deponeul de la Bârcea

 
 

Soluții. Deponeul de la Bârcea funcțional poate peste două luni

Deponeul ecologic de la Bârcea Mare ar putea fi funcțional peste două luni. Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh a spus, la Deva, că autoritățile au trei variante de lucru, iar prioritatea ministerului Dezvoltării este ca județul Hunedoara să nu returneze zecile de milioane de euro Comisiei Europene. “Cu privire la SMID-ul din județul Hunedoara, din punctul nostru al finanțatorului, am asigurat toate măsurile ca acest proiect să nu returneze către Comisia Europeană și să devină funcțional. Am avut discuții cu autoritatea de management, am primit și propunerile pentru soluționarea exactă aCItește mai departe


Situație de criză în Valea Jiului

Valea Jiului va avea o platformă temporară, unde vor fi depozitate deșeurile menajere. Reprezentanții Consiliului Județean Hunedoara s-au întâlnit, astăzi, cu primarii din Valea Jiului pentru a găsi o soluție la criza gunoiului. Cum din data de 16 iulie groapa de la gunoi de la Vulcan nu va mai funcțională, nu vom mai avea unde să depozităm gunoiul și partea proastă este că nici la Târgu Jiu nu poate fi transportat. Astfel s-a ajuns la o soluție de compromis. Undeva în Valea Jiului se va construi o platformă de depozitareCItește mai departe