul Consiliului Județean Hunedoara de către reprezentanții celor două companii, în cadrul unei întrevederi avute cu președintele CJH, Laurențiu Nistor. „Mă bucur că județul nostru va avea aceste servicii moderne destinate tuturorCItește mai departe
Investițiile derulate de Primăria Lupeni în Straja și-au dovedit, încă o dată, eficiența. Stațiunea a avut succes maxim și în sezonul de iarnă 2020/2021.

În ciuda tuturor restricțiilor impuse de evoluția pandemiei de coronavirus, sezonul turistic din stațiunea Straja Lupeni a fost unul de succes și în acest an. Mai mult, într-o oarecare compensație față de limitarea numărului de turiști în spațiile de cazare, Dumnezeu a făcut în așa fel încât sezonul de iarnă să se prelungească aici până târziu în primăvară, estimările administratorilor domeniului schiabil fiind acelea că inclusiv de Paște la Straja se va putea încă schia pe unele pârtii. La fel de adevărat este că succesul sezonului turistic de iarnă deCItește mai departe
CJH își asumă responsabilitatea preluării Termocentralei Mintia în mod oficial, în fața autorităților statului român

SCRISOARE DESCHISĂ „Consiliul Județean Hunedoara își asumă întreaga responsabilitate pentru a prelua Termocentrala Mintia în conformitate cu prevederile OUG nr. 60/2019 cu modificările și completările ulterioare asumându-și îndeplinirea întregului program de tranziție de la energie produsă pe bază de cărbune la energie regenerabilă, propunând totodată transformarea județului Hunedoara într-un județ „proiect pilot” pentru tranziția energetică în România.” Stimați reprezentanți ai statului român, Revenind la adresa nr. 2759/18.02.2021 și la intervențiile noastre în cadrul întâlnirilor care au avut loc la Ministerul Energiei în datele de 23 februarie 2021, respectiv 06 aprilieCItește mai departe
Apa Serv pune la dispoziția pompierilor harta hidranților din Valea Jiului

Discuțiile care au avut loc în spațiul public cu ceva vreme în urmă, când la apariția unui incendiu în zona centrală a municipiului Petroșani au existat voci care au reclamat defecțiuni ale hidranților din zonă care au îngreunat intervenția pompierilor, a determinat conducerea operatorului de apă și canalizare din Valea Jiului să demareze mai devreme o amplă acțiune de verificare a stării în care se află toți hidranții amplasați în aria de responsabilitate a Apa Serv și în administrarea acesteia. Astfel de verificări se desfășoară, în mod normal, la fiecareCItește mai departe
Se pregătesc amenzi usturătoare pentru mașinile parcate neregulamentar în municipiul Vulcan

Imagini de genul celei alăturate, cu autoturisme parcate pe trotuare sau pe spațiul verde nu vor mai fi văzute, în scurt timp, pe raza municipiului Vulcan. Sau, dacă totuși vor exista ”curajoși” care să-și asume în continuare parcarea neregulamentară a mașinilor pe domeniul public al localității, Poliția locală își va face datoria și va aplica amenzi usturătoare contravenienților. Atenționarea vine chiar din partea primarului Cristian Merișanu, care precizează că vor urma controale pe raza întregii localități pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale cu privire la parcarea mașinilorCItește mai departe
Starea precară a drumului spre Lacul Cinciș trebuie rezolvată de Primăria Teliucu Inferior

Redeschiderea sezonului estival se apropie cu pași repezi, iar sectorul de drum județean care asigură accesul spre lacul de agrement Cinciș și care se află în administrarea Consiliului Local al comunei Teliucu Inferior se află într-o stare avansată de degradare. Din acest motiv, Primăria Teliucu Inferior este responsabilă de starea drumului spre Lacul Cinciș. Această situație i-a determinat de altfel și pe responsabilii din Consiliul județean Hunedoara să analizeze în teren acțiunile care se impun pentru remedierea situației. Astfel, în cursul zilei de luni, 12 aprilie, administratorul public al județului Hunedoara,CItește mai departe
Primăria Petrila elaborează un nou Plan Urbanistic General. Aflați ce oportunități au cetățenii.

Autoritățile locale de la Petrila derulează în prezent un proiect care are în vedere actualizarea Planului Urbanistic General al localității șui elaborarea documentelor specifice acestuia. În acest context, primarul Vasile Jurca transmite cetățenilor orașului Petrila, care dețin în proprietate terenuri care la momentul de față se află în extravilan și care doresc introducerea acestora în intravilan, să se prezinte la sediul primăriei, camera 2, cu actele de proprietate ale terenului împreună cu conturul pe suport CD (DVD) în format DWG, astfel încât să poată materializa propunerile de acest fel înCItește mai departe
Noi locuri de parcare amenajate pe raza municipiului Lupeni

Autoritățile locale de la Lupeni au reluat lucrările la investițiile care au ca scop amenajarea de noi locuri de parcare pe raza localității. În acest scop, două șantiere au fost deschise deja, urmând ca în urma lucrărilor care se desfășoară în prezent, să fie configurate alte aproape 100 de noi locuri de parcare, îndeosebi pentru riverani. ”Lucrăm, după cum se știe, deja de câteva săptămâni bune la crearea zonei de parcare de la blocul 200, pe șoseaua de centură, unde lucrările sunt în grafic și unde, la finalizarea acestora, vorCItește mai departe
Au început lucrările mult așteptate de reabilitare a drumului care leagă Vulcanul de Dealu Babii și trece prin Crividia

De câteva zile, ceea ce de mai bine de un deceniu încoace se regăsea doar pe pliantele electorale ale candidaților pentru funcțiile publice de la Vulcan, începe să devină, ușor-ușor, realitate. Nu este de mirare că primarul municipiului Vulcan, Cristian Merișanu, anunță cu mândrie acum că, în sfârșit, au început lucrările de reabilitare a drumului care asigură legătura cetățenilor care locuiesc în zona Crividia și Dealu Babii cu centrul municipiului. Asfaltat de ani buni, pe porțiunea aflată în responsabilitatea autorităților județene, DJ 666 A, între Merișor și Dealul Babii, acestCItește mai departe
Primăria Lupeni aplică pentru un nou program social destinat incluziunii romilor

Încurajați de succesul proiectului intitulat ”Bahtalo ! Împreună combatem sărăcia și discriminarea”, reprezentanții administrației publice locale din municipiul Lupeni intenționează acum să aplice la un nou program de finanțare nerambursabilă destinat sprijinirii comunităților de romi din localitate. În acest scop, după cum informează primarul Lucian Resmeriță, Primăria municipiului Lupeni își asumă calitatea de promotor în cadrul Apelului de proiecte pentru creșterea incluziunii și abilitării romilor în comunitățile locale, un program finanțat din Fonduri Norvegiene și SEE, prin Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS). Programul, lansat la începutul acestui an, areCItește mai departe
Primăria municipiului Vulcan / Anunț dezbatere publică pe proiectul Bugetului local pentru 2021

Aducem la cunoștință publică că proiectul de buget pe anul 2021 și Lista obiectivelor de investiții propuse a se realiza în anul 2021 este în dezbatere publică. Sugestii, opinii cu valoare de recomandare cu privire la Proiectul de buget pe anul 2021 și a Listei obiectivelor de investiții propuse a se realiza în anul 2021 pot fi depuse în scris la sediul Primăriei municipiului Vulcan, transmise prin fax la numărul 0254-571910 sau în format electronic la următoarea adresă de e-mail: [email protected] până în data de 16.04.2021. În data de 15.04.2021, ora 11:00 în salaCItește mai departe
Buget mai mic în 2021, dar orientat prioritar pe dezvoltare, la Lupeni

Bugetul local al municipiului Lupeni pentru anul 2021, aflat acum în dezbatere publică, urmează să fie analizat și adoptat în cursul acestei luni de către Consiliul local. Potrivit primarului municipiului Lupeni, veștile referitoare la noul buget sunt și bune, dar și mai puțin bune. Informația mai puțin bună este că Bugetul local al municipiului Lupeni va fi în acest an cu circa 3 milioane de lei mai mic decât cel din anul precedent. ”Se tot vorbește despre faptul că bugetele locale sunt construite politic, iar eu pot demonstra faptul căCItește mai departe
Președintele CJH dă asigurări că ”sănătatea personală, a celor dragi și a semenilor noștri, este prioritatea noastră !”

”Sănătatea personală, a celor dragi și a semenilor noștri, este prioritatea noastră”, dă asigurări preșeidntele Consiliulșui județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății. Acesta precizează că, din acest motiv, mai ales în ultimul an, eforturile CJH s-au îndreptat spre asigurarea condițiilor pentru tratarea pacienților care se adresează Spitalului Județean de Urgență din Deva și celor două sanatorii care tratează afecțiunile pulmonare de la Brad și Geoagiu. Astfel, achiziția de echipamente și aparatură medicală, realizarea instalațiile de oxigen, dar și pentru îmbunătățirea condițiilor de tratament,CItește mai departe
Împrumut de 80 de milioane de lei pentru siguranța investițiilor CJH din județul Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara intenționează să contracteze, în acest an, un credit pentru a avea siguranța că proiectele de investiții pe care instituția județeană și-a propus să le demareze în acest an nu vor fi blocate din lipsa fondurilor. Astfel, având în vedere bugetul redus care revine Consiliului Județean Hunedoara în acest an, legislativul județean a aprobat propunerea executivului de a contracta o finanțare rambursabilă în valoare de 80 de milioane de lei cu maturitate de maximum 20 de ani. „Sub nicio formă nu ne putem, baza doar pe banii alocați deCItește mai departe
CJH caută soluții pentru reabilitarea drumului din extravilanul stațiunii Geoagiu

În mai puțin de o lună, sezonul estival se va deschide oficial în stațiunea Geoagiu. În acest context, pentru ca turiștii să beneficieze de o infrastructură rutieră sigură, Consiliul Județean Hunedoara va lua măsurile care se impun. Convinși fiind că o administrație aproape de oameni înseamnă o administrație implicată, marți, 6 aprilie 2021, administratorul public al județului Hunedoara, Costel Avram, alături de vicepreședintele Ion Bădin și primarul orașului Geoagiu, Vasile Cărăguț, au efectuat o vizită de lucru în teren pentru a identifica soluțiile de menținerea viabilității în siguranță pentru participanțiiCItește mai departe
Petrila înfrumusețată cu mii de panseluțe multicolore

Pasionații de fotografie din orașul Petrila, vor avea ocazia de a surprinde imagini ale orașului mult mai frumoase, după ce în tot mai multe zone ale orașului, administratorii domeniului public au plantat mii de flori de primăvară. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca spune că mii de panseluțe vor colora anul acesta orașul Petrila, iar acestea sunt deja vizibile în mai multe zone din oraș, în ghivece, pe arcade florale, pe balustradele podurilor, în sensul giratoriu la intrare în oraș, în parcuri și ronduri special amenajate. În acest scop, Primăria orașuluiCItește mai departe
Primăria Vulcan anunță dezbatere publică privind Bugetul local pentru anul 2021

Autoritățile publice de la Vulcan au făcut public proiectul Bugetului local al municipiului Vulcan pentru anul 2021. Acesta a fost lansat, în aceste zile, spre consultare publică, urmând ca pe marginea cifrelor de buget să fie organizată și o dezbatere publică, programată pentru data de 15 aprilie 2021, ora 11.00, care va avea loc în sala de ședințe a Consiliului local Vulcan. Până atunci, persoanele interesate pot consulta proiectul de buget al localității dar și lista principalelor lucrări publice și investiții programate pentru acest, documentele fiind afișate la sediul PrimărieiCItește mai departe
Noul teren de sport din cartierul Ștefan de la Lupeni prinde contur

Rând pe rând, odată ce vremea pare că s-a mai încălzit, pe șantierele de investiții din municipiul Lupeni se redeschide activitatea, iar proiectele autorităților locale prind tot mai mult contur. Așa se întâmplă și în cartierul Ștefan, unul dintre cele mai vechi cartiere din localitate, unde la solicitarea celor peste 500 de locuitori ai acestuia, dar îndeosebi a tinerilor, se implementează un proiect de realizare a unui nou teren de sport. Începute în toamna anului trecut și întrerupte pe perioada sezonului rece, lucrările la acest obiectiv au fost reluate înCItește mai departe
CJH a distribuit sumele pentru echilibrarea bugetelor tuturor localităților, indiferent de culoarea politică a primarilor

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor se declară susținător al ideii privind echilibrarea bugetelor tuturor localităților în acest an, indiferent de culoarea politică a primarilor. În acest scop, în ședința de miercuri, 31 martie 2021, aleșii județeni au adoptat proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei de 27.134.000 lei, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean pe anul 2021 pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, pentru susținerea programelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală și estimări pe anii 2021-2024 din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată șiCItește mai departe
Consiliul Județean a demarat oficial procedurile de achiziționare a clădirilor-monument de la fosta Mină Petrila

Ceea ce era, până de curând, doar o intenție, ce-i drept categoric exprimată și în repetate rânduri confirmată, a Consiliului județean Hunedoara, respectiv achiziționarea Ansamblului istoric al fostei Mine Petrila de la Societatea Națională pentru Închideri Mine Valea Jiului a trecut la stadiul de decizie, după ce forul legislativ hunedorean a adoptat în acest scop Hotărârea nr. 64 din 31 martie 2021. Potrivit acestei hotărâri, consilierii județeni au aprobat demararea oficială a procedurilor necesare în vederea cumpărării de către CJH a imobilelor și terenului care alcătuiesc împreună ”Ansamblul istoric MinaCItește mai departe
Covoare florale noi și arbuști ornamentali pe spațiile verzi din municipiul Lupeni

Acțiunile specifice sezonului de primăvară, respectiv cele de curățenie și igienizare a spațiilor publice sau cele de toaletare a copacilor, sunt dublate la Lupeni de o campanie care are drept scop plantarea de arbori și arbuști ornamentali, dar și de configurarea de covoare florale noi. Acest tip de activități edilitar-gospodărești a început chiar din zona vechiului centru al localității, unde sunt reamenajate spațiile verzi din imediata vecinătate a sediului Primăriei municipiului Lupeni și a Palatului Cultural Minerul. Astfel, în această zonă s-au plantat zeci de arbuști de tuia și, înCItește mai departe
Primăvară cu acțiuni de curățenie și igienizare pe domeniul public al municipiului Lupeni

Odată cu încălzirea vremii, acțiunile specifice curățeniei de primăvară au demarat și în municipiul Lupeni. Autoritățile locale și-au propus să acționeze peste tot unde se impun astfel de acțiuni, astfel încât Lupeniul să întâmpine sărbătorile pascale curat și frumos, așa cum se cuvine. În acest scop, responsabilii asigură serviciul de salubritate pe raza municipiului Lupeni au început curățenie pe domeniul public. Se acționează începând cu zonele centrale și parcurile din oraș, unde sunt toaletați copacii, măturate străzile și aleile, greblate și aranjate spațiile verzi. De asemenea, aceste activități sunt dublateCItește mai departe
Bugetul pe 2021 al Consiliului Județean Hunedoara, în dezbatere publică

Până la data de 6 aprilie 2021, proiectul de buget al Consiliului județean Hunedoara pentru anul în curs se află în dezbatere publică. Documentul este disponibil în vederea consultării de către cei interesați atât în format print, la sediul instituției, cât și on-line pe pagina oficială de Internet al CJH, la secțiunea ”Transparență Decizională”, astfel încât toate persoanele interesate să poate face observații și propuneri pe marginea acestuia, potrivit legii. Proiectul Bugetului CJH pentru anul 2021 prevede venituri totale de 353.857,00 lei, cheltuielile fiind estimate la aceeași valoare. Cele maiCItește mai departe
Consiliul județean Hunedoara / Anunț convocator ședința publică din 31 martie 2021

Având în vedere dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, vă rugăm să transmiteţi spre publicare în mass-media anunţul ataşat, privind aducerea la cunostinţa publică a faptului că, în data de 31 martie 2021, ora 11:00, în sala de ședințe din sediul Consiliului Județean Hunedoara, situat în municipiul Deva, str.1 Decembrie nr.28, județul Hunedoara, va avea loc ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre pentru modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Consiliului Județean HunedoaraCItește mai departe







