pelerini

 
 

Pelerini pe ”Drumul Crucii” spre Straja, în Vinerea Mare

Aproape o mie de pelerini, cu credință în suflete, dar și cu dorința de a rememora Patimile Domnului Isus Hristos din Vinerea Mare, s-au încumetat la cea de douăzecea procesiune a Drumului Crucii, cale de peste 10 kilometri, din centrul municipiului Lupeni și până sus, în munte, la schitul Straja, Golgota în care este păstrată peste an, crucea Mântuitorului. ”Suntem chemați să facem lucruri bune, suntem chemați să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că putem merge pe picioarele noastre, pentru că ne dă sănătate și pentru că ne îngăduie să facemCItește mai departe


PREFECTURA INSTITUIE UN COMANDAMENT DE ORDINE PUBLICA LA PRISLOP

Având în vedere apropierea datei când se va sărbători hramul mânăstirii Prislop, Prefectul județului Hunedoara, împreună cu Președintele Consiliului județean Hunedoara, a constituit un comandament cu toți factorii de decizie implicați în gestionarea situației din zona respectivă. „Se așteaptă un aflux mare de pelerini, iar din experiențele anilor precedenți se cunoaște faptul că este nevoie de o atenție sporită pentru a se asigura condițiile propice celor care doresc să participe la activitățile religioase”, se arata intr-un comunicat de presa al Prefecturii judetului Hunedoara. Prefectul a dispus structurilor Ministerului Afacerilor Interne,CItește mai departe


Miile de pelerini nu aduc un punct fix de prim ajutor la Mănăstirea Prislop

La Mănăstirea Prislop nu va fi înfiinţat un post fix de prim ajutor, în ciuda numărului mare de pelerini. Anunţul a fost făcut de Sercretarul de stat Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Raed Arafat nu consideră necesară înfiinţarea unui punct fix de prim ajutor în incinta Mănăstirii Prislop, aşa cum a solicitat un grup de deputaţi PSD. “Având în vedere cazuistica intervenţiilor înregistrată de către echipajele SMURD la Mănăstirea Prislop în anul 2015, considerăm că, din punct de vedere operaţional, intervenţia pentru acordarea asistenţei meducale de urgenţăCItește mai departe


Pelerinaj printre utilaje, la Prislop

Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, dă asigurări că lucrările care se desfăşoară pe drumul judeţean care face legătura cu Mănăstirea Prislop nu afectează accesul pelerinilor. În plus, pentru data de 28 noiembrie, când se comemorează 26 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, autorităţile se obligă să ia toate măsurile, astfel încât credincioşii care vin la Prislop să nu aibă de suferit din cauza traficului aglomerat. “Se execută lucrări la drumul spre Mănăstirea Prislop, dar nu sunt de măsură să împiedice accesul pelerinilor sau turiștilor către acest lăcașCItește mai departe


Mitul lui Arsenie Boca, făcător de bani pentru Mănăstirea Prislop. Cine administrează “mica avere” strânsă de la sutele de mii credincioşi?

     Sume colosale de bani se strâng la Mănăstirea Prislop de pe urma “brandului” Arsenie Boca spune un deputat al Partidului Social Românesc – condus de Mircea Geoană –, care cere Secretariatului de Stat pentru Culte să verifice ce se întâmplă cu cu aceşti bani Deputatul PSRO Giurgiu Liliana Ciobanu vrea să afle care este destinația banilor strânși la Mănăstirea Prislop în urma fenomenului Arsenie Boca!  Liliana Ciobanu este de părere că sunt sume colosale, strânse de la oameni sărmani, copleşiţi de probeleme vieţii, care vin la mormântul luiCItește mai departe


Gigi Becali vrea o biserică la Prislop

     Peste 10.000 de pelerini au participat la hramul Mănăstirii Prislop, unde cozile la mormântul părintelui Arsenie Boca din cimitirul mănăstirii au depăşit un kilometru, printre cei prezenţi numărându-se şi Gigi Becali care a spus că va finanţa construcţia unei biserici în curtea mănăstirii. Cu prilejul hramului Mănăstirii Prislop a fost pusă piatra de temelie pentru construirea unei noi biserici în curtea lăcaşului de cult, una mai mare în care să încapă peste 700 de persoane. Prezent la eveniment, Gheorghe Becali a anunţat că va ridica biserica. Lăcaşul de cultCItește mai departe