luni, februarie 19th, 2024

 

Concurenți puțini, dar buni, la ediția a XI-a a Cupei ”Pro Parâng” la schi de tură

Deși este considerată drept o ramură sportivă relativ ușoară, schiul de tură se dovedește a fi un sport solicitant și nu la îndemâna oricui. Așa s-a dovedit a fi și ”Cupa Pro-Parâng” la schi de tură, eveniment de tradiție în calendarulș activităților desfășurate de Asociația de Schi-Turism ”Pro Parâng” în frumoasa stațiune turistică montantă a municipiului Petroșani. Evenimentul, ajuns la ediția a XI-a s-a desfășurat, la finele săptămânii trecute în stațiunea Parâng. Concursul a fost unul reușit, după spusele participanților, cu traseele de concurs nu foarte ușoare din punct deCItește mai departe


O nouă zi la Târgul de Turism al României, o nouă ocazie de promovare a specificului deosebit al județului Hunedoara

Vizitatorii veniți din toată țara, dar și de peste hotare spun că au parte de o experiență fascinantă la ediția de primăvară a Târgului Național de Turism de la Bucuești, iar cei care au vizitat standul județului Hunedoara se declară absolut încântați de oferta atractivă a zonei noastre. Vizitatorii standului județului Hunedoara au primit din partea reprezentanților DGAMPT Huneodara, materiale promoționale cuprinzând oferta completă a oportunităților de turism din ținuturile hunedorene, dar și răspunsuri la toate întrebările pe care le-au adresat. Directorul general al DGAMPT Hunedoara spune că mulți dintreCItește mai departe


Universitatea din Petroșani face parte din universitățile care oferă condiții de cazare și de studiu excelente pentru studenți, dar și oportunități de studiu la standarde europene

Preocupările de dezvoltate permanentă a resurselor educaționale, motivaționale și administrative ale Universității din Petroșani au în centrul atenției comunitatea studențească. Dacă privim înapoi în timp, cu doar un deceniu în urmă, ne putem aduce aminte că în perioada primului deceniu al mileniului III, pe fondul unui trend descrescător al interesului studenților față de instituția de învățământ superior din Valea Jiului, în comunitatea academică de la Petroșani se vorbea despre comasarea sau afilierea Universității din Petroșani cu alte instituții de învățământ superior, fapt care ar fi consemnat practic desființarea acesteia caCItește mai departe


Constantin Fulga și PSD Petroșani au demarat creionarea programului politic și electoral

Desemnarea candidatului pentru funcția de primar al municipiului Petroșani, în persoana omului de afaceri Constantin Fulga – subprefect al județului Hunedoara, a marcat doar primul pas în abordarea anului electoral 2024 la PSD Petroșani. Sub coordonarea acestuia, o echipă de lucru a început astăzi elaborarea Programului politic al candidatului cu care PSD Petroșani își propune să câștige atât fotoliul de primar, cât și toate celelalte scrutinuri electorale ale anului 2024. ”Așa cum am spus încă din momentul în care am fost desemnat de echipa Partidului Social Democrat să fiu candidatulCItește mai departe


”Un județ cât o țară!” Oferta de nerefuzat a județului Hunedoara la Târgul Național de Turism al României

La ediția de primăvară a Târgului de Turism al României, județul Hunedoara prezintă o ofertă de nerefuzat. Prin intermediul materialelor promoționale și de promovare turistică expuse la stand și oferite gratuit vizitatorilor, județul Hunedoara prezintă tot ce are mai de preț, iar oamenii poposesc curioși la standul nostru, atrași de prezentarea de excepție a acestui ținut de poveste. Totul sub genericul sloganului inspirat: ”Hunedoara – un județ cât o țară!” Istoria județului nostru este extrem de importantă pentru români, iar cei care o cunosc sau sunt interesați de ea, potCItește mai departe


Caravana Salvital este JOI și VINERI în Petrila, cu consultații gratuite pentru cetățeni

În perioada 22.02.2024 – 23.02.2024, Caravana SALVITAL va fi prezentă în orașul Petrila, pentru evaluarea stării de sănătate a populației prin telemedicină și teleconsultații, în cadrul proiectului susținut de Consiliul Județean Hunedoara. Acțiunea se va desfăşura după cum urmează: – 22.02.2024, între orele 10:00 – 16:00, la Direcția de Asistență Socială Petrila – 23.02.2024, între orele 10:00 -16:00, la Casa de Cultură Ladislau Schmidt. În cadrul caravanei de evaluare a stării de sănătate prin telemedicină și teleconsultații, locuitorilor din orașul Petrila le vor fi oferite gratuit următoarele consultații: măsurarea glicemiei;CItește mai departe