Diana Rusu
Reținut pentru violare de domiciliu
Un tânăr de 30 de ani, din Petroșani, șia petrecut ultimele 24 de ore în celula de arest după ce a încălcat o hotărâre a unui judecător. Individul riscă să mai stea alte 30 de zile după gratii. „Polițiștii Biroului Ordine Publică Petroşani au depistat un bărbat de 30 ani, din municipiul Petroșani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și încălcarea unui ordin de protecţie. Poliţiştii au stabilit faptul că, în data de 27.01.2018, bărbatul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a forţat uşa de acces şiCItește mai departe
Angajații lunii ianuarie 2018 la Apa Serv Valea Jiului
Unul dintre cele mai apreciate proiecte derulate de operatorul regional al serviciilor de apă și canal din Valea Jiului constă în aprecierea muncii salariaților și acordarea titlurilor de ”Angajatul lunii”, respectiv ”Colectivul lunii”. ”Derulăm deja de un an de zile acest proiect de fidelizare al salariaților noștri, nu doar din dorința de a stimula activitatea acestora în cadrul societății, ci și pentru a genera acel spirit de competiție care conduce, într-un final, la o creștere a productivității muncii în cadrul firmei noastre. Din acest motiv, vom continua și în acestCItește mai departe
Filmele săptămânii 2-8 februarie la Cinema Luceafărul din Vulcan
Programul filmelor care vor rula, în săptămâna 2-8 februarie 2018 la Cinematograful Luceafărul din municipiul Vulcan este următorul: Cincizeci de umbre descătuşate / Fifty Shades Freed (Avanpremieră) (N-15 – Nerecomandat sub 15 ani) Marţi ora 21:00 Joi orele 18:00 si 20:00 Primul Crăciun – 2D Dublat / The Star (Premieră) (AG – Audienţă Generală). Sâmbătă, Duminică ora 13:00 (2D Dublat) Labirintul: Tratament letal – 3D / Maze Runner: Death Cure (AP 12 – Acordul părinţilor ptr. copii sub 12 ani) Vineri, Sâmbătă, Duminică ora 15:00 Proud Mary: Asasina (Premieră) (N-15CItește mai departe
Sâmbătă se dă startul Cupei Pasul Vîlcan la schi
Stațiunea turistică Pasul Vîlcan găzduiește sâmbătă, 3 februarie 2018, cea de-a V-a ediție a concursului de schi dotat cu Cupa Pasul Vîlcan. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Vulcan, în cadrul festivalului sporturilor de iarnă intitulat ”Zăpezile Bucuriei”. Potrivit primarului Gheorghe Ile, la acest concus sunt așteptați un număr cât mai mare de spotivi, iubitori de schi alpin, cu vârsta cuprinsă între 5 și 60 de ani, cu atât mai mult cu cât înscrierea în competiție este gratuită. ”Concursul de schi alpin se va desfăşura înCItește mai departe
Hunedorean ucis de gripă
Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile a înregistrat primul deces în județul Hunedoara cauzat de virusul gripal, în total, în săptămâna 22-28 ianuarie, fiind înregistrate patru decese noi. Este vorba despre o femeie în vârstă de 75 de ani, din judeţul Cluj, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinata antigripal, confirmată cu virus gripal tip B; o femeie în vârstă de 67 de ani, din judeţul Harghita, având condiţii medicale preexistente, dar nevaccinată antigripal, cu virus gripal tip B; un bărbat de 62 de ani, din judeţulCItește mai departe
MAI: Începând cu 1 februarie, peste 28.000 de polițiști vor beneficia de majorări salariale
Miercuri, 31 ianuarie, a fost adoptat Ordinul ministrului Afacerilor Interne pentru aprobarea Normelor metodologice privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar, polițiștilor și personalului civil din MAI. Acesta asigură punerea în aplicare, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, a prevederilor Legii-cadru nr. 153 din 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. ”Ordinul prevede acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru mai multe categorii de polițiști decât până în prezent. În aceste condiții, peste 3.000 de polițiști primesc acest drept pentru prima dată, în condițiile legislației în vigoare: polițiștiiCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 2 FEBRUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 02-02-2018 INTERVAL ORAR: 09:00 – 12:00. STRĂZI AFECTATE: Aleea Obor MOTIVUL: Eliminare avarie rețea apă str. Aleea Obor nr. 27A. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’24093′]
Eveniment multicultural la Petrila – ”Festivalul Primăverii Chinezești în România”
Festivalul Primăverii, atât pentru poporul din China cât și pentru cei care iubesc cultura chineză de pe tot cuprinsul globului, este cel mai important moment din an care marchează intrarea în Anul Nou Chinezesc (16 februarie 2018). Scena Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila găzduiește un eveniment special dedicat iubitorilor culturii poporului chinez, organizat de Universitatea Petroșani, Universitatea de Limbi Beijing și Institutul Confucius, în colaborare cu Primăria orașului Petrila, la data de 9 februarie 2018, începând cu ora 14:00. ”Festivalul Primăverii Chinezești în România”, un program susținut deCItește mai departe
Noutăţi cu privire la concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate
Noile norme de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate au adus o serie de noutăţi. În cele ce urmează vă prezentăm cele mai importante modificări. Evidența persoanelor asigurate Angajatorii sunt obligaţi să depună la casele de asigurări de sănătate în a căror rază administrativ-teritorială își au sediul social, respectiv domiciliul, exemplarul 2 al certificatelor de concediu medical însoțit de centralizator, în condițiile în care se solicită restituirea sumelor reprezentând indemnizații plătite angajaților proprii care au beneficiat de certificate de concediu medical.CItește mai departe
A ucis două femei şi vrea o pedeapsă mai mică
Magistrații Curții de Apel i-au îngăduit apărătorului hațeganului condamnat pentru uciderea a două surori să vadă înregistrarea din timpul audierii suspectului. Bărbatul a fost condamnat de instanța de fond la 24 de ani de închisoare. Ovidiu Dănuț Drîngă a atacat pedeapsa dictată de Tribunalul Hunedoara în cazul de omor calificat, astfel că dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Alba Iulia. Au trecut deja mai multe termene și s-a cerut și o expertiză psihologică. La ultima înfățișare, instanța a admis cererea avocatului individului de a se da un nouCItește mai departe
Record de articipanți la ”Parângul Night Challenge”
Unul dintre cei mai titrați sportivi de alergare montană și schi de tură din România vine să doboare recordul de tură și să ”înhațe” bonusul generos oferit de organizatori. ”Parângul Night Challenge” va avea la start peste 100 de participanți. Competiția extremă derulată la mijlocul acestei luni în Stațiunea Turistică Parâng aduce nume importante din alergarea montană și schiul de tură din România, iar organizatorul deja mizează pe participarea a o sută de concurenți. Maratonul ce se desfășoară la lumina făcliilor este organizat de temerarul Avram Iancu și aCItește mai departe
L-aţi văzut?
În data de 31.01.2018, ofițerul de serviciu din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani a fost sesizat de un bărbat în vârstă de 76 de ani, din municipiul Petroşani, despre faptul că în data de 29.01.2018, în jurul orei 09:00, fiul său BULBUCAN ȘTEFAN FLORIN (foto), în vârstă de 34 ani, s-a deplasat cu un microbuz din autogara Petroșani spre municipiul Deva, cu intenția de a ajunge Italia, însă nu a mai urcat din Deva în autocarul cu destinația Italia, iar familia nu a mai putut să îl contacteze. În urma verificărilorCItește mai departe
Accident sau sinucidere?
Un bărba de 48 de ani, din județul Alba, a fost găsit fără suflare între șinele de cale ferată iar polițiștii încearcă să afle dacă este vorba de o sinucidere sau un tragic accident. Descoperirea a fost făcută în acestă dimineață, în jurul orei 08:10, de mai mulți angajați ai CFR. „Poliţiştii Postului de Poliție T.F. Deva au fost sesizați de personalul C.F.R. cu privire la faptul că la ieșirea din stația C.F.R. Deva, spre localitatea Mintia, între dublele I si II ale căii ferate, se află o persoană decedată. PoliţiştiiCItește mai departe
Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, promovat la Târgul de Turism de la Londra
Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, va fi promovat în perioada 1 – 4 februarie 2018, la Târgul de Turism de la Londra. Evenimentul va avea loc în baza unui protocol de colaborare încheiat între instituția noastră, prin doamna manager Liliana Țolaș, pe de o parte, și Asociația de Turism Retezat, prin doamna Anca Rusu, în calitate de manager al Destinației Ecoturistice Țara Hațegului – Retezat. „Prin participarea la Târgul de Turism de la Londra ne dorim să promovăm imaginea Muzeului Civilizației Dacice și RomaneCItește mai departe
Ministerul Educației: Cursurile de etică și integritate academică pentru studiile universitare de masterat și doctorat devin obligatorii
Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, a aprobat marți, 30 ianuarie, un ordin care prevede includerea în planurile de învățământ, pentru toate programele de studii universitare organizate în instituțiile de învățământ superior din sistemul național de învățământ, a cursurilor de etică și integritate academică. Mai exact, începând cu anul universitar 2018-2019, cursurile de acest tip devin obligatorii în cadrul studiilor universitare de masterat și doctorat, deoarece în aceste cicluri de studiu creația individuală și cercetarea științifică au o pondere majoritară. Pentru studiile universitare de licență, cursul are deocamdată caracter opțional, întrucâtCItește mai departe
ANAF: Din 2019, pachetele de țigări și tutun vor fi marcate cu un identificator unic
Pachetele de ţigarete şi tutun de rulat vor fi marcate cu un identificator unic, pentru a permite urmărirea fiecărui produs din momentul producerii până în momentul vânzării către primul distribuitor de retail, a anunţat Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF), printr-un comunicat de presă, remis, miercuri, 31 ianuarie. Măsura se va aplica din data de 20 mai 2019 şi a fost prevăzută într-o directivă europeană transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 201/2016. Pentru produsele din tutun, altele decât ţigaretele şi tutunul de rulat, marcarea se va face începând dinCItește mai departe
Trei copii şi doi adulți, răniți într-un accident rutier
Evenimentul rutier a avut loc în această dimineată, pe DN66 în localitatea Bănița. Şoferul unui microbuz s-a izbit de gardul primăriei din licalitate, iar primele concluzii sunt că ar fi derapat din cauza vitezei. „În jurul orei 07:45, un bărbat care conducea un microbuz (VW Caravan) pe DN66, din direcţia Haţeg – Petroşani, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a derapat şi a ieşit în afara părţii carosabile, lovind gardul Primăriei Comunei Băniţa. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto şi a patru pasageri (dintre careCItește mai departe
Hackerii au creat un virus care îi ajută să intre în orice casă unde există Internet
Camerele de supraveghere instalate acasă pentru mai multă siguranţă pot deschide uşile hoţilor. Hackerii au creat un virus cu ajutorul cărora controlează aparatele. Se răspândeşte atât de repede, încât experţii în securitate cibernetică abia reuşesc să ţină pasul cu piraţii cibernetici. În trei săptămâni, numărul camerelor atacate s-a mărit de aproape 4.000 de ori în toată Europa inclusiv la noi în ţară. Hackerii au înroşit harta lumii. Fiecare punct înseamnă un atac al noului virus botezat „De-a v-ați ascunselea”. Cu ajutorul lui, piraţii informatici pun mâna pe cele mai ascunseCItește mai departe
Predicțiile bugetare pentru anul 2018, în dezbatere publică la Vulcan
Autoritățile locale din municipiul Vulcan au invitat cetățenii la o dezbatere publică asupra modului în care urmează să fie construit bugetul public al Primăriei și Consiliului local Vulcan în acest an. Evenimentul a avut loc ieri, la sediul Primăriei, unde alături de primarul Gheorghe Ile și funcționarii de specialitate din cadrul Primăriei, au participat mai mulți cetățeni, dar și o bună parte a membrilor Consiliului local. Primarul municipiului Vulcan le-a prezentat celor prezenți construcția bugetară întocmită împreună cu specialiștii din Primărie pentru acest an. Cert este că Bugetul local pentruCItește mai departe
Autoevaluare a activității din 2017 la Prefectura Hunedoara
Ca în fiecare an, luna ianuarie este luna autoevaluării activității Instituției Prefectului – județul Hunedoara din anul anterior. Prezentarea Raportului de evaluare a activității Instituției Prefectului pentru anul 2017 a avut loc miercuri, 31 ianuarie 2018, cu prilejul primei ședințe din acest an a Colegiului Prefectural. Prefectul Fabius Tiberiu Kiszely a subliniat rezultatele bune, dar și neîmplinirile, reflectate în indicatori sintetici. Acesta a subliniat cu această ocazie că munca în echipă și încurajarea inițiativelor proprii, a ideilor inovatoare, au dat curajul de a trece peste dificultățile inerente în orice tipCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 1 FEBRUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA HUNEDOARA ȘI DEVA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: HUNEDOARA DATA: 01-02-2018 INTERVAL ORAR: 08:00 – 15:00. STRĂZI AFECTATE:Centrul Civic integral,B-dul Dacia –Bloc 6a, 6b, 6c (COMPLEX Sanitas), Kaufland, Bazinul de Înot, Patinoar Stadion. MOTIVUL: Reparat vană DN 150 MM Str. Avram Iancu /B-dul Dacia. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 01.02.2018 INTERVAL ORAR: 08:30 – 15:00. STRĂZI AFECTATE: Balcescu, Minerului, Armatei, Scarisoara. MOTIVUL: Remediere avarie blocul 22 bulevardul N.Balcescu SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’36591′]
Adrian Avram, o viață întreagă dedicată salvării semenilor
Pompierii militari din Valea Jiului pierd un adevărat profesionist după retragerea din activitate a celui care a condus ani la rând Detașamentul Petroșani, Gărzii de Intervenție Lupeni și a celei din Baru Mare. În întreaga sa activitate de pompier, Adrian Avram a coordonat sau participat la sute de misiuni de salvare ori stingere a incendiilor. Mii de oameni au avut nevoie de ajutorul său și al colegilor lui iar alte câteva sute îi mulțumesc și acum pentru că le-a fost salvată agoniseala sau chiar viața. Ofițerul Adrian Avram s-a remarcatCItește mai departe
Regimul de acordare a sporurilor pentru condiţii de muncă în învățământ modificat de Guvern
Regulamentul privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal didactic din învățământ, mărimea concretă a sporurilor pentru condiţii de muncă, precum și condițiile de acordare a acestora, a fost adoptat astăzi printr-o Hotărâre de Guvern. Cuantumul sporului pentru condiții de muncă se stabileşte prin aplicarea unei cote procentuale asupra salariului de bază, cu valori cuprinse între 5 și 15% din salariul de bază, în funcție de criteriile specifice pentru fiecare categorie în parte și corespunzător timpului efectiv lucrat în aceste locuri de muncă, cu respectarea prevederilor Legii – cadru nr. 153/2017 privind salarizareaCItește mai departe
Recital de pian, astăzi, la Sala Șemineului de la MCDR Deva
Sala Șemineului de la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva este astăzi gazdă a unui nou eveniment cultural destinat melomanilor din județul Hunedoara. Aici, va avea loc, de la ora 18,00, un recital de pian susținut de elevul Răzvan Daniel Negrea-Drucan din clasa a VIII-a muzică, de la Liceul de Arte „Sigismund Toduţă” Deva. În program sunt incluse mai multe lucrări muzicale din diverse perioade stilistice, de la baroc, până la romantismul târziu. Vor fi prezentate piese din creația compozitorilor: Scarlatti, Chopin, Muzart, Beethoven, Rachmaninoff, Liszt și Bach. Răzvan DanielCItește mai departe
Restricții de apă, JOI la PETROȘANI
Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 1.02.2018 în municipiul: Petroşani – între orele 9:00 – 15:00. Zona afectată: Al. Florilor, str. Petru Maior, str. 9 Mai, str. Carpaţi, str. Ion Creangă, str. Vilelor, str. 13 Septembrie. Motivul restricţiei: remediere pierdere pe branşamentul blocului 3, sc. I, Al. Florilor. Apa Serv Valea Jiului S.A Petroşani îşi cere scuze pentru disconfortul creat şi vă multumeşte pentru întelegere. [slideshow_deploy id=’27028′]
Riscă să ajungă la închisoare pentru alcool
Doi șoferi din Valea Jiului și unul din Alba s-au ales cu dosare penale pentru că au urcat băuți la volan. Surpinzător este cazul unui tânăr din Aninoasa, de 36 de ani, care era băut bine încă de la primele ore ale dimineții. Acesta a fost prin în trafic de polițiști și după testare a reieșit că avea o alcoolemie de 0,63 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Un alt conducător a vrut să-și pornească mașina însă era atât de beat încât a uitat să o scoată din viteză. AstfelCItește mai departe
Peste 850.000 de turiști au vizitat, în 2017, obiective turistice din județul Hunedoara
Numărul vizitatorilor în principalele obiective din județul Hunedoara este în continuă creștere, după cum arată statisticile întocmite de Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a județului Hunedoara. Potrivit cofrelor prezentate de ADEH, peste 852.000 de turişti au vizitat anul trecut principalele obiective turistice din județul Hunedoara, numărul fiind mai mare cu 11,37% comparativ cu anul 2016, conform datelor furnizate de administratorii obiectivelor hunedorene. Cele mai vizitate obiective în 2017 au fost Castelul Corvinilor, Sarmizegetusa Regia, Cetatea Deva sau obiectivele aflate în subordinea Muzeul Civilizației Dacice și Romane. Cea mai mare creștere aCItește mai departe
Profesorul universitar Mihaela Miroiu – Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara
Consiliu Local al municipiului Huneodara a decis, în cadrul unei ședințe care a avut loc astăzi, acordarea titlului de Cetățean de onoare al municipiului Huneodara apreciatulu profesor universitar Mihaela Miroiu. Distincția a fost acordată pentru întreaga activitate desfăşurată de Mihaela Miroiu în domeniul cultural-ştiinţific. Mihaela Miroiu s-a născut la Hunedoara, la data de 10 martie 1955. Este profesor universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), conducător de doctorat în ştiințe politice și predă cursurile: Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale şi Teorii politice feministe. Interesele saleCItește mai departe
Violatorul a fost arestat
Judecătorii petroșăneni au emis mandat de arestare în lipsă pe numele recidivistului care a violat, duminică, o localnică. Individul este dat în urmărire națională și consemn la frontieră și este căutat de polițiști din întreaga țară. Radu Fonea a violat și jefuit o femeie de 49 de ani, din Petroșani. Ancheta este derulată sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani. Fonea va fi cercetat pentru viol și tâlhărie calificată. Violatorul a mai stat în închisoare din anul 2007 până anul trecut, când a fost eliberat condiționat. Executa o pedeapsăCItește mai departe
Cum funcționează roamingul în UE?
Atunci când călătoriți într-o țară străină și efectuați sau primiți un apel, trimiteți un mesaj sau navigați pe internet de pe telefonul mobil sau de pe un alt dispozitiv cu ajutorul unei cartele SIM din țara dumneavoastră de origine, utilizați serviciile de roaming. Operatorul din țara dumneavoastră de origine plătește operatorul din țara străină pentru utilizarea rețelelor sale. Tariful plătit între operatori se numește tarif cu ridicata pentru servicii de roaming. Acesta reprezintă un cost pentru operatorul din țara de origine și, prin urmare, afectează facturile finale plătite de consumatori.CItește mai departe
eMAG – Cum sa-ti cumperi Samsung Galaxy S8 cu 500 de lei mai ieftin decat pretul pietei
eMAG are o promotie foarte interesanta prin care poti beneficiaza de reduceri de pana la 500 de lei pentru cele mai bune telefoane mobile Samsung. eMAG – Lista ofertelor avantajoase pentru toate modelele de Samsung Galaxy S8 poate fi consultata AICI. eMAG are o promotie foarte interesanta cu reduceri bune pentru mai multe modele de telefoane mobile produse de Samsung, din gama Galaxy, cea mai apreciata si performanta a producatorului. Preturile pot fi scazute cu o extra reducere de pana la 500 de lei. eMAG – Telefonul mobil Samsung GalaxyCItește mai departe
150.000 de euro pentru creșterea gradului de retenție al studenților, la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani va beneficia, în următorii 3 ani, de un program european ce care drept scop creșterea gradului de retenție al studenților de la Facultatea de Inginerie Mecanică și Electrică. Intitulat ”Studenții – prezentul și viitorul Văii Jiului”, programul beneficiază de o finanțare nerambursabilă de 658.668 lei (aproximativ 150.000 de euro), bani cu care Universitatea din Petroșani speră să poată crește, cu circa 5 procente, gradul de retenție al studenților din primul an de facultate. ”Solutia propusã vizeazã un pachet integrat de mãsuri, respectiv sprijin remedial la principalele materiiCItește mai departe
Primarul din Vulcan salută interesul comisarului european Corina Crețu pentru Valea Jiului
Declarațiile publice ale comisarului european Corina Crețu, cu privire la intenția Comisiei Europene de a finanța un program-pilot destinat regiunilor miniere aflate în restructurare este salutat și de către reprezentanții administrațiilor locale din regiunea Văii Jiului. Prima reacție în acest sens vine de la primarul municipiului Vulcan, ing. Gheorghe Ile. ”Salut modul de abordare consecvent al doamnei comisar european Corina Crețu, care după întâlnirea domniei-sale cu doamna prim-ministru Viorica Dăncilă a precizat în fața presei încă o dată, disponibilitatea Comisiei Europene de alocare de fonduri pentru redresarea economică șiCItește mai departe
Guvernul României și Comisia Europeană, parteneri într-un program-pilot pentru susținerea Văii Jiului
Întâlnirea de ieri dintre noul Prim Ministru al Guvernului României, Viorica Dăncilă și comisarul european pentru Dezvoltare, Corina Crețu a avut pe agenda discuțiilor și un capitol distinct care vizează elaborarea și implementarea unui priuect-pilot pentru susținerea regiunilor miniere, proiect în care este cuprinsă și Valea Jiului. Viorica Dăncilă i-a mulţumit Corinei Creţu pentru angajamentul luat privind susţinerea regiunilor miniere, menţionând că pentru autorităţile române este „o prioritate” ca Valea Jiului să fie inclusă în acest program. „Vă mulţumesc pentru informarea şi angajamentul şi susţinerea dumneavoastră legată de platforma pentruCItește mai departe
Spectacol ”All inclusive”, vineri, 2 februarie, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva
Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva este gazda spectacolul ”All inclusive”, care va avea loc vineri, 2 februarie 2018, de la ora 19,00. Piesa este o comedie spumoasă, a cărei premieră s-a jucat cu casa închisă, cea mai nouă producție regizată de Vlad Zamfirescu este presărată cu situații de o ironie comică și replici de tot hazul. Acțiunea gravitează în jurul familiei formate din Maurice (Marius Manole), Margaret (Medeea Marinescu) și fiica lor, Adele (Diana Roman). Ajunși în preajma vârstei de 40 de ani, cu o fiică de 20 de ani, cei doiCItește mai departe
Centru regional de pregătire a pompierilor și la Hunedoara
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă înfiinţează în următorii ani o reţea de centre regionale de pregătire specializată a personalului operativ, investiţia urmând să fie realizată printr-un proiect în valoare de 40 de milioane de euro. Printre cele șapte regiuni alese se află și județul Hunedoara. „Acum avem un proiect major pe care îl vom derula, în valoare de 40 de milioane de euro, care va fi dedicat acumulării de competenţe pentru personalul operativ, pe de o parte, dar şi creării unei reţele de centre regionale de pregătire dedicată şiCItește mai departe
Ministrul Finanțelor: Să nu se mai depună Declarația 600. Până în martie vom găsi cea mai bună soluție
Românii nu trebuie să mai depună formularul 600. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Iniţial, declarația 600 trebuia depusă până la finalul acestei luni de toţi cei care, anul trecut, au obținut venituri din activități independente echivalente cu cel puțin 12 salarii minime pe an. „Pentru ședința de miercuri va fi deja pe masa Guvernului o ordonanță de urgență prin care vom amâna acest formular până în martie, timp în care vom găsi cea mai bună soluție. În această perioadă, nimeni nu trebuie să mai depună niciunCItește mai departe
Este oficial, 13 februarie începând cu ora 15,00, ”Junii Petrileni” vor fi în etapa a doua a duelului ansamblurilor folclorice ”La Măruță”
Cele mai bune grupuri folclorice din Moldova, Ardeal și Țara Românească au intrat în competiție pentru titlul suprem iar TU, telespectatorul emisiunii ”La Măruță” difuzată de PRO TV, decizi câștigătorul prin vot online sau SMS în timpul transmisiei în direct. În prima etapă a acestui concurs folcloric, județul Hunedoara a fost reprezentat de Ansamblul ”Junii Petrileni”, care au excelat prin jocul, portul, bucatele și tradițiile momârlanilor de pe Valea Jiului, câștigând dreptul de a merge în etapa următoare, etapă în care vor concura cele 12 ansambluri folclorice rămase în competiție,CItește mai departe
Idei de afaceri susținute de Camera de Comerț și Industrie Hunedoara
Camera de Comerţ şi Industrie Hunedoara în parteneriat cu Asociaţia non profit L & C Consulting Hunedoara organizează miercuri, 31 ianuarie 2018, Conferinţa de lansare a proiectului finanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020, cu titlul: „ÎMPREUNĂ PENTRU AFACEREA TA!” Beneficiar al acestui proiect este: ASOCIAȚIA NON PROFIT L & C CONSULTING HUNEDOARA ”Obiectivul general al proiectului constă în creșterea ocupării prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană a Regiunii Vest. Prin atingerea acestui obiectiv se contribuie la atingerea obiectivului specific al Axei prioritare 3 – Locuri de muncă pentru toți, Obiectivul specific 3.7. – Creșterea ocupării prinCItește mai departe
APA PROD ANUNȚĂ PENTRU ASTĂZI, 31 IANUARIE, SISTĂRI DE APĂ LA DEVA
Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva DATA: 31.01.2018 INTERVAL ORAR: 09:00 – 17:00. STRĂZI AFECTATE: Aleea Jupiter și Panseluțelor. MOTIVUL: Cuplare rețea apă ( nouă ), la Bl. 23, Aleea Jupiter. Se sistează furnizarea apei potabile în: LOCALITATEA: Deva Data: 31.01.2018 INTERVAL ORAR: 10:00 – 13:00 STRĂZI AFECTATE: Aleea Crinilor și PT5 MOTIVUL: Remediere avarie rețea. SC Apa Prod SA își cere scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumește pentru înțelegere. [slideshow_deploy id=’13837′]
VACANŢA intersemestrială. Elevii termină cursurile semestrului I pe 2 februarie 2018. Vor avea o săptămână liberă
Semestrul I al anului şcolar 2017-2018 se termină pe 2 februarie, iar elevii vor intra în vacanța intersemestrială, programată între 3 – 11 februarie 2018. În 12 februarie, aceștia se vor întoarce la cursuri. Următoarea vacanță, cea de primăvară, va fi cuprinsă între 31 martie – 10 aprilie 2018 şi vacanţa de vară – în perioada 16 iunie – 9 septembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 25 mai 2018, iar pentru clasa a VIII-a – pe 8 iunie 2018. Programul naţionalCItește mai departe
Zece persoane au fost afectate de incendiul din Vulcan
Un incendiu violent izbucnit la o locuință dintr-un imobil de garsoniere a mobilizat forțe impresionante ale pompierilor militari, Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara și SMURD. Focul s-a extins cu repeziciune și a inundat întreg imobilul cu un fum înecăcios, astfel că zeci de locatari au rămas blocați în apartamente și au avut nevoie de ajutorul militarilor pentru a fi salvați. Din păcate, șase minori și patru femei s-au intoxicat cu fum și au fost transportați la Unitatea Primiri Urgențe a Spitalului Vulcan, unde primesc îngrijiri medicale. Satrea minorilor este bunăCItește mai departe
Percheziții în Hunedoara, într-un dosar cu un prejudiciu de 2,5 milioane de lei
Poliţiştii specializaţi în investigarea infracţiunilor economice din Gorj efectuează 13 percheziţii în mai multe judeţe, la persoane bănuite de evaziune fiscală, într-un dosar cu prejudiciul de 2,5 milioane de lei.Potrivit unui comunicat remis de IGPR, percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj în judeţele Gorj, Hunedoara, Argeş, Caraş-Severin şi Satu Mare.Percheziţiile sunt efectuate la sediile unor societăţi comerciale având obiect de activitate în operaţiuni cu materiale reciclabile. [slideshow_deploy id=’19661′]
Parângul se pregătește pentru Winter Tour 2018
Ediția a 5-a Winter Tour aduce multă distracție celor care aleg să-și petreacă weekendurile pe pârtiile din România. În acest week-end va fi rândul Stațiunii Turistice Parâng să găzduiască evenimentul. Domeniile schiabile pe care ajunge Winter Tour sunt preferate de schiori pentru stratul de zăpadă generos ori pârtiile îngrijite și instalațiile de cablu moderne, iar Domeniul Schiabil Parâng se află printre ele. Rideri înfocați sau începătorii veniți cu sănii pot participa la o mulțime de jocuri și competiții sportive distractive. Miza va fi buna dispoziție! Noutatea ediției este aplicația de mobilCItește mai departe
Viorica Dăncilă: ”O bună relaționare între Guvern și Comisia Europeană va însemna pași înainte în absorbția fondurilor europene”
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, despre obiectivele Guvernului pentru perioada următoare, în scopul creșterii gradului de absorbție a fondurilor europene. La întrevedere au participat, de asemenea, vicepremierul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, Sevil Shhaideh, consilier de stat, și Camelia Coporan, secretar general adjunct în cadrul Ministerului dezvoltării regionale și administrației publice. ”Am cerut ministerelor implicate ca, în termen de două săptămâni, să-mi prezinte soluțiile identificate astfel încât, la data deCItește mai departe
Cel mai faimos balet al tuturor timpurilor, pe scena Centrului Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva
Compania ”St. Petersburg Classical Balet” dansează ”Lacul lebedelor” la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva, sâmbătă, 10 martie 2018, la ora 20:00. Iubitorii dansului clasic sunt invitați la un spectacol de excepție, interpretat de o companie-fanion a școlii de balet rusești. Vedetele spectacolului vor fi balerinii Olga Golitsa (în rolul Odette/Odile) și Denis Nedak (Siegfried). Baletul în 4 acte ”Lacul lebedelor”, pe muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski, în coregrafia lui Marius Petipa și Lev Ivanov, are scenografia semnată de Evgenii Gurenco. Povestea din spatele operei are ca sursă de inspirațieCItește mai departe
Peste 60.000 de dosare pe rolul instanțelor hunedorene în anul 2017
La Tribunalul Hunedoara a avut loc astăzi Adunarea Generală a Judecătorilor, în cadrul căreia președintele Tribunalului Huneodara, judecător Carmen Mihaela Timișan prezentat Raportul de activitate pe anul 2017 al acestei instituții. La eveniment, au mai participat, în calitate de invitați: judecător Alexandra Iuliana Paştiu – preşedinta Curţii de Apel Alba-Iulia, judecător Andrei Rus- vicepreşedintele Curţii de Apel Alba-Iulia, precum şi preşedinţi ai judecătoriilor din circumscripţia Tribunalului Hunedoara. Potrivit cifrelor prezentate de Preșeidntele Tribunalului Hunedoara, în cadrul instanțelor teritoriale din județul nostru, volumul de activitate s-a concretizat, în cusul anului 2017, înCItește mai departe
Natalia Intotero: ”Voi face tot ce pot pentru ca românii să se simtă acasă, oriunde s-ar afla”
Ministerul Românilor de Pretutindeni este condus, începând de astăzi, de către deputatul hunedorean Natalia Intotero. Aceasta face parte din Cabinetul Dăncilă, învestit oficial în funcție prin votul majorității Parlamentului și prin decretul semnat de Președintele Klaus Iohannis. Imediat după depunerea jurământului în fața Președintelui României, Natalia Intotero a inserat pe o rețea de socializare primele sale declarații în calitate de ministru. ”Am depus jurământul pentru funcția de ministru al Românilor de Pretutindeni la Palatul Cotroceni. Este un mandat care mă onorează și mă obligă, deopotrivă, pentru că fiecare român esteCItește mai departe
Caravana Smart City vine la Consiliul Județean Hunedoara
Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate și Consiliul Județean Hunedoara vă invită miercuri, 31 ianuarie 2018, ora 11.30, la cea de-a cincea ediție a caravanei Smart City, cel mai amplu program de promovare a industriei Smart City din România. Evenimentul organizat Sub Înaltul Patronaj al Ministerului Energiei are loc în sala mare de ședințe a Consiliului Județean Hunedoara. Programul Caravana Smart City se desfășoară pe o perioadă de 12 luni, în 12 regiuni ale țării și reunește principalii factori decidenți din administrația publică, alături de principalele companii care oferăCItește mai departe
