marți, decembrie 12th, 2023

 

E-Distribuție Banat a fost redenumită Rețele Electrice Banat

Rețele Electrice Banat (companie parte a grupului PPC, denumită anterior E-Distribuţie Banat) este noua denumire a companiei care gestionează rețelele de distribuție a energiei electrice în județele județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Această schimbare de nume vine după ce PPC a finalizat recent achiziția operațiunilor Enel din România. PPC Group este un jucător cheie în domeniul energiei în Europa de Sud-Est. PPC are o capacitate instalată totală de 11,8 GW din termocentrale și hidrocentrale, precum și din instalații de energie regenerabilă generând în total, la nivel anual, aproximativ 20CItește mai departe


Hunedoara este gazda reuniunii Comitetului de Monitorizare a Programului Tranziție Justă 2021-2027

Timp de două zile, județul Hunedoara găzduiește cea de-a treia reuniune a Comitetului de Monitorizare a Programului Tranziție Justă 2021-2027. Întâlnirile de lucru au loc în municipiul Hunedoara, cu participarea secretarului de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Andreea-Anamaria Naggar, a unor înalți reprezentanți ai Comisiei Europene, a membrilor Comitetului de Monitorizare, precum și a invitaților din județele Gorj, Dolj, Mureș, Prahova și Galați. Alături de Hunedoara, județele menționate anterior beneficiază de fonduri prin Programul Tranziție Justă 2021-2027. În deschiderea evenimentului, președintele Consiliului Județean Hunedoara a vorbit despre situațiaCItește mai departe


Împrumuturi garantate EaSI pentru fermieri și întreprinzători prin CAR Parîngul Petroșani

Casa de Ajutor Reciproc CAR ”Parîngul” IFN Petroșani a fost acreditată, prin obținerea Certificatului european EaSI să ofere credite deosebit de avantajoase pentru membri CAR care dezvoltă diverse afaceri sau care sunt producători agricoli individuali. Împrumuturile financiare de acest tip pornesc de la 2000 de Euro și pot ajunge până la 25.000 de euro. Instrumentul financiar de garantare „Employment and Social Innovation (EaSI) este implementat de European Investment Fund (EIF). Programul pentru ocuparea forței de muncă și inovare sociala (EaSI) este un instrument de finanțare la nivel european, gestionat directCItește mai departe


Mesajul ”Glasurilor de argint” în Parlamentul României

”Să fie pace în lume!” Acesta este mesajul pe care l-au dus în Parlamentul României, în acorduri muzicale, copiii Grupului ”Glasuri de argint” de la Clubul Copiilor Valea Jiului. Tinerii și talentații muzicieni coordonați de prof. Ileana Berki au fost prezenți, în aceste zile, la Palatul Parlmentului de la București, la invitația deputatului hunedorean Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Aceștia au susținut un concert de colinde în fața oamenilor politici, cărora le-au cerut să ia acele decizii înțelepte care să readucă pacea, speranța și iubirea înCItește mai departe


Curs de programare și de siguranță pe internet, la Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu”

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în parteneriat cu Logiscool Deva, organizează un Curs de programare și de siguranță pe internet. ”Copilul dumneavoastră este interesat de programare și de rezolvarea jocurilor logice? Atunci acest eveniment/ curs oferit de Logiscool Deva este pentru el! Aceasta este o ocazie excelentă de a dobândi experiență și de a pătrunde în mentalitatea de programatori. Copiii vor deveni „programatori” pentru o zi, rezolvând ghicitori, puzzle-uri și descifrând coduri secrete, obținând o privire de ansamblu asupra gândirii algoritmice. VomCItește mai departe


Petrileanul Iulian Jitea este câștigătorul Marelui Trofeu al Festivalului ”Crinul de piatră din Parâng” din 2023

Cea de-a șasea ediție a festivalului-concurs ”Crinul de piatră din Parâng”, desfășurat în zilele de 8, 9  și 10 decembrie 2023 la Sala de marmură a Primăriei municipiului Petroșani și-a desemnat laureații. Evenimentul, organizat de Asociația Culturală ”Lirica” din Petroșani, sub coordonarea inimoșilor promotori ai educației și culturii artistice din Valea Jiului, prof. Tiberiu Coconeț și soția acestuia, Jana Coconeț, a adus în fața juriului și a publicului peste 100 de concurenți, tineri artiști din Valea Jiului, dar și din alte zone ale țării. Un juriu format din oameni cuCItește mai departe


La Palatul Magna Curia din Deva se deschide Salonul de iarnă ”Foto Dialog” al artiștilor fotografi hunedoreni

Asociaţia Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) invită publicul iubitor de fotografie la cea de-a VII-a ediție a Salonului de iarnă al membrilor AAFH, care va avea loc joi, 14 decembrie 2023, începând cu ora 17:30, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva (MCDR). Evenimentul, intitulat „FotoDIALOG” se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, sub patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR) și are loc în spațiile destinate artelor plastice și vizuale din Palatul Magna Curia. Expoziția prezintă publicului printuri de mari dimensiuni (100×70 cm), lucrări care reprezintă efortul profesionist deCItește mai departe


Expoziție de fotografie, în cinstea Zilei Internaționale a Muntelui, la Muzeul Muntelui din Petroșani

La Muzeul Muntelui din Petroșani, situat în mansarda Muzeului Mineritului din Petroșani a fost vernisată, zilele trecute, o expoziție de fotografie dedicată Zilei Internaționale a Muntelui, sărbătorită în fiecare an la 11 decembrie. Expoziția este rezultat al concursului de fotografie cu tematică montană organizat de Asociația de Schi-Turism Pro Parâng Petroșani. Potrivit președintelui acestei asociații, Cazimir Radvanski, au fost primite un număr de 73 lucrări fotografice având ca temă peisaje inedite din masivele muntoase ce delimitează Valea Jiului: Parâng, Șureanu, Retezat și Vâlcan. Dintre acestea juriul a selectat 20 pentruCItește mai departe