Hoții din bancomate rămân după gratii

Aurel Stănescu zis ”Diamant” (60 de ani) a fost arestat preventiv pentru furt calificat și tentativă după ce a fost prins alături de un tânăr de 27 de ani, Moise Țală, din Vulcan, că au forțat cel puțin zece bancomate din Craiova și Filiași, dar și aparate bancare de pe raza județului Gorj.

Un al treilea complice, Daniel Codreanu (21 de ani) se află și el după gratii. Indivizii au cerut magistraților să fie cercetați în libertate, solicitare respinsă de instanță. Cei trei vor rămâne în celula de arest cel puțin până la Crăciun. Indivizii au fost prinși după ce au forţat bancomatele unor bănci, iar cu ajutorul unor tije și sârme trăgeau banii afară din casete. Capul grupării de spărgători, Aurel Stănescu, abia a scăpat din pușcărie după ce a executat o parte din condamnarea de doi ani și jumătate pe care o primise tot pentru spargerea unor ATM-uri bancare din Petroșani. ”Diamant” avea și un complice, iar cei doi au fost prinși în flagrant de către un notar din Petroșani. După o urmărire ca în filme, indivizii au fost imobilizați și predați polițiștilor. Trei bănci au fost prejudiciate și s-au îndreptat împotriva recidivstului pentru a-și recupera paguba. Dosarul de judecată se află pe rolul Judecătoriei Petroșani, însă chiar și o decizie favorabilă, băncile nu prea vor avea ce să ia de pe urma individului.

 



(Următoarea știre) »