Viorel Palici

 
 

Viorel Palici, Crina Buzgan și Shonn Cristopher, câștigătorii ediției a VI-a a competiției sportive ”Parângul Night Challenge”

Ce-a de-a șasea ediție a cursei ”Parângul Night Challenge” din Masivul Parâng a fost câștigată anul acesta de arhicunoscutul alergător montan Viorel Palici. Concusul organizat la Petroșani de polisportivul Avram Iancu a constat în parcurgerea, pe timp de noapte, la lumina frontalelor, a unui traseu de 4, 5 km cu o diferența de nivel ascendentă de 1000 de metri. Startul a avut loc la intrarea în Pârtia B a domeniului schiabil din Parâng de unde, alergătorii din întreaga țară care s-au înscris la acest eveniment sportiv, au avut de urcat înCItește mai departe


Patru sportivi de top au învins telescaunul în cursa ”Run The Lift” din Parâng.

La cea de-a doua ediție a evenimentului sportiv organizat de Toma Coconea, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani în Parâng, totul a fost în ritm ascendent. A crescut și numărul participanților – nu mai puțin de 123 de concurenți fiind înscriși la linia de start. A crescut și valoarea competiției, odată cu prezența la acest eveniment sportivi a unora dintre cei mai buni alergători montani din Româna: Tibi Ușeriu, Viorel Palici, Gyorgu Szabolcs Istvan, Ciprian Bălănescu, Florin Munteanu, Codrea Gheorghe Silip, Ingrid Mutter, Adriana Ploșniță, CrizaCItește mai departe


„Run the lift”, competiția inedită a Parângului

Competiția derulată în Stațiunea Parâng este organizată de reputatul parapantist din Petroșani, Toma Coconea. Concursul presupune ca sportivii aliniați la start să se întreacă cu telescaunul stațiunii. Este o cursă scurtă, de doar doi kilometri și jumătate, dar foarte intensă, în care alergăorii urcă 615 metri diferență de nivel (de la cota 1070 la cota 1685).   Run The Lift s-a bucurat de un real succes anul trecut. A adus la start competitori importanți, nume care se bucură de o popularitate foarte mare cum ar fi Tiberiu Ușeriu. De altfel,CItește mai departe