marți, iunie 2nd, 2026

 

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a ajuns în Alaska, ultima etapă a Circuitului „7 Vârfuri”

Alpinistul Adrian Ahrițculesei din Petroșani a ajuns astăzi în Alaska (SUA), acolo unde va ataca ultimul vârf montan pe care-l mai are de atins pentru a completa cu succes circuitul „Seven Summit”, care consemnează atingerea celor mai înalte 7 vârfuri montane ale lumii de pe tot atâtea continente. Expediţia în Alaska este programată în pe­rioada 1 iunie-21 iunie 2026, iar Adrian Ahriţculesei va urca de această dată pe Vîrful McKinley (Denali) ca alpinist cu statut independent. Acestuia i s-a alăturat și un alt sportiv român, care trăiește în Germania șiCItește mai departe


Elevi și profesori de la Școala gimnazială din Sântămărie Orlea „Împreună pentru Educație”

Implementarea proiectului intitulat „Împreună pentru educație”, accesat de Școala Gimnazială Sîntămăria-Orlea, din localitatea hunedoreană cu același nume prin intermediul schemei de granturi din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, cod proiect F-PNRAS-2-2023-1527, a adus elevilor din învățământul gimnazial o serie de activități menite să-i determine să nu renunțe la școală. Pe lângă investițiile în diverse dotări cu echipamente IT,constând în Chromebook-uri, cărucioare încărcare, stocare și transport dispozitive inteligente și ClassVR  Premium Classroom Kit, soft-uri educaționale, precum Mozaik Teacher, MozaMap –Atlas Geografic Digital Multilingv, MozaMap-Atlas Istoric Multilingv, Edpuzzle(creează video interactiv cuCItește mai departe


Modernizarea Stației de tratare a apei potabile de la Zănoaga intră în linie dreaptă

Apa Serv Valea Jiului a semnat un contract de execuție pentru o parte din lucrările care mai sunt necesare pentru modernizarea integrală a Stației de tratare a apei de la Zănoaga (Petroșani), respectiv a captării de apă Izvoru și aducțiunea de la Polatiște, aferente acesteia. Contractul face parte din cadrul amplului proiect privind „Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Hunedoara (Valea Jiului) 2014-2020”, implementat de Apa Serv Valea Jiului cu fonduri europene atrase în Programul de Coeziune, respectiv Programul European de Dezvoltare Regională. Contractul de lucrări intitulatCItește mai departe


Festivalul literar-artistic „Ioan Dan Bălan”, ediția a III-a de la Petrila, un reper cultural al memoriei și valorii

Petrila a fost, în după-amiaza zilei de 30 mai 2026, capitala literară și artistică a Văii Jiului, găzduind cea de-a treia ediție a Festivalului literar-artistic „Ioan Dan Bălan”, manifestare dedicată memoriei scriitorului, poetului și publicistului petrilean care continuă să inspire generații de cititori și creatori. Desfășurat la Casa de Cultură „Ladislau Schmidt”, evenimentul a reunit scriitori, jurnaliști, oameni de cultură, artiști și iubitori ai literaturii din mai multe județe ale țării, într-o atmosferă de aleasă ținută spirituală și culturală. Festivalul a fost moderat de jurnalistul Dorel Neamțu, care a condusCItește mai departe


Albert Erik Omota, elev în clasa a V-a A la Colegiul Național „Decebal” Deva a câștigat „Trofeul Micului Cititor”

Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva a devenit, la finalul lunii mai, locul unei întâlniri pline de bucurie și emoție. Aici, începând cu ora 10:00, a avut loc astăzi „Trofeul Micului Cititor”, una dintre cele mai îndrăgite manifestări organizate de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Sala a fost arhiplină, iar încă de la sosire copiii au fost întâmpinați de statui vivante întruchipând personaje îndrăgite din povești, care au creat atmosfera potrivită unei adevărate sărbători a copilăriei. Evenimentul l-a avut ca amfitrion peCItește mai departe


Expoziție retrospectivă „In Memorian Ovidiu Muntean” la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva

  Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Hunedoara, în parteneriat cu Filiala Deva a Uniunii Artiștilor Plastici din România, invită publicul la un eveniment cultural de suflet: deschiderea expoziției retrospective de fotografie „ÎNTRE DOUĂ LUMI”, in memoriam Ovidiu Munteanu. Vernisajul expozițional va avea loc joi, 4 iunie 2026, de la ora 17,00 la Galeria Națională de Artă „Forma” din Deva. „𝑅𝑒𝑎𝑙𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑒𝑠𝑡𝑒, 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑎𝑟𝑡𝑖𝑠̦𝑡𝑖𝑖 𝑣𝑖𝑧𝑢𝑎𝑙𝑖, 𝑜 𝑖𝑙𝑢𝑧𝑖𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑐𝑢𝑚 𝑓𝑒𝑐𝑖𝑜𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑑𝑖𝑛 𝑏𝑎𝑠𝑚𝑒𝑙𝑒 𝑎𝑟𝑎𝑏𝑒. 𝑃𝑟𝑖𝑛 𝑠𝑢𝑟𝑝𝑟𝑖𝑛𝑑𝑒𝑟𝑒, 𝑐𝑎 𝑎𝑡𝑢𝑛𝑐𝑖 𝑐𝑎̂𝑛𝑑 𝑑𝑒𝑠𝑐ℎ𝑖𝑑𝑒𝑚 𝑜 𝑓𝑒𝑟𝑒𝑎𝑠𝑡𝑟𝑎̆ 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑠𝑎̆ 𝑠̦𝑡𝑖𝑚 𝑒𝑥𝑎𝑐𝑡 𝑠𝑝𝑟𝑒CItește mai departe