miercuri, februarie 10th, 2016

 

Un fals vânzător l-a lăsat fără 300 de euro pe un hunedorean

Un hunedorean care a vrut să cumpere două autoutilitare a rămas fără 300 de euro, fiind victima unei înşelăciuni. Cauza este în cercetare la polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, care au fost sesizați de un bărbat de 42 de ani, din județul Hunedoara, cu privire la faptul că a fost înșelat cu 300 de euro. Cercetările au scos la iveală faptul că bărbatul a apelat la un site specializat în vânzări pentru a cumpăra două autobasculante. În urma unei convorbiri telefonice cu un bărbat din Fieni care s-a recomandatCItește mai departe


Directorul Viorel Stancu şi-a dat demisia

  Directorul general al Complexului Energetic Hunedoara, Viorel Stancu, şi-a dat demisia din funcţie.   Stacu fusese numit la conducerea companiei energetice după revocarea mandatului lui Emil Floruţ, adică la sfârşitul lunii decembrie 2015. În ultima perioadă, însă, tot mai multe voci au cerut demisia lui Viorel Stancu, iar în timpul protestului spontan de vineri, din curtea CEH, mnerii i-au cerut să plece de pe scaunul de „general” pe motiv că nu le reprezintă interesele. La acest moment nu există un alt director, conducerea fiind asigurată de administratorul judiciar.  CItește mai departe


„Ilegaliştii” care vor organiza alegerile locale

  Primari care au schimbat partidul pe baza ordonanţei ce le-a dat dreptul la migraţie vor organiza alegerile locale din acest an. „Ilegalişti” îi numesc cei de la Expert Forum în cel mai recent raport. „Mai bine de 552 de primari au schimbat partidul. Cea mai mare parte din primari au migrat către PSD. Aşadar, la alegerile din 2016 vor candida peste 500 de primari, 4.607 de consilieri locali şi 184 de consilieri judeţeni care nu şi-au pierdut mandatele, deşi CCR a invalidat „Ordonanţa Dragnea” la începutul lui 2015.(…) Practic,CItește mai departe


Amplasarea aparatelor radar în data de 11.02.2016

  DN 7 Deva – Sântuhalm – Simeria DJ 687 Cristur – Hunedoara DJ 687 Hunedoara – Hăşdat DN 66 Călan – Băcia DN7 Mintia – Veţel DN7 Veţel – Leşnic DN7 Leşnic – Săcămaş DN7 Ilia – Gurasada DN7 Gurasada – Burjuc DN7 Burjuc-Zam Deva, Calea Zarand; Sântuhalm; DN 76 Căinelul de Jos – Bejan Uricani pe DN 66A, str. Muncii   [slideshow_deploy id=’22083′] 


Prinși de jandarmi la furat de lemne

Trei bărbaţi au fost prinşi de jandarmi, în localitatea Petriș, județul Arad, ca transportau material lemnos în două remorci trase de un tractor.  Cei trei bărbați nu au putut prezenta documentele de însoţire a materialului lemnos, iar în urma verificărilor ulterioare desfăşurate în zona în care s-a exploatat materialul lemnos s-a constatat faptul că, personale în cauză au tăiat nouă arbori nemarcaţi. De asemenea, parcela de pe care s-au tăiat arborii nu aparţinea nici unuia dintre cei trei bărbaţi. Conform verificărilor efectuate în teren , jandarmii montani au constatat faptul că tractorul folositCItește mai departe


Doar jumătate din suma imputată liderului de la Livezeni este acoperită de actele depuse

Bere, şampanie, mâncare sau onorariu de avocat pentru unele cauze în care era sau este încă parte Adrian Ştefan Jurca. În câteva cuvinte, pe asta se poate spune că s-au dus banii minerilor de la Livezeni, aşa cum reiese din dosarul aflat în cercetare de procurorii din Petroşani, dosar trimis aici de DNA pentru instrumentare.  Practic, este vorba despre documentele depuse în apărarea lui chiar de Adrian Jurca, însă care nu ar acoperi decât vreo jumătate din suma imputată de cei de la „Muntele”, care au formulat plângerea. „A depusCItește mai departe


O prostituată din Deva a adunat amenzi de peste jumătate de miliard de lei vechi

  Nu mai puţin de 67.000 de lei, 670 de milioane de lei vechi, este suma pe care ar trebui să o plătească o prostituată din Deva, aceasta fiind amendată de-a lungul mai multor ani. Pentru că banii nu vor intra niciodată în conturile Primăriei Deva, angajaţii instituţiei au cerut transformarea amenzilor în muncă în folosul comunității. Informațiile despre femeia care deține recordul de a fi cel mai mare datornic la bugetul local sunt relativ puține: certe sunt adresa de domiciliu și faptul că nu este de găsit acasă. DateleCItește mai departe


Premiaţi pentru că ne fac cinste

  Petroşăneni recompensaţi pentru promovarea imaginii culturale. Doi oameni de cultură din municipiul Petroşani vor fi premiaţi de municipalitate pentru că prin eforturile lor consecvente au promovat imaginea localităţii în ţară, dar şi peste hotare. Astfel, consilierii locali au aprobat  acordarea premiilor ,,Excelsior” pentru promovarea imaginii culturale a municipiului Petroşani în ţară şi peste hotare lui Marian Boboc, pentru pentru promovarea imaginii culturale a municipiului Petroşani în ţară şi lui Valeriu Butulescu pentru promovarea imaginii culturale a municipiului Petroşani peste hotare. [slideshow_deploy id=’19869′]  


Ministerul Energiei a implementat „avertizorul de integritate”.

 Începând de miercuri dimineaţă, pe site-ul ministerului Energiei este funcţional avertizorul de integritate, un instrument prin care pot fi semnalate faptele de corupţie sau neregulile din sistem.   „Avertizorul de integritate al Ministerului Energiei este funcțional din această dimineață. Este un proiect la care m-am gândit încă din primele zile la Ministerul Energiei pentru că un astfel instrument ne va ajuta să creștem nivelul de integritate atât la nivelul Ministerului cât și a companiilor sub autoritate. Vă îndemn să îl folosiți atunci când aveți nevoie și să vă documentați asupraCItește mai departe


Trei suspecţi de gripă porcină în judeţul Hunedoara

Primul caz de gripă a fost depistat la un pacient, în vârstă de 53 de ani, din orașul Călan. Iniţial, acesta s-a prezentat la spital cu semne ale unei gripe. Bărbatul a refuzat internarea, iar după câteva zile starea sa s-a agravat, motiv pentru care a apelat din nou la medici. Atunci a fost trimis la Clinica de Boli Infecțioase Cluj – Napoca unde a şi rămas internat. “Proba recoltată în data de 03 februarie, la Cluj Napoca, și analizată de I.N.C. Cantacuzino-Laboratoarele Naționale de Referință, au depistat Virusul gripalCItește mai departe


Competiţii sportive în Parâng

  Parângul se pregăteşte pentru competiţii sportive. În staţiunile montane a început să ningă, iar stratul de zăpadă nou aşternut înseamnă turişti. Astfel, cei care iubesc muntele pregătesc câteva acţiuni destinate copiilor şi nu numai. Staţiunea montană Parâng va găzdui câteva evenimente în acest sezon. “Pe data de 20 februarie va fi a III-a editie a concursului Vertical Race Parang Night Challenge. Este un concurs de alergare montana si schi alpin. Aceste doua probe se completeaza una pe cealalta. Sunt cei care alearga pana pe Parangul Mic si sunt ceiCItește mai departe


Muzeul Mineritului, reabilitat pe fonduri europene

  Municipalitatea de la Petroşani a depus un proiect prin care are în vedere reabilitarea şi modernizarea Muzeului Mineritului. În această axă de finanţare vor fi accesate fonduri europene pentru modernizare şi recompartimentarea interioară a edificiului. “Vom reabilita şi moderniza muzeul la standarde înalte. Vor fi efectuate schimbări majore acolo”, a mai spus sursa citată. Sediul muzeului este într-o clădire construită în 1920, care este monument istoric. Sunt prezentate piese care atestă istoria mineritului în Valea Jiului: documente originale, fotocopii, schiţe, aparate, utilaje miniere, insigne, obiecte specifice vieţii din regiune.CItește mai departe


DGASPC Hunedoara scoate la concurs 7 posturi !

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcţiilor contractuale de execuţie,  temporar vacante, după cum urmează: asistent social gradul practicant din cadrul Serviciului management de caz pentru servicii de tip familial, plasamente, AMP; psiholog gradul practicant din cadrul Serviciului evaluare complexă persoane adulte cu handicap; inspector specialitate (educator specializat) gradul II din cadrul Centrului de Plasament Orăştie; pedagog recuperare gradul principal din cadrul Centrului de Îngrijire şi Asistenţă nr. 3 Păclişa; asistent medical din cadrul Centrului de ÎngrijireCItește mai departe


Prima Casă 2016. Cum îţi poţi cumpăra sau construi o locuinţă prin acest program ?

Programul guvernamental „Prima Casă” a fost introdus pentru a înlesni accesul persoanelor fizice la cumpărarea sau construirea de locuinţe cu credite garantate de stat, potrivit legislaţiei în vigoare. Acesta continuă şi în 2016, însă cu un plafon al garanţiilor mai mic faţă de cel de anul trecut. Programul „Prima Casă” este reglementat în prezent de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 şi de normele de aplicare aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 717/2009. Obiectul acestuia este „facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziţia sau construirea unei locuinţe prin contractarea de crediteCItește mai departe


Dosarul accidentului de la Mina Uricani, în faza audierilor

  Procesul privind  tragicul accident de muncă de la Mina Uricani, în care şi-au pierdut viaţa cinci electricieni, continuă cu audierea martorilor. Până acum au fost chemaţi în faţa instanţei specialişti ai INSEMEX, reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara – implicaţi în cercetarea evenimentului din 5 februarie 2011 sau în realizarea expertizei tehnice de specialitate, dar şi alte persoane, inclusiv angajaţi ai Minei Uricani, care pot face lumină în acest dosar extrem de complex. Reamintim că în dosarul accidentului de muncă de la Mina Uricani, din data de 5CItește mai departe


Prim – vicepreşedintele PNL Teodor Atanasiu insistă în ideea construirii unei capacităţi nucleare la Mintia

Chiar dacă nu a  primit susţinere, Teodor Atanasiu, prim – vicepreşedintele PNL insistă pe ideea de amenajare a unei capacităţi energetice nucleare la Mintia, lângă Deva.   Teodor Atanasiu a vorbit pentru prima dată despre acest subiect în urmă cu aproximativ o săptămână, când a expus oportunitatea mutării Grupurilor 3 şi 4 de la Cernavodă la Mintia. Decşaraţiile sale au stârnit mirare şi totuşi, Teodor Atanasiu Insistă asupra ideii lansate în spaţiul public şi chiar le nuanţează.  „În urma analizei celor semnalate de specialiștii în domeniul energiei, am depus înCItește mai departe


Sucilă, termen în apelul de la Alba

 Poliţistul din municipiul Vulcan, Adrian Sucilă, va ajunge astăzi în faţa completului de judecată de la Curtea de Apel Alba Iulia, unde are un nou termen în dosarul de act sexual cu un minor, condamnat de prima instanţă la doi ani de închisoare cu suspendare. Sucilă a atacat sentinţa judecătorilor din Petroşani cu apel, însă procesul durează de mai bine de un an de zile din cauza amânărilor repetate. În acest dosar a mai fost condamnată şi fiica fostului viceprimar al municipiului Vulcan, tânăra primind o pedeapsă de doi aniCItește mai departe