Adriana Șimon Marinică
”Mărțișor”, expoziție de primăvară la Galeria de artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni

Galeria de Artă ”Iosif Tellmann” din municipiul Lupeni găzduieşte, în acestă perioadă, expoziţia de artă plastică intitulată ”Mărţişor”. Expoziția, care a fost vernisată sâmbătă, 25 februarie 2023, aduce în atenția publicului iubitor al artelor plastice, un număr de 50 de lucrări urcate pe simeze, lucrări realizate în tehnici de execuție variate: pictură, desen, artă decorativă, artă fotografică, origami, qulling. Și temele abordate în lucrările expuse sunt diferite, de la flori și peisaje, până la faună și abstract. În cadrul expoziției ”Mărțișor”, organizată la galeria de artă din Lupeni în modCItește mai departe
Artiștii Văii Jiului pe simezele galeriei de artă din Lupeni

Odată ce toate restricțiile din perioada de pandemie au fost ridicate, în mod firesc apetitul oamenilor pentru evenimentele culturale este într-o continuă creștere. În acest context, al revenirii la normalitate, se înscrie și evenimentul expozițional pe care-l propune iubitorilor de artă plastică din Valea Jiului, singura galerie publică de artă plastică din Valea Jiului. Astfel, într-o expoziție eveniment care va fi vernisată joi, 17 martie 2022, de la ora 17,00 la Galeria de artă ”Iosif Tellmann”, publicul iubitor de artă este invitat la o reîntâlnire cu cei mai titrați artiștiCItește mai departe