TRACTOR

 
 

Sprijin pentru achiziționarea motorinei, acordat de stat agricultorilor

Sprijinul de care beneficiază agricultorii pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură va fi acordat și în 2017, prin aplicarea unei rate reduse de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în sectoarele vegetal, zootehnic și îmbunătățiri funciare. Printr-o Hotărâre adoptată în ședința de ieri, Guvernul a alocat suma de 349,4 milioane de lei pentru plata ajutorului de stat, în anul 2017, pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Pentru anul 2017 valoarea efectivă a sprijinului este de 1,4185 lei/litru şi reprezintă diferenţa dintre rata accizei standard prevăzute deCItește mai departe


Tragic.Un tractor i-a curmat viața unui hunedorean

Astăzi, în urma unui apel la 112, care anunţa un accident în care a fost implicat un tânăr prins sub un tractor răsturnat, pe raza localităţii Crişan, pompierii salvatori ai Staţiei Brad s-au îndreptat spre locul indicat. Echipajul de prim ajutor deplasat rapid a găsit un tânăr, în vârstă de 20 ani, aflat în stop cardio-respirator ca urmare a compresiei toracice puternice exercitată de volanul vehiculului de transport. Tânărul, scos de sub tractor de părinţii acestuia, care se aflau în apropiere, a fost supus protocolului de resuscitare aproape o oră,CItește mai departe


Vesti bune de la APIA

Agenția de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, anunta agricultorii, ca ajutorul de stat oferit  pentru motorina utilizată în trimestrul IV din 2014, va trebui plătit până la data de 30 iunie 2015, în limita bugetului aprobat de 162,7 milioane de lei. Cantitatea totală de motorină pentru care se acordă ajutor de stat sub formă de rambursare este de 90.500,00 mii litri. În cazul în care, solicitarile depasesc cantităţile prevazute, cuantumul plăţilor se reduce proporţional. Cererile de plată pot fi depuse până la data de  27 februarie 2015 (inclusiv) si cuprindCItește mai departe