gorghiu

 
 

PNL PETRILA: Nu așteptați de la noi senzaționalul pentru a vă umple golurile politice

Organizația PNL Petrila refuză  orice antepronunțare publică referitoare la deja rostogolitul caz „Ilie Păducel intră în PNL pe ușa din dos”.  Am înțeles, la nivelul organizației susținute de un statut asumat prin calitatea de membru de partid, să ne abținem de la vot în momentul discutării intrării în partid a primarului orașului Petrila, Ilie Păducel. Motivul? Nevoia unei interpretări statutare și regulamentare admise și asumate de forurile superioare de partid. Înțelegem, ca membri ai unui partid cu rădăcină istorică, cu rezonanță europeană și cu orientare spre nevoia unui electorat careCItește mai departe