Actualitate
TRADIȚII, OBICEIURI ȘI SUPERSTITII DE ANUL NOU

Noaptea trecerii dintre ani este un moment magic în tradiția populară românească. Este un moment în care, are loc înfruntarea dintre vechiul și noul An, un moment în care, timpul se oprește în loc pentru a-și putea continua curgerea sa permanentă, un moment în care timpul “se reînnoiește”, anul vechi se “îngroapă”, iar cel nou abia se naște. Este cunoscut de aceea și sub numele de „îngropatul Anului”. Conform unei credințe din popor, pentru a alunga spiritele rele și a primi cum se cuvine noul an în casa ta, nu trebuieCItește mai departe
Centru medical pentru sărmani, la Deva

Sărmanii din judeţul Hunedoara, care au nevoie de servicii medicale, îşi găsesc un sprijin şi în Episcopia Devei şi Hunedoarei. Prin misiunea Centrului socio-medical „Sfântul Nectarie” din Deva, Episcopia Devei şi Hunedoarei îşi propune creşterea gradului de accesibilitate a persoanelor provenite din grupurile vulnerabile, la serviciile de sănătate prin desfăşurarea de activităţi medicale. Serviciile oferite sunt: Laborator pentru analize, Cardiologie, Pneumologie, Pediatrie, Oftalmologie, Boli infecţioase, Medicină internă, Medicină generală, Fizioterapie. Potrivit reprezentnţilor Episcopiei, beneficiarii acest servicii sunt persoanele neasigurate medical şi persoanele asigurate, dar cu un venit micCItește mai departe
Tone de material antiderapant împrăştiate pe drumurile din judeţ

Încă de dimineaţă, firmele care au câştigat contractele de deszăpezire pe drumurile judeţene au ieşit în teren cu utilajele şi au împrăştiat material antiderapant. Preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, a vrut să vadă cum se circulă pe drumurile care duc spre staţiunile montane, mai ales că a nins. S-a intervenit încă de la primele ore ale dimineţii, iar turiştii care vor să ajungă la munte pot să o facă fără probleme. „Pe drumurile judeţene care duc spre staţiunile montane se circulă în condiţii de iarnă, dar s-a intervenit cuCItește mai departe
GÂNDURI FRUMOASE PENTRU VOLUNTARII CRUCII ROȘII ȘI ACTIVITATEA LOR DIN 2015

La ora bilanțului activității pentru anul 2015, Crucea Roșie – Filiala județului Hunedoara, mulțumită colectivului de oameni devotați, sprijinită de voluntarii formali și informali, a reușit să susțină în acest an serviciul de îngrijire la domiciliu a bolnavilor netransportabili, să ofere meditații gratuite elevilor care se pregăteau pentru susținerea examenului de Bacalaureat, să înceapă amenajarea Centrului de Zi pentru Copii de la Lupeni, să susțină cursurile pentru Surorile Voluntare de Crucea Roșie, precum și multe alte activități curente. Anul acesta am organizat o masă socială cu oamenii care trăiesc laCItește mai departe
Nevoiaşii Văii Jiului au primit alimente de la SARS

Mai multe familii nevoiaşe din Valea Jiului au primit cadouri din partea echipei SARS România, aşa cum se întâmplă an de an, astfel încât sarbatorile de iarnă să fie mai îmbelşugate şi mai luminoase. În total, au fost distribuite pachete cu alimente la 17 familii din Valea Jiului, acţiunea fiind coordonată de preotul Solomon Vasile. Pentru realizarea acestei acţiuni a fost încheiat un parteneriat cu Crucea Roşie Petroşani şi asociaţia caritabilă “Grupul de Prieteni”. Pe de alta parte, cei de la SARS România au mai initiat şi înfăptuit o acţiuneCItește mai departe
SUCURI COLORATE CU EXTRACT DE GÂNDACI PENTRU MASA DE REVELION

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în vederea realizării acestui studiu, 28 de sortimente de băuturi răcoritoare fără zahăr. 93% dintre produsele analizate sunt carbogazoase, fapt ce arată obiceiul de consum al românilor, orientat spre băuturi nealcoolice acidulate. Conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, un consumator român consumă, în medie pe an, 150 litri de băuturi răcoritoare. Ingredientele regăsite în compoziția băuturilor răcoritoare fără zahăr/dietetice analizate sunt următoarele: apă, apă carbogazoasă, dioxid de carbon, suc de struguri (0,1%), suc de mere (0,1%), suc naturalCItește mai departe
DESPĂGUBIRI pentru electrocasnicele stricate din cauza supratensiunii din reţelele electrice

Operatorii de rețele de distribuție a energiei electrice vor plăti consumatorilor casnici, direct sau prin intermediul furnizorilor de energie, despăgubiri pentru deteriorarea aparatelor electrocasnice ca urmare a supratensiunilor accidentale produse din vina dovedită a operatorilor, potrivit unui ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) publicat marți în Monitorul Oficial. Despăgubirile se acordă pentru aparate electrocasnice alimentate la tensiuni de 230V/400V, cu excepția lămpilor electrice și a receptoarelor electrotermice fără componente electronice, cum ar fi radiatoarele, cuptoarele sau plitele. Nu se acordă despăgubiri dacă supratensiunile care au provocatCItește mai departe
Nota de plată pentru poluarea Jiului: 35.000 de lei!

Firma care a poluat grav Jiul cu suspensii de cărbune rămâne cu sancţiunea de 35.000 de lei aplicată de Administraţia Bazinală de Apă Jiu Craiova. La instanţa de fond, firma reşiţeană a pierdut procesul şi nici judecătorii de la Tribunalului Hunedoara, unde dosarul s-a aflat în faza de apel, nu le-au dat dreptate. „ Respinge ca nefondat apelul introdus de către SC LCC Compania Cărbunelui SRL împotriva sentinţei civile nr. 1402/2015 pronunţată de Judecătoria Petroşani , Judetul Hunedoara .Definitivă”, este sentinţa judecătorilor hunedoreni. Reamintim că reprezentanţii firmei au dat înCItește mai departe
“Dosarul Moloţ”/ Rămân sub control judiciar
Tribunalul Hunedoara a respins cererile de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de doi dintre oamenii de afaceri puşi sub urmărire penală în “Dosarul Moloţ”. Vasile Axinte şi Milică Pup au cerut în instanţă revocarea măsurii controlului judiciar, însă nu au avut câştig de cauză. În cazul ambilor, magistraţii Tribunalului Hunedoara au respins cererile. Chiar şi aşa, fostul vicepreşedinte al CJ Hunedoara, Tiberiu Balint, îşi încearcă şi el norocul, termenul în dosarul său fiind stabilit pentru data de 4 ianuarie 2016. Reamintim că fosta conducere a CJ Hunedoara, adică MirceaCItește mai departe
Zeci de accidente pe pârtia de schi

Salvamontiştii din Staţiunea Straja au fost nevoiţi să intervină, în perioada vacanţei de Crăciun, în ajutorul a 21 de turişti care s-au accidentat pe pârtiile de schi din staţiune, iar în 11 cazuri a fost nevoie şi de intervenţia medicilor şi transportarea răniţilor la spital. Misiunea salvatorilor montani din staţiune a fost îngreunată de cei care au vrut cu orice preţ să urce cu maşinile în staţiune şi pentru că nu au mai găsit loc de parcare şi l-au lăsat pe marginea drumului. Din acest motiv, salvamontiştii au fostCItește mai departe
Plângere pentru netrimiterea în judecată a fostului secretar adjunct din MTS formulată de Monica Iacob – Ridzi

Monica Iacob – Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, vrea să o vadă după gratii pe Corina Nicoleta Comşa, fost secretar adjunct din Ministerul Tineretului şi Sportului. Monica Iacob – Ridzi a formulat în instanţă o plângere împotriva soluţiei procurorilor de neurmărire penală/ netrimitere în judecată a Corinei Nicoleta Comşa, fost secretar general adjunct al MTS. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în data de 28 decembrie, dar nu a fost fixat încă termen de judecată. În dosarul „2 Mai”, în care Monica Iacob –CItește mai departe
CFR Marfă vrea să blocheze conturile CEH

CFR Marfă vrea să pună poprire pe conturile Complexului Energetic Hunedoara. Societatea energetică se afundă în datorii, neavând posibilitatea de a achita, la termen, facturile scadente către furnizori. Cei din urmă îşi cer astfel drepturile în instanţă, iar pe rolul Judecătoriei Petroşani au fost înregistrate două dosare în care SNTFM „CFR MARFĂ” S.A are calitatea de creditor al Complexului Energetic Hunedoara. Societatea feroviară nu şi-a primit banii pentru transportul cărbunelui către cele două termocentrale, Paroşeni şi Deva, astfel că cere instanţei să pună poprire pe conturile Complexului Energetic Hunedoara. ÎncăCItește mai departe
Arest preventiv pentru 30 de zile pentru tentativă de omor

Magistraţii Tribunalului Hunedoara au decis arestarea preventivă, pe 30 de zile, a unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din Hunedoara, acuzat de tentativă de omor. De Crăciun, când lumea se adună în jurul bradului şi colindă, Dumitru Cuvuliuc a încercat să o înjunghie cu un cuţit pe fosta sa iubită. În apărarea ei a sărit, însă, un alt bărbat, rudă de-a acesteia, însă Cuvuliuc a înfipt lama cuţitului în abdomenul lui, fără să se gândească nicio clipă că poate să îi ia viaţa într-o clipă. Potrivit unorCItește mai departe
Tribunalul Hunedoara chemat să tranşeze contractul huilei din import

Contractul huilei din import, contestat de suedezii de la Emlog AB, se tranşează la la Tribunalul Hunedoara, după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi-a declinat competenţa. Acţiunea formulată de Emlog AB împotriva CEH a fost deja înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara şi are ca obiect „litigiu privind achiziţiile publice”. Iniţial, suedezii de la Emlog AB s-au adresat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, dar cei de la CNSC şi-au declinat competenţa în favoarea Tribunalului Hunedoara. Practic, prin contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor subCItește mai departe
Şase maşini distruse într-un incendiu

Șase autoturisme au fost distruse într-un incendiu, pe o stradă din municipiul Hunedoara, flăcările propagandu-se de la o maşină incendiată intenţionat. Focul a fost pus în noaptea de sâmbătă pre duminică, aşa că şi flăcările au fost observate cu întârziere şi, până la intervenţia pompierilor, au avut timp să se propage la alte cinci autoturisme parcate în apropiere. ”S-a concluzionat că este vorba despre o incendiere intenționată”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, Anemona Doda. Autoturismul de la care a plecat incendiul a fostCItește mai departe
Mia Albescu rămâne în arest la domiciliu. Colaboratorul ei este după gratii

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti, care judecă dosarul directorului Casei de Culutră a Sindicatelor din Petroşani, Maria „Mia” Albescu, au menţinut măsurile preventive în cazul acesteia, plasând-o în continuare în arrest la domiciliu. De asemenea, „colaboratorul” ei, Marius Valentin Ilaş, rămâne în arest preventiv. Ilaş a contestat, însă măsura. Potrivit deciziei luate la primul termen de judecată în dosarul deschis pentru trafic de influenţă, Mia Albescu rămâne în arest la domiciliu, iar „colaboratorul” ei, Marius Valentin Ilaş în arest la domiciliu. În plus, pentru Mia Albescu s-au stabilit maiCItește mai departe
Mii de controale pentru sărbători în siguranţă

Prevenirea şi combaterea furturilor de animale, a infracţiunilor contra patrimoniului şi tăierilor ilegale a ,,pomilor de Crăciun”, precum şi comercializarea şi transportul animalelor şi produselor din carne sunt, în această perioadă, în atenţia poliţiştilor din întreaga ţară. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în perioada 18 – 23 decembrie a.c., la nivel naţional, poliţiştii au acţionat pe linie de ordine publică, pentru prevenirea şi combaterea furturilor de animale, verificarea modului de respectare a legislaţiei privind sacrificarea şi comercializarea animalelor, precum şi a celei referitoare la transportul de animale şi produseCItește mai departe
Ceaţa îngreunează traficul auto

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române atrage atenţia că pe mai multe porţiuni de drum se circulă în condiţii de ceaţă. Pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, între kilometrii 12 şi 193, traficul rutier se desfăşoară în condiţii de ceaţă, vizibilitatea fiind sub 100 de metri. În judeţul Giurgiu, drumuri naţionale pe care se semnalează ceaţă sun DN5 şi DN6 (vizibilitate 100 de metri). Pe autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva ceaţa s-a mai ridicat, iar pe tronsonul Sebeş – Deva, vizibilitatea a crescut la 300 de metri. AdministraţiaCItește mai departe
Imi este dor de un decembrie cum era odată…

…să scârțâie zăpada sub picioare, să crape piatra de ger, să mă bucur de portocalele pentru care mama stătea la rând ore în șir. Îmi este dor de bomboanele de pom, așa cum erau ele, zahăr învelit în staniol, de hăinuțele noi pe care le îmbrăcam doar în Ajun, de jucăriile puține pe care le găseam sub pom, de mirosul de cetină, de cozonacul cu nucă pe care îl mâncam până la ultima felie. Simțeam bucuria sărbătorii, deși eram doarun copil. Cum mai trosnea lemnul de fag în sobă… ÎnCItește mai departe
O femeie a fost agresata in strada la Deva

În decursul zilei de azi, în jurul orei 06:00, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată de locatara unui bloc, de pe strada Avram Iancu, din municipiul Deva, cu privire la faptul că în apropierea blocului o persoană pare să fie agresată. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat o femeie de 24 de ani, din municipiul Deva, care a reclamat că un bărbat necunoscut i-a adresat cuvinte obscene şi jignitoare, fără a-i fi cauzate vătămări corporale. Persoana vătămată nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar sesizarea aCItește mai departe
Crăciunul acasă la momârlani

Tot mai mulţi străini vor să vadă cum este traiul momârlanilor din Valea Jiului. Sunt persoane care caută stilul de trai authentic, fără influenţe moderne. Aşa se face că unii dintre momârlani se transformă în gadze pentru turişti. “Am avut cereri din partea turiştilor care au vrut să petreacă Crăciunul la noi, să vadă care sunt obiceiurile noastre”, ne spune Lucreţia Mălinesc, reprezentantul Muzeului Momârlanului acolo unde sunt şi căsuţe spre închiriat. Valea Jiului abundă de tradiţii, iar în rândul momârlanilor se respectă cu sfinţenie. “În dimineaţa de AjunCItește mai departe
Fostul secretar PCR Ilie Păducel a intrat în PNL pe uşa din dos

Liderul PNL Hunedoara, Bogdan Ţîmpău, nu s-a abţinut şi l-a adus în partid, în cele din urmă, pe primarul în exerciţiu al Petrilei, Ilie Păducel. Numai că decizia va fi contestată, spun surse bine informate. Liberalii din Petrila nu se opun ca Ilie Păducel să intre în PNL, ci doar să se stabilească oficial dacă acesta respectă decalogul de integritate al partidului sau dacă documentul este, în judeţul Hunedoara, doar praf în ochii alegătorilor. Păducel a fost adus aproape de mână în partid de Bogdan Ţîmpău, preşedintele PNL Hunedoara, iarCItește mai departe
Ce au făcut parlamentarii Văii Jiului în trei ani de mandate

Zilele acestea s-au împlinit trei ani de mandate pentru parlamentarii aleşi în 2012. Trei ani de mandate în care unii au fost extrem de activ, iar alţii muţi ca o lebădă. În 2012, judeţul Hunedoara a fost împărţit în 3 colegii pentru Senat și alte 7 colegii pentru Camera Deputaților. O lege des criticată, inclusiv în mediile poltiice, a adus României un număr superior de parlamentari, iar Hunedoara s-a ales cu 4 senatori și 8 deputați, după ce într-unul dintre colegii s-au organizat alegeri parţiale. Între timp, dinCItește mai departe
Procurorii au contestat eliberarea lui Simota

Procurorii au formulat contestaţie, după ce Alin Simota a fost pus în libertate de îndată de Judecătoria Deva, care a analizat cererea formulată de omul de afaceri. Dosarul este acum pe rolul Tribunalului Hunedoara. Judecătoria Deva a dispus, la jumătatea acestei luni, punerea în libertate a omului de afaceri Alin Simota, constatând că acesta şi-a executat deja pedeapsa. “Admite cererea formulată de condamnatul Simota Alin şi în consecinţă: În baza art. 597, 598 alin. 1 lit. d N.C.p.p. constată că deţinutul a executat pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prinCItește mai departe
Proteste ale minerilor la Lupeni şi Vulcan

Lipsa primei de Crăciun şi, mai ales, lipsa de reacţie a conducerii Complexului Energetic Hunedoara i-au infuriat din nou pe minerii de la Lupeni și Vulcan, care au protestat la intrarea în schimb. Potrivit liderilor de sindicat, minerii din schimbul trei de la mina Lupeni și ortacii din schimbul întâi de la mina Vulcan au refuzat să intre în subteran timp de o oră, în semn de protest față de situația în care se găseşte Complexul Energetic Hunedoara şi, mai ales, din cauză că administrația CEH nu a luatCItește mai departe
Adolescentul expert în tâlhării-trimis în judecată

Adolescentul care a tâlhărit o pensionară din municipiul Vulcan, arestat preventiv în prezent, a fost trimis în judecată. Magistraţii Judecătoriei Petroşani au dispus începerea judecăţii cauzei, iar primul termen a fost stabilit pentru data de 12 ianuarie 2016. Tânărul în vârstă de 17 ani, din Vulcan, are la activ mai multe infracţiuni comise cu violenţă. Fie că este vorba de tâlhărie, complicitate ori furt, A. W. a scăpat de mai multe ori de închisoare. Părţile au renunţat la acuzaţii ori instanţa de judecată a fost îngăduitoare şi a dictat sentinţeCItește mai departe
Restricţii de circulaţie, la Petrila

Autorităţile de la Petrila vor să restricţioneze accesul autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone pe raza localităţii. Astfel, edilii au lansat în dezbatere publica proiectul de hotarare “Privind reglementarea circulatiei autovehiculelor destinate transportului de marfuri si a utilajelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone in orasul Petrila”. Accesul acestor autovecule se va face pe drumul tehnologic. “Se interzice accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone prin interiorul oraşului Petrila, respectiv intersecţia str. Minei – str. Republicii până la str.CItește mai departe
Astazi se ia apa in judetul Hunedoara

Va comunicam ca in data de 22.12.2015 se sisteaza apa potabila intre orele 800 – 2100 , in municipiul Hunedoara dupa cum urmeaza: OM-ul Mare: Str. Gh.Lazar, Topirceanu, Caragiale, Vlahuta, b-dul 1848, P-ta Eliberarii, str Eliberarii, str. Pescarusului, b-dul Rusca, str A.Iancu – blocurile 1,2,3; str.Turnatorului; Micro IV si 5/2 integral-din b-dul Dacia pana in Muresului si Eroilor, Str. Streiului, Oltului, Stadionului, Aleea Cimpului, str. M.Viteazul –partial( de la intersectia cu Dacia pina la Lic 2), Cringului, Jiului, Muresului, Scolii, Str.Rindunicii, str. Independentei, Mioritei, Ghioceilor, Rozelor, Eroilor, Buituri(partial), V.Pirvan, Vulcanescu,CItește mai departe
Revoluţia din 1989, celebrată astăzi la Petroşani

Astăzi, cei care au ieşit în stradă, în Petroşani, în Decembrie 1989 vor celebra acele zile însângerate în care regimul comunist a fost îngenunchiat. Evenimentul va avea loc la ora 11, la Primăria Municipiului Petroşani. De preczat că nici după 26 de ani revoluţionarii nu par să se fi împăcat cu trecutul, iar timpul nu a şters animozităţile dintre ei. Este, practic, aceeaşi situaţie pe care o regăsim în întreaga ţară, unde revoluţionarii sunt fărâmiţaţi în diverse asociaţii. Potrivit datelor oficiale, în Petroşani cel mult 10 persoane au certificat deCItește mai departe
PROIECTUL „GRĂDINA AROMATĂ A TIMPULUI”, CÂŞTIGĂTOR AL PREMIULUI SPAŢII VERZI 2015

Asociaţia Centrul de Resurse pentru Acţiune Locală (CRAL) a obţinut premiul Spaţii Verzi 2015 pentru proiectul „Grădina aromată a timpului”, la un moment aniversar pentru programul Spaţii Verzi – 10 ani de existenţă. Este pentru al doilea an consecutiv când trofeul Spaţii Verzi ajunge în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului. În 2014 trofeul a fost câştigat de Asociaţia Drag de Haţeg pentru proiectul „Casa Vulcanilor”. „Este un premiu onorant pentru noi şi le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în acest proiect. Practic, am reuşit să transformăm un spaţiu neofertant într-oCItește mai departe
Moş Crăciun liberal la Petrila

Liberalii din Petrila s-au întâlnit, la finalul săptămânii trecute, cu liderii organizaţiei judeţene a PNL. Oaspeţi le-au fost deputatul Bogdan Radu Ţâmpău –co- preşedintele PNL Hunedoara, deputatul Carmen Hărău – co -preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale din judeţul Hunedoara, Armean Lenuta – co -preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale din judeţul Hunedoara , Adrian David – preşedintele Consiliului judeţean Hunedoara , Vetuţa Stănescu – vicepreşedintele Consiliului judeţean Hunedoara si consilierii judeteni Dana Damian si Agripina Cazan . Atât oaspeţii, cât şi cei mai activi dintre membri organizaţiei PNL Petrila au fost răsplătiţi pentruCItește mai departe
Minerii protestează, iar Floruţ îşi ia concediu

În timp ce minerii de la Lonea au refuzat, pe rând, să intre în şut, nemulţumiţi de faptul că nu ştiu nimic de primele de Crăciun, directorul general al Complexului Energetic Hunedoara a anunţat că intră în concediu. Destul de scump la vedere de când a fost numit în funcţia de director al Complexului Energetic Hunedoara, Emil Floruţ dă din nou cu stângul în dreptul. Minerii protestează pe rând pentru că nimeni nu le-a spus nimic despre adaosurile comerciale de Crăciun, negociate în Contractul Colectiv de Muncă. Săptămâna trecută,CItește mai departe
Dosarul în care este acuzată Mia Albescu a fost trimis în instanţă

Trafic de influenţă. Aceasta este acuzaţia sub care directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Petroşani şi al liceului privat Apollonius, Maria (Mia) Albescu, a fost trimisă în judecată. Cauza se află pe rolul Tribunalului Bucureşti. Alături de Mia Albescu au mai fost trimişi în judecată, în Dosarul 46645/3/2015, Marius Valentin Ilaş, colaboratorul acesteia plasat de instanţă în arest preventiv, Georgescu Dumitru Adrian şi Gyan Amma Boahemmah, sub acuzaţia de trafic de influenţă. Primul termen de judecată a fost fixat de instanţă pentru data de 22 decembrie. În acestCItește mai departe
Parlamentarii – vânători le-au limitat ciobanilor numărul de câini de la stână

Legea care limitează numărul câinilor de la stână şi îi obligă pe ciobani să ţină oile închise până în primăvară a fost amânată după protestul crescătorilor de ovine, de la Bucureşti, însă rămâne întrebarea cum de prevederile despre păşunat au ajuns să fie incluse într-o lege a vânătorii?! Un parlamentar ne-a recunoscut că răspunsul se poate regăsi în faptul că 80 de parlamentari, de la toate partidele politice, au permis de vânătoare şi este posibil ca pe cei care caută vânatul în munţi şi în păduri, câinii de la stâniCItește mai departe
Laboratorul de la Dănuţoni, acreditat de Ministerul Sănătăţii

Agenţii economici, obligaţi de Direcţia de Sănătate Publică să facă din nou analizele de apă deşi sunt racordaţi la reţelele Apa Serv Valea Jiului SA au şansa să îşi reducă cheltuielile. Directorul SC Apa Serv Valea Jiului SA, Costel Avram, a anunţat că, cel mai târziu în luna ianuarie Laboratorul de la Dănuţoni va fi acreditat, iar agenţii economici vor putea să îşi facă aici analizele la preţuri mult mai mici. Potrivit unor surse, acum analizele trimestriale costă 600 de lei şi sub obligatorii, asta deşi apa vine de laCItește mai departe
14 kilometri din drumul spre Sarmizegetusa Regia au fost inauguraţi

Oficialii Consiliului Judeţean Hunedoara au inaugurat, miercuri, 14 dintre cei 18 kilometri ai drumului care duce spre cetatea dacică de la Sarmizegetusa Regia. Potrivit preşedintelui CJ Hunedoara, drumul spre Sarmizegetusa Regia a fost finalizat în proporţie de 95,5%, iar primii 14 kilometri de drum au fost deschişi luni. „Astăzi am deschis circulația pe 14 din cei 18 km de drum spre Sarmizegetusa Regia, respectiv sectorul intre Costești și Valea Albă. Din restul de 4 km mai sunt de executat circa 500m de pavaj și o parcare. Acesta este rezultatulCItește mai departe
Petroşani. Revoluţia din Decembrie 1989

În aceste zile se împlinesc 26 de ani de la debutul protestelor din decembrie, care au dus la căderea regimului comunist şi la îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu. Revoluţia a fost prezentă şi în Petroşani unde, la fel ca mai în întreaga ţară, oamenii au ieşit şi ei în stradă. De-a lungul anilor, revoluţionarii din localitate s-au reîntâlnit în aproape fiecare decembrie. Rememorând evenimentele, aceştia au scos încet-încet la iveală şi unele dintre adevărurile mai puţin spuse, în ceea ce priveşte Revolta din Decembrie 1989 din Valea Jiului. Printre acestea s-arCItește mai departe
Anunț important pentru românii care lucrează în străinătate! Pot primi pensie după (doar) un an de zile de muncă

Cei care au lucrat cel puțin un an peste graniță cu acte în regulă pot să solicite pensie de la statul respectiv pentru perioada lucrată, dacă îndeplinesc toate condițiile de pensionare din țara respectivă și din țara de origine. Veniturile din pensia din străinătate li se plătesc de statul în care au lucrat și se pot transfera în România în lei, la cursul BNR din ziua plății. Iată cum poate să procedeze o persoană care vrea să-i fie luați în calculul vechimii și4 anii lucrați în străinătate, dar și ceiCItește mai departe
Comisia Europeană: Ajutorul de stat pentru CEH acordat cu întârziere de statul român

Reprezentaţii Comisiei Europene susţin că statul român a întârziat nejustificat acordarea ajutorului de stat pentru Complexul Energetic Hunedoara. La nivelul Comisiei Europene s-a aprobat acordarea ajutorului în luna aprilie, iar statul român a acordat prima tranşă abia în luna iulie. “În iunie 2014, compania de electricitate CE Hunedoara a fost în nevoie urgentă de acțiuni decisive – fie de lichidare sau vânzare a activelor – în scopul de a preveni o creștere suplimentară a pierderilor operationale si arierate. Acțiunile au fost discutate în timpul misiunilor și un plan de acțiuneCItește mai departe
Colindătorii din Oltenia au asaltat Valea

Colindători din zone îndepărtate ale ţării vin în fiecare an, în judeţul nostru pentru a câştiga câţiva bănuţi. Cetele de colindători sunt în special din zona Olteniei şi de fiecare dată se opresc pentru câteva zile în Valea Jiului, ca mai apoi să cutreiere Ţara Haţegului, iar de sărbători să ajungă în capitala judeţului, acolo “unde se fac bani buni” după cum spun tinerii. Spun că vor reuşi să câştige de pe urma colindatului bani destui pentru a-şi asigura traiul pe perioada de iarnă. Dorm pe unde apucă şiCItește mai departe
Hoţii de la Livezeni, tentativă de a scăpa de gratii

Cei doi indivizi care au pus pe jar toată Poliţia Petroşani, la finele lunii trecute, după ce au imobilizat un paznic de la o unitate minieră din Petroşani şi au furat câteva tone de cărbune, rămân după gratii. Magistraţii Judecătoriei Petroşani au respins solicitările acestora de a fi cercetaţi sub control judiciar ori arest la domiciliu considerând cererile ca neîntemeiate. După atac, Adalbert Feher şi Gabriel Tar s-au refugiat în cartierul Colonie din Petroşani şi pentru a putea fi ridicaţi pentru audieri a fost nevoie de intervenţia în forţă aCItește mai departe
Acţiune de amploare a poliţiştilor hunedoreni pentru diminuarea riscului rutier

Poliţiştii rutieri, împreună cu cei ai Poliției Transporturi și cei din structurile de ordine publică, au desfăşurat, în perioada 17-18.12.2015, o amplă acţiune vizând prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul nerespectării prevederilor legale în zona trecerilor la nivel cu calea ferată de pe raza județului Hunedoara. Totodată, acţiunea a vizat depistarea și sancționarea conducătorilor de vehicule ce conduc, pe drumurile publice de pe raza județului, autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice. În cursul acţiunii, poliţiştii au fost aplicat peste 100 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 22.000CItește mai departe
Incompatibilitate/ A cîştigat peste 128.000 de lei prin firma sa de la primăria unde era consilier local

Un consilier local din localitatea Dobra – judeţul Hunedoara şi-a rotunjit veniturile după ce a încheiat, prin firma la care era acţionar, nu mai puţin de 7 contracte cu primăria din comună. Consilierul local găsit în culpă este Roman Buble, iar cazul de incompatibilitate fost descoperit de Agenţia Naţională de Integritate. “Buble Roman a încalcat regimul juridic al incompatibilităților întrucât ROMAN FOREST SRL, societate comercială în cadrul careia persoana evaluata deține calitatatea de asociat și a deținut funcția de administrator, a încheiat șapte contracte cu Primaria Comunei Dobra, în valoareCItește mai departe
Iarna închide mai multe sectoare de drum judeţean

Aproape 30 de sectoare de drumuri judeţene vor fi închise până în primăvara acestui an, ca urmare a unei decizii adoptate de Consiliul Judeţean Hunedoara, după ce şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara – Serviciul Rutier şi-a dat avizul de principiu în acest sens. Sectoarele de drum judeţean vor fi închise până în data de 15 martie şi, în total, măsura vizează 26 de astfel de artere de circulaţie. „Potrivit prevederilor art.22 din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, administrarea drumurilor judeţene se asigurăCItește mai departe
Drumul spre Parâng, modernizat prin asociere

Autorităţile judeţene se vor asocia cu cele de la Petroşani pentru a realiza o investiţie de interes public. Este vorba de modernizarea drumului care duce spre staţiunea montană Parâng. Proiectul prevede modernizarea DJ 709F: DN 7A Cabana Rusu-Masivul Parâng, km 6+600-10+325. mai exact, este vorba de modernizarea carosabilului care duce spre staţiunea montană Parâng. ”Avem un studiu de fezabilitate în care erau prevăzute niște protecții pentru pârtii, niște tubulaturi, astfel încât drumul să fie deschis și iarna, dar având în vedere condițiile de altitudine și cele specifice zonei montane, nuCItește mai departe
Procesul dintre foştii şefi ai CNH şi Curtea de Conturi s-a mutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

După ce în prima instanţă foştii şefi ai Companiei Naţionale a Huilei Petroşani au reuşit să răstoarne, parţial, raportul Curţii de Conturi, prin care li se imputa inclusiv preţul de vânzare al huilei, procesul s-a mutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde se judecă recursul. La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul a ajuns după ce Curtea de Apel Alba Iulia a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta C.N.H. SA, prin lichidatorul judiciar Expert Insolvenţă, în contradictoriu cu reprezentanţii Curţii de Conturi a României. DeCItește mai departe



