Cultură și educație
Cele mai bune proiecte educative, premiate

Școlile din Valea Jiului, premiate de Ministerul Educației. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara îi informează pe directorii unităților de învățământ de faptul că pot depune dosarele cu activitățile din cadrul “săptămânii altfel” pentru a intra în competiția organizată de Ministerul Educației. “Cele mai bune activități, pe fiecare domeniu, vor participa la competiția națională. Activitățile câștigătoare, la nivel de județ, vor fi postate pe platforma special creată de Ministerul Educației și Cercetării Științifice. Pentru competiția națională va conta: 20% voturile obținute și 80% jurizarea”, spun reprezentanții Ministerului Educației. La nivelul unitățilorCItește mai departe
Valea Jiului, în topul ”Prietenilor Pompierilor”

Astăzi la Deva, s-au derulat întrecerile din cadrul concursului județean „Prietenii pompierilor”, organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Județean Hunedoara. La concurs au participat peste 100 de elevi de gimnaziu. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, la categoria fete, pe primul loc s-a clasat echipajul de la Școala Gimnazială Vețel, locul secund a fost ocupat de reprezentantele Colegiului Tehnic „Constantin Brâncuși” Petrila, iar echipajul Școlii Gimnaziale Bretea Română s-a clasat pe a treia treaptă a podiumului. La categoria băieți/mixt, locul întâi a fostCItește mai departe
Meditaţiile pentru Bac nu-i atrag

Universitatea din Petroșani a semnat un parteneriat ci liceele pentru a-i pregăti pe elevii din anii terminali, dar interesul pentru meditațiile gratuite este scăzut. Elevii care vor ajunge să susțină examenul în această vară n-au fost convinși că trebuie să se pregătească din timp, chiar dacă colegii lor au picat în masă Bac-ul, în anii trecuți. Astfel, meditațiile gratuite nu-i atrag pe viitorii absolvenți deşi profesorii universitari îi aşteaptă în la cursuri suplimentare de pregătire a examenului de bacalaureat. Universitatea din Petroșani s-a oferit să-i pregătească pe adolescenți, gratuit,CItește mai departe
Inventatorul Corneliu Birtok Băneasă deschide Forumul pentru Mobilitate Durabilă şi Dezvoltare Metropolitană din România

Manifestarea are loc la Deva în zilele de 26 și 27 Aprilie 2016, iar tema acestei ediții este legată de inovațiile optimizarea serviciilor de transport public. Forumul, ce va cuprinde și o expoziție de autobuze organizată în Piața Unirii din Deva, se adresează autorităților publice locale și centrale, furnizorilor de servicii și produse din domeniul industriei transportului public, dar și cetățenilor din Deva și zona sa de influență care vor putea afla informații despre vehicule moderne de transport public prezentate în cadrul expoziției. Multiplul laureat la saloanele internaționale deCItește mai departe
Sute de liceeni din Valea Jiului au intrat pe ”porțile deschise” ale Universității din Petroșani

Câteva sute de elevi de la mai muote Colegii de învățămînt liceal din Valea Jiului au trecut, în această săptămână, pragul Universtății din Petroșani, unde a avut loc ”Săptămâna porților deschise”. Liceenii au avut astfel oportunitatea să cunoască nu doar cifrele de școlarizae, disciplinele și specializările pe care Universitatea din Petroșani le propune celor care doresc să urmeze cursurile de licență și/sau masterat în cadrul acestei prestigioase instituții academice din județul Hunedoara, ci și o parte din laboratoarele și sălile de curs ale acesteia. În plus, tinerii au putut să-iCItește mai departe
Un secol de educaţie

Baza oricărei formaţii intelectuale, civice, morale, trebuie pusă în anii scolii primare. Spunea poetul, eseistul român Ştefan Augustin Doinaş. Vorba sa are ecouri şi în zilele noastre, când Şcoala primară din Jieţ a ajuns la aniversarea de 100 de ani. Sute de promoţii au fost formate aici şi toate au prins aripi spre viitor. “Am participat cu drag la evenimentul care a marcat 100 DE ANI DE CARTE LA JIEȚ. Acțiunea a fost o reușită, fiind posibilă o întâlnire între generații, ocazie cu care au putut fi reamintiți și oCItește mai departe
,,Şcoala Altfel” s- a mutat la Staţia de Tratare a Apei de la Jieţ

Mai mulți elevi de la Scoala Gimnazială „ I.G. Duca” din Petroşani si de la Scoala Gimnazială NR. 5 din Petrila au vizitat astăzi, 21 aprilie 2016, Stația de Tratare a Apei de la Jieţ. Vizita copiilor face parte din programul stabilit pentru Săptămâna ”Școala Altfel” si incheie seria vizitelor din activitătile desfasurate in decursul acestei saptamani, la staţiile de Tratare a Apei de la Jieţ si Valea de Peşti si la staţia de epurare a apei de la Dănuţoni. Șeful Departamentului Productie de la Apa Serv, Cristian Ionică impreunaCItește mai departe
Sute de copii în peşteră

Au mai rămas două zile, timp în care elevii fac ALTFEL de activităţi. Aceştia vizitează muzee, fabrici de pâine, dar şi multe alte obiective. Peştera Bolii a fost punctul de atracţie al acestei săptămâni când sute de copii au intrat în cavernele unice. “Intrarea ester gratuită pentru copiii care vin de la şcolile speciale sau de la cămine”, a declarat Imre Szuhanek, preşedintele Asociaţiei Petro Aqua. În anii 1960 peştera a fost amenajată cu poduri de trecere peste pârâu, dar ele au fost distruse în timp. Peştera a fost abandonată,CItește mai departe
Castelul Corvinilor- gazda unei expoziții internaționale

Asociația Tikvah în colaborare cu Muzeul Castelul Corvinilor și Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara organizează o expoziție internațională sub genericul ”„Anne Frank – O istorie pentru prezent”. Deschiderea expoziției are loc pe data de 25 aprilie a.c. și poate fi vizitată până pe 10 mai 2016. Expoziția cuprinde fotografii alb negru și color, însoțite de texte care prezintă experiența personală a fetiței Annei Frank, de 13 ani, prin prisma și în contextul celui de Al Doilea Război Mondial. Mai exact, este prezentată povestea fetiței evreice germane Anne Frank, care s-a refugiat împreunăCItește mai departe
Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, şcoala viitorului

Meseria e brăţară de aur, iar acest lucru ni l-au explicat, ieri, elevii Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida din Petroşani. La unitatea de învăţământ au loc pe tot parcursul acestei săptămâni acţiuni derulate sub sloganul “Şcoala viitorului tău”, iar elevii împreună cu dascălii vor să demonstreze că din şcoală se poate învăţa o meserie. “În această săptămână are loc în toată ţara “săptămâna meseriilor” prin care se promovează învăţământul profesional şi tehnic. La noi la şcoală se desfăşoară un proiect care este la a treia ediţie, “Şcoala viitorului tău” înCItește mai departe
Profesori şomeri din cauza lipsei copiilor

Locul de muncă al dascălilor, la mâna conducerii şcolilor Numărul copiilor înscrişi în clasa pregătitoare este mai mic decât numărul locurilor vacante. Asta înseamnă că există toate şansele ca anumite posturi de dascăli să fie desfiinţate. “Se pot desfiinţa posturi. Lucrul acesta îl vor decide cei din conducerea şcolilor, dar situaţia se poate rezolva până în toamnă. Atunci vom ştii cu exactitate câţi copii au fost înscrişi şi câte locuri au rămas neocupate”, au spus reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. La nivelul judeţului Hunedoara, au fost disponibile 3500 de locuriCItește mai departe
,,Şcoala Altfel” la Staţia de Epurare a Apei de la Dănuţoni

Mai mulți elevi de la Scoala Gimnazială „ I.G. Duca” din Petroşani au vizitat astăzi, Stația de Epurare a Apei de la Dănutoni. Vizita copiilor face parte din programul stabilit pentru Săptămâna ”Școala Altfel” si va fi urmat de alte activităti in decursul acestei saptamani, la staţiile de Tratare a Apei de la Jieţ si Valea de Peşti. Șeful Departamentului Tehnic de la Apa Serv, Florin Donisă, le-a prezentat care este domeniul de activitate al societaţii si care sunt treptele de epurare folosite pentru tratarea apelor uzate astfel ca acesteaCItește mai departe
Săptămâna Porților Deschise la Universitatea din Petroșani

Timp de o săptămână, între 18 și 22 aprilie 2016, Universitatea din Petroșani își deschide porțile pentru public în cadrul unei inedite activități de promovare a ofertei de școlarizare pentru noul an universitar. Cu acest prilej, corpul academic va prezenta tinerilor de la cele mai bune Colegii din Valea Jiului, respectiv Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani, Colegiul Teoretic Mircea Eliade din Lupeni și Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși din Petrila, oferta academică dar mai ales condițiile pe care campansul univeristar de la Petroșani le oferă viitorilor săi studenți. ”Este oCItește mai departe
Elevii din Valea Jiului şi-au testat cunoştinţele

Elevii de la liceele din Valea Jiului, dar şi studenţii universităţii Petroşani s-au întrecut în cadrul unei competiţii. Concursul de cultură generală s-a aflat la ediţia cu numărul 5, iar întrebările au fost legate de tradiţia, cultura şi istoria Văii Jiului. În ceea ce priveşte proba de cultură generală, elevii Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida au demonstrat că sunt cei mai buni. Echipe de elevi ale liceelor, dar şi o echipă a instituţiei de învăţământ superior din Petroşani participat şi la proba de teatru. De departe, cea mai bună piesăCItește mai departe
Patru școli hunedorene participă la un proiect național privind protejarea mediului

Proiectul Eco Junior 2016, realizat de către Asociația Drumeții Montane, a ajuns la un număr record de instituții de învățământ, iar din județul Hunedoara fac parte patru unități de învățământ, elevii acestor școlii învățând cum să protejeze natura și ecosistemele. ”În funcție de vârsta copiilor, voluntari și profesori, s-au organizat diverse activități pentru ca aceștia să dobândească importante cunoștințe ecologice și un atașament deosebit față de natură, alimentându-li-se motivația și dorința de a participa la cât mai multe activități de menținerea unui mediu cât mai curat”, spun inițiatorii proiectului.CItește mai departe
Concurs de pictură icoane pe sticlă la Vulcan
Parohia Ortodoxă Sfinţii Români – Vulcan demarează ediţia a treia a concursului de pictură pe sticlă „Micul Iconar”. Competiţia este organizată în parteneriat cu Episcopia Devei şi Hunedoarei, Primăria Municipiului Vulcan, Colegiul Tehnic „Mihai Viteazu”, Clubul Elevilor din Vulcan, Centrul Creştin Ortodox pentru Copii şi Tineret „Axion Estin” şi cu toate şcolile gimnaziale din municipiul Vulcan. Concursul se va desfăşura în perioada 15 aprilie-1 iunie 2016 pe următoarele categorii de vârstă: până la 8 ani, 9-12 ani, 13-14 ani şi 15-18 ani. Cele mai bune lucrări vor fi premiate înCItește mai departe
Încă o săptămână de înscrieri pentru Crosul Cetății Regale a Hațegului

Perioada de înscriere pentru participarea la cea de a doua ediţie a Crosului Cetăţii Regale a Haţegului a fost prelungită până la data de 17 aprilie 2016. Voluntarii pentru Geoparc, organizatorii evenimentului au luat această decizie datorită interesului neașteptat de mare înregistrat în rândul iubitorilor de sport în natură și de evenimente de conștientizare culturală. Din acest motiv, toţi cei interesaţi să participe la cros pot accesa formularul online disponibil pe site-ul www.dragdehateg.org până la sfârşitul acestei săptămâni. Evenimentul se va desfăşura în perioada 22 – 23 aprilie 2016, peCItește mai departe
Radiografii fotografice la Muzeul Civilizației Dacice și Romane de la Deva

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara și în colaborare cu Asociația „Aladin” din Deva, organizeazăluni, 11 aprilie 2016, vernisajul expoziției intitulate „Radiografii – o poveste fotografică”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00, la sediul instituției situat în Palatul Magna Curia. Expoziția va cuprinde lucrări aparținând lui Petrișor Crăciunoiu, Marius Peptan și Horia Trânc, trei cunoscuți fotografi hunedoreni care vor fi prezentați publicului prezent la vernisaj de către Prof. Univ. Dr. Dorel Găină de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. La evenimentCItește mai departe
Festivalul ”Fii star în țara ta” a debutat la Vulcan cu o paradă a concurenților

Timp de trei zile, începând de vineri și până duminică, 10 aprilie 2016, municipiul Vulcan este capitala regională a tinerilor talentați din Valea Jiului, județul Hunedoara și alte județene ale țării care se vor întrece pe scena de la vechiul Club Muncitoresc al Sindicatelor (în prezent Club IMAX) pentru unul din trofeele concursului dar, mai ales, pentru a intra în posesia Marelui Premiu al acestui festival devenit deja, odată cu ediția cu numărul trei, o frumoasă tradiție cultural-artistică din municipiul Vulcan. Festivalul a debutat cu o frumoasă paradă a participanțilorCItește mai departe
Expoziție de fotografie înaintea premierei de sâmbătă, la teatrul din Petroșani

Premiera piesei ”Nastasia – poveste de cartier” la Teatrul Dramatic ”Ion D. Sârbu” din Petroșani, va fi precedată sâmbătă, 9 aprilie, de vernisajul unei inedite expoziții de fotografie. Realizată de Monica Gabriela Ailincăi, vernisajul expozitiei de fotografie intitulată ”Apus de soare” va avea loc în foaierul Teatrului Dramatic I.D. Sirbu Petrosani, sâmbătă, 09.04.2016, de la orele 17.00. În altă ordine de idei, conducerea teatrului din Petroșani informează că toate biletele puse în vânzare pentru premiera de sâmbătă (inclusiv cele pentru locurile suplimentare) s-au epuizat. Dat fiind interesul foarte mare pentru aceastăCItește mai departe
„Sălbaticul din Balcani”, volumul de călătorie în care cuvântul suplineşte aparatul foto

Volumul de literatură de călătorie „Sălbaticul din Balcani”, avându-i ca autori pe jurnaliștii Daniel Popa și Camelia Popa, apărut la Editura Trei, ajunsă deja în librării, se pregăteşte de lansarea oficială. O carte pe care mărturisesc că am citit-o cu mare interes din cel puţin două motive.Primul ar fi că este scrisă de doi reputaţi jurnalişti, cu care drumurile mele în presă s-au intersectat şi apoi au mers împreună pentru cîţiva ani. Al doilea motiv, şi cu siguranţă cel mai important, este reprezentat de modul direct, alert, pitoresc, spumos alCItește mai departe
Invitaţie la lectură maraton

Eveniment inedit la Petroşani. Asociaţia Doctor Clown alături de Casa ProUrbis şi Asociaţia Caritas organizează un maraton de lectură sub egida “Dăruieşte o carte zâmbind”. “Acest proiect are ca obiectiv promovarea culturii, stimularea educaţiei, interculturalitatea şi multiculturalitatea, mediatizarea şi stimularea interesului pentru lectură, a socializării şi a colaborării active între diferite asociaţii de voluntariat şi de promovare a acestui tip de activitate. Scopul acestuia este de a strange cărţi sau alte publicaţii scrie pe care ulterior Asociaţia Doctor Clown le va dona Gimnaziului cu predare în limba română Nicolae BălcescuCItește mai departe
Teatrul din Petroșani pregătește o premieră de excepție

Preconizată a fi evenimentul nr. 1 al stagiunii din acest an la Teatrul ”Ion D. Sârbu” din Petroșani, premiera piesei ”Nastasia-Poveste de cartier” este așteptată cu sufletul la gură atât de actorii distribuiți în această producție a teatrului din Petroșani, cât mai ales de publicul spectator. Dincolo de emoția unei piese de senzație, după piesa ”Domnișoara Anastasia” de Oeoroe Mihail Zamfirescu, producătorii acestui spectacol propun publicului din Valea Jiului și o întâlnire cu cel mai bun regizor al anului 2015 în viziunea UNITER, Victor Ioan Frunză. Din distribuția spectacolului facCItește mai departe
Prima grădiniță de nivel european din Valea Jiului e pregătită de inaugurare la Lupeni

Nevoia unei grădinițe noi pentru copiii care urmează cursurile preșcolare în cadrul grădiniței de la Școala gimnazială 1 (de lângă Primărie) din Lupeni era indiscutabilă, încă de acum câțiva ani. Așa s-a născut proiectul construcției unei noi grădinițe în municipiul Lupeni, proiect asumat de autoritățile publice locale și susținut, la nivel parlamentar, de către deputatul Cristian Resmeriță. Nu mai puțin de 19,2 miliarde de lei vechi au fost investiți de la bugetul local și prin transferuri de la bugetul statului (obținute în urma unor demersuri parlamentare – rectificări bugetare anualeCItește mai departe
Final de ANCHETĂ în cazul elevilor agresaţi la şcoala din Vaţa. Directoarea a fost demisă

Directoarea şcolii generale din comuna Vaţa de Jos, judeţul Hunedoara, a fost schimbată miercuri din funcţie, ca o primă măsură luată de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Hunedoara, în cazul unor presupuse agresiuni fizice şi verbale ce ar fi fost exercitate asupra elevilor de către trei angajaţi din cadrul unităţii de învăţământ – transmite AGERPRES. Conducerea ISJ Hunedoara a declanşat săptămâna trecută o anchetă administrativă la şcoala din Vaţa de Jos, după ce părinţii unui elev au depus o plângere în care acuză trei angajaţi ai şcolii de presupuse agresiuniCItește mai departe
La Hunedoara, primăvara începe la Bibliotecă

Biblioteca Municipală împreună cu școlile din municipiul Hunedoara inițiază proiectul „cARTileria”. Scopul proiectului: „BIBLIOTECA – A TREIA CASĂ”, sau altfel spus „CARTE DE IDENTITATE deschisă spre comunitate” ”Dacă PRIMA CASĂ este cea în care locuiești, iar A DOUA CASĂ cea în care muncești (pentru salariați) sau înveți (pentru elevi, studenți, masteranzi, …), atunci a fi A TREIA CASĂ înseamnă că, din bugetul de timp rămas la dispoziție, cea mai însemnată parte se constituie fie prin prezența directă într-o sală de bibliotecă, sau prin participarea la diferite manifestări culturale organizate deCItește mai departe
Începe a doua etapă de înscriere în învăţământul primar

1000 de locuri libere în învăţământul primar din judeţul Hunedoara. A doua etapă a înscrierilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017 se va desfăşura între 30 martie şi 8 aprilie, potrivit calendarului publicat pe site-ul Ministerului Educaţiei. În această perioadă se vor depune cererile-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio instituţie şcolară în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Tot înCItește mai departe
Universitatea Petroșani, gazdă pentru minerii din Alsacia
O delegație formată din mineri alsacieni și reprezentanți ai CCI a Teritoriului Belfort vor participa la o conferință, la Universitatea Petroșani, care va avea ca temă restructurarea industrială în zonele miniere. Totodată, va mai fi organizată o expoziție de fotografie care va avea ca subiect minerii din Alsacia și cei din Valea Jiului și se va organiza o vizită la una dintre minele din Valea Jiului. La finalul deplasării delegația franceză va participa, în orașul Lupeni, la deschiderea Zilelor Maghiare din județul Hunedoara, evenimentul urmând să aibă loc înCItește mai departe
Lecție de colectare selectivă a deșeurilor la Centrul de zi ”Salvați Copiii” din Petrila

Centrul de zi Petrila al filialei Hunedoara a Organizației Salvați Copiii a fost luni gazda unei frumoase lecții de educatie civică, având ca temă colectarea selectivă a deșeurilor. Peste 120 de copii din orașul Petrila au participat la această acțiune organizată de Consiliul județean Hunedoara, în cadrul unei noi acțiuni de promovare a proiectului “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”. Aceștia au demonstrat, prin expozițiile de desene și machete prezentate invitaților, că și-au însușit multe detalii cu privire la modul în care se impune colectarea selectivă a deșeurilor. EforturileCItește mai departe
Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului

Organizată pentru prima dată la Viena, în 1961, în timpul celui de-al IX-lea Congres Mondial al Institutului Internațional de Teatru, Ziua mondială a teatrului a devenit, din 1962, un eveniment anual, organizat de Centrele naționale ale Institutului Internațional de Teatru. Înființat în 1948, la inițiativa UNESCO, Institutul Internațional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizație non-guvernamentală din domeniul artistic. În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internațional e invitată să comunice reflecțiile sale asupra celei mai vechi forme artistice, teatrul. Mesajul este tradus apoi în peste 20 de limbi,CItește mai departe
Ce rezultate au obţinut candidaţii pentru funcţia de decani?

Rezultatele concursului pentru ocuparea celor trei funcţii de decani au fost afişate. Astfel, la Facultatea de Mine candidaţii au obţinut următoarele rezultate: Prof.univ.dr.ing. Ionică Andreea a obţinut în urma concursului 130,5 puncte, în timp ce contracandidatul, Conf.univ.dr.ing. Toderaș Mihaela a obţinut 116,25 de puncte. În ceea ce îi priveşte pe candidaţii de la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică, Conf.univ.dr.ing. Dumitrescu Iosif a obţinut 120 de puncte, iar Conf.univ.dr.ing. Mândrescu Corneliu a obţinut 105,25 puncte. Conf.univ.dr.ec. Drigă Imola a obţinut 130,25 puncte, iar Conf.univ.dr. Monea Mirela a primit 118,25 puncte.CItește mai departe
Zeci de elevi hunedoreni au renunţat la şcoală

Un fenomen îngrijorător se înregistrează la nivelul judeţului Hunedoara. Doar în cursul anului trecut, sute de elevi au abandonat şcoala. Majoritatea provin din familii defavorizate. “La nivelul elevilor cuprinşi în învăţământul obligatoriu au fost înregistrate un număr de 187 cazuri de elevi care în anul şcolar 2015-2016 nu au frecventat deloc cursurile reprezentând 0,47% dintre elevii înscrişi în învăţământul obligatoriu. Cei mai mulţi dintre elevii aflaţi în această situaţie sunt elevi din clasa a IX-a (40 elevi 21,39%) şi din clasa a X-a (43 elevi 22,99%). Cauzele cele mai frecventeCItește mai departe
Buna Vestire sau Ziua Cucului – tradiții și obiceiuri

Bunavestire (25 martie) avea in unele zone si o alta semnificatie pe langa cea religioasa. Acum canta pentru prima data cucul, vestitorul unor lucruri importante in viata omului. Cand o persoana il auzea pentru prima oara cantand, trebuia sa numere de cate ori canta pentru a sti cati ani mai are de trait. De Buna Vestire este bine sa se puna pe pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor. In Apus, sarbatoarea Bunei Vestiri este numita si sarbatoarea Zamislirii Domnului. In calendarul nostru popular, Buna Vestire este cunoscuta subCItește mai departe
Manuale pentru elevii hunedoreni cu deficienţe de vedere

Manuale noi pentru elevii hunedoreni. Ministerul Educaţiei a alocat fonduri pentru tipărirea de manuale noi. Judeţului Hunedoara îi revine suma de 208.736 lei. Fondurile alocate urmează a fi utilizate pentru manualele claselor V-X. totodată vor fi tipărite şi manuale pentru elevii care au deficienţe de vedere. Există o prevedere şi pentru unităţile de învăţământ. Acestea trebuie să înlocuiască, cu prioritate, manualele care au un grad de uzură ridicat. Totodată, manualele de limba şi literatura română, matematică şi limba maternă sunt cuprinse în lista manualelor ce urmează a fi retipărite. CItește mai departe
Modificări ale prevederilor privind strămutarea proceselor dictate de CCR

Curtea Constitutionala a admis, joi, excepția de neconstituționalitate privind două articole din Codul de procedura civila care fac referire la cererile de stramutare a proceselor. Astfel, CCR a luat în dezbatere excepţia de neconstituționalitate a dispozițiilor art.142 alin.(1) teza întâi și art.145 alin.(1) teza întâi din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut: art.142 alin.(1) teza întâi: „Cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţiaCItește mai departe
Meditaţii gratuite la matematică, fizică şi informatică

Universitatea din Petroșani organizează, pentru elevii de liceu, ore de pregătire suplimentară în zilele de weekend, în vederea aprofundării cunoştinţelor pentru examenul de bacalaureat la disciplinele Matematică, Fizică şi Informatică. Cadrele didactice universitare se pun la dispoziţia liceenilor care vor ca în perioada rămasă până la examenul de bacalaureat să aprofundeze materia. Astfel, meditaţiile se vor desfăşura conform următorului program: 03.2016- Matematică – Prof. univ. dr. KECS WILHELM – ora 10-12 Amfiteatrul A101 04.2016 – Fizică – Conf. univ. dr. BUIOCA CONSTANTIN – ora 10-12 Amfiteatrul A101 04.2016 –CItește mai departe
Zi cu emoţii la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică

Astăzi are loc concursul pentru stabilirea decanului Facultăţii de Inginerie Mecanică şi Electrică. Conform metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de decani, cei doi candidaţi de la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică trec astăzi prin acest proces electoral. Iosif Dumitrescu şi Corneliu Mândrescu îşi dispută funcţia de decan al acestei facultăţi. Urmează ca zilele viitoare să aibă loc aceeaşi procedură şi la celelalte două facultăţi. Astfel, mâine 24 martie, are loc concursul la Facultatea de Mine, iar în data de 25 martie are loc concursulCItește mai departe
Lecție deschisă despre apă și protecția mediului la stația de epurare de la Dănuțoni a SC Apa Serv

Apa Serv Valea Jiului a derulat astăzi, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, în parteneriat cu Școala Gimnazială ”I.G.Duca” – Petroșani, un nou program educațional în cadrul căruia elevii clasei a III-a de la unitatea de învățământ menționată, însoțiți de doamna învățător Anca Stoica au avut ocazia de a vizita Stația de epurare a apelor uzate de la Dănuțoni (Aninoasa). Avându-l drept ghid șeful Departamentului Tehnic din cadrul operatorului regional de apă și canalizare din Valea Jiului, ing. Florin Donisa, elevii au avut ocazia nu doar să viziteze acest important obiectivCItește mai departe
Reprezentaţiile la Teatrul „I.D. Sîrbu”, reluate doar în 9 aprilie

Decorul măreţ al piesei „Nastasia” suspendă toate reprezentaţiile de la Teatrul „I.D. Sîrbu” până în data de 9 aprilie. Victor Ioan Frunză, unul dintre cei mai apreciaţi regizori la nivel naţional, a dat peste cap toate planurile făcute anterior de reprezentanţii instituţiei de artă din Petroşani. Piesa de teatru pe care acesta o pune în scenă este dublată, dincolo de jocul actoricesc, de o scenografie grandioasă. Decorul, care umple scena, are nevoie de timp pentru a fi montat,aşa că şi demontarea lui ar fi laborioasă. În plus, spun surseleCItește mai departe
Peste 1000 de locuri pregătite viitorilor studenţi de la Petroşani

Universitatea din Petroşani a publicat deja lista cu numărul locurilor disponibile la specializările studiilor de licenţă din cadrul fiecărei facultăţi. Peste 1000 de locuri sunt disponibile la cele trei facultăţi din cadrul Universităţii Petroşani pentru absolvenţii de liceu care anul acesta susţin examenul de bacalaureat. Cele mai multe locuri disponibile, în număr de 145 sunt în cadrul Facultăţii de Inginerie Mecanică şi Electrică, specializarea inginerie electrică. Urmează specializarea inginerie mecanică cu 120 de locuri şi specializarea ingineria mediului din cadrul Facultăţii de Mine cu 100 de locuri. Cele mai puţineCItește mai departe
ÎN PREMIERĂ! CURSURI DE LIDERI AWARD LA PETROSANI

Pentru prima data in Petrosani, un program de educatie non-formală este adus in atentia comunitatii de către Universitatea din Petrosani. In perioada 26-27 martie, va avea loc primul curs de Lideri Award la Petrosani. La acest curs vor participa cadre didactice din cadrul Universitatii din Petrosani si Colegiul Economic „Hermes”, precum si reprezentanti ai unor ONG-uri din Petrosani, Deva si Vulcan. Liderii Award sunt persoanele care mentoreaza tinerii inscrisi in program, le ofera sustinere, sprijin in alegerea activitatilor si stabilirea obiectivelor de dezvoltare, motivandu-i totodata sa finalizeze nivelul ales. TheCItește mai departe
Prologul Zilei Mondiale a Apei la Apa Serv Valea Jiului

Câțiva zeci de copii din clasa a IV-a de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” au fost astăzi oaspeți ai Apa Serv Valea Jiului, într-o inedită acțiune organizată, în parteneriat cu Asociația Petro Aqua din Petroșani, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită la nivel global în data de 22 martie. Coordonatorii Asociației Ecologice Petro Aqua organizează, de ani buni, activități cu copiii pentru a marca sărbătoarea apelor. ”În general, obișnuiam să organizăm activități ecologice împreună cu copiii, constând în strângerea deșeurilor de pe cursurile apelor din zona Petroșaniului. AcumCItește mai departe
Elevii de la ”Dimitrie Leonida”, voluntari pentru bunicii de la căminul din Lonea

În ultima perioadă, elevii și profesorii Colegiului Tehnic ”Dimitrie Leonida” Petroșani s-au implicat într-o serie de activități cu caracter umanitar. Astfel, elevele de la profilul de Estetica și îngrijirea corpului omenesc au făcut o vizită de ”lucru” la Centrul de Îngrijire și Asistență Petrila (Azilul de bătrâni Lonea), instituţie aflată în cadrul DGASPC Hunedoara. Persoanele în vârstă au beneficiat de un adevărat răsfăț din partea elevelor, acestea făcându-le manichiura, tunsoarea sau de ce nu, pensarea sprâncenelor. Pentru două ore, domnii și doamnele de la azil s-au simțit ca întrun salonCItește mai departe






