”Arhitectura Tradițională din Valea Jiului” la ora vernisajului expozițional

Un grup de studenți ai  Facultatii de Arhitectura din Timisoara coordonați de arh. Mihai Danciu au derulat, în cursul săptămînii trecute, o vizită de documentare în mai multe zone rurale din arealul Văii Jiului, în cadrul unui proiect intitulat ”Arhitectura Tradițională din Valea Jiului”.
arhtecti
”Desfășurat timp de 10 zile, atelierul ”Arhitectura Tradițională din Valea Jiului” își propune să înregistreze și să prezinte dovezile păstrării în timp a sistemelor constructive tradiționale și al ansamblurilor rurale momârlănești. Acesta este un prim pas pentru evidențierea potențialului comunităților rurale semi-închise ale localnicilor, al identității și al conservarii unor elemente specifice, urmând a fi continuat prin evenimente similare, complementare. Pe lângă aspectele strict tehnice, studenții au intrat în contact cu oamenii locului și atitudinea variată a acestora vis-a-vis de de cei străini Văii Jiului. De asemenea, ei au parcurs la pas peisajele culturale din zona rurală, descoperind un potențial extrem de ridicat din punct de vedere turistic și al continuității tradițiilor și obiceiurilor ancestrale”, explică arhitectul Mihai Danciu (originar din Petroșani), organizatorul atelierului studențesc.
 Expoziția atelierului profesional tematic “Arhitectura Tradițională din Valea Jiului”, organizat în perioada 20-30 iulie 2016 de Parohia Ortodoxă Livezeni I Petroșani și Asociația Colonia Veselă din Petroșani, cu sprijinul Universității din Petroșani, al Facultății de Arhitectură din Timișoara și prin gazduirea galeriei de artă a Fundației Ianza Art Inter-Cultural va fi vernisat vineri, 29.07, ora 17:00, în Galeria ”Mansardă” a Casei Ianza din Petroșani, str. Timisoarei, nr. 1 (vizavi de sediu CEH).
 Printre expozanți se numără studenți ai Facultății de Arhitectură, Universitatea Politehnica Timișoara, participanti la acest atelier, respectiv: Carina Lobontiu, Adina Necsa, Pollyanna Hoch, Roxana Tatarciuc, Iulia Igna, Ioana Pop, Radu Mateas si Andreea Moldovan. De asemenea, la expoziție vor participa arh. Mihai Danciu – coordonatorul proiectului iar printre speakeri se vor număra Pr. Nicolae Tănase, Prof. dr. Petru Birău, Dr. Dumitru Gălățan-Jieț, Prof. dr. ing. Sabina Irimie, Ec. Vasile Jurca, Conf. dr. ec. Dorina Nita.
Organizatorii adresează de asemenea multumiri: Prof. dr. ing. Radu Sorin (rectorul Universității din Petroșani), colectivului parohial Livezeni I Petrosani și artistului plastic Cristian-Sergiu Ianza – președintele fundației care găzduiește expoziția vernisată vineri seara.
Afis
[slideshow_deploy id=’27028′]