2017
Deszăpezirea drumurilor județene, analizată de conducerea Consiliului Județean Hunedoara
Operatorii care asigură deszăpezirea drumurilor județene și diriginții de șantier au fost convocați, astăzi, la discuții de către vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Daniel Andronache. Au avut loc întâlniri separate cu fiecare dintre operatorii care asigură intervențiile pe cele patru zone mari din județ, în cadrul cărora au fost discutate atât plusurile, cât și deficiențele constatate în timpul operațiunii de deszăpezire. În zona Orăștie, au existat probleme cu deszăpezirea în comuna Balșa și în zona Sanatoriului de Pneumoftiziologie din Geoagiu. În prezent, se circulă normal pe toate drumurile județene dinCItește mai departe
Impozitul pe microîntreprindere devine obligatoriu, de la 1 februarie, pentru toate firmele cu afaceri sub 500.000 de euro
De la 1 februarie toate societățile comerciale cu capital privat care au realizat venituri de până la 500.000 de euro în 2016 sunt obligate să își modifice sistemul de impunere devenind plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor. Practic, de luna viitoare, nicio societate privată cu venituri sub plafonul amintit nu mai poate plăti 16% impozit pe profit, ci este obligată să aplice regimul fiscal al microîntreprinderilor, odată cu publicarea unui act normativ în acest sens în Monitorul Oficial. Un nou sistem de impozitare pentru microîntreprinderi este prevăzut în Ordonanţa deCItește mai departe
Un şofer din Brad s-a urcat băut la volan și a provocat un accident
La data de 10.01.2017, în jurul orei 04:20, un tânăr în vârstă de 22 de ani, din municipiul Brad, în timp ce conducea un autoturism la ieşirea dintr-o staţie de alimentare cu carburanţi în DN76, din neatenţie, a pierdut controlul autoturismului şi a acroşat un utilaj care staţiona regulamentar în parcarea staţiei. „În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unui tânăr în vârstă de 24 de ani, din municipiul Brad, pasager în autoturism. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea deCItește mai departe
Șapte persoane au ajuns în cursul nopții la spital ca urmare a gerului ce a afectat județul Hunedoara
În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării COD PORTOCALIU de ger persistent, cu minime intre – 29 si – 15 grade, iar maxime intre – 15 si – 10 grade Celsius, valabil in judetul Hunedoara, in intervalul 9 – 10 ianuarie, pe tot parcursul noptii trecute au fost organizate patrule de identificare a persoanelor vulnerabile care pot fi afectate de gerul naprasnic. In cele 257 misiuni de patrulare desfasurate in timpul noptii au fost implicate forte din cadrul Serviciului de Ambulanta Judetean (190 patrule), Inspectoratului pentruCItește mai departe
Pensiile se majorează din nou de la 1 iulie 2017. La cât urcă valoarea punctului de pensie
După ce a fost majorat prima oară la 1 ianuarie 2017, punctul de pensie va crește iar la data de 1 iulie 2017, astfel că pensionarii se vor bucura de o nouă majorare a pensiilor. Prevederea este inclusă într-un act normativ ce a intrat recent în vigoare. Începând cu data de 1 iulie 2017, punctul de pensie va crește cu 9% și va ajunge la 1.000 de lei, se arată în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017, ce a apărut vineri în Monitorul Oficial și deja se aplică. Astfel,CItește mai departe
Liderii au renunțat la greva foamei
Ignorați de conducerea Complexului Energetic Hunedoara, cei doi lideri sindicali au întrerupt protestul declanșat în urmă cu o săptămână. Vasile Păduraru și Dorin Vezure s-au aflat în greva foamei, cei doi protestând împotriva planului administrației prin care a fost redus programul de lucru al personalului indirect productiv. Totodată, pe lângă alte revendicări au cerut și demiterea conducerii executive a companiei, pe care au acuzat-o de lipsa dialogului cu partenerul social. ”Cei doi colegi ai noștri au întrerupt greva foamei. Starea lor de sănătate era foarte precară, mai ales că înCItește mai departe
Colegiul Tehnic MIhai Viteazu din Vulcan și-a suspendat cursurile
Gerul din ultimele zile îi ține pe elevi acasă. La nivelul județului Hunedoara, opt unități de învățământ și-au suspendat cursurile. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar al județului Hunedoara, cursurile sunt suspendate la următoarele unități de învățământ: Colegiul Tehnic Mihai Viteazu din Vulcan Școala primară Sulighete și Păuliș Școala Gimnazială Romos Colegiul Național Pedagogic Regia Maria Deva Școala Gimnazială Lunca Cernii de Jos Școala Primară Șesuri Școala Gimnazială Bănița “Cursurile vor trebui recuperate, iar unitățile de învățământ trebuie să trimită un grafic”, a declarat Anca Claudia, purtător de cuvânt al ISJCItește mai departe
Salariul net şi costul total al unui angajat
După creşterea salariului minim la 1450 lei, costul total al unui astfel de angajat va fi de fapt 1783 lei, adică 395 euro la curs actual. Asta e minimul pe care trebuie să-l scoată lunar un patron din buzunar ca să angajeze un om cu forme legale în România. Iar angajatului îi rămân în mână 1065 lei, adică sub 60% din sumă. Nu ştiu dacă ăştia 400 euro / lună reprezintă mult sau puţin, dar sunt absolut siderat de modul obscur şi încâlcit de calcul al salariului brut, care includeCItește mai departe
Studenții pot călători gratuit cu trenul, de la 1 februarie
Studenţii vor beneficia de gratuitate la transportul intern feroviar începând de la data de 1 februarie, a precizat luni, pentru AGERPRES, ministrul Educaţiei, Pavel Năstase. „Gratuitatea pentru studenţi la trenuri intră în vigoare de la 1 februarie 2017. Călătoriile pe tren pentru studenţi sunt gratuite începând cu 1 februarie”, a spus Năstase. Guvernul a aprobat săptămâna trecută o ordonanţă de urgenţă care prevede că studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri,CItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, în 9 și 10 ianuarie în DEVA
Se sistează furnizarea apei potabile în localitatea Deva, din data de 09.01.2017 ora 23:30, pâna în data de 10.01.2017 ora 18:00, pe strada Nicolae Bălcescu la blocurile: 15A, 18, și în cartierul Dorobanți la blocurile 19, 19A, 19B, 19C, 21, 25, pentru reemediere avarie rețea apă DN 400 pe strada Nicolae Bălcescu. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]
Mircia Muntean a pierdut la Tribunalul București
Primarul municipiului Deva a pierdut la Tribunalul București, instanță la care s-a judecat contestația făcută de edil la sentința pentru abuz în serviciu. ”Respinge ca nefondată cererea formulată de condamnatul MUNTEAN MIRCIA având ca obiect constatarea intervenirii legii de dezincriminare (art.4 C.pen.), datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art.2481 C.pen. 1969 pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.703/17.07.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, definitivă prin decizia nr.179/24.09.2013”, se arată în soluția instanței. Mircia MunteanCItește mai departe
Locuințe poate de iepuraș
Locuințele sociale de la Vulcan ar putea fi date în folosință în primăvara acestui an. Deși anunțau că inaugurarea va avea loc înainte de sărbătorile de Crăciun, autoritățile locale din Vulcan nu au reușit să finalizeze toate lucrările, din cauze independente de ei. “În primăvară vom inaugura locuințele. Încă nu avem realizată alimentarea la energia termică și trebuie să facem independent acest lucru”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan. Locuinţele vor fi dotate la standardul celor de la G8 şi G10, însă au avantajul că sunt mult mai spaţioase.CItește mai departe
Termen în dosarul termocentralei Paroșeni
Instanța de la Petroșani judecă mâine procesul dintre Complexul Energetic Hunedoara și Garda de Mediu. CEH solicită anularea procesului verbal de contravenţie emis de Garda de Mediu pentru neîndeplinirea condițiilor de mediu de la termocentrala Paroșeni. În anul 2015, reprezentanții Gărzii de Mediu au dispus sistarea activității termocentralei Paroșeni. ”Urmare a controlului efectuat, s-au luat următoarele măsuri: interzicerea funcționării fără autorizație integrată de mediu în sensul respectării Legii nr.278/2013. Precizăm că în vederea obținerii autorizației integrate de mediu este necesară realizarea investițiilor ce decurg din respectarea directivelor europene 2001/80/C șiCItește mai departe
Câte locuri de muncă sunt vacante în Valea Jiului?
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara a publicat lista locurilor de muncă vacante. La nivelul Văii Jiului sunt disponibile doar PATRU locuri de muncă. Este vorba de posturile vacante înregistrate la AJOFM. Astfel, la Petroșani se caută doi sudori, iar la Vulcan, la Primărie se fac două angajări. Este disponibil câte un post de referent și unul de funcționar administrativ. În total, la nivelul județului Hunedoara sunt disponibile 35 de locuri de muncă [slideshow_deploy id=’27126′]
Sinucidere la Vulcan
Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Vulcan, a fost găsit fără suflare într-un garaj din cartierul Dallas, chiar de către soția sa. N-ar fi lăsat nici un bilet de adio, iar polițiștii încearcă să afle motivul pentru care a recurs la gestul extrem. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală urmând ca medicii să stabilească cu exactitate cauza decesului. Totodată, în urma cercetării efectuate la fața locului de către polițiștii criminaliști, nu au fost descoperite indicii care să ducă spre ipoteza că bărbatul arCItește mai departe
Opt școli din județul Hunedoara își suspendă mâine cursurile din cauza gerului persistent
În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizării COD PORTOCALIU de ger persistent, cu minime intre – 29 si – 15 grade, iar maxime intre – 15 si – 10 grade Celsius, valabil in judetul Hunedoara, in intervalul 9 – 10 ianuarie, Inspectoratul Scolar Judetean a decis suspendarea, maine, a cursurilor in 8 scoli. Este vorba despre Colegiul National Pedagogic „Regina Maria” Deva, Scoala Gimnaziala Nr. 5 Vulcan si Scolile Primare si Gimnaziale Sulighete, Paulis, Romos, Lunca Cernii de Jos, Sesuri si Banita. In aceste unitati deCItește mai departe
Situație critică
România se confruntă cu un consum record de energie, dar și de gaze naturale. Sunt așteptate recorduri istorice, iar sistemul energetic național este în dificultate. S-a apelat chiar și la centralele pe păcură. În aceste zile, cărbunele a ocupat primul loc în ceea ce privește producerea energiei electrice. „Am reușit să pornim și la grupul de la Mintia, de la CEH, de la Hunedoara, încă un grup de 150 M”, a declarat Toma Petcu, ministrul Energiei. Și datele de la Transelectrica arată că peste 30% din energia electrică a țăriiCItește mai departe
Primul Ministru dă asigurări că Armata va avea un buget de 2% din PIB în 2017
Premierul Sorin Mihai Grindeanu a avut astăzi, la sediul MApN, o scurtă întrevedere cu ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, pentru a discuta cele mai importante puncte de pe agenda Ministerului și programele prioritare ale Armatei române. “Am reiterat prioritatea Guvernului de a asigura Armatei, în bugetul pentru 2017, 2% din Produsul Intern Brut, conform angajamentelor asumate de România. A fost o discuție constructivă, i-am urat mult succes domnului ministru în îndeplinirea angajamentelor asumate!”, a afirmat prim-ministrul Grindeanu. De asemenea, șeful Executivului a transmis încă o dată mulțumiri militarilor pentru profesionalismul șiCItește mai departe
Ce decizii au luat astăzi consilierii județeni din Hunedoara ?
Luni, 9 ianuarie 2017, a avut loc prima ședință a Consiliului Județean Hunedoara pe anul 2017. La ședință au fost prezenți 26 de consilieri județeni, proiectele supuse spre dezbatere fiind adoptate în unanimitate. Consilierii județeni au aprobat unpProiect de hotărâre privind aprobarea utilizării excedentului anului 2015 pentru acoperirea definitivă a deficitului secțiunii de dezvoltare la sfârșitul exercițiului bugetar 2016. Astfel, deficitul secţiunii de dezvoltare al CJH, în sumă de 9.040.602,04 lei, de la finele exerciţiului bugetar 2016 a fost acoperit în totalitate din excedentul anului 2015 care se ridică la 35.976.413,62 lei. La solicitareaCItește mai departe
Recomandări din partea Apa Serv pe perioada Codului Portocaliu de vreme geroasă
Potrivit unei informări trasmise de Apa Serv Valea Jiului, temperaturile foarte scăzute din ultima perioadă dar şi perspectivele generate de anunțarea Codului Portocaliu de vreme geroasă cresc riscul apariţiei îngheţului pe reţelele de distribuţie a apei potabile precum şi în instalaţiile interioare. Apa Serv Valea Jiului informează că este pregătită pentru a interveni, la nevoie, cu toate echipele de la fiecare secţie apă canal din Valea Jiului, la solicitările abonaţilor sau de câte ori o va impune situaţia. Apa Ser Valea Jiului vă recomandă să luați măsuri de protejare a instalaţiilor, pentruCItește mai departe
Pregoterm Vulcan agajează un maistru
S.C. PREGOTERM S.A. VULCAN- SOCIETATE ÎN REORGANIZARE anunță organizarea unei selecții în vederea angajării unui maistru. Experienţa reprezintă un avantaj. Oferim salariu atractiv. Informăm persoanele interesate că CV-urile se depun la sediu societăţii din localitatea Vulcan, str. Aleea Trandafirilor F.N. Informaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0254.571801 sau 0524.571810. [slideshow_deploy id=’17636′]
Recomandări pentru protejarea sănătății în situații de ger
În zilele cu temperaturi scăzute Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara recomandă populației să asculte sfatul Ministerul Sănătatii, să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor prin viroze respiratorii( ex.: o igiena corecta a mainilor) ;să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume, sa nu se renunte la miscare, activitate fizica; sa se respecte regimul de odihna (8 ore de somn pentru adulti si 9- 10 ore de somn pentru copii si adolescenti); sa se evite comsumul bauturilor alcooliceCItește mai departe
Minerii de la Lupeni au decis suspendarea protestului, dar 6 lideri sindicali au intrat în a șasea zi de grevă a foamei
Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni au decis luni dimineața să suspende acțiunile de protest declanșate în urmă cu o săptămână, după ce au luat în considerare faptul că termocentralele au nevoie de cărbune pentru a produce mai mult curent electric, în condițiile în care consumul de energie a crescut pe fondul răcirii vremii. Președintele executiv al Sindicatului „Muntele”, Darius Câmpean, a declarat, pentru AGERPRES, că termocentrala Mintia, care face parte din Complexul Energetic Hunedoara (CEH), va porni luni al doilea cazan de la grupul energetic 3 și căCItește mai departe
Comandamentul de iarnă al Apa Serv Valea Jiului se întrunește în ședință de urgență
Șefii de servicii, departamentul tehnic și conducerea operatorului de apă și canal din Valea Jiului se întrunește la ora 16, pentru a discuta planul de intervenție pentru următoarele 24 de ore, pe perioada codului portocaliu de ger. ”Avem o ședință a comandamentului de iarnă din care fac parte și eu, șefii de secții și cei ai echipelor de intervenție pentru a pune la punct planul de intervenție pe perioada aceasta, când sunt înregistrate temperaturi extrem de scăzute. Până acum am reușit să trecem cu bine peste zilele geroase chiar dacăCItește mai departe
Angajatul lunii Decembrie la Apa Serv Valea Jiului
Conducerea Apa Serv Valea Jiului a decis ca, începând cu luna noiembrie a anului 2016, pentru stimularea implicării salariaților în activitățile specifice din cadrul operatorului regional de apă și canalizare, dar și pentru a încuraja competitivitatea personalului angajat, să fie instituit un premiu special acordat ”Angajatului lunii”. ”În obținerea rezultatelor pe care Apa Serv Valea Jiului le-a înregistrat în ultimii ani, un rol determinant l-au avut salariații firmei. De la cel mai mic muncitor și până la nivel de director, angajații noștri au demonstrat că atunci când vrei cu adevăratCItește mai departe
Vreme CUMPLITĂ în întreaga Românie: A fost emis cod PORTOCALIU de GER și în judetul Hunedoara
În contextul emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie a avertizărilor COD PORTOCALIU de ger persistent, cu minime intre – 29 si – 15 grade, iar maxime intre – 15 si – 10 grade Celsius, valabil in judetul Hunedoara, in intervalul 9 – 10 ianuarie, inspectorul sef al I.S.U. Hunedoara, locotenent colonel Viorel Demean, a dispus activarea Centrului Judetean de Conducere si Coordonare a Interventiei. Echipa, alcatuita din reprezentanti ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Inspectoratului de Jandarmi, Inspectoratului de Politie, Directiei de Sanatate Publica, Drumurilor Nationale, Sistemului de GospodarireCItește mai departe
Sancţionat pentru transport ilegal de material lemnos
Jandarmii montani din cadrul Postului Vaţa de Jos au depistat în data de 6 ianuarie 2017, un bărbat care transporta ilegal material lemnos cu o autocamionetă. În data de 6 ianuarie a.c., jandarmii montani au identificat în trafic autocamionata încărcată cu material lemnos şi au verificat modul în care se efectua transportul prin intermediul aplicaţiei SUMAL. În urma verificării efectuate a rezultat că transportul se efectua în baza unui aviz de însoţire întocmit legal. Însă, în aceeaşi dată, la distanţă de câteva ore, jandarmii montani au identificat din nou autocamionetaCItește mai departe
Contre politice pe tema bugetului național pe 2017
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat, duminică, că se va consulta cu social-democrații pentru a decide o posibilă convocare a unei comisii parlamentare de anchetă, având în vedere că bugetul pe 2017 are o gaură de 10 sau 14 miliarde de lei. Acesta a afirmat că ia în calcul constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea deciziilor Ministerului de Finanțe de la ultima rectificare bugetară. ”Este foarte posibil ca mâine, o să mă consult cu colegii mei, să inițiem o comisie de anchetă, pentru că ceea ce s-a întâmplat la MinisterulCItește mai departe
Când au loc simulările pentru examenele naționale?
Elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor susține simulările examenelor naționale. În cursul acestei luni sunt programate primele simulări. Aceste testări au rolul de a-i obișnui pe elevi cu atmosfera de examen. Calendarul simulărilor județene ale examenelor naționale este următorul: luni, 23 ianuarie 2017 – limba și literatura română (clasa a VIII-a și clasa a XII-a) miercuri, 25 ianuarie 2017 – limba și literatura maternă (clasa a VIII-a și clasa a XII-a) joi, 26 ianuarie 2017 – matematică (clasa a VIII-a și clasa a XII-a) /CItește mai departe
Disponibilizații de la CEH nemulțumiți
Disponibilizații de la Complexul Energetic Hunedoara sunt nemulțumiți că nu și-au primit salariile compensatorii. Peste 800 de persoane au trecut prin concedierea colectivă, iar acestea trebuiau ca în luna decembrie a anului 2016 să își încaseze prima tranșă din salariile compensatorii. Plata primei părți a salariilor compensatorii nu s-a realizat din cauza blocajelor financiare de la CEH, drept pentru care oamenii vor ca instanța să facă dreptate. “Da, vom acționa în instanță conducerea Complexului Energetic Hunedoara pentru că nu a respectat prevederile contractului colectiv de muncă. Aproape toți cei careCItește mai departe
Apa Prod anunță sistări de apă, astăzi, 9 ianuarie în Brad, Crișcior, Bucureșci
Se sistează furnizarea apei potabile în localitătile Brad, Crișcior, Bucureșci în data de 09.01.2017 între orele 10:00 – 18:00, iar in Municipiul Brad afecteaza strazile: Țărățel, Valea Șteaului, Goșa, Sanatoriu, Șteampurile Vechi, Ardealului, Bazinele din Dealul Lia, pentru remediere avarie retea Dn300. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’19661′]
Cer terenuri pentru a-și construi case
Municipalitatea Petroşani a identificat mai multe parcele de teren pentru tinerii care au solicitat suprafeţe, pentru construirea unei locuinţe. Conform Legii 15, parcelele au o suprafaţă de maxim 300 de metri pătraţi iar atribuirea lor se va face în baza unui punctaj obţinut de solicitant. Cele mai multe suprafețe identificate şi parcelate de inspectorii primăriei sunt în zona fostei mine Dâlja, iar din cauza localizării sunt refuzate. În zona respectivă, unele dintre ele au fost atribuite şi în anii trecuţi, dar tinerii au renunţa la ele. Cei care primesc terenCItește mai departe
Școală din Vulcan, închisă din cauza gerului
Patru unități de învățământ din județul Hunedoara au cerut suspendarea cursurilor din cauza temperaturilor scăzute, printer acestea fiind și Şcoala Gimnazială Nr. 5 din Vulcan. Conducerea unității a cerut suspendarea cursurilor în zilele de luni şi marţi, deoarece centrala termică de la unitatea respectivă este defectă. La alte două școli centralele nu fac față iar la o altă unitate, numărului mare de elevi diagnosticaţi cu viroze respiratorii a dus la suspendarea orelor. Conducerea IŞJ Hunedoara a cerut ca directorii şcolilor să verifice centralele termice de la toate unităţile de învăţământCItește mai departe
Cer executarea conturilor de salarii ale CEH
CFR Marfă solicită instanței de la Curtea de Apel Alba Iulia anularea deciziei Tribunalului Hunedoara prin care au fost suspendate executările silite pe conturile Complexului Energetic Hunedoara. Dosarul a fost înregistrat și va fi judecată cererea celor de la CFR Marfă în data de 19 ianuarie. “Cei de la CFR Marfă solicită executarea silită a conturilor Complexului Energetic Hunedoara. A fost fixat termen de judecată pentru data de 19 ianuarie pentru comunicarea întâmpinării. În data de 29 noiembrie, Tribunalul Hunedoara a admis cererea CEH privind suspendarea executărilor silite, iar CFRCItește mai departe
Planuri pentru 2017
Anul 2017 va aduce noi investiții în municipiul Petroșani. Vor fi continuate proiectele începute, dar și fi demarate și noi lucrări de investiții. Pentru multe dintre aceste proiecte banii sunt alocați din bugetul local. „Ne-am făcut planurile și discutăm cu directorii din subordine și șefii de servicii pentru a ceea ce vom putea să finanțăm. Noi ne dorim foarte multe lucruri, e vorba de introducerea gazului metan în Colonie, deja conducta a ajuns până la școala 2, urmează să se monteze stația de reglare după care să mergem cu extindereaCItește mai departe
34 de campioni la Crosul începutului de an de la Petroșani
Nu mai puțin de 34 de temerari s-au încumetat să se alinieze la startul primei ediții a Crosului începutului de an de la Petroșani, care a avut loc astăzi în Parcul Central ”Carol Schrter” din municipiu. Aceștia au înfruntat gerul năpraznic și au alergat pentru sănătate, pentru distracție, dar și pentru diplomele de campioni conferite tuturor participanților de organizatori – Primăria municipiului Petroșani și AS Bke & Run Petroșani. Potrivit informaților prezentate de Avram Iancu, organizatrul acestei competiții, la Crosul începutului de an au fost 34 de campioni, veniți dinCItește mai departe
Petrila. Şi-a violat concubina şi pe fiica acesteia
Totul s-ar fi întâmplat în noaptea de 3 ianuarie a.c., însă indiviul a fost arestat abia după ce anchetatorii au avut probe de netăgăduit împotriva bărbatului. În baza dovezilor prezentate de polițiști și procurori, magistrații Judecătoriei Petroșani au dispus arestarea preventivă a individului acuzat de viol. Petrileanul de 44 de ani, Ludovic Mihai a cerut să fie plasat în arest la domiciliu iar apărătorul său a considerat că poate fi cercetat sub control judiciar, însă ambele cereri au fost respinse de instanță. Potrivit anchetatorilor, individul, în seara de 3 ianuarie,CItește mai departe
Intervenție la -15 grade a celor de la Apa Serv la Lupeni
O echipă de intervenție de la Apa Serv Valea Jiului a acționat astăzi, la -15 grade Celsius, pentru a înlătura efectele colmatării unui canal de pe drumul de centură al municipiului Lupeni, în zona blocului 200. Potrivit direvtorului general al Apa Serv, Costel Avram, intervenția a fost realizată în urma unei sesizări primite de acesta de la un cetățean din Lupeni, pe pagina sa de socializare. ”Chiar dacă temperatura foarte scăzută nu ne-a permis să utilizăm voma, utilajul specific acestui tip de intervenții, angajații Apa Serv de la secția dinCItește mai departe
Radu Herjeu aduce ”Viața în direct” pe scena teatrului din Petroșani
Jurnalistul și scriitorul Radu Herjeu va fi prezent, pentru a doua oară, pe scena Teatrului ”Ion D. Sârbu” din Petroșani, care montează o nouă piesă a acestuia în chiar prima reprezentație a anului 2017. După piesa ”Autorul” pusă în scenă în stagiunea de toamnă-iarnă a anului 2013 la Teatrul din Petroșani, Radu Herjeu revine la Petroșani, pe 14 ianuarie 2017, cu o nouă piesă de teatru. ”Viața e în direct doar aici” – acesta este titlul piesei scrise de Radu Herjeu, cu care se deschide anul cultural 2017 la Teatrul ”IonCItește mai departe
Convocați la ședință extraordinară
Consilierii județeni au fost convocați să participe la o ședință extraordinară. Aceasta va avea loc, mâine, de la ora 11:00. Ordinea de zi este: Proiect de hotarare privind aprobarea utilizarii excedentului anului 2015 pentru acoperirea definitiva a deficitului sectiunii de dezvoltare la sfarsitul exercitiului bugetar 2016. [slideshow_deploy id=’17636′]
Natalia Intotero: ”Guvernul a adoptat deja primele măsuri promise în campania electorală: impozite mai mici, salarii şi pensii mai mari”
Deputatul PSD de Hunedoara, Natalia Intotero apreciază, într-o declarație de presă transmisă redacției, că angajamentul pe care Partidul Social Democrat şi l-a asumat în faţa alegătorilor, prin oferta electorală, este o prioritate politică absolută așa cum o demonstrează şi măsurile pe care Guvernul României le-a luat în primele şedinţe din acest an. ”Cele două direcţii principale de acţiune sunt stimularea mediului economic şi, în paralel, îmbunătăţirea vieţii oamenilor prin măsuri sociale adecvate. Astfel, pentru susținerea mediului de afaceri și eliminarea unor inechități sociale, a fost adoptată o ordonanţă de urgenţă privindCItește mai departe
După viscol, urmează un ger năpraznic. Temperaturile scad până la minus 28 de grade. Cod galben în toată România
După viscol şi ninsori urmează trei zile de ger năpraznic în care temperaturile vor scădea până minus 28 de grade. Meteorologii au emis o avertizare de cod galben, valabilă pe tot teritoriul României. Nici ninsoarea nu va înceta, iar în cursul nopţii de marţi spre miercuri este posibil să avem din nou viscol în partea de sud, sud-est şi est a României. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare cod galben de ger, valabilă trei zile, pentru toate judeţele ţării. În medie, maximele diurne se vor situa frecventCItește mai departe
Laurențiu Nistor: ”PSD Hunedoara va sprijinii salariații CEH pentru rezolvarea problemelor ridicate de aceștia”
Conducerea județeană a Partidului Social Democrat intenționează să se implice în soluționarea problemelor cu care se confruntă, în prezent , Complexul Energetic Hunedoara. În acest sens, președintele PSD Hunedoara, deputatul Laureanțiu Nistor, împreună cu senatorul Cristian Resmeriță și președintele Consiliului județean Hunedoara, Mircea Bobora au avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanții Sindicatului ”Muntele”, organizația sindicală reprezentativă la nivelul CEH. Președintele Sindicatului Muntele, Darius Câmpean spune că, în cadrul acestei întrevederi le-a adus la cunoștință reprezentanților PSD situația critică în care se află în prezent Complexul Energetic Hunedoara, în modCItește mai departe
Tăriceanu, către liberali: ”Veniți alături de mine în ALDE; PNL va fi preluat în totalitate de oamenii din PDL”
Liderul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a lansat un apel către liberalii care au rămas în PNL „în speranța unor zile mai bune” să i se alăture în proiectul de consolidare a mișcării liberale din România, în contextul în care, spune el, PNL „nu mai are nicio legătură cu liberalismul” și este pe punctul de a fi preluat „în totalitate de către oamenii din PDL”. „Mișcarea liberală din România poate fi consolidată doar în jurul ALDE. Electoratul român, electoratul liberal ne-a validat în acest an pe scena politică românească în două rânduri,CItește mai departe
Crosul începutului de an, duminică în Parcul ”Carol Schreter” din Petroșani
În ciuda frigului de afară, iubitorii mișcării sportive sunt invitați duminică, 8 ianuarie 2017, la Petroșani, unde va avea loc prima ediție a Crosului începutului de an. Evenimentul este organizat de Asociația sportivă Bike & Run (al cărei președinte este temerarul sportiv Avram Iancu) în parteneriat cu Primăria municipiului Petroșani. ”Înscrierea este gratuită și evenimentul nu urmărește performanța sportivă, ci este o acțiune prin care toți locuitorii Petroșaniului (și nu numai) sunt invitați să lupte împotriva sedentarismului. Astfel, absolut toți participanții vor fi declarați CAMPIONI, vor primi câte o diplomăCItește mai departe
Greviștii foamei de la termocentrala Mintia au suspendat protestul
Cei 15 lideri sindicali de la termocentrala Mintia au suspendat, vineri seara, greva foamei, declanșată în urmă cu o zi, pentru de a-și arăta nemulțumirea față de o hotărâre a conducerii Complexului Energetic Hunedoara prin care personalul indirect productiv era chemat la muncă doar patru zile pe săptămână. Președintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva (SLIED), Mircea Crișovan, a declarat, pentru AGERPRES, că decizia a fost luată după ce în cursul zilei de vineri o delegație a Federației Energetica, la care este afiliat SLIED, a prezentat conducerii Ministerului Energiei problemele energeticienilorCItește mai departe
Românii vor plăti, din 2017, cu 102 taxe mai puțin ca în 2016
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Camera Deputaţilor a respins, pe 28 decembrie, reexaminarea solicitată de Președintele României pe marginea acestei legi privind eliminarea a 102 taxe nefiscale. Decizia a fost luată cu 174 de voturi „pentru” respingerea cererii de reexaminare, 85 „împotrivă” şi o abţinere. În Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a fost adoptat și un amendament potrivit căruia legea va intra în vigoare la data de 1 a lunii imediat următoare publicăriiCItește mai departe
Lideri ai minerilor de la CEH, amendați pentru tulburarea ordinii publice
Cinci lideri sindicali ai minerilor din Valea Jiului au fost amendați cu câte 500 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Ei au fost acuzați că ar fi forțat intrarea în sediul Complexului Energetic Hunedoara cu prilejul unui protest spontan ce a avut loc pe 3 ianuarie, la Petroșani, informează Agerpres. Liderii sindicali au anunțat vineri că au primit acasă procesele-verbale și că vor contesta amenzile în instanță, deoarece nu se simt vinovați și dețin oficial cartele electronice de acces în sediul CEH. ‘Ne-au făcut un cadou deCItește mai departe
Salariul de bază minim brut garantat în plată, majorat de Guvern la 1.450 lei lunar
Guvernul a aprobat vineri majorarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 1.450 lei lunar, începând cu data de 1 februarie 2017, pentru un program complet de lucru de 166 de ore în medie pe lună, reprezentând 8,735 lei/oră. Astfel, valoarea salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată crește cu 16% față de sfârșitul anului 2016, respectiv de la 1.250 de lei la 1450 de lei. Măsura va avea efecte pozitive asupra creșterii economice cu circa 0,2 puncte procentuale și asupra stimulării ocupării șiCItește mai departe
DECIZII ÎN GUVERN / Salarii majorate pentru artiști și pentru administrația publică locală. Venituri mai mari pentru toți pensionarii
Guvernul a aprobat o serie de măsuri fiscal-bugetare prevăzute în Programul de Guvernare 2017-2020, prin care majorează salariile pentru unele categorii de personal din sectorul bugetar, bursele sociale pentru studenți, pensiile din sistemul public și indemnizația socială pentru pensionari. De asemenea, finanțarea drepturilor asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav sau a indemnizațiilor lunare ale persoanelor cu handicap grav se asigură integral de la bugetul de stat, iar studenții vor beneficia de transport gratuit pe calea ferată. Potrivit ordonanței de urgență aprobate de Executiv în ședința de astăzi, începând cuCItește mai departe
