Avantul Editor
Împreună prin cultură în Ținutul Momârlanilor
Un inedit proiect de promovare a culturii tradiționale specifice momârlanilor Văii Jiului se va derula în următoarele 15 luni la Uricani, după ce Asociația Ținutul Momârlanilor, condusă de Claudia Șandru a reușită să adjudece o finanțare în cadrul Programului Național deRedresare și Rezilență, pe apelul PNRR/2022/C11/MC-AFCN/I5-1/ Creșterea accesului la cultură în zonele defavorizate din punct de vedere cultural (I5-1). Proiectul ”Împreună prin cultură în Ținutul Momârlanilor” s-a clasat pe locul 15 din totalul celor 140 de proiecte pentru care s-a solicitat finanțare în cadrul acestui program. Claudia Șandru, președintele AsociațieiCItește mai departe
Supercom colectează gratuit, pe 4 martie, deșeurile voluminoase din Lupeni și Uricani
Prima campanie specială de colectare a deșeurilor voluminoase organizată în acest an de Supercom SA, operatorul de salubritate din zona 4 Valea Jiului a SMID Hunedoara se încheie sâmbătă, 4 martie 2023. În această zi, campania se va desfășura în localitățile Lupeni și Uricani. Locuitorii din aceste două orașe vor putea depune la punctele gospodărești, în intervalul orar 10,00-14,00 deșeuri din categoria celor considerate voluminoase, consând în general în obiecte de mobilier, saltele, aparate de uz casnice (altele decît cele electrice sau electrocasnice), oglinzi etc. Acestea vor fi ridicate gratuitCItește mai departe
Aproape 100 de deveni și-au găsut un loc de muncă în ultima zi a Bursei Mărțișorului
Ultima zi din cadrul Bursei Locurilor de Muncă – Bursa Mărțișorului, organizată de AJOFM Hunedoara a adus vineri, 3 martie 2023 la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din Deva peste 800 de hunedoreni interesați de ofertele existente în acest moment pe piața muncii ori aflați în căutarea unui loc de muncă. Potrivit directorului executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Angelica Tomuța, oferta de locuri de muncă a numărat 369 de posturi pusă la dispoziție de către cei 73 de agenți economici participanți. La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de MuncăCItește mai departe
CJH primește finanțări din PNRR-”Valul Renovării” pentru alte două proiecte
Consiliul Județean Hunedoara a obținut finanțări prin PNRR pentru încă două proiecte edilitare după ce joi, 2 martie 2023, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat o nouă listă a cererilor de finanțare aprobate în cadrul apelurilor de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.2.2/1 Componenta 5 – Valul renovării. Astfel, au fost aprobate cererile de finanțare depuse de către Consiliul Județean Hunedoara pentru următoarele două proiecte: Creșterea eficienței energetice și reabilitarea Laboratorului recuperare, medicină fizică și balneologie (baza de tratament) a Spitalului Județean de Urgență Deva, județul Hunedoara, în valoare de 4.415.301,55 lei;CItește mai departe
Întrunire profesională internațională a salvatorilor montani, la Rânca, în Munții Parâng
În perioada 21-23 martie 2023, la Rânca – Gorj se va desfășura IMRRR – International Mountain Rescue Race Romania, întrunire profesională internațională a salvatorilor montani menită să testeze și să pună in valoare activitatea de salvare în munți, acțiune care se bazează 75% pe aptitudini profesionale si 25 % pe aptitudini sportive. Președintele Asociației salvatorilor montani din România, Sabin Cornoiu spune că acest concept de eveniment profesional implică parcurgerea unui traseu ce reprezintă exact derularea unei acțiuni de salvare montană pe timp de iarna, pornind de la primirea apelului siCItește mai departe
Numărul șomerilor din Valea Jiului a scăzut cu 52 după ”Bursa Locurilor de Muncă – Bursa Mărțișorului”
Cea de-a doua zi a Bursei Locurilor de Muncă – Bursa Mărțișorului, organizată de AJOFM Hunedoara a adus față în față la Petroșani 65 de agenți economici și 698 de oameni aflați în căutarea unui loc de muncă. Timp de patru ore a fost forfotă mare la sala de lectură a Bibliotecii Universității din Petroșani, locul unde s-a desfășurat acest eveniment, organizat la Petroșani în parteneriat de către AJOFM Hunedoara și Universitatea din Petroșani. La eveniment au fost prezenți și directorul executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Angelica Tomuța, subprefectul deCItește mai departe
Spitalul Județean de Urgență Deva are o Unitate de Supraveghere și Tratament Avansat a Pacienților Cardiaci Critici
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva are de acum un compartiment funcțional destinat tratării pacienților cardiaci critici. Realizarea acestei investiții este o premieră pentru județul Hunedoara și reprezintă o încununare a eforturilor conducerii Consiliului Județean Hunedoara de a le oferi pacienților cele mai bune condiții de tratament la spitalul din Deva. La etajul al II-lea al spitalului s-au finalizat lucrările de amenajare a Unității de Supraveghere și Tratament Avansat a Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), care va funcționa ca un compartiment de terapie intensivă. Secția Cardiologie beneficiază și de un angiografCItește mai departe
Cum i-a prins cu minciuna pe cei din PNL senatorul Cristian Resmeriță
Uite angajările – nu sunt angajările!… Uite complexul energetic – nu e complex energetic nou!… Uite-așa, dintr-o promisiune în alta, se împlinesc deja doi ani de când de la cel mai înalt nivel ministerial, responsabil de sectorul energetic și până la cei mai mici lideri politici ai PNL din Valea Jiului, angajații Complexului Energetic Hunedoara și, în general, opinia publică din Valea Jiului este mințită sistematic de membri ai PNL de la nivel local, județean și național. Concluzia aceasta îi aparține senatorului social-democrat Cristian Resmeriță. Acesta a ținuit să facăCItește mai departe
”Centenar Monica Lovinescu”, o nouă manifestare cultural-educativă a Bibliotecii județene ”Ovid Densușianu”
La început de martie, când se sărbătorește Ziua Internațională a Femeii, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează de ani buni o manifestare specială dedicată unei personalități feminine de anvergură. Așa s-a întâmplat și anul acesta, iar pentru că în 2023 se împlinesc o sută de ani de la nașterea scriitoarei Monica Lovinescu, Biblioteca județeană ”Ovid Densușianu” a făcut o amplă prezentare a profilului literar, jurnalistic și moral al acestei remarcabile intelectuale care a strălucit în domeniul criticii literare, al memorialisticii, al traducerilor, unCItește mai departe
O nouă distincție internațională pentru artistul fotograf Francisc Németh
Artistul fotograf Francisc Németh adaugă în portofoliul voluminos al premiilor și distincțiilor adunate în cariera sa de o jumătate de secol în domeniul artei fotografice, un nou reper de succes menit să-i aducă cinstea cuvenită pentru întreaga sa activitate artistică. La 1 Martie 2023 (ce frumos și potrivit Mărțișor!) Francisc Németh a primit din partea Asociației Artiștilor Fotografi din România, informația că i-a fost expediată Diploma și insigna cu Distincția EFIAP/b, una dintr ecele mai valoroase distincții ale asociației internaționale a artiștilor fotografi. ”Am primit vestea, prin e-mail, de laCItește mai departe
Au început înscrierile pentru Festivalul Concurs Naţional de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”
Centrul pentru Cultură și Artă al județului Hunedoara organizează și în acest an tradiționalul Festival Concurs Naţional de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”, eveniment ajuns la ediția aniversară cu numărul zece. În perspectiva acestui eveniment, în perioada 01 martie – 9 aprilie 2023, tinerii interpreţi de muzică populară din țară şi de peste hotare se pot înscrie la preselecţia Festivalului Concurs Naţional de interpretare vocală a cântecului popular românesc „Drăgan Muntean”, Ediția a X-a, organizat de Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara, în perioada 19-21CItește mai departe
Cât de puternic este brandul de țară al României? Pe primele locuri în clasament se află SUA, China şi Germania
România ocupă locul 49 în topul celor mai puternice 100 de branduri de ţară din lume, relatează Mediafax. Conform raportului Nation Brands 2022, realizat de Brand Finance, în vârful clasamentului se află nume importante precum SUA, China şi Germania.Pe poziţiile următoare, în top zece, îşi fac loc doar mari puteri, state vizibile atât pe scena economică, cât şi pe cea politică a lumii. Polonia, cea mai puternică economie din Europa Centrală şi de Est, are al 22-lea cel mai puternic brand de ţară din lume, conform raportului Nation Brands 2022,CItește mai departe
Social-democrații din Lupeni, vestitori ai primăverii pentru doamnele și domnișoarele din localitate
La PSD Lupeni, a devenit deja de ani buni o frumoasă tradiție ca la început de primăvară, domnii din cadrul acestei organizații politice să iasă în stradă, pentru a le oferi doamnelor și domnișoarelor din întreaga localitate câte un mărțișor, simbol al primăverii. Nu încape îndoială că e de-a dreptul lăudabil că o mână de oameni puternic ancorați în viața politică, socială, economică și administrativă a acestui municipiu, au găsit răgazul de a ne reaminti că 1 Martie este o sărbătoare a renașterii, a speranței de mai bine, a frumuseții. ÎnCItește mai departe
Interes mare pentru ”Bursa Locurilor de Muncă – Bursa Mărțișorului” la Hunedoara
Prima zi a bursei locurilor de muncă organizată sub genericul ”Bursa Locurilor de Muncă – Bursa Mărțișorului” s-a bucurat de succes la Hunedoara, acolo unde evenimentul a strâns peste 750 de participanți interesați de locurile de muncă ofertate de 63 de agenți economici, care au pus la dispoziție 315 de locuri vacante în diverse domenii de actitate. Potrivit directorului executiv al AJOFM Hunedoara, Georgeta Angelica Tomuța, în cadrul evenimentului găzduit la Palatul Culturii din Hunedoara au fost selectate 153 de persoane pentru susținerea unei probe de lucru în vederea încadrăriiCItește mai departe
Numărul bibliotecilor școlare a scăzut cu 500, în ultimii doi ani
În ultimii doi ani, numărul bibliotecilor școlare a scăzut constant, de la 6.545 în 2019, la 6.050 în 2022, în vreme ce numărul copiilor care au împrumutat cel puțin o carte școlară s-a diminuat și el cu peste 450.000. Organizația Salvați Copiii și Libris continuă proiectul de dotare a școlilor din țară cu un fond de carte complex, care să permită accesul tuturor copiilor la lectură și la cunoaștere. Conform statisticilor Asociației Editorilor din România (AER), România se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește consumulCItește mai departe
Spectacol astronomic impresionant pe cer, în prima noapte de primăvară: Planetele Jupiter și Venus vor părea că sunt aproape să se atingă pe cer
Planetele Jupiter și Venus vor părea că sunt aproape de a se atinge pe cer, în ciuda faptului că distanța dintre ele este de aproximativ 600 de milioane de kilometri, iar prima noapte a primăverii calendaristice va oferi un spectacol astronomic impresionant pe cer.Fenomenul de miercuri este denumit „conjuncție” în astronomie – atunci când o planetă pare că se apropie mult de o altă planetă, de o lună sau de o stea. Strălucirea lui Jupiter, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar, și a lui Venus, cea mai luminoasă,CItește mai departe
Peste 55.000 de conturi de utilizatori au fost activate în platforma de înregistrare a Sistemului de Garanție-Returnare (SGR)
RetuRO Sistem Garanție-Returnare S.A., administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR), anunță că până la data de 28 februarie 2023 și-au activat conturile de utilizatori în platforma online un număr de peste 55.000 operatori economici. Dintre aceștia, 23.145 au finalizat înregistrarea conform procedurii prevăzute de lege. Termenul legal de înregistrare s-a încheiat. Platforma rămâne deschisă pentru finalizarea procedurii sau pentru înregistrări viitoare. RetuRO face un apel către companiile care se află în stadii intermediare de înregistrare dar și către cele care, încă, nu au inițiat acest proces, să parcurgă în zilele următoareCItește mai departe
Primăria municipiului Vulcan / Anunț privind închiderea circulației pe B-dul M. Viteazu în 2 martie 2023
Primăria municipiului Vulcan informează că, în data de 02.03.2023, între orele 08,00-12,00 se va închide B-dul Mihai Viteazu, pe sensul de mers Lupeni-Petroșani, pe porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu din zona Unic și sensul giratoriu din zona Primăriei. Măsura este necesară deoarece se vor efectua lucrări de asfaltare pe această porțiune. Circulația auto va fi dirijată pe rute ocolitoare. Vă mulţumim pentru înţelegere. PRIMAR MERIȘANU CRISTIAN
”Alpha Bit” Petroșani, în finala concursului național de robotică
O nouă generație de elevi pasionați de robotică, reuniți în cadrul cercului de robotică Alpha Bit de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Petroşani” vor participa la faza naţională a Concursului Național de Robotică BRD First Tech Challenge Romania, ce va avea loc la Bucureşti, în perioada 2-5 martie 2023. Echipajul, coordonat de mentorii acestui proiect, profesorii coordonatori Daniela Ciontescu, Rolland Szedlacsek și Gabriella Muntean este compus, în anul școlar 2022-2023 din: Alexio Ciobanu – soft, Georgiana Clapon – mecanică, Radu Colan – mecanică, Eric Drescher – mecanică, Reinhard Gaier – 3D, Dana Hoarcă – CordeaCItește mai departe
Pensii 2023: Câți bani vor primi cei care nu au muncit nici măcar o zi în viața lor
Tot mai mulţi români îşi cumpără vechime în muncă pentru pensie, în speranţa că vor primi ceva mai mulţi bani de la stat la pensie. Începând cu 1 ianuarie 2023, mai multe venituri au fost majorate, potrivit unei Ordonanței de Urgență care a stabilit creșterea veniturilor românilor, mai ales a celor vulnerabili.OUG stabilește că punctul de pensie a ajuns de la 1 ianuarie la valoarea de 1.785 de lei, iar, începând cu 2024, această valoare se va majora cu rata medie anuală a inflației, plus 50% din creșterea reală aCItește mai departe
Apare o nouă ROVINIETĂ în România: Taxarea vehiculelor se va face în conformitate cu clasa EURO în care sunt încadrate
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a transmis că în România se va aplica o nouă rovinietă și va fi introdusă clasificarea EURO pentru toate vehiculele. Scenariul Alternativ Preferat cuprinde patru componente principale, una dintre ele fiind noua rovinietă, alături de implementarea unui sistem de taxare rutieră în funcție de distanță pentru vehicule grele de marfă, mai mari de 3,5 tone, alături de implementarea tehnologiei specifice și acoperirea geografică a rețelei rutiere. Schimbarea apare în contextul în care România trebuie să transpună în legislația națională prevederile Directivei privind Eurovinieta 1999/62/CE, modificată prinCItește mai departe
Angajări pe salarii mari și beneficii, la SRI: Românii se înghesuie însă nu trec de probe
Tot mai mulți români se gandesc să urmeze o carieră în Serviciul Român de Informații, în special datorită salariilor destul de mari și a stabilității. Problema intervine abia atunci când candidații au de dat probele practice, mulți dintre aceștia nereușind să treacă peste acest pas, scrie cancan.ro.Probele pe care SRI le dă sunt destul de grele, iar viitorul angajat are nevoie de o mulțime de abilități. Din cauza acestui lucru mulți dintre aplicanți renunță la interviu, sau chiar după ce susțin testele psihologice – care nu sunt puține, în acetsCItește mai departe
Tu ești întâiul Martie / O poezie de Dorel Neamțu
Prima zi de primăvară Prima zi de sărutare Prima zi de floare rară Prima zi de neuitare Îți ofer un ghiocel Prima floare de iubire Tot așa cum un inel , Prima zi de fericire ! Am să strâng în brațe ploaia S-o ucid cu un fior Să se-aprindă iar văpaia De la Luna ochilor Și din zborul meu de vise Voi zidi un curcubeu Să se-aprindă cele stinse Cu ele să ard și eu Margine de seară vie Floare-a unei fericiri În toți ochii mei să-nvie Dulcile mele iubiri.CItește mai departe
Exercițiu demonstrativ al SVSU Petrila la Școala Gimnazială ”I.D. Sîrbu”
Salvatorii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din orașul Petrila au prezentat, în cursul zilei de 28 februarie 2023, un exercițiu demonstrativ de stingere a incendiului, care a avut loc la Școala gimnazială ”I.D. Sîrbu” din orașul Petrila, în prezența elevilor și profesorilor. Exercițiul a evidențiat modul de acțiune al pompierilor voluntari de la SVSU Petrila în caz de urgență, fiind simulată acțiune de intervenție la un incendiu izbucnit în atelierul-școală al unității de învățământ. De asemenea, având în vedere contextul actual, un inspector din cadrul Departamentului pentruCItește mai departe
Profesia de jandarm promovată în rândul tinerilor hunedoreni la MCDR Deva
Inspectoratul de Jandarmi Județean Hunedoara, derulează, în baza unui acord încheiat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara și Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva o serie de activități menite să aducă în atenție valorile profesiei de jandarm în rândul tinerilor. Campania se adresează viitorilor și actualilor absolvenți de liceu și vizează creșterea interesului acestora pentru o carieră militară. O primă activitate din campania de promovare a profesiei militare și de recrutare a viitorilor candidați pentru instituțiile militare de învățământ a avut loc pe data de 28 februarie 2023, la Muzeul CivilizațieiCItește mai departe
Comunicat de presă AJOFM Hunedoara / Bursa Locurilor de Muncă – Bursa Mărțișorului 1-3 martie 2023
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara organizează în intervalul 01 – 03 martie 2023, o serie de evenimente care au ca scop creșterea ocupării în județul Hunedoara prin facilitarea accesului șomerilor și persoanelor in cautarea unui loc de munca la locurile de muncă disponibile. Bursele locurilor de muncă se vor desfășura în intervalul orar 900 -1200, astfel: Miercuri, 1 martie 2023 – municipiul Hunedoara – Sala Mica a Casei de Cultură Hunedoara Joi, 2 martie 2023 – municipiul Petroșani – Biblioteca Universității din Petroșani Vineri, 3 martie 2023CItește mai departe
Restricții de apă pe 1 martie 2023, la Vulcan și Lupeni
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile în municipiul Vulcan și Lupeni, în data de 1 martie 2023, după cum urmează: Restricția, care va fi valabilă între orele 08:00-20:00 vizează următoarele zone din municipiul Vulcan: Cartier Sohodol, Al. Liliacului, Al. Salcamilor, Al. Lacramioarelor, Piscului, Straja, Obreja – parțial, și străzile străzile: Baleia, Muntelui, Mestecenilor, Caprioarei În municipiul Lupeni, zonele afectate vor fi străzile: Carolina, Victoria, Negoiu, 30 Decembrie, Jiului, restricția fiind instituităCItește mai departe
Calendar / O poezie de Anca Ciolca
Sunt clipe-n care dorul nu-i ușor Iar gândurile se fac fluturi și-ncep să danseze Trimiși spre sufletul cel drag și călător Să-l mângâie și să-l îmbrățișeze. Sunt primăveri cu flori de portocale Și dimineți cu aromă de iubire Dar ți se face dor de acea chemare A buzelor pecetluite de uimire. Sunt toate melodiile compuse-n mine De menestreli și trubaduri hoinari Și toate drumurile care duc la tine Le-am desenat cu ruj de buze, pe un calendar.
O întâlnire poetică cu poeta Carmen Pinte în ”Universul iubirii”
La Casa de Editură Exclusiv a văzut lumina tiparului, în aceste zile, noul volum de poezie semnat de poeta din Valea Jiului Carmen Pinte. Volumul este însoțit și de câteva din creațiile de artă plastice ale poetei care aduc în atenție nu doar o nouă pasiune a acesteia, ci și o nouă formă artistică în care Carmen Pinte are un cuvânt de spus. În universul poetic al Văii Jiului (și nu numai!) Carmen Pinte și-a câștigat deja un binemeritat loc în ”careul de ași”, prin poeziile sale calde, emoționante, plineCItește mai departe
”Game Jams”, jocul și tehnologia care unește Petrila cu Marea Britanie și Grecia, sun semn ”Erasmus+”
Colegiul Tehnic “Constantin Brâncuși” este implicat într -un proiect Erasmus+ intitulat ”Game Jams” derulat împreună cu Longsands Academy din Marea Britanie, conducătorul proiectului și 1o Geniko Lykeio din Aigiou – Grecia. Acesta este un proiect de colaborare care investighează diversitatea în domeniul jocurilor și istoria computerelor și jocurilor în Europa, fiind cofinanțat înm cadrul Programului ”Erasmus+” al Uniunii Europene. Conform celei mai recente cercetări privind TIC (Tehnologia Comunicației și a informațiilor) și egalitatea de gen a ICC – Camera Internațională de Comerț (elaborat în anul 2018), femeile sunt în prezentCItește mai departe
SCHIMBĂRI în Învățământ: Liceele pedagogice vor forma în continuare învățători, dar absolvenții acestora vor putea fi titulari după ce termină facultatea
Liceele pedagogice vor forma în continuare învățători, dar aceștia se vor putea titulariza în sistem după ce termină studiile superioare, potrivit surselor Edupedu.ro. Acest lucru înseamnă că, până finalizează studiile de licență, absolvenții liceelor de profil vor fi angajați doar pe perioadă determinată. Această prevedere a fost introdusă în proiectul Legii învățământului preuniversitar, proiect ce va fi prezentat astăzi de Ligia Deca. În varianta inițială a proiectului de lege Deca era precizat că liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor. La articolulCItește mai departe
PENSII 2023: Românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei primesc bani în plus. De ce s-a luat decizia
Decizia Curții Constituționale privitoare imposibilitatea impozitării pensiilor mai mari de 4000 va fi pusă în practică în această lună. Sute de mii de pensionari vor primi bani în plus, drept compensație pentru ceea ce Guvernul le-a reținut lunile trecute. În aceste condiţii, peste 200.000 de pensionari vor primi mai mulţi bani din martie. Românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei, cărora li s-au reținut contribuţii pentru asigurări sociale de sănătate în 2022, îşi vor primii banii înapoi începând din martie. De asemenea, taloanele lor de pensie au fostCItește mai departe
Bani mai mulți pentru circa 1 milion de români, de la 1 martie: Despre ce categorii este vorba
Aproximativ un milion și jumătate de români vor primi mai mulți bani începând cu data de 1 martie 2023. Este vorba despre cei care primesc sprijin de la stat, cum ar fi indemnizația minimă de creștere a copilului, cea de șomaj, ori ajutorul social, care se calculează în funcție de indicatorul social de referință.Acesta va fi majorat cu rata medie a inflației, de anul trecut, conform legii. Banii în plus sunt puțini, însă, în condițiile în care produsele de bază cum ar fi alimentele s-au scumpit mai mult decât media.CItește mai departe
Apel la solidaritate al Ligii Pensionarilor Valea Jiului – Filiala Lupeni
Stimați colegi pensionari din toată Valea Jiului și județul Hunedoara, Doresc să vă transmit un mesaj de mare importanță! Ținând cont de realitățile în care ne regăsim și trăim în momentul de față, de problemele cu care ne confruntăm și de care ne lovim în permanență, fără a găsi din păcate soluții de rezolvare, vă supun atenției câteva din dezideratele noastre. Din păcate, după cum este foarte ușor de constatat, în ultimii 30 de ani, populația României a fost permanent supusă unor ”teste de supraviețuire” iar acest experiment continuă într-unCItește mai departe
Primăria municipiului Vulcan / Anunț privind desfășurarea unui exercițiu de alarmare publică în data de 1 martie 2023
În atenţia cetăţenilor Municipiului VULCAN, În data de 01.03.2023 începând cu orele 10.00 la nivelul Municipiului VULCAN se va desfăşura un exercițiu de alarmare publică – MIERCUREA SIRENELOR – având ca scop înştiinţarea, avertizarea şi alarmarea în situaţii de urgență și protecţie civilă. Acest exercițiu de alarmare are menirea să dezvolte comportamentul preventiv al populației. Pe timpul exerciţiului va fi transmis unul din următoarele semnale de alarmare acustice: „ALARMĂ LA DEZASTRE” – compus din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, „ALARMĂ AERIANĂ” –CItește mai departe
Povestea ”fratelui urs” Baloo de la Straja, spusă de scriitorul Valeriu Butulescu
Acum 23 ani, în Masivul Parâng a fost descoperit un pui micuţ de urs, pierdut de mama lui, rănit şi lihnit de foame. Câţiva tineri i-au salvat viaţa, luându-l acasă şi îngrijindu-l. L-au botezat Baloo… După lege, ursuleţul, odată întremat, trebuia reintegrat în mediul său natural. Dar salvatorii săi l-au îndrăgit peste măsură. Au tot amânat eliberarea lui Baloo, devenit între timp o mândreţe de urs… Baloo a ajuns finalmente în grija omului de afaceri Emil Părău, un iubitor împătimit al muntelui. Care l-a împroprietărit pe urs cu o suprafaţăCItește mai departe
”Nesfârșitul Brâncuși”, spectacolul care a cucerit ”Reduta” de la Brașov, cu autorul în sală
Sala Centrului Cultural ”Reduta” din Brașov a fost zilele trecute, scena unei noi reprezentații a spectacolului de teatru ”Nesfârșitul Brâncuși” a dramaturgului Valeriu Butulescu, prezentat într-o nouă premieră, de data aceasta în viziunea echipei conduse de Andi Mocanu, coordonatorul numerosului colectiv de la SublimArt care a dat viaţă unei construcţii dramaturgice memorabile. Nu mai puțin de 400 de spectactori s-au grupat în celebra sală de spectacole din Brașov, ”Reduta” fiind de-a dreptul cucerită de spectacolul creat după magistrala piesă ”Infinitul Brâncuși” a remarcabilului scriitor Valeriu Butulescu, aplauzele lungi, furtunoase şiCItește mai departe
Peste 100 de concurenți la ediția a IX-a a Cupei ”Pro-Parâng” la schi alpin
Nu mai puțin de 104 concurenți s-au prezentat sâmbătă, 25 februarie 2023, la cea mai importantă competiție a sezonului de iarnă organizată de Asociația schi-turism ”Pro Parâng” din Petroșani. Concurenții aliniați la startul competiției de schi alpin au fost împărțiți pe două secțiuni, respectiv: legitimați- profesioniști,tinere speranțe de la CSȘ Petroșani și nelegitimați – amatori. Cu toate că, după cum precizează președintele Asociației ”Pro Parâng”, Cazimir Radvanski au existat unele emoții cu privire la condițiile meteo dificile din ziua concursului, generate de iarna foarte capricioasă cu multă ploaie în locCItește mai departe
Restricții de apă pe 28 februarie, la Petroșani și Petrila
Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani informează că, în vederea unor lucrări PROGRAMATE la reţeaua publică de alimentare cu apă, va întrerupe furnizarea apei potabile în data de 28 februarie 2023, în intervalul orar 09:00-15:00, pe strada Maleia, de la nr. 180 la nr. 171A din municipiul Petroșani. În aceeași zi, vor fi aplicate restricții în furnizarea apei potabile și în cartierul Moliviș din orașul Petrila, în același interval orar 09:00-15:00. Reprezentanții companiei de utilități recomandă utilizatorilor afectaţi de această lucrare să îşi asigure rezerva minimă de apă pentru consumCItește mai departe
A apărut numărul 3 al revistei ”Regia”, revista de promovare turistică a județului Hunedoara
”Regia” – Revista de turism a județului Hunedoara, în care pasionații de natură, cultură și aventură pot găsi toate informațiile despre principalele obiective istorice și turistice din județ a ajuns la a treia apariție. Prin intermediul acesteia sunt popularizate informații de interes turistic, locuri și obiective importante din județul Hunedoara, precum și posibilități de petrecere a timpului liber. Totodată, revista oferă date importante referitoare la strategiile de creștere a vizibilității și popularității Cetății Sarmizegetusa Regia, prin prezentarea proiectului „Exploring Dacia” al Consiliului Județean și DGAMPT, co-finanțat de AFCN. Revista Regia esteCItește mai departe
Sponsorizare de 15.000 de euro pentru implementarea unui proiect educațional de mediu la Universitatea din Petroșani
Universitatea din Petroșani este beneficiar al unei generoase sponsorizări venite din partea companiei SYNEVO ROMANIA S.R.L., care a alocat nu mai puțin de 15.000 de euro pentru derularea proiectului proiectul ”Educație ecologică și pentru protecția mediului prin dezvoltarea abilităților practice ale studenților UPET”, contractul de sponsorizare fiind semnat încă de la finalul lunii decembrie 2022. Potrivit directorului de proiect, conf.univ.dr.ing. Daniela Ionela Ciolea, proiectul are ca scop susținerea și îmbunătățirea condițiilor actului educațional, prin înființarea și amenajarea unei platforme ca bază de practică studențească în campusul universitar, în vederea identificăriiCItește mai departe
Angajări în poliție 2023, doar cu „buletinul”. Ce acuzații face Sindicatul Europol
Sindicatul Europol trage un nou semnal de alarmă cu privire la angajările din poliție, angajări care ar urma să se facă, la fel ca și în MApN, doar cu buletinul și pe baza mediei de la bacalaureat, fără ca cei care candidează să fi absolvit cursurile școlii de poliție. Care sunt cauzele și cine sunt vinovații care îngenunchează MAI-ul, vedeți în postarea Sindacatului Europol, redată integral, mai jos. ”De mai bine de 5 ani, în Ministerul Afacerilor Interne avem o hemoragie cronică în privința resursei umane, dar în special înCItește mai departe
Care sunt costurile unui divorț în 2023 și ce acte sunt necesare
S-au scumpit nu numai alimentele şi facturile, dar şi divorţul în 2023, iar preţul diferă în funcţie de calea aleasă – la notar sau la tribunal, şi dacă la mijloc este şi un copil.În funcție de modalitatea pe care o aleg soții pentru a se despărți, costurile se adaptează la fiecare situație. În cazul în care partenerii au și copii, atât actele necesare, cât și taxele, se modifică. Dacă vrei să divorțezi la notar în 2023, e nevoie de certificatele de identitate ale partenerilor, certificatele de naştere, certificatul de căsătorieCItește mai departe
Creștere vârsta de pensionare pentru femei: Solicitare a Comisiei Europene, făcută în baza PNRR. Ministrul Muncii se va opune unei astfel de măsuri
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Budăi, a reacționat după de Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene (CE), a cerut Guvernului României creșterea vârstei de pensionare pentru femei. Femeile ar urma să se pensioneze mai târziu cu doi ani de zile, la 65 de ani. Astfel, din acest punct de vedere, se va ajunge la o egalizare cu cea a bărbaților. Solicitarea Comisiei Europene este făcută în baza PNRR-ului, redactat de premierul demis Florin Cîțu (PNL) și Cristian Ghinea (USR), fost ministru al Fondurilor Europene. Ministrul Muncii a transmisCItește mai departe
Postul Paștelui 2023, cel mai lung și aspru post din an: Interdicții, durată, zile de dezlegare la pește. Obiceiuri și tradiții
Începând cu data de 27 februarie 2023, va începe Postul Paștelui, care are o durată de 40 de zile, până la sărbătoarea Învierii Domnului , care va avea loc pe 16 aprilie 2022. Postul Paștelui este cel mai lung post de peste an, dar și cel mai greu de ținut, dat fiind că sunt cele mai puține dezlegări la pește. Lăsatul secului de carne pentru Postul Mare al Paştelui din 2023 va avea loc duminică, 26 februarie. Cu o săptămână înainte de începerea Postului Paștelui, credincioșii au voie să consumeCItește mai departe
”Ucraina – Chipuri ale războiului” văzute de fotoreporterul Ilie Pintea
Ca orice jurnalist adevărat, confratele Ilie Pintea, un iubitor de pace prin definiție, a mers în urmă cu câțiva ani, peste 5000 de kilometri, în teatrul de operațiuni militare din Afganistan, pentru a vedea cum arată fețele războiului și pentru a surprinde imagini și povești tulburătoare despre misiunea românilor în uniformă kaki de acolo dar mai ales despre oamenii de acolor, din locurile aflate în ”cenușa imperiilor”, pentru care pacea încă a rămas doar un deziderat ce pare imposibil de atins. Mărturii! Mărturii în imagini și cuvinte. Cu asta s-aCItește mai departe
”Hunedoara, tărâm binecuvântat” promovat de Cosmin Nicula
Poate dorul de casă, poate dorința de a le arăta și altor cum arată Hunedoara frumoasă ori poate dorința de a promova unul dintre cele mai frumoase județe ale României l-au adus pe Cosmin Vasile Nicula în ipostaza de a fi autor al unei trilogii literare care vede lumina tiparului la una dintre cele mai prestigioase edituri din România. Primul dintr-o serie de trei volume, albumul fotografic apărut recent la Editura Monitorului Oficial sub semnătura lui Vasile-Cosmin Nicula poartă titlul ”Huneodara, tărâm binecuvântat” și oferă un spectacol în imagini alCItește mai departe
