Actualitate
Composesoratul Iscroni-Aninoasa, aniversare la 100 de ani de la înființare

În comunitatea locală din orașul Aninoasa a avut loc la finalul săptămânii o sărbătoare inedită, dar absolut relevantă pentru viața socială, economică și culturală a acestei localității. Peste 100 de oameni, în cea mai mare parte membri ai Asociației Composesorale Iscroni 2000 au sărbătorit 100 de ani de la înființarea acestuia. Momentul a fost marcat prin dezvelirea și sfințirea unei plăci aniversare aplicată pe clădirea care găzduiește sediul asociației, dar și prin evocarea istoricului acesteia și a membrilor fondatori, în prezența urmașilor acestora. La eveniment au participat, de asemenea, primarulCItește mai departe
Chestionar privind ”Planul de mobilitate urbană durabilă al județului Hunedoara” în perioada 2023-2028

Consiliul Județean Hunedoara implementează proiectul intitulat „Planificare strategică, mobilitate urbană și managementul calității”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. În cadrul acestui proiect se va elabora PLANUL DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ AL JUDEȚULUI HUNEDOARA 2023-2028. În acest context, locuitorii județului Hunedoara sunt invitați să completeze un chestionar care va sprijini echipa de proiect în elaborarea PMUD 2023-2028. Chestionarul conține 20 de întrebări și poate fi completat on-line urmând linkul de mai jos: , accesând link-ul de mai jos. https://forms.gle/b8UevL6eEdjkVmQv6 Reprezentanții CJH apreciază că opiniaCItește mai departe
Ce probleme i-au semnalat liderii Sindicatului Muntele din Valea Jiului premierului Marcel Ciolacu

După cum am mai informat, în cursul acestei săptămâni, la Palatul Victoria a avut loc o întrevede a liderilor de sindicat din cadrul organizațiilor reprezentative ale sectorului energetic al Văii Jiului și Primul-Ministru al României, Marcel Ciolacu. La această importantă întâlnire au participat, din partea organizațiilor sindicare, președintele Sindicatului Muntele – Darius Cîmpean și secretarul general al Confederației Sindicale Naționale ”Meridian” – Dumitru Fornea, iar din partea Guvernului României, alături de premierul Marcel Ciolacu a fost prezent vicepremierul Marian Neacșu, consileirul de stat Minel Ivașcu, secretarul de stat în MinisterulCItește mai departe
Soluții pentru Complexul Energetic Valea Jiului în urma unei întâlniri la Guvern între premierul Marcel Ciolacu, președintele CJH Laurențiu Nistor și liderii Sindicatului Muntele

Joi, 17 august 2023, la sediul Guvernului României, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor a avut o întâlnire cu prim-ministrul Marcel Ciolacu și viceprim-ministrul Marian Neacșu, în cadrul căreia s-a discutat deschis pe marginea solicitărilor înaintate de Sindicatul Muntele în vederea identificării de soluții pentru probleme vitale ale Văii Jiului. La discuții au participat și Casian Petru Nițulescu, secretar de stat în Ministerul Energiei, Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele, și Dumitru Fornea, secretarul general al Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN. Atât premierul României, cât și viceprim-ministrul, au dat asigurări că vorCItește mai departe
”Mina copiilor” din cartierul Ștefan Lupeni, parte din ”Valea Jiului Vibrantă”

Probabil una dintre cele mai frumoase activități din acest an cuprinse în proiectul ”Valea Jiului Vibrantă” derulat la începutul lunii august de consorțiul de ONG-uri Valea Jiului Implicată a fost cea care a adunat laolaltă comunitatea din cartierul lupenean Ștefan, în jurul unui proiect cultural pe cât de inedit, pe atât de binevenit: ”Mina Copiilor”. Acest lucru avea să se confirme prin mobilizarea și implcarea comunității locale din acest cartier istoric, situat la marginea municipiului Lupeni, în jurul unui proiect derulat de inimoșii voluntari ai Asociației ”Copii pentru viitor”, înCItește mai departe
”Strategia Națională de Tineret 2023 – 2027” prezentată de ministrul Natalia Intotero la Deva

Cu ocazia Zilei Internaționale a Tineretului, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Hunedoara a organizat o masă rotundă având ca temă de dezbatere adaptarea și implementarea Strategiei Națională de Tineret 2023 – 2027 la nivel județean. Documentul, elaborat sub coordonarea Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a fost prezentat celor prezenți chiar de către ministrul Natalia Elena Intotero. Potrivit directorului DJST Hunedoara, Maria Izabella Kacso-Doboly, au fost identificate și analizate cele dintâi idei care pot sta la baza unei posibile viitoare strategii județene de tineret. ”Au răspuns invitației noastreCItește mai departe
Omagiu pentru Ioan (Iancu) de Hunedoara, la 567 de ani de la moarte

Unul dintre cei mai importanţi eroi din istoria Europei medievale, Ioan (Iancu) de Hunedoara, a fost comemorat vineri, 11 august 2023, la statuia dedicată lui, aflată în centrul municipiului Hunedoara, la 567 de ani de la trecerea sa în eternitate. Festivitatea a cuprins o slujbă de pomenire urmată de scurte cuvântări şi depuneri de coroane de flori din partea Primăriei, Consiliului Local, Consiliului Judeţean, Prefecturii Hunedoara, Camerei Deputaţilor şi Ordinului Cavalerilor de Hunedoara, precum şi din partea mai multor partide politice. În prealabil, o delegaţie a municipiului Hunedoara a depusCItește mai departe
Echipamente moderne de salvare în dotarea ISU Hunedoara

În dotarea ISU Hunedoara au intrat de curând două echipante de salvare de ultimă generație. Este vorba despre o auitospecială pentru asigurarea suportului radio în timpul intervențiilor în zonele izolate și un post medical avansat de tip 1, care permite triajul victimelor în cazul accidentelor cu victime multiple dar și luarea măsurilor de prim-ajutor care pot salva vieți. Autospeciala pentru Asigurare Suport Radio (AASRd) constituie un sistem integrat de comunicaţii şi tehnologia informaţiei dislocabil, care susține acoperirea radio pentru radiotelefoanele mobile/portabile din raioanele de dislocare şi/sau fluxuri de comunicaţii destinateCItește mai departe
DinoGarden, proiectul din Geoparcul Țara Hațegului care face legătura dintre dinozauri și permacultură

Un spațiu amenajat pe principii de permacultură este noua propunere adresată turiștilor care vor vizita expoziția „Balauri, dragoni, dinozauri” de la Casa Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului, administrat de Universitatea din București. Lucrările sunt realizate în cadrul proiectului „DinoGarden – permacultură la muzeu” cu scopul de a crea un loc în care vizitatorii pot afla cum să lucrăm cu natura și nu împotriva ei. Permacultura este o modalitate de proiectare și design a așezărilor umane și sistemelor agricole perene, bazată pe imitarea relațiilor ce există în ecosistemele naturale. În cadrulCItește mai departe
Ceremonii emoționante de ”Ziua Minerului” la Lupeni

La 94 de ani de la greva minerilor de la Lupeni din august 1929, semnalul sonor al sirenei de la Uzina Electrică a minei a răsunat din nou, prelung, chemând oamenii la adunare. În curtea Minei Lupeni, în fața emblematicului loc din fața Uzinei Electrice, unde acum aproape un secol aveau să-și piardă viața 52 de ortaci dintre cei 6000 care se adunaseră aici pentru a cere dreptul la condiții de muncă mai bune, la salarii decente și la o pâine mai albă, s-au adunat acum peste 100 de oameni,CItește mai departe
”Ziua Minerului” sărbătorită în 6 august la Exploatarea Culturală Petrila

Mina Petrila, devenită Exploatarea Culturală Petrila, găzduiește duminică, 06 august 2023, o serie de evenimente dedicate Zilei Minerului, organizate de asociațiile Ideilagram și Planeta Petrila, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara. Administrația județeană, care deține ansamblul istoric al Minei Petrila, are astfel onoarea de a fi gazda unui program complex dedicat memoriei celor care au trudit în adâncuri. Clădirile de patrimoniu ale fostei Exploatări Miniere Petrila au fost achiziționate în cursul anului trecut de către Consiliul Județean Hunedoara cu intenția declarată de a transforma perimetrul minei cu o istorie de peste 150CItește mai departe
Se dă startul IN:Fusion – un incubator de idei pentru artiști și oameni de știință

Până pe 1 septembrie, Asociația Qolony derulează prima etapă a celui mai nou proiect, IN:Fusion, un hackathon experimental ce aduce împreună oameni de știință și teoreticieni cu artiști și designeri pentru a dezvolta împreună idei artistice inovative. Astfel, artiștii din România pot înscrie pe site-ul asociației proiecte din sfera conceptului IN:Fusion – Biophilia – Technophilia, în care să își prezinte ideile de reconciliere a tehnologiei care crește exponențial cu nevoia de conectare cu natura. Echipa artistică a proiectului, formată din Mihaela Ghiță, manager cultural, jurnalist de știință, Floriama Cândea artist,CItește mai departe
”Ziua Minerului” va fi marcată cu ceremonii și spectacol folcloric în municipiul Lupeni

Emoția Zilei Minerului nu este niciunde mai puternică decât acolo unde evenimentele istorice care au generat-o, s-au petrecut aievea. La Lupeni, locul în care bravi mineri au scris preț de mai bine de aproape două secole istoria mineritului, în ultima sută de ani au avut loc, pe lângă numeroasele accidente de muncă în care sute de mineri și-au pierdut viața, două dintre cele mai importante greve ale minerilor din Valea Jiului: cele din august 1929 și august 1977. În aceste locuri încărcate de istorie, în fața Uzinei electrice de laCItește mai departe
Întâlnire ”Sub semnul istoriei” cu academicianul Ioan Aurel Pop la General Berthelot

În comuna hunedoreană General Berthelot, a debutat pe 1 august 2023 o nouă ediție a Școlii de vară „Sub semnul istoriei”, desfășurată sub prestigioasa egidă a Academiei Române. În cadrul acestui eveniment, elevi olimpici din România și Republica Moldova, beneficiari de burse sunt, în aceste zile, oaspeții județului Hunedoara și participă la conferințele pregătite de reputați istorici români, găzduite la Centrul de Dezvoltare Durabilă Țara Hațegului-Retezat al Academiei Române care funcționează în clădirea care a aparținut emblematicului general Berthelot. Deschiderea oficială a evenimentului a avut loc, în prezența președintelui AcademieiCItește mai departe
Hunedoreanul Mircea Dimitrie Tarcea distins cu titlul de ”Cetățean de onoare” post mortem al municipiului Hunedoara

Consiliul Local a acordat astăzi (31.07.2023), post-mortem, titlul de „Cetăţean de onoare al municipiului Hunedoara” domnului Mircea Dimitrie Tarcea, în semn de recunoaştere a întregii sale activităţi civice în slujba municipiului nostru. Mircea Dimitrie Tarcea s-a născut pe data de 22 ianuarie 1929 în Hunedoara şi încă din tinereţe a avut mult de suferit din cauza regimului comunist. Tatăl său, Gheorghe Tarcea, a fost un opozant asumat al abuzurilor „noii orânduiri”. Pentru că împărtăşea opiniile tatălui său, Mircea Tarcea intrase şi el în vizorul aparatului represiv al regimului comunist. ÎnCItește mai departe
Rata șomajului în județul Hunedoara, în ușoară scădere la jumătatea anului 2023

Potrivit unui raport al AJOFM Hunedoarea, la sfârșitul lunii iunie 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă din acest județ erau înregistrați 6.037 șomeri (din care 3.162 femei), rata șomajului fiind de 3,88 %. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 3,91 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,03 pp. Din totalul de 6.037 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.056 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 3.981 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.138CItește mai departe
Vacanță de un an pentru o categorie de angajați! Anul intră la vechime, iar postul va fi recuperat la întoarcere

Un nou proiect de lege vine în ajutorul profesorilor din învățământul preuniversitar. Dacă se va promulga și va ajunge în Monitorul Oficial, inițiativa va permite profesorilor să ia o pauză de un an de zile de la învățământ, la fiecare zece ani, fără să fie stresați că trebuie să-și caute de lucru după aceea. Există însă și o condiție. Școala unde profesorul își desfășoară activitatea trebuie să fie de acord. Cu alte cuvinte, profesorii se pot bucura de un an sabatic pentru a se ocupa de proiecte personale sau deCItește mai departe
Dezvoltarea bebelușului în primul an de viață: 8 sfaturi utile

Primul an de viață al unui bebeluș este unul dintre cele mai impresionante și emoționante momente pentru părinți. Aceasta este perioada în care copilul crește și se dezvoltă la o viteză incredibilă, învățând să interacționeze cu mediul înconjurător și să atingă diferite praguri în procesul de dezvoltare. Jocuri și jucării educative sunt accesoriile care îl ajută să se dezvolte încă din primele zile de viață, făcând acest proces distractiv și frumos. Primul an din viața bebelușului trece foarte repede și pe când este de frumos, pe atât poate fi de dificil. Deajoaca.roCItește mai departe
Productivitatea maximă în deplasare: 6 avantaje ale unui Ultrabook

În vremurile noastre, mobilitatea și productivitatea sunt două aspecte esențiale pentru oamenii de afaceri, studenți și profesioniști în diverse domenii. Cu toate acestea, utilizarea unui laptop convențional poate fi greoaie și ineficientă mai ales atunci când ești în deplasare. Aici intervine unul dintre cele mai apreciate dispozitive în acest context – Ultrabook-ul. Aceste computere portabile sunt proiectate să ofere o experiență de utilizare deosebită, oferind în același timp performanțe ridicate și portabilitate optimă. Alien Store îți pune la dispoziție o gamă variată și diversă de astfel de dispozitive, potrivite pentru toate bugeteleCItește mai departe
Pompierii de la ISU Bihor au câștigat Faza zonală a „Concursului serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă”

Zilele trecute, în mai multe centre ale Inspectoratelor Teritoriale pentru Situații de Urgență s-a desfășurat faza zonală a „Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă”. În județul Hunedoara a avut loc competiția destinată reprezentanților ISU din județele Hunedoara, Bihor, Alba, Arad și Timiș, evenimentul fiind organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al judeţului Hunedoara. Au fost trei zile în care loturile reprezentative din cadrul ISU Timiș, ISU Arad, ISU Alba, ISU Bihor și ISU Hunedoara au parcurs cele 4 probe identice cu cele ale concursurilor sportiveCItește mai departe
Postul Sfintei Marii 2023: Când începe Postul Adormirii Maicii Domnului

Creştinii se pregătesc pentru cele două mari praznice din luna august: Schimbarea la Faţă şi Adormirea Maicii Domnului În popor, Postul Adormirii Maicii Domnului mai este cunoscut și sub denumirea de Postul Sfintei Marii sau Sântămăriei. Este un post foarte important și îi pregătește pe creștini pentru cele două mari praznice din luna august, adică Schimbarea la Față și Adormirea Maicii Domnului. Postul Adormirii Maicii Domnului are o durată fixă și este unul destul de dur, iar credincioșii trebuie să țină cont de restricțiile din această perioadă. În 2023, lăsataCItește mai departe
Hunedoreni de succes premiați la Zilele Hunedoarei

S-a încheiat o nouă ediție de succes a ”Zilelor Municipiului Hunedoara”, sărbătoarea locuitorilor din municipiul care dă numele județului nostru. Dincolo de spectacolele artistice de-a dreptul senzaționale, dincolo de parada portului popular, de oportunitatea vizitării gratuite a Muzeului Castelul Corvin ilor și Grădinei Zoologice și dincolo de iompresiuonantul foc de artificii, evenimentul a fost marcat și în acest an de Gala de Excelență „Hunedoreni de succes”, în cadrul căreia îi premiem pe cei mai apreciați hunedoreni aflați în slujba comunității. Anul acesta, premiați au fost următorii hunedoreni de succes: CelCItește mai departe
Castorul Billy și pompierii salvatori ai acestuia

Pompierii Secției Brad a ISU Hunedoara au avut parte zilele acestea de o misiune mai specială. Un angajat al Stației de tratare a apei Crișcior a sunat la 112, anunțând faptul că un castor înoată nestingherit într-unul dintre bazinele nefuncționale aflate în incinta unității. Pompierii brădeni s-au deplasat la locul solicitării și într-adevăr, castorul nu mai avea nici o șansă să iasă din noua sa „piscină” ale cărei margini erau prea abrupte și în care nu ar fi găsit nimic care să-i potolească foamea. Având în vedere faptul că speciaCItește mai departe
Efectele furtunilor din noaptea de 21/22 iulie 2023

Mai multe zone ale județului Hunedoara s-au aflat în cursul nopții de vineri/sâmbătă, 21/22 iulie 2023 sub coduri galbene, portocalii și roșii de furtună, fiind emise inclusiv alerte prin sistemul național Ro-Alert pentru avertizarea populației. Ca urmare a avertizărilor meteorologice – cod portocaliu și cod rosu (fenomene meteo imediate) emise pentru județul Hunedoara, prin intermediul numărului unic de urgență 112, până la orele 08.00 ale zilei de sâmbătă, 22 iulie, s-au primit 40 de apeluri prin care se solicita intervenția echipajelor operative. Astfel, 60 de pompieri din cadrul ISU HunedoaraCItește mai departe
Rezultatele Bursei locurilor de muncă de la Orăștie

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a organizat, în data de 21 iulie 2023, în cadrul proiectului “Calificare pentru Viitor”, în care A.J.O.F.M. Hunedoara are calitatea de partener, o Bursă a locurilor de muncă la Orăștie. La finalul Bursei, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara raportează următoarele rezultate: Au fost contactaţi un număr de 48 de angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv un număr de 26 de agenţi economici. Oferta de locuri de muncă a numărat 118 posturi și au participat la bursăCItește mai departe
Angajații Apa Serv Valea Jiului, ”team building” reușit cu prilejul Zilei Lucrătorului în Serviciile Publice de alimentare cu apă potabilă

Ziua Sfântului Ilie nu este doar o sărbătoare religioasă, așa cum nu este doar Ziua Aviației Române. În România, printr-o decizie legislativă, ziua de 20 Iulie este declarată a fi și Ziua Lucrătorului din Serviciile Publice de Alimentare cu Apă și Canalizare. Evident, la o așa sărbătoare, ca de fiecare dată când vine vorba despre acțiunile de socializare sau, mai modern spus, de team-building, organizate de conducerea Apa Serv Valea Jiului, o bună parte dintre salariații operatorului de apă și canalizare din Valea Jiului au răspuns ”prezent” la marcarea acestuiCItește mai departe
Admitere la master profesional, Academia de Poliție 2023: Ce trebuie să conțină DOSARUL de concurs

Programul de studii universitare de master profesional pentru formarea ofiţerilor de poliţie are durata de un an, două semestre, 60 de credite de studiu transferabile şi se organizează la forma de învăţământ cu frecvenţă, domeniul de studii universitare „Drept”, fiind scoase la concurs un număr de 75 de locuri.La concursul de admitere pot participa absolvenţi cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai învăţământului superior de lungă durată şi absolvenţi cu diplomă de licenţă sau echivalentă ai programelor de studii universitare de licenţă cu minim 240 de credite de studiu transferabile.CItește mai departe
Nou val de căldură, anunțat de directorul ANM: Orice creștere estimată a temperaturilor aduce valori în jurul sau chiar peste 40 de grade

Florinela Georgescu, directoarea executivă ANM, susține faptul că la sfârșitul acestei săptămâni ar putea fi atins un nou vârf de temperatură, însă nu este exclus să avem un vârf și la jumătatea săptămânii viitoare.„Este foarte adevărat că în partea de sud a țării în continuare, și astăzi, au fost temperaturi deosebit de ridicate. Pentru că valul de căldură continuă, se manifestă cu intensități diferite de la o zi la alta. Cum spuneați, posibil la sfârșitul săptămânii să fie un nou vârf de temperatură, dar la fel de posibil este caCItește mai departe
475 persoane şi-au găsit un loc de muncă, în luna iunie 2023, cu sprijinul AJOFM HUNEDOARA

Potrivit unui comunicat al AJOFM Hunedoara, în cursul lunii iunie 2023, ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, prin intermediul agenției, au fost încadrate în muncă 475 persoane, dintre care 240 femei. Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 260 persoane au peste 45 de ani, 68 persoane au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 28 persoane au între 30 – 35 ani, 48 persoane au între 25 și 30 de ani, iar 71 persoane sunt tineri sub 25 de ani.CItește mai departe
Alexandru Bălănesc, absolventul cu 10 la BAC din Valea Jiului, va fi premiat de Primăria Petrila

Performanța obținută de Alexandru Bălănesc, singurul absolvent de liceui din Valea Jiului care a obținut în acest an media generală 10 la examenul de Bacalaureat se bucură de aprecieri firești nu doar din partea opiniei publice, ci și din partea autorităților locale din orașul Petrila, localitatea în care acesta domiciliază. Primarul orașului Petrila, Vasile Jurca se declară mândru de performanța școlară a lui Alexandru Bălănesc și spune că va propune Consiliului local premierea acestuia. ”Sunt mândru și eu, ca de altfel toți petrilenii, de performanța pe care a realizat-o tânărulCItește mai departe
Recomandări pentru combaterea efectelor caniculei

Având în vedere atenționarea meteo pentru săptămâna 10-14 iulie 2023, în care se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34-37°C, cu disconfort termic/caniculă, Direcția de Sănătte Publică a județului Hunedoara reamintește populației importanța respectării sfatului medicului de familie sau al medicului specialist și evitarea pe cât posibil a: expunerii prelungite la soare între orele 11 și 18; consumului de alcool (inclusiv bere sau vin); consumului băuturilor cu conținut ridicat de cofeină (cafea, ceai, cola); consumului de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase, alte dulciuri), deoarece acestea favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea deCItește mai departe
Alexandru Bălănesc, absolventul de nota 10 al învățământului liceal din Valea Jiului

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat al promoției 2023 consemnează, în județul Hunedoara, doar 3 note de 10 pe linie, dintre care una singură aparține unui tânăr exponent al învățământului liceal din Valea Jiului. Pe acestea din urmă, Alexandru Bălănesc, l-am cunoscut și intervievat în aceste zile, în dorința de afla care este secretul succesului său dar și care este drumul pe care a decis să-l urmeze mai departe, cu recomandarea statutului de excelență de la examenul maturității. Am descoperit un tânăr de excepție, cu o poveste de viață fascinantă,CItește mai departe
Pompierii hunedoreni pe podium la concursul național „Cel mai puternic pompier”

Peste 100 de pompieri din 25 de județe s-au întrecut anul acesta în cadrul concursului național „Cel mai puternic pompier”, desfășurat în aceste zile la Brașov La eveniment au participat și reprezentanți ai ISU Hunedoara, care au obținut rezultate remarcabile și au urcat pe podium. Astfel, la probele pe echipe, ISU Hunedoara s-a clasat pe locul III. Echipa pompierilor hunedoreni a fost formată din plt. adj. șef Albu Marian, plt. adj. Bucur Mihai și soldat David Marius. De asemenea, la probele individuale, categoria de vârstă 30 -39 ani, plt. adj. șefCItește mai departe
Liga Pensionarilor Valea Jiului continuă demersurile pentru recalcularea pensiilor

Liga Pensionarilor Valea Jiului anunță că demersurile juridice cu privire la recalcularea pensiilor pentru mai multe categorii de salariați se desfășoară cu succes. În acest context, reprezentanții asociației transmit mulțumiri, în numele pensionarilor foști angajați ai sucursalelor companiei miniere, în special conducerii Societății Energetice Valea Jiului, pentru sprijinul acordat în eliberarea adeverințelor cu veniturile brute ale celor ce au trudit în minele din Valea Jiului și în cadrul preparațiilor de cărbune, documente esențiale pentru solicitarea în instanță a recalculării pensiilor. De asemenea, Liga Pensionarilor Valea Jiului informează că au fostCItește mai departe
Efectele fenomenelor hidrometeorologice din 4 iulie 2023

Potrivit unei informări a ISDU Hunedoara, în urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice prognozate pentru data de 4 iulie, pompierii Detașamentului Orăștie au fost solicitați să intervină în următoarele situații: – În localitatea Orăștioara de Sus, un copac a căzut pe carosabil, blocând drumul județean 705. – Pe raza localității Costești au fost semnalate scurgeri de aluviuni de pe versanți, pe mai multe porțiuni ale drumului județean 705. La fața locului s-au deplasat un echipaj operativ din cadrul Detașamentului Orăștie și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Orăștioara de Sus. Din cauzaCItește mai departe
Cum sa castigi la blackjack in 2023

Intai de toate, hai sa recapitulam ce este defapt blackjack-ul Blackjackul live online este o experienta senzationala, in care te simti ca si cum ai fi intr-un cazino adevarat, fara sa trebuiasca sa iesi din confortul casei tale. Asa ca venim in intampinarea intrabarii unde joc blackjack pe bani reali. Tot ce ai nevoie este o conexiune la internet si un dispozitiv pentru a te conecta la joc. In acest joc, te vei bucura de un dealer real, care iti va imparti cartile si cu care vei putea comunica prinCItește mai departe
La Centrul de Agrement Căprioara din Deva s-a deschis o nouă ediție a taberelor ARC

Centrul de Agrement Căprioara al DJST Hunedoara redevine, preț de mai bine de o lună, un colțișor de acasă românesc pentru sute de copii și tineri beneficiari ai taberelor ARC. Evenimentul face parte din Programului de tabere ARC și este organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Agenția Națională pentru Sport din România. O primă serie formată din peste 40 de persoane (adolescenți și profesori coordonatori aparținând unor comunități românești din Macedonia și Germania) au ajuns deja înCItește mai departe
Rotire de colan la cluburile Rotary din județul Hunedoara

La 23 de ani de la constituirea Clubului Rotary din Deva, membri ai celor cinci cluburi de acest fel din juudețul Hunedoara au făcut rotirea de colan într-un eveniment comun, care a avut loc zilele acestea, la Conacul Archia din Deva. Aici și-au dat întâlnire reprezentanți ai Rotary Club Brad, Rotary Club Deva, Rotary Club Hateg, Rotary Club Iancu de Hunedoara si Rotary Club Petrosani-Valea Jiului, dar și oaspeții acestora: Delia Alic – Asistent de Guvernator, Adrian Botca – Asistent de Guvernator 2023-2024, Gabriel Ilies past -president si Cosmina CiufleaCItește mai departe
Voluntarii internaționali UNESCO, într-o vizită de documentare organizată, în premieră, în județul Hunedoara

Consiliul Județean Hunedoara a fost, astăzi, gazda voluntarilor internaționali UNESCO, aflați într-o vizită de lucru de trei zile în județul Hunedoara, la siturile UNESCO. Voluntarii, cu vârste cuprinse între 18 și 32 de ani, proveniți din șapte țări ale lumii, precum și din România, au fost întâmpinați de către președintele Laurențiu Nistor, care le-a adresat un cuvânt de bun venit. Din delegația care a însoțit voluntarii au făcut parte Alexandra Stoica, director adjunct Restaurare în cadrul Institutului Național al Patrimoniului, Sorin Chiriță, președintele Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene,CItește mai departe
Casa de Pensii de la Petroșani își mută sediul în Aeroport

În scurt timp, Casa Locală de Pensii de la Petroșani urmează să își mute activitatea, de la Casa de cultură a Sindicatelor din Petroșani într-un alt sediu. În acest scop, Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani au semnat un memorandum cu Casa Județene de Pensii Hunedoara pentru amenajarea unui sediu corespunzător, în care să funcționeze acest birou. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi a anunțat, în aceste zile, că locația aleasă va fi la parterul fostei Școli Generale nr. 5 din Petroșani, situată în cartierul Aeroport – zona Parângul,CItește mai departe
Salariaţii cu copii cu vârsta până la 8 ani pot beneficia de 4 zile de telemuncă pe lună. Proiectul a fost adoptat de Parlament

Salariaţii din România care au în întreţinere copii cu vârsta până la 8 ani pot beneficia de telemuncă 4 zile pe lună, prevede un proiect de lege pentru completarea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, adoptat miercuri în unanimitate de Camera Deputaţilor, conform Agerpres. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Legii nr.53/2003 cu un nou articol, în sensul ca salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la 8 ani să poată beneficia, la cerere, de 4 zile pe lună muncă la domiciliu sau înCItește mai departe
S-a adoptat legea în Parlament: apare un nou tip de rovinietă. Cum se va aplica TollRO și cât va costa

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege privind aplicarea unor tarife rutiere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Noua rovinietă intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026, tariful fiind aplicabil tuturor categoriilor de vehicule înmatriculate. Noua rovinietă se va numi TollRO și va putea fi achiziționată în funcție de durata utilizării acesteia. Legea a fost adoptată cu: 203 pentru, 13 împotrivă, 45 de abțineri. Rovinieta va fi achitată anterior utilizarii reţelei de drumuri naţionale din România si este structurata în funcţie de durata de utilizare a acesteia, astfel:CItește mai departe
PROIECT: Minorii de peste 16 ani vor putea călători singuri în străinătate la rude, pentru studii sau în scopuri medicale

Minorii de peste 16 ani vor putea călători singuri în străinătate la rude, pentru studii sau în scopuri medicale, potrivit legii adoptate miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Proiectul merge la promulgare. Inițial, proiectul prevedea că minorii care au împlinit 16 ani pot călători singuri în orice scop în străinătate, dacă au acordul părinților sau tutorilor legali. Însă comisiile Camerei Deputaților au stabilit câteva situații în care se poate face acest lucru. „Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorieCItește mai departe
Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani, laureat și premiat în ”Campionatul Reciclării”

”Campionatul Reciclării”, un proiect național de educație ecologică și colectare separată a deșeurilor, organizat de asociația Act for Tomorrow și Kaufland România, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și RetuRo, a adus Colegiului Național ”Carmen Sylva” din Petroșani titlul național de ”campion al reciclării” dar și un premiu de 100.000 de lei. Peste 32.000 de elevi din întreaga țară au participat, pentru o perioadă de 3 luni la ore de educație pentru mediu, susținute de nu mai puțin de 4165 de cadre didactice, pregătite, la rândul lor, în cadrulCItește mai departe
Premierul Marcel Ciolacu, întâlnire de lucru pe tema situației din zonele afectate de inundații

Premierul Marcel Ciolacu a avut ieri, la Palatul Victoria, o întâlnire de lucru pentru a analiza situația din zonele afectate de inundații și măsurile de intervenție necesare pentru sprijinirea urgentă a persoanelor care au de suferit din cauza fenomenelor meteorologice. „Pentru oamenii aflați în situații dificile, fiecare zi contează. Am cerut autorităților statului ca, acolo unde putem interveni pentru a ajuta populația, să o facem cât mai rapid. Procedura de evaluare a pagubelor este în curs, trebuie finalizată cât mai repede pentru ca despăgubirile pentru pierderile suferite să ajungă laCItește mai departe
Campania „Colectăm uleiul folosit” ajunge în Hunedoara. Hunedorenii vor primi ulei proaspăt în schimbul celui folosit

La patru ani de la lansare, Carrefour România extinde campania de colectare a uleiului alimentar uzat și în două noi magazine din județul Hunedoara – Carrefour Market Simeria, situat pe Str. Avram Iancu, și Carrefour Deva, de pe Str. 22 Decembrie nr. 37. Clienții vor putea aduce recipiente cu ulei folosit și beneficia de recompense, conform unui mecanism foarte simplu: pentru fiecare 4 litri de ulei folosit, Carrefour oferă la schimb clienților câte 1 litru de ulei proaspăt. Pentru ca uleiul depus la punctele de colectare să fie acceptat, cliențiiCItește mai departe
Icarul din Binținți omagiat în comuna care-i poartă și-i cinstește numele

A fost zi de mare sărbătoare, la finalul săptămânii, în comuna hunedoreană Aurel Vlaicu (fosta localitate Binținți de lângă Geoagiu) unde a s-a născut, în 1882, marele inginer român Aurel Vlaicu. Tot aici, avionul Vlaicu I conceput și construit de pionierul aviației române s-a ridicat de la sol, în iunie 1910. De ani buni, locuitorii comunei, dar și mulți hunedoreni și români cinstensc acest moment de referință din istoria aviației române și mondiale, omagiindu-l pe Avram Iancu, în fața Casei Memoriale ”Aurel Vlaicu”. Așa a fost și în acest an,CItește mai departe



