Administrație
Ultimele decizii înainte de semnarea contractului pentru linia de transport ”Green Line” din Valea Jiului

Reprezentați ai administrațiilor publice din localitățile Văii Jiului și experți ai Consiliului județean Hunedoara au avut, în aceste zile, la Vulcan o întâlnire decisivă a tuturor partenerilor proiectului ”Green Line”, în vederea finalizării tuturor aspectelor semnalate de ADR Vest care se cer rezolvate înainte de semnarea efectivă a contractului de finanțare din fonduri europene a acestui important proiect pentru Valea Jiului. În cadrul acestei întâlniri a ADI ”Green Line Valea Jiului” s-a luat decizia înființării societății comerciale care va administra noua linie de transport public ecologic din Valea Jiului, societateaCItește mai departe
ADMINISTRAȚIE Experții europeni se declară fascinați de programul de dezvoltare propus de comunitatea din Uricani pentru dezvoltarea orașului

Experții firmei de consultanță PriceWaterhouseCoopers, angajați de Uniunea Europeană în vederea întocmirii Strategiei de dezvoltare a Văii Jiului, document care va sta la baza finanțării din fonduri europene destinate exclusiv proiectelor de dezvoltare ale fostelor zone miniere, în cadrul Programului ”Just Trasition Fund” s-au întâlnit joi, 16 iulie 2020, la Uricani, cu reprezentanți ai administrației locale, ai mediului academic, ai mediului de afaceri și ai unor ONG-uri reprezentative din localitate, în cadrul unei sesiuni informale de prezentare a obiectivelor strategiei, dar și de conturare a soluțiilor de dezvoltare locală propuseCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara continuă seria investițiilor care susțin dezvoltarea turismului în stațiunea Straja

După finalizarea proiectului de introducere a canalizării în stațiunea turistică Straja din Valea Jiului, demararea lucrărilor la proiectul de extindere a rețelei de apă potabilă și realizarea lucrărilor de întreținere a drumului județean care deservește stațiunea, administrația județeană demarează acum un proiect de amenajare a unei parcări de mare capacitate în imediata apropiere a telegondolei. În acest sens, în ședința extraordinară a Consiliului județean Hunedoara din 16 iulie 2020 a fost adoptat proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza DALI și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții intitulat „Modernizare șiCItește mai departe
Parcul cu baloane colorate de la Lupeni, punct de atracție pentru locuitorii Lupeniului și ai Văii Jiului

Este cât se poate de vizibil faptul că, pentru autoritățile locale de la Lupeni, nu doar implicarea în a face cât mai multe investiții publice sunt o constantă a activității edililor, ci și dorința de a-i bucura pe locuitorii orașului, atât pe cei mari cât și pe cei mici, determină inovații spectaculoase în ceea ce privește decorarea celor mai intens căutate spații publice. Un astfel de spațiu public este și, de pe acum, foarte cunoscutul Parc CAP. De câteva zile, în acest parc, dotat corespunzător unui spațiu de odihnă șiCItește mai departe
Punct final în modernizarea străzii Retezatului din Lupeni

Situată în zona vechiului centru muncitoresc al orașului, mai jos de sediul Primăriei, strada Retezatului din municipiul Lupeni era până de curând una din puținele străzi de pe raza municipiului Lupeni în care nu exista asfalt. Încă de la preluarea mandatului său de primar, edilul din Lupeni Lucian Resmeriță le-a promis cetățenilor care locuiesc pe această stradă că problema va fi remediată. Mai întâi au fost realizate o serie de lucrări privind realizarea de rigole pentru colectarea apelor pluviale, strada Retezatului fiind una cu o declivitate mare, fapt care cauzaCItește mai departe
Zeci de milioane de lei din fonduri europene pentru modernizarea sistemului de alimentare cu apă potabilă și canalizare în orașul Petrila

Două proiecte majore de intervenții în reabilitarea sistemului public de apă și canalizare din orașul Petrila sunt implementate în prezent de către Apa Serv, în cadrul programului de investiții realizate cu fonduri europene în vederea modernizării infrastructurii de apă și apă uzată, pe care operatorul regional al acestui important serviciu de utilitate publică în derulează la nivelul Vii Jiului. Unul dintre acestea, vizează Reabilitarea rețelelor de apă din orașul Petrila, pe o lungime de aproximativ 10 km, respectiv reabilitarea rețelelor de canalizare pe o lungime de aproximativ 6,4 km. ÎnCItește mai departe
Primarul municipiului Lupeni este convins că turismul trebuie să devină motorul de dezvoltare al acestei localități

Stațiunea turistică Straja și-a continuat constant ascensiunea, în ultimii ani, devenind deja una dintre cele mai apreciate destinații de schi și vacanță pentru foarte mulți români (și nu numai !), iar acest lucru aduce și un impact pozitiv asupra economiei locale. Spre exemplu, numai la finalul sezonului turistic de iarnă 2019-2020 (afectat de lipsa zăpezii și întrerupt brusc de pandemia de coronavirus) peste 100.000 de turiști au fost prezenți în stațiune, iar Primăria estimează că aceștia au adus venituri suplimentare de un milion de euro la bugetul local. Primarul municipiuluiCItește mai departe
Vot favorabil în Consiliul Județean Hunedoara pentru realizarea programului de investiții din fonduri norvegiene la Sarmizegetusa Regia

Consilierii județeni s-au întrunit, în dimineața zilei de vineri, 10 iulie 2020, în ședință extraordinară, desfășurată în sistem videoconferință, pentru a adopta un proiect de hotărâre privind aprobarea modificării programului de investiții, anexă la bugetul propriu al Județului Hunedoara pe anul 2020. Proiectul de hotărâre, avându-l ca inițiator pe Mircea Flaviu Bobora, președintele Consiliului Județean Hunedoara, vizează aprobarea investiției care va avea loc la Sarmizegetusa Regia. Este vorba despre o investiție care urmează să fie realizată din granturi norvegiene, pentru modernizarea spațiului de vizitare al apreciatului sit arheologic și turistic din MunțiiCItește mai departe
Investiții pe mai multe direcții de acțiune, în orașul Uricani

Derularea programului de investiții locale, dar și provocările de zi cu zi țin ”în priză” autoritățile locale de la Uricani, localitate în care se derulează într-un ritm intens o serie de lucrări menite să îmbunătățească infrastructura publică ori să refacă distrugerile rezultate în urma calamităților naturale. Potrivit primarului orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, în această perioadă, se acționează concomitent în trei direcții principale și anume: Investițiile publice programate, respectiv refacerea infrastructurii rutiere și pietonale din zonele în care au fost finalizate lucrările de introducere a noilor rețele de apă și canalizare;CItește mai departe
Încep lucrările de reabilitare ale Casei de Cultură din Hunedoara

Casa de Cultură din municipiul Hunedoara, monument arhitectonic emblematic al județului nostru, urmează să fie reabilitată printr-un proiect finanțat de Consiliului Județean Hunedoara. Contractul de execuție a lucrărilor a fost semnat joi, 9 iulie 2020, în prezența președintelui CJH – Mircea Flaviu Bobora, a administratorului public al CJH – Costel Avram, al primarului municipiului Hunedoara – Dan Bobouțanu și al deputatului Laurențiu Nistor. Realizarea acestui proiect este posibilă în baza asocierii dintre Consiliul Local Hunedoara și Consiliul Județean Hunedoara și are ca scop redarea acestui imobil scopului pentru care aCItește mai departe
Un alt obiectiv îndeplinit cu succes de primarul Lucian Resmeriță: ””Municipiul Lupeni, Capitală culturală a județului Hunedoara !”

”Lupeni – Capitală culturală a județului Huneodara !” nu mai este doar un deziderat pe care și-l propunea cu mai bine de 4 ani în urmă, liderul social-democraților din Lupeni, Cristian Resmeriță, la momentul inaugurării Palatului Cultural ”Minerul”, după finalizarea amplelor lucrări de reabilitare a acestui edificiu cultural de excepție, ci a devenit, între timp, o certitudine. Pentru a se ajunge însă la acest statut, tânărul primar al municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță și-a făcut o datorie de onoare din susținerea mișcării culturale. Astfel, fie că vorbim de spectacole aleCItește mai departe
La Uricani se reiau măsurile de igienizare a spațiilor publice împotriva Covid-19

În ultimele săptămâni, în județul Hunedoara cazurile noi de coronavirus au fost doar izolate, iar în Valea Jiului dispăruseră chiar de tot. Însă, potrivit unui raport prezentat de Instituția Prefectului județului Hunedoara, miercuri, 8 iulie 2020, cazurile de Covid-19 au crescut în județ la 27, în doar o singură zi. Rezultatele sunt cu atât mai îngrijorătoare cu cât este sunt rezultat al doar 70 de teste efectuate. Prefectura informează că persoanele cărora li s-au prelevat teste provin din rândul suspecţilor (contacte ale persoanelor confirmate sau care au solicitat contra costCItește mai departe
Lupeni / Investițiile în educație, proiecte de suflet ale primarului profesor Lucian Resmeriță

O atenție aparte în ceea ce privește programul investițiilor publice ale Primăriei municipiului Lupeni în ultimii ani s-a îndreptat către sectorul educațional și către susținerea activităților care i-au avut în prim plan pe copiii și tinerii din acest municipiu. Firesc, am putea spune, având în vedere fie și doar faptul că primarul localității, profesorul Lucian Resmeriță este, la bază, cadru didactic și cunoaște sistemul de învățământ și nevoile acestuia în mod direct, atât ca primar, ca profesor cât și ca părinte. ”Poate că, având în vedere această triplă experiență a meaCItește mai departe
Cele mai mari lucrări de infrastructură rutieră și pietonală din ultimii 30 de ani au fost realizate la Lupeni în ultimii 3 ani

În perioada de primăvară-toamnă a ultimilor ani, aproape că nu a fost zi în care pe raza municipiului Lupeni să nu fie văzute în acțiune utilaje și echipe de muncitori în cadrul lucrărilor de infrastructură rutieră și pietonală. Începute de predecesorul primarului Lucian Resmeriță, cele mai mari lucrări de acest fel de pe raza municipiului Lupeni din ultimii 30 de ani au vizat, în primul rând, zona centrală a localității, însă proiecte similare au existat în mai toate zonele din oraș. În centrul orașului, de la Primărie în sus, pânăCItește mai departe
Aproape 140 de milioane de lei a cheltuit Consiliul județean Hunedoara pentru întreținerea, repararea și modernizarea unor drumuri județene

Printre cele mai importante investiții derulate de Consiliul județean Hunedoara în ultimii 4 ani se înscriu cele care au vizat întreținerea, repararea și modernizarea unor drumuri județene. Numai de la bugetul instituției, în perioada 2016-2020 au fost alocați, în acest scop, 130.958.555 lei, cu mai bine de 100% mai mult decât administrația precedentă, care alocase 63.146.900 lei pentru acest tip de lucrări. Potrivit raportului de activitate prezentat de Mircea Flaviu Bobora – președintele CJH și Costel Avram – administrator public al județului, în ultimii 4 ani au fost efectuate lucrări deCItește mai departe
Interes prioritar pentru domeniul sănătății din partea administrației publice locale de la Lupeni

În campania electorală din vara anului 2017, Lucian Resmeriță spunea că ”Sănătate” trebuie să fie pentru cetățenii din municipiul Lupeni, mai mult decât o simplă și frumoasă urare transmisă celor dragi. Iar criza sanitară generată de pandemia cu noul coronavirus COVID-19 nu a făcut altceva decât să confirme că preocupările unei administrații responsabile în domeniul sănătății sunt esențiale. Din fericire, la Lupeni, echipa condusă de primarul Lucian Resmeriță a abordat acest domeniu cu maximă responsabilitate încă din prima zi de la preluarea mandatului. Pornind de la nevoile colectivului de cadre medicaleCItește mai departe
La Uricani unele investiții vizează să se facă lumină, dar nu oricum !

”Să se facă lumină !” nu este doar esența unui precept biblic în orașul Uricani, ci și una din preocupările majore ale autorităților administrației locale în materie de iluminat public stradal. Iar primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu, împreună cu echipa sa de la Primărie, și-au propus încă din faza de elaborare a proiectului privind modernizarea iluminatului public din orașul Uricani ca acesta să se facă în ton cu tendințele arhitectonice moderne privind iluminatul stradal. Proiectul administrației locale de la Uricani în acest domeniu vizează tot orașul. Primele lucrări au șiCItește mai departe
Lucian Resmeriță, un mandat mic cu realizări mari în fruntea municipiului Lupeni

Chiar și în condițiile unui prim mandat incomplet, de numai 3 ani și un pic, primarul municipiului Lupeni, social-democratul Lucian Resmeriță are toate motivele să fie mulțumit. La fel cum și cetățenii municipiului Lupeni au același sentiment de mulțumire, după ce au văzut că, în ultimii ani, orașul lor s-a dezvoltat rapid și considerabil, proiectele implementate de administrația celui mai tânăr primar din Valea Jiului fiind nu doar numeroase, variate și considerabile din perspectivă financiară, ci mai ales necesare și utile pentru oameni. Ne-am fi dorit să facem o retrospectivăCItește mai departe
Acțiuni în spirit de solidaritate ale autorităților locale din Uricani cu familiile afectate de inundațiile din iunie

La Uricani, inundațiile au trecut însă rănile adânci lăsate de acestea au rămas, iar oamenii se luptă acum din răsputeri să înlăture efectele produse de puhoaiele de apă care au distrus case, curți, grădini și livezi, lăsându-i pe mulți gospodară fără agoniseala de-o viață. Chiar dacă nu peste tot este vorba de oameni sărmani, pentru cei afectați de inundații, un ajutor din partea autorităților ori chiar și numai o vorbă bună sunt binevenite. Pornind de la această realitate, un grup de tineri inimoși din orașul Uricani, cărora li s-a alăturat șiCItește mai departe
Primăria municipiului Lupeni demarează noi investiții edilitare în cartierul Ștefan

Cartierul Ștefan din municipiul Lupeni este nu doar cel mai vechi din localitate, dar vechea colonie minerească găzduiește și astăzi circa 500 de cetățeni ai municipiului Lupeni. Aceștia, la fel ca și cetățenii din celelalte cartiere ale Lupeniului, se află în atenția edililor în ceea ce privește Planul de Investiții Publice. Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță spune că, după ce în anii precedenți, în acest cartier a fost asfaltat pentru prima oară în istoria drumul de acces și strada principală, anul acesta a consemnat deja o nouă investiție majoră: introducereaCItește mai departe
Președintele Consiliul județean Hunedoara și-a făcut bilanțul celor 4 ani de mandat

Pentru că, oficial, mandatul celor 4 ani al aleșilor locali s-a încheiat la finalul lunii iunie 2020, chiar dacă, din cauza pandemiei, actualii conducători ai administrațiilor publice vor rămâne pe funcție până la finalul lunii septembrie 2020, președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora a ținut să-și facă public raportul celor 4 ani de mandat în fruntea forului administrativ județean. ”Atunci când am fost aleși să conducem administrația județeană, ne-am propus să dăm Hunedoarei direcțiile corecte de dezvoltare. Am propus Un proiect de dezvoltare durabilă pe 5 direcții ce reprezintă oCItește mai departe
Probleme mari pentru operatorul de apă din Valea Jiului după inundații

Inundațiile de săptămâna trecută din zona de vest a Văii Jiului a cauzat pagube semnificative și pentru operatorul regional al serviciilor de apă și canalizare din Valea Jiului. În prezent, o comisie din cadrul companiei de apă face o evaluare a situației, după care conducerea Apa Serv va opera o rectificare a bugetului propriu pentru a remedia situația din teren. Cea mai importantă dintre problemele generate de inundații, în opinia directorului general al Apa Serv Valea Jiului, Cristian Ionică este afectarea magistralei de apă de la Valea de Pești, careCItește mai departe
Pandemia și codurile meteo au afectat bugetul Apa Serv Valea Jiului

După mai mulți ani în care balanța comercială a companiei de la apă din Valea Jiului a fost una constant pozitivă, în prezent Apa Serv Valea Jiului se confruntă cu probleme financiare serioase, cauzate în principal de criza produsă de pandemia de coronavirus, dar și de măsurile de intervenție pe care le implică codurile galbene și portocalii de vreme rea. Potrivit directorului general al Apa Serv, ing. Cristian Ionică, numai în ultimele trei luni, valoarea încasărilor efectuate de operatorul de apă și canalizare din Valea Jiului a scăzut, în prezentCItește mai departe
Lucrările din orașul-șantier Uricani, supravegheate de edili, dar și de cetățeni

În orașul Uricani, schimbările sunt profunde, iar lucrările care stau la baza acestora sunt numeroase și considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și numeric. Pentru a se asigura că pe fiecare șantier deschis pe raza localității pe care o conduce, lucrurile evoluează în conformitate cu graficul de execuție și în condițiile de calitate impuse în contractele acestor investiții, primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu este prezent, zi de zi, în teren. L-am surprins și noi într-un astfel de tur al șantierelor din Uricani, alături de viceprimarul Corneliu Braia, deCItește mai departe
Primele două contracte de modernizare a rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului se apropie de finalizare

După aproape doi ani, lucrările aferente execuției primelor două contracte de investiții în reabilitarea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Valea Jiului se apropie de finalizare. Este vorba despre contractele care au vizat zona de Sud și de Nord a municipiului Petroșani. Pentru derularea acestor două proiecte, pentru care Apa Serv Valea Jiului a avut la dispoziție fonduri europene în valoare totală de peste 33 de milioane de lei (fără TVA) bani care au fost utilizați pentru schimbarea de rețele de alimentare cu apă potabilă în municipiul PetroșaniCItește mai departe
Lucian Resmeriță: ”Am încredere că, împreună cu echipa de consultanți ai PWC vom putea elabora o Strategie care să garanteze dezvoltarea Văii Jiului”

După ce, săptămâna trecută, primarii din Lupeni, Vulcan, Aninoasa, Petrila și Uricani au atras atenția Ministerului Fondurilor Europene, prin intermediul unei adrese oficiale, că demersurile privind realizarea viitoarei Strategii de Dezvoltare a Văii Jiului care va sta la baza accesări programelor de finanțare pentru regiunile miniere în tranziție se derulează cu sincope, iar dezbaterile cu consultantul angajat de Uniunea Europeană, PricewaterhouseCoupers au intrat într-un con de umbră, reprezentanții prestigioasei firme de consultanță au revenit în aceste zile în Valea Jiului pentru noi runde de discuții pe marginea Strategiei Văii Jiului.CItește mai departe
Cum a făcut și cum face față Apa Serv Valea Jiului codurilor de vreme rea

Cu două săptămâni în care buletinul meteo a fost marcat de coduri galbene și portocalii de ploi abundente în Valea Jiului, dublate de avertismente primite și din partea hidrologilor cu privire la creșterea debitelor de apă și ale turbidității apelor la stațiile de captare ale Apa Serv Valea Jiului, pentru angajații operatorului regional de apă a fost o adevărată provocare asigurarea funcționării sistemului de alimentare cu apă potabilă la nivelul localităților din Valea Jiului. Potrivit unei analize realizate de conducerea ASVJ și prezentată de directorul general Cristian Ionică în cadrulCItește mai departe
Probleme în alimentarea cu apă potabilă la Petroșani, din cauza ploilor

Codul Portocaliu de ploi și vreme rea care a intrat în vigoare din 16 iunie și ploile puternice care au căzut în ultimele ore afectează și Uzinele de apă ale Apa Serv Valea Jiului, iar creșterea valorilor turbidității în captările care alimentează, în mod special, zona de Nord și Centru a municipiului Petroșani necesită o intervenție operativă a angajaților companiei de apă din Valea Jiului. Prin intermediul unui comunicat, operatorul serviciilor de alimentare cu apă potabilă din Valea Jiului arată că ploile din ultimele ore au condus la o creștereCItește mai departe
Salarizări cu dublă măsură și incompetență managerială la Complexul Energetic Hunedoara

Sincopele tot mai dese în ceea ce privește plata salariilor cuvenite salariaților Complexului Energetic Hunedoara și problemele tot mai mari cu care se confruntă cel mai mare angajator din județul Hunedoara scot în evidență nu doar lipsa de viziune și de acțiune a actualei formule de management, dar în bună măsură par să confirme dezinteresul statului față de acest sector de activitate economică, aflat acum pe marginea prăpastiei. Dacă în urmă cu ceva vreme, sectorul termoenergetic asigura încă mai bine de o treime din necesarul de energie al României, dateleCItește mai departe
Primul proiect din România privind modernizarea unităților medicale în contextul finanțărilor anti-COVID, la Lupeni

Proiectul depus de către Primăria Municipiului Lupeni pentru Spitalul Municipal, în contextul oportunităților de finanțare apărute odată cu criza sanitară COVID-19 se află pe primul loc în lista celor analizate acum de Ministerul Fondurilor Europene în vederea aprobării liniilor de finanțare speciale. Acest lucru este elocvent și în Nota de informare semnată de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș privind stadiul celor 16 proiecte aflate în etapa de evaluare. Din document reiese cât se poate de clar că proiectul depus de Primăria Municipiului Lupeni pentru Spitalul Municipal Lupeni se situează pe primulCItește mai departe
Peste 3 milioane de lei din fonduri europene pentru atelierul-școală al Liceului Tehnologic ”Retezat” Uricani

Un alt proiect al administrației locale de la Uricani, având ca obiectiv modernizarea infrastructurii educaționale, urmează să fie implementat în următorii doi ani la Liceul Tehnologic ”Retezat” Uricani. Aici, urmează să fie efectuate investițiile necesare pentru transformarea clădirii fostei popicării din vecinătatea Liceului Tehnologic ”Retezat” în atelier-școală ale acestei instituții de învățământ, dar și pentru dotarea corespunzătoare acestuia. Contractul de finanțare a fost semnat recent de autoritățile locale de la Uricani cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020, respectiv cu MinisterulCItește mai departe
Apa Serv prezintă onorul pentru încă un angajat ieșit la pensie

În cartea de muncă a domnului Dan Cristian Olariu din Petroșani sunt înscriși câțiva zeci de ani buni de muncă. De remarcat este și faptul că din anul 1999 acesta a lucrat, neîncetat, numai în cadrul operatorului de apă potabilă și canalizare din Valea Jiului, ocupând, rând pe rând, calitatea de șef Corp Control, inginer Șef Exploatare, Șef Departament Producție și Șef Birou Management Integrat S.S.M și S.U. De curând, ing. Dan Cristian Olariu și-a înaintat documentele în vederea pensionării, odată ce a atins condițiile prevăzute de lege pentru acestCItește mai departe
Comunicat CJH / Referitor la situația Spitalului Județean de Urgență din Deva, hunedorenii să judece singuri faptele !

Solidari cu personalul medical, cu managerii care au asigurat buna funcționare a unității medicale în ultimii patru ani, convinși că interesul cetățeanului și dreptul pacienților la servicii medicale de calitate sunt mai presus de orice dispute sterile, facem câteva precizări rugându-i pe locuitorii județului Hunedoara să-și aleagă cu grijă sursele de informații în această perioadă. Consiliul Județean Hunedoara este administrator al Spitalului Județean de Urgență din Deva începând cu anul 2010. De la data preluării mandatului de către actuala conducere a Consiliului Județean Hunedoara, anul 2016, principala preocupare a fostCItește mai departe
Măsuri pentru redeschiderea „urgențelor” de la Călan și Ilia

Locuitorii din zonele Călan și Ilia vor avea din nou asistență medicală de urgență. Conducerea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara a cerut reprezentanților Spitalului Județean de Urgență (SJU) din Deva să identifice soluțiile care să facă posibilă redeschiderea punctelor de lucru ale Unității de Primiri Urgențe. Marți, 9 iunie 2020, la sediul CJ Hunedoara a avut loc o întâlnire convocată de președintele Mircea Flaviu Bobora și administratorul public al județului, Costel Avram, al cărei scop a fost identificarea soluțiilor necesare pentru redeschiderea punctelor de lucru ale Unității de Primiri Urgențe (UPU)CItește mai departe
Două tronsoane de drum din Ținutul Pădurenilor intră în modernizare

Consiliul județean Hunedoara a demarat un proiect de investiții care vizează modernizarea a două tronsoane ale drumului județean DJ 687J Hunedoara-Boș-Groș-Cerbăl-Socet-Feregi, în cadrul unui program care vizează și reabilitarea unor drumuri din Ținutul Pădurenilor. În aceste zile s-a dat și ordinul de începere al lucrărilor iar joi, 4 iunie 2020, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora, administratorul public al județului, Costel Avram, alături de reprezentanții Serviciului Investiții din cadrul Consiliului Județean Hunedoara și primarul comunei Cerbăl, Mircea Costa, s-au aflat în teren, în punctele care vor intra în șantier. PreședinteleCItește mai departe
Lucrări de asfaltare pe strada 9 Mai din municipiul Lupeni

Drept răspuns la unele aspecte semnalate de cetățeni care locuiesc în zonele mărginașe ale municipiului Lupeni sau în zonele cu case situate pe dealurile din zona centrală a localității, Primăria municipiului Lupeni încearcă, pe cât posibil, în limita bugetului pe care-l au la dispoziție, să ”atace” și o serie de lucrări care vizează reabilitarea infrastructurii rutiere și pietonale din acest zone ale orașului. Spre exemplu, în aceste zile, au început lucrările de pregătire pentru asfaltare a străzii 9 Mai din Lupeni, o stradă cu o lungime de 1,5 kilometri. PotrivitCItește mai departe
Lucrările pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare de la Petroșani se apropie de finalizare

Primele contracte de lucrări din cadrul proiectului implementat de Apa Serv Valea Jiului, care are în vedere ”Modernizarea rețelelor de apă și canalizare din regiunea Valea Jiului” prin intermediul fondurilor europene accesate de operatorul regional al acestor servicii de utilitate publică, se apropie de finalizare. Este vorba despre contractele care au vizat schimbarea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Petroșani, investiții care au generat și foarte multe discuții și controverse, în special ca urmare a săpăturilor care au fost necesare în multe zone din oraș și care au creeatCItește mai departe
Noi proiecte pentru Valea Jiului vor fi incluse în Strategia de Dezvoltare a județului Hunedoara

Mai multe proiecte de dezvoltare a infrastructurii din Valea Jiului, pe care Consiliul județean Hunedoara și-a propus să le dezvolte pentru această regiune urmează să fie incluse în Strategia de Dezvoltare a Județului Hunedoara. Potrivit administratorului public al județului, Costel Avram, este vorba despre unele investiții aflate deja în curs de implementare sau pentru care se caută soluții financiare pentru a fi demarate. ”Vorbim despre investiții cum sunt alimentarea cu apă din Pasul Vulcan, alimentarea cu apă potabilă din Straja, precum și parcarea din Lupeni care va deservi telegondola. Acestea, înCItește mai departe
La Lupeni se lucrează intens la modernizarea Cinematografului ”Cultural”

Începute de curând, lucrările de modernizare și refuncționalizare a Cinematografului ”Cultural” din municipiul Lupeni, se desfășoară conform graficului. Firma care execută acest important proiect edilitar al municipalității din Lupeni, implementat prin intermediul Companiei Naționale de Investiții, au la dispoziție un buget de 7 milioane de lei pentru a face tot ceea ce trebuie ca vechea clădire a cinematografului din Lupeni să-și recapete strălucirea de odinioară și să poată găzdui din nou evenimente culturale și educaționale. Primarul municipiului Lupeni este ferm convins că acesta este parcursul clar al acestui obiectiv, peCItește mai departe
Se reiau audiențele la nivelul Consiliului Județean Hunedoara

Începând de marți, 2 iunie 2020, au fost reluate audiențele la nivelul Consiliului Județean Hunedoara. Marți, între orele 9-12, audiențele sunt susținute la sediul instituției de către președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Flaviu Bobora. De asemenea, la sediul CJ Hunedoara programul de audiențe este susținut și de ceilalți membri ai echipei de conducere, după cum urmează: Andronache Daniel Costel, Vicepreşedinte: Luni, de la 11 – 14; Vasilescu Sorin Adrian, Vicepreşedinte: Joi, de la 10 – 12; Dan Daniel, Secretarul Județului: Miercuri, de la 9 – 12. Și programul de audiențe laCItește mai departe
Magistrala de apă de la Valea de Pești intră în reabilitare pe tronsonul Vulcan-Petroșani

Între proiectele aferente noului program european prin care Apa Serv Valea Jiului și-a propus să continue modernizarea sistemului de apă și canalizare din localitățile Văii Jiului, unul dintre cele mai mari, dar și cele mai importante este cel care vizează modernizarea celui de-al doilea tronson al magistralei principale care alimentează aproape întreaga Vale a Jiului din barajul de acumulare de la Valea de Pești. Un prin tronson al magistralei de apă potabilă Valea de Pești – Petroșani a fost deja reabilitat în cadrul programelor europene din precedentul exercițiu bugetar european,CItește mai departe
Fonduri europene pentru modernizarea Școlii gimnaziale nr.1 Lupeni

Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest a transmis marți, 26 mai, autorităților publice locale din municipiul Lupeni o adresă prin care informează că proiectul depus de Primăria municipiului Lupeni cu privire la reabilitarea și echiparea Școlii gimnaziale nr. 1 Lupeni a trecut de etapa de evaluare tehnică și financiară, cu un punctaj de 69 de puncte, fiind trecut în etapa de precontractare. Acest lucru înseamnă că, de fapt, și acest proiect al autorităților locale de la Lupeni este cu un pas mai aproape de obținerea fondurilor europene aferente realizării acestuiCItește mai departe
Decizii luate în CLSU Vulcan pentru revenirea la școală a absolvenților claselor a VIII-a și a XII-a

Având în vedere calendarul emis de Ministerul Educației Naționale pentru pregătirea elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a pentru examenele naționale dar și organizarea acestor examene, Comitetul Local pentru Situații de Urgență din municipiul Vulcan, s-a întrunit luni, 25 mai 2020 într-o ședință extraordinară, în cadrul căreia a fost elaborat și aprobat un PLAN DE MĂSURI PRIVIND PREGĂTIREA ABSOLVENȚILOR PENTRU EXAMENE NAȚIONALE, care va fi operațional la nivelul unităților de învățământ din municipiul Vulcan. Astfel, în vederea limitării propagării virusului la nivelul instituțiilor de învățământ din Vulcan, Comitetul Local pentruCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara a numit o conducere nouă la Spitalul Județean de Urgență Deva

Pentru asigurarea unui management eficient al Spitalului Județean de Urgență din Deva, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora a semnat dispoziția de numire în funcția de manager interimar a domnului dr. Emil Stoica Mariș. Tot prin dispoziție a fost numit și directorul medical interimar, în persoana domnului dr. Lucian Ștefan Miron. Decizia vine potrivit Anexei la Hotărârea Parlamentului României pentru încuviințarea Stării de alertă și a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combatereaCItește mai departe
Consiliul Județean Hunedoara / Anunț convocator ședința CJH din 29.05.2020

Având în vedere dispoziţiile art.7 alin.1 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică locală, cu modificările şi completările ulterioare, vă rugăm să transmiteți spre publicare în mass-media anunțul atașat, privind aducerea la cunoștința publică a faptului că, în data de 29.05.2020, ora 11,00, se va desfășura în sistem de videoconferință, ședința publică ordinară a Consiliului Județean Hunedoara, cu următoarea ordine de zi: Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului serviciului de salubrizare pentru județul Hunedoara din cadrul Sistemului de management integrat al deșeurilor în Județul Hunedoara; Inițiator: Președintele ConsiliuluiCItește mai departe




