Economie
Facturi la energie 2023: Sute de mii de români vor primi o parte din bani înapoi

Zoltan Nagy-Bege, Vicepreședintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, a declarat în cursul zilei de joi, faptul că peste 200.000 de clienţi vor primi facturi de regularizare cu minus, în condiţiile în care clienţii casnici s-au preocupat să-şi reducă consumul în această perioadă de criză. „Recent am finalizat şi acele machete care vor viza acele regularizări care se fac în baza ordonanţei de urgenţă pentru clienţii care şi-au redus consumul în 2022, faţă de consumul mediu din 2021 – cei care nu au beneficiat de niciun plafon. Este unCItește mai departe
Legea PENSIILOR 2023: Noua formulă de recalculare a pensiilor pentru cinci milioane de români

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat care este noua formulă de calcul a pensiilor. În total, cinci milioane de pensii vor fi recalculate. De asemenea, ministrul a explicat că nicio pensie nu va scădea.Ministerul Muncii şi Casa Naţională de Pensii Publice au finalizat varianta finală pentru Legea Pensiilor, după ce, iniţial, au existat trei variante. „Am reuşit să închidem aceste variante împreună cu colegii mei de la Ministerul Muncii şi de la Casa Naţională de Pensii Publice. Avem varianta finală. Am dat-o către o primă lectură, săptămâna viitoare vom continuaCItește mai departe
Rezultate pozitive în activitatea CAR Unirea Petroșani în anul 2022 și noi perspective de dezvoltare pentru 2023

În contextul multiplelor provocări și crize care au marcat anul 2022 și având de înfruntat condițiile unei instabilități certe pe piața financiară, echipa din fruntea CAR Unirea Petroșani, care administrează investițiile unui număr de aproape 4000 de membri, a reușit nu doar să păstreze în parametri optimi toți indicatorii de performanță stabiliți, ci și să continue linia ascendentă de dezvoltare a acestei prestigioase case de ajutor reciproc din Valea Jiului. Acest lucru a fost evidențiat, cu seriozitate și responsabilitate, în raportul anual al Comitetului Director format din Stanca-Rodica Costandoiu –CItește mai departe
Toate apelurile din Programul de Finanțare prin Tranziție Justă vor fi deschise în anul 2023

Până la sfârșitul acestui an vor fi lansate toate cele 87 de apeluri de proiecte cu finanțare prin Programul Tranziție Justă, ce răspunde nevoilor de investiții definite la nivelul planurilor teritoriale pentru o tranziție justă elaborate pentru județele Gorj, Hunedoara, Dolj, Galați, Prahova și Mureș. Primele apeluri vor fi deschise în cel de-al doilea trimestru al acestui an și vizează investiții pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă, prin acordarea de granturi. „Problema cu care se vor confrunta aceste județe esteCItește mai departe
Cupoane de călătorie 2023 pentru pensionari, preschimbate cu bonuri pentru alimente: Propunere în Parlament

Propunere în Parlament în beneficiul pensionarilor care nu îşi folosesc cupoanele de călătorie.Deputatul Gabriel Zetea îi transmite ministrului Muncii, Marius Budăi, o propunere în beneficiul pensionarilor. Iată textul interpelării adresată ministrului: „La ultima întâlnire pe care am avut-o cu Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Maramureș, reprezentanții vârstnicilor din județ m-au mandat să vă rog să vă aplecați și mai mult privirea spre problemele cu care părinții și bunicii noștri se confruntă și să identificați, alături de decidenți, soluții care să vină și mai mult în sprijinul acestei categorii sociale. ÎnCItește mai departe
Cumulul pensiei cu salariul și alte venituri: Situațiile în care este posibil, explicate de Ministerul Muncii

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a venit cu explicații despre situațiile în care angajații pot cumula pensia cu salariul și alte venituri. Pensionarii sistemului public de pensii, indiferent de categoria de pensie de care beneficiază, pot cumula pensia cu venituri realizate din activități independente şi din drepturi de proprietate intelectuală, aşa cum sunt reglementate de Codul fiscal, indiferent de cuantumul acestora. Consilierii locali și județeni pot cumula veniturile obținute din această calitate cu orice categorie de pensie. Persoanele care beneficiază de pensie pentru limită de vârstă pot cumula pensia cuCItește mai departe
Valea Jiului se dezvoltă prin Europa! Cum pot ajunge banii europeni dedicați zonei în proiecte publice și private de succes?

”Valea Jiului se dezvoltă prin Europa.” Acesta este crezul Asociației pentru Dezvoltare Teritorială Integrată Valea Jiului, organizație menită tocmai pentru a facilita accesarea fondurilor europene disponibile regiunii în programul pentru Tranziție Justă. Cum ajung însă acești bani în proiectele de dezvoltare locală ? Acesta a fost subiectul unei dezbateri care a avut loc vineri seara, la Petrila, cu participarea unor experți capabili să ofere cele mai competente răspunsuri: * Roxana Mânzatu (ministru secretar de stat la Departamentul pentru monitorizarea Programelor de finanțare Naționale și Europene) de la Cancelaria Primului Ministru;CItește mai departe
Cum ne pregătim pentru accesarea fondurilor europene în Valea Jiului?

Valea Jiului beneficiază în acest moment de multiple programe de finanțare din fonduri europene, unele dintre acestea fiind dedicate în mod special acestei regiuni, altele fiind rezervate regiunilor de tip ITI (Investiții Teritoriale Integrate) cum este și Valea Jiului. O bună parte din alocările financiare europene au ca ”grup țintă” mediul economic, respectiv comunitatea locală de afaceri și investitorii interesați să contribuie la revigorarea economică a regiunii. Altele au ca destinatari autorităile administrațiiilor locale și județene, iar altele vizează societatea civilă. Cum ne pregătim pentru accesarea fondurilor europene în ValeaCItește mai departe
Guvernul a aprobat noi fonduri pentru închiderea minelor Lonea și Lupeni

În ședința de guvern de miercuri, 22 martie 2023, a fost adoptată o hotărâre de guvern privind aprobarea acordării ajutorului de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara – S.A., în insolvență, pentru anul 2023 Actul normativ prevede acordarea unui ajutor de stat de 27,242 milioane lei, în anul 2023, pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive din cadrul Societății Complexul Energetic Hunedoara-S.A., aflată în insolvență. Din această sumă, 20,069 milioane lei vor fi alocate pentru mina Lonea și 7,173 milioane lei pentru minaCItește mai departe
Se SCUMPESC țigările de la 1 aprilie: Cât vor plăti fumătorii în plus la pachet

Țigarile se scumpesc din nou, de la 1 aprilie, cu 0,3-0,5 lei pe pachet, odata cu majorarea accizei totale de la 81,78 euro/1.000 tigarete la 84,37 euro/1.000 țigarete.Pentru ţigarete, acciza datorată este egală cu suma dintre acciza specifică şi acciza ad valorem. Acciza ad valorem se calculează prin aplicarea procentului legal asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Acest procent legal se aplică după cum urmează: a) 13% asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, pentru perioada 1 august 2022 – 31CItește mai departe
Cardul de energie 2023: Ce tip de butelii pot cumpăra românii cu ajutorul primit de la stat

Începând cu 21 februarie, românii pot efectua plăți pentru facturile la utilități prin intermediul cardurilor de energie acordate de Guvernul României persoanelor vulnerabile, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor EuropeneSe pot cumpăra butelii cu cardurile de energie? Unii dintre români utilizează butelii cu gaz pentru gătit în timp ce alții utilizează butelii cu gaz lichefiat pentru încălzirea locuinței astfel că se pune întrebarea în care din cele două cazuri se pot folosi cardurile de energie. Răspunsul a venit din partea ministrului Marcel Boloș care a precizat că: ”Fac precizarea căCItește mai departe
Salarii 2023: Când vor fi angajatorii obligați să majoreze salariile angajaților cu o vechime mai mare de doi ani

După o perioadă de activitate de cel mult doi ani, angajatorii din România au obligația de a crește salariile angajaților stabilite la nivelul minim. Prevederea intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024.„Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (…) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minimCItește mai departe
CAR Parângul IFN Petroșani dă startul campaniei speciale a împrumuturilor de Paște

Cu convingerea că sărbătorile pascale trebuie să dea posibilitatea tuturor de a se bucura cu adevărat de cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Casa de Ajutor Reciproc Parîngul pune la dispoziția membrilor săi din Petroșani și din toate celelalte sucursale o ofertă specială de împrumuturi, în cadrul pachetului financiar disponibil în întâmpinarea acestui mare eveniment creștin. Astfel, în perioada 15 martie – 11 aprilie 2023, membri CAR Parîngul IFN Petroșani au posibilitatea de a solicita un împrumut cu dobândă specială de doar 9%, cu termen de rambursare de 36 deCItește mai departe
Pensii 2023: Câți bani vor primi cei care nu au muncit nici măcar o zi în viața lor

Tot mai mulţi români îşi cumpără vechime în muncă pentru pensie, în speranţa că vor primi ceva mai mulţi bani de la stat la pensie. Începând cu 1 ianuarie 2023, mai multe venituri au fost majorate, potrivit unei Ordonanței de Urgență care a stabilit creșterea veniturilor românilor, mai ales a celor vulnerabili.OUG stabilește că punctul de pensie a ajuns de la 1 ianuarie la valoarea de 1.785 de lei, iar, începând cu 2024, această valoare se va majora cu rata medie anuală a inflației, plus 50% din creșterea reală aCItește mai departe
PENSII 2023: Românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei primesc bani în plus. De ce s-a luat decizia

Decizia Curții Constituționale privitoare imposibilitatea impozitării pensiilor mai mari de 4000 va fi pusă în practică în această lună. Sute de mii de pensionari vor primi bani în plus, drept compensație pentru ceea ce Guvernul le-a reținut lunile trecute. În aceste condiţii, peste 200.000 de pensionari vor primi mai mulţi bani din martie. Românii cu pensii mai mari de 4.000 de lei, cărora li s-au reținut contribuţii pentru asigurări sociale de sănătate în 2022, îşi vor primii banii înapoi începând din martie. De asemenea, taloanele lor de pensie au fostCItește mai departe
Bani mai mulți pentru circa 1 milion de români, de la 1 martie: Despre ce categorii este vorba

Aproximativ un milion și jumătate de români vor primi mai mulți bani începând cu data de 1 martie 2023. Este vorba despre cei care primesc sprijin de la stat, cum ar fi indemnizația minimă de creștere a copilului, cea de șomaj, ori ajutorul social, care se calculează în funcție de indicatorul social de referință.Acesta va fi majorat cu rata medie a inflației, de anul trecut, conform legii. Banii în plus sunt puțini, însă, în condițiile în care produsele de bază cum ar fi alimentele s-au scumpit mai mult decât media.CItește mai departe
”Perimetru ICSICSUNU”, un nou eveniment expozițional la Galeria Națională de Artă ”Forma” din Deva

Românii sunt sfătuiți să amâne să ia un credit în 2023. Recomandarea este făcută de Alexandru Păunescu, director în BNR și președintele Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare (CSALB).”În ceea ce privește creditarea, eu am mai făcut această recomandare și există și colegi din BNR care au făcut acest lucru. Având în vedere că suntem într-o perioadă de dobânzi extrem de ridicate recomandarea noastră pentru consumatori este să-și amâne investiția într-un imobil cu credit sau achiziționarea unor bunuri de folosință îndelungată, măcar pe parcursul acestui an. Există situații cândCItește mai departe
O nouă categorie de vouchere: Cine va beneficia de banii de la stat

Formele de sprijin aflate în vigoare în acest moment pentru români au fost detaliate de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene care a venit, de asemenea, şi cu noutăţi.„Aproximativ 4 milioane de români vor beneficia de 1.400 de lei pentru a sprijini plata facturilor la energie. Aproximativ 2,4 milioane de români vor primi șase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde. Aproximativ 400.000 de preșcolari și elevi din medii defavorizate vor primi vouchere de 500 de lei în noul an școlar pentru rechizite și îmbrăcăminte.CItește mai departe
Începe plata facturilor cu voucherele acordate de Guvern: Cum se plăteşte în zonele fără internet, cum se face online plata și ce pot plăti românii cu cardul de energie

De astăzi încep primele plăţi ale facturii cu cardul de energie. În prima zi în care românii pot plăti facturile de energie cu voucherele în valoare de 700 de lei, cardurile nu au ajuns la toți oamenii.Surse din Poșta Română au transmis că până acum au reușit să distribuie 1,5 din 1,8 milioane de carduri. Restul de 300.000 au rămas în oficiile poștale, asta pentru că beneficiarii nu au fost găsiți la adresa de domiciliu. Aproape jumătate de milion de români au fost respinşi de pe lista beneficiarilor, iar şefulCItește mai departe
Proiect european de aproape 100.000 de lei pentru ”Dezvoltarea culturii muzicale pentru elevii învățământului suplimentar de artă din Valea Jiului”

Devenită deja în Valea Jiului un reper al excelenței în educație, Secția de Muzică din cadrul Școlii gimnaziale ”I.G. Duca” din Petroșani se dezvoltă, într-un ritm susținut, pus în valoare de proiectele dezvoltate aici de Asociația ”Fabrica de pian”, dar și de colectivul inimoșilor dascăli ai unității de învățământ. O nouă veste bună pentru elevii și profesorii acestei școli, dar și pentru iubitorii de cultură muzicală care beneficiază de activitatea edcuațional-culturală dezvoltată aici, vine odată cu vestea că un nou proiect finanțat din fonduri europene depus de Școala gimnazială ”I.G.CItește mai departe
Majorări salariale de până la 50% pentru bugetarii care lucrează cu fonduri UE sau gestionează proiecte PNRR. Proiectul a fost adoptat

Proiectul de lege care aprobă ordonanţat de urgenţă 152/2022 care prevede acordarea unei majorări salariale de până la 50% personalului din instituţiile şi autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile şi fonduri externe rambursabile, în implementarea Mecanismului de Redresare şi Rezilienţă, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat a fost adoptat de Camera Deputaților. Legea merge la promulgare. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 152/2022, care prevede modificarea şi completarea Legii-cadru 153/2017 în sensul instituiriiCItește mai departe
Pensiile tăiate neconstituțional în 2022 vor fi restituite: Guvernul a aprobat rambursarea contribuțiilor CASS reținute pentru pensiile de peste 4.000 de lei

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) reținute în 2022 pentru pensiile de peste 4.000 de lei. Anunțul a fost făcut la sfârșitul ședinței de Guvern de miercuri de purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. „Guvernul a realizat ordonanța de urgență pentru a restitui contribuțiile de asigurări sociale de sănătate reținute pentru pensiile ce depășeșsc 4.000 de lei. Este vorba de o restituire din oficiu pentru sumele reținute în cursul anului 2022”, a declarat Cărbunaru. Conform acestuia, procesul de restituire vaCItește mai departe
Tomata 2023: A început colectarea dosarelor pentru acordarea ajutoarelor în valoare de 3.000 de euro, date de stat pentru agricultori

Autoritățile române au mai multe mecanisme de subvenționare a activității agricole de pe meleaguri mioritice, iar unul dintre cele mai semnificative vine de la Guvern chiar în această perioadă.Nu mai puțin de 3000 de euro ajung la românii fermieri prin intermediul programului Tomata 2023, proaspăt aprobat de Guvern. Acesta vine însă cu modificări importante raportându-ne la anul trecut, cele mai importante schimbări vizând termenele pentru ajutorul de minimis pentru roșiile în solar sau sere. În plus sunt alte condiții de încadrare și alte sisteme de plată pentru legumicultori. Intrat înCItește mai departe
Sesiune de consultări privind programele de finanțare pe fonduri europene, găzduită de CJ Hunedoara

Agenția de Dezvoltare Regională Vest, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara, organizează joi, 23 februarie 2023, o serie de întâlniri tehnice de lucru cu reprezentanții unităților administrativ teritoriale municipii și orașe din județul Hunedoara, în vederea discutării oportunităților de finanțare de care pot beneficia prin Programul Regional Vest 2021-2027 unitățile administrativ teritoriale din mediul urban, a condițiilor de eligibilitate pentru depunerea proiectelor, precum și analizarea portofoliului de proiecte dezvoltat de unitățile administrativ teritoriale de la nivelul județului Hunedoara. Întâlnirea are loc urmare a demersurilor susținute de președintele Consiliului Județean Hunedoara, CItește mai departe
Vești bune pentru românii cu rate: Indicele ROBOR coboară la valoarea pe care o avea în urmă cu 13 ani

După ce Banca Națională a României a anunțat faptul că menține dobanda cheie la 7%, în cursul zilei de joi, astăzi indicele ROBOR s-a urnit, în sfârșit, din punctul în care rămase blocat timp de patru zile. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut vineri la 7,11% pe an, de la 7,14% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luniCItește mai departe
Cardul de energie 2023: Cât de vechi pot fi facturile pe care le pot plăti românii

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va oferi unei categorii de români, în 2023, sprijin pentru plata facturilor la energie în valoare de 700 lei de 2 ori/an, sub formă de card de energie. Ajutorul este acordat pentru aproximativ 4 milioane de persoane vulnerabile, care locuiesc în aproximativ 2,8 milioane de gospodării eligibile, pentru a compensa prețul la energie indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire. La 25 ianuarie a început procesul de printare și împlicuireCItește mai departe
Pensii 2023 | Pensionarii solicită o nouă majorare a pensiilor cu 15% începând cu trimestrul II

Pensionarii cer o nouă majorare a pensiilor din aprilie, pe lângă indexarea cu rata inflației care a avut loc în ianuarie, argumentând că prețul alimentelor a crescut enorm. Federaţiile naţionale ale pensionarilor solicită premierului amendarea unui articol din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru a crea condiţii în vederea unei majorări a pensiilor cu 15% începând cu trimestrul II al anului 2023. „Crizele alimentare şi energetice pe care le traversăm au accentuat starea de sărăcie extremă în care se află peste 2 milioane de pensionari cu pensiiCItește mai departe
Indexare pensii 2023: Modul de calcul va fi modificat pentru ca acestea să ţină ritmul cu rata reală a inflaţiei

O inițiativă legislativă care ar urma să modifice Legea pensiilor, respectiv Legea 127/2019 a fost depusă la Camera Deputaților. Motivul este inflația afectează pe toată lumea însă cei mai afectați de acest lucru sunt pensionarii care oricum au venituri mici.În expunerea de motive a inițiativei legislative se invocă inflația care a crescut în august 2022 comparativ cu luna august 2021, la 15,3% (de la 5,1% în 2021), potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică. Conform Raportului asupra inflaţiei, elaborat de BNR şi lansat în august 2022,CItește mai departe
Vești bune! Bani pentru bunicii care au grijă de nepoți: Proiect de lege

Vești bune pentru bunici! Un nou proiect de lege a fost propus pentru cei care au grijă de nepoții lor Bătrânii care au grijă de nepoții lor ar putea primi bani de la stat, chiar dacă acum îndeplinesc gratuit rolul de babysitteri. Suma propusă printr-un proiect de lege este de 1.500 de lei. Astăzi dimineață, în Comisia pentru Muncă, una dintre comisiile Camerei Deputaților, se discută despre inițiativa de acordare a sumelor de bani pentru bunicii care au grijă de nepoți. Deocamdată, liderii comisiei au decis să amâne luara decizieiCItește mai departe
Pilonul II de pensii: Moștenitorii pot încasa toți banii după decesul celui care cotizează

Moștenitorii unei persoane care a cotizat la Pilonul II de pensii pot opta pentru a primi toți banii, cumulat, după decesul acesteia, după modificarea Legii pensiilor private, la finalul anului 2022, prin OUG 174/2022. Conform actului normativ, moștenitorii pot opta dacă primesc direct banii din Pilonul II al persoanei decedate sau în contul lor din Pilonul II. Până la această modificare moștenitorii intrau în posesia banilor cumulați de persoana decedată doar în situația în care nu erau participanți la Pilonul II de pensii, deci nu plăteau contribuții de asigurări sociale înCItește mai departe
PENSII 2023: Perioadele asimilate stagiului de cotizare la pensie

Pensiile 2023 vor suferi unele modificări de interes pentru români. Casa Naţională de Pensii Publice a explicat care sunt perioadele asimilate stagiului de cotizare. În sistemul public de pensii se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, denumite în continuare perioade asimilate, în care asiguratul: · a beneficiat de pensie de invaliditate; · a urmat cursurile de zi ale învăţământului universitar, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora cu diplomă; · a satisfacut serviciul militar ca militar în termen sau militar cu termenCItește mai departe
Taxe 2023: Pentru ce venituri se vor plăti impozite mai mari anul acesta

Impozitul pentru veniturile obținute din chirii a fost majorat începând cu anul 2023. Astfel, românii vor fi nevoiți să plătească mai mulți bani statului și, implicit, să se mulțumească cu mai puține venituri în portofel.Conform OG 16/2022, de la 1 ianuarie 2023, autoritățile au eliminat cota forfetară de 40%, motiv pentru care acest impozit va fi calculat direct la venitul brut. Prin urmare, românii vor plăti 10% din venitul din chirii, în loc de 6% cum era până la începerea anului curent. Însă, exceptați de la această regulă vor fiCItește mai departe
ASTĂZI| A început distribuirea spre beneficiari a cardurilor de energie. Care este numărul de telefon unde poți suna pentru informațiii

Astăzi, 1 februarie, începe distribuirea cardurilor de energie spre beneficiari. Guvernul României a adoptat în cadrul ședinței de marţi o ordonanță care prevede posibilitatea ca beneficiarii cardurilor de energie să transmită documentele necesare efectuării plăților prin intermediul unei aplicații informatice, pusă la dispoziție de Compania Naţională Poşta Română. Poşta Română va asigura funcționarea aplicației electronice, respectiv preluarea documentelor, prelucrarea acestora, efectuarea plăților către furnizorii de energie și apoi informarea beneficiarilor de sprijin. „Deși avem încă pași importanți de făcut în ceea ce privește digitalizarea, datele arată că în anul 2021,CItește mai departe
DEZASTRU anunțat de Comisia Europeană: OMV NU trebuie să plătească taxa de solidaritate în România

OMV nu trebuie să plătească taxa de solidaritate, transmite Comisia Europeană. Răspunsul a venit în urmă cu puțin timp și spune că regulamentul a fost transpus corect. „Codurile CAEN citate în Ordonanța de Guvern respectă activitățile prevazute în regulament. Al treilea punct pe care îl intrebase Ministerul de Finanețe era despre comercializare produselor finite, dacă poate să fie trecută în cifra de afaceri, însă aici este nevoie de o întalnire cu Guvernul”, mai precizează surse apropiate de dosar. Context Ministerul Finanţelor a cerut Comisiei Europene clarificări în privinţa regulamentului europeanCItește mai departe
Rata şomajului înregistrat în județul Hunedoara, în ușoară scădere

Potrivit datelor statistice comunicate de AJOFM Hunedoara, la finalul lunii decembrie 2022, rata șomajului în județul Hunedoara a fost de 3,99 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu 0,02 pp. Astfel, la sfârșitul lunii decembrie 2022, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara erau înregistrați 6.170 șomeri (din care 3.292 femei), rata șomajului fiind de 3,97 %. Din totalul de 6.170 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 2.006 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 4.164 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul deCItește mai departe
Stomatologii, cei mai săraci medici din România. Câștiguri cu puțin peste 3000 de lei lunar, potrivit declarațiilor depuse la ANAF

Medicii stomatologi declară venituri foarte mici, în medie venitul anunțat de aceștia pentru impozitare fiind de numai 2.581 de lei pe lună, arată datele analizate de Profit.ro. Mai mult, 76% au declarat la nivelul anului 2021, cel mai recent pentru care autoritățile dispun de date, venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute (27.600 lei). Aceste date sunt cele care au stat la baza deciziei ANAF de la finalul anului trecut de a extinde și la nivelul cabinetelor medicilor stomatologi campania de informare pe care a derulat-o în rândulCItește mai departe
Pensia minimă socială va crește de la 1.100 lei la 2.000-3.000 lei. Peste 300.000 de români încasează lunar sub 500 de lei

Marcel Boloș, Ministrul Investițiilor, a declarat că Guvernul va decide dacă majorează pensia minimă de la 1.100 lei la 2.000 de lei, într-o primă etapă. „Suma de 1.100 de lei este nivelul pensiei minime sociale spune foarte mult despre standardul de locuire şi de viaţă al acestor oameni. Vă mai dau alte exemple, sunt 880.000 de persoane cu dizabilităţi care beneficiază de pensii, indemnizaţii care nu permit un standard de viaţă care să le asigure o integrare socială decentă. Este înspăimântător. 1.188.000 de români beneficiază de pachetele alimentare”, a declaratCItește mai departe
Atelier de educație financiară în Valea Jiului

Consorțiul organziațiilor de societate civilă reunit sub numele de ”Valea Jiului Implicată” organizează miercuri, 25 ianuarie 2023, de la ora 16.00, în municipiul Petroșani, un Atelier de Educație Financiară, în cadrul căruia vor fi abordate două teme esențiale: antreprenoriatul și conectarea la piața de capital prin intermediul investițiilor la bursă. Organizatorii apreciază că educația financiară stă la baza stabilității fiecăruia dintre noi pe termen lung, iar nivelul ei este direct corelat cu gradul de inegalitate și riscul de sărăcie al unei țări sau unei regiuni. Regiunile în tranziția de laCItește mai departe
Câți bani alocă statul român pentru educația elevilor din sistemul public de învățământ

Executivul a aprobat hotărârile privind valoarea costului standard atât pentru elevii din sistemul public de învățământ, cât și pentru cei din sistemul particular și confesional acreditat. Pentru cheltuieli salariale, valoarea coeficientului 1 (coeficientul de bază) aferent costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, pentru anul 2023, a crescut cu 7% față de anul 2022, respectiv de la valoarea de 6.386 lei, la valoarea de 6.834 lei. Acest cost se aplică pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora. Prin aplicarea coeficiențilorCItește mai departe
Cheltuielile de participare la târgurile internaționale de turism ale operatorilor din domeniu vor fi decontate de stat

Guvernul României a aprobat miercuri, 18 ianuarie a.c., încadrarea în politicile fiscal-bugetare și financiare ale statului român a schemei de ajutor de minimis pentru participarea întreprinderilor cu activitate de turism la manifestările expoziționale, în pavilioanele naționale, standurile specializate ori miniexpozițiile din străinătate, la care va fi prezent Ministerul Antreprenoriatului și Turismului. Programul vizează generarea unui efect stimulativ pentru beneficiari, prin subvențiile acordate pentru promovarea produselor și serviciilor turistice pe piețele externe. „Facilitarea participării de la târgurile internaționale de turism a operatorilor economici, în cadrul pavilioanelor naționale, a fost reconsiderată înCItește mai departe
PENSII 2023: Când va fi gata recalcularea pensiilor din România

Ministrul Muncii a anunțat că va face publice modificările după ce instituția pe care conducere va avea o variantă finală. În mod normal, reforma pensiilor ar trebui să fie gata până la 31 martie 2023. Budăi a susținut, într-o intervenție la DIGI24, că noua formulă de calcul a pensiilor se va face pe baza legii 127. „Vorbim de pensiile din sistemul public, în momentul în care introducem formula de calcul, pentru că noi am scris foarte clar în programul de guvernare, de când am intrat în noiembrie, că plecăm deCItește mai departe
O nouă înșelătorie în mediul online: Email-uri sau sms-uri cu presupuse datorii și sume de încasat, trimise în numele ANAF

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția asupra unei noi înșelătorii, prin care persoanele rău voitoare trimit e-mail-uri sau sms-uri prin care pretind că sunt transmise de Agenția Națională de Administrare Fiscală. Atacatorii încearcă mereu să se folosească de context pentru a-și construi scenariile de atac, astfel încât să obțină o rată de succes mai mare. De multe ori exploatează perioade-cheie în care suntem susceptibili sa fim mai putin vigilenti online, pentru că acționăm în grabă. La acest capitol putem plasa și datele-limită pentru plata taxelor sau depunerea unorCItește mai departe
Noua Casă 2023: Noutăţi pentru cei care vor să-şi cumpere o locuinţă anul acesta

Un plafon de 1,5 miliarde de lei, destinat garantării creditelor imobiliare prin programul „Noua Casă” a fost alocat anul acesta de Ministerul Finanţelor. Finanţarea se acordă în lei, pentru achiziţia unei singure locuinţe. Valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5%, şi 119.000 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.Ministerul Finanţelor estimează că, anul acesta, volumul tranzacţiilorCItește mai departe
Cardul de energie 2023: Cele trei acte necesare pentru banii de facturi

Românii care așteaptă ajutorul de la stat pentru plata facturilor uriașe la întreținere primite la început de an trebuie să treacă mai întâi pe la administratorii de blocuri. Deși trebuia să fie un sistem simplu de ajutorare a statului pentru oamenii care încă sunt racordați la sistemul public de încălzire, noua modalitate de decontare a facturilor la energie a dat peste cap atât administratorii de blocuri, cât și locuitorii care încă beneficiază de acest serviciu. Pe de o parte, administratorii de blocuri trebuie să scoată din factura de întreținere costulCItește mai departe
Vouchere de vacanță 2023: Care sunt variantele care se află la dispoziția angajatorilor

Voucherele, primele de vacanță sau acoperirea cheltuielilor de vacanță sunt printre beneficiile extrasalariale preferate de angajatori și angajați totodată, o parte fiind însoțite de un regim fiscal care face cheltuiala angajatorului mai mică și câștigul angajatului, mai mare.În privința voucherelor de vacanță, potrivit unor precizări venite de la Ministerul Finanțelor la solicitarea publicației Edupedu.ro, aceste carduri se vor acorda angajaților din instituțiile de stat și în cursul acestui an, valoarea lor fiind de 1450 de lei. Dezvoltând subiectul voucherelor de vacanță, publicația Avocatnet amintește că, în cazul celor care lucreazăCItește mai departe
Contribuabilii pot consulta pe portalul ANAF broșura „Cum și unde ne putem plăti obligațiile fiscale”

ANAF a publicat pe portalul propriu, la rubrica Asistență contribuabili/Servicii oferite contribuabililor, un material informativ privind modalitățile de efectuare a plăților către Agenție (link aici). Broșura „Cum și unde ne putem plăti obligațiile fiscale” listează și explică mijloacele prin care contribuabilii pot achita către ANAF impozitele, taxele, contribuțiile, precum și alte sume datorate bugetului general consolidat, respectiv: cu cardul bancar sau numerar, la casieriile Trezoreriei Statului; cu cardul bancar, prin intermediul platformelor Spațiu Privat Virtual și Ghișeul.ro; prin virament bancar; prin ordin de plată multiplu electronic; cu mandat poștal, prin intermediulCItește mai departe
CJH a obținut finanțare prin PNRR pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență din Deva

Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea proiectelor depuse în cadrul apelului PNRR/2022/C12/MS/I1.3/Unități de asistență medicală ambulatorie, Componenta 12: Sănătate aferent Planului Național de Redresare și Reziliență al României. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești Ambulatoriu Integrat din cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva” depus de Consiliul Județean Hunedoara a îndeplinit normele Etapei I de verificare, iar în urma Etapei a II-a de ierarhizare a fost declarat APROBAT PENTRU FINANȚARE DIN PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ. „Felicit echipa Consiliului Județean Hunedoara care se ocupă de atragerea fondurilor nerambursabile pentru că și-a demonstratCItește mai departe
Cât este subvenția pe cap de vacă 2023: Guvernul introduce noi bani de care pot beneficia fermierii

Începând cu anul 2023, crescătorii de vaci de lapte vor putea să beneficieze de o subvenție de 100 de euro pe cap de animal. Aceasta este o premieră în măsura în care, acum, pe lângă crescătorii de păsări și porci, cei care cresc vaci de lapte și taurine vor primi acești bani, indiferent de numărul de vite pe care îl dețin. Măsura se va aplica până în 2027 și se adresează tuturor fermierilor. Până în anul 2023 crescătorii de vaci primeau un ajutor, însă condițiile pe care trebuiau să leCItește mai departe
