Mărțișoare artistice la galeria de artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni

Mărțișoare artistice la galeria de artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni

La Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni, un alt spațiu cultural administrat de Primăria și Consiliul local al municipiului Lupeni în care arta, educația și cultura sunt permanent prezente în viața urbei, oferind iubitorilor de artă plastică repere artistice de înaltă clasă, luna martie aduce pe simeze inedite ”mărțișoare” artistice.

Iar pentru că martie este nu doar luna primăverii, ci mai ales o lună care le este dedicată în mod special femeilor, acestea sunt și protagonistele expoziției intitulate ”Culori de primăvară”, care este oferită publicului pe tot parcursul lunii martie. Pe simezele galeriei de artă din Lupeni vor fi expuse lucrări aparținând mai multor artiști, doamne și domnișoare pasionate de arta plastică, din Lupeni și din întreaga Vale a Jiului, după cum urmează: Zina Albulescu, Petronela Baldovin, Alexandra Cacovean, Elena Ciciudean, Cipriana-Maria Chința, Antoaneta Cristina Duban, Iustina Alexandra Elek, Mirela Claudia Falticska, Liliana Georgiades, Adina Iuliana Ion, Roxana Irimia, Lucian Stoica Kolla, Natalia Kovacs, Elisabeta Rovinar, Maria Stănilescu, Adriana Șimon-Marinică, Aura Laura Temelie, Mădălina Elena Trofin, Gabriela Truș, Anamaria Vereș, Mirela Vișan, Bianca Voronianu și Maria Zborovski.

Lucrările prezentate îmbracp forma picturii, artei decorative, kirigami, fotografie, manufactură pe pânză și carton etc.

Vernisajul expoziției ”Culori de primăvară” va avea loc pe data de 2 martie 2024, începând cu ora 11,00. Intrarea este liberă.

Evenimentul de la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din Lupeni prefațează o altă expoziție de excepție, organizată de Primăria și Consiliul local Lupeni, de data aceasta cu sprijinul Fundației Ianza Art Inter-Cultural, Uniunii Artiștilor Plastici din România și Ziarului Exclusiv. Aceasta îl va avea în prim-plan pe sculptorul și ceramistul Sergiu Cristian Ianza, valoros artist plastic român cu recunoaștere internațională. Expoziția de sculptură a acestuia, intitulat ”Femeia, eterna poveste, la Palat”, va avea loc pe data de 5 martie 2024, de la ora 17,00 la Palatul Cultural ”Minerul” din Lupeni.