bineînţeles

 
 

Emoții de toamnă pe Barikada de folk la Petroșani, cu poezie, muzică și artiști excepționali

Timpul își pierde orice unitate de măsură atunci când oamenii curați la trup, curați la suflet, își dau întâlnire pe baricade de muzică și poezie, așa cum s-a întâmplat sâmbătă seara și pe ”Barikada Folk” ridicată la Petroșani de artiștii reuniți în cadrul proiectului cu acest nume și consolidată de un public de excepție. Aceștia și-au dat întâlnire la Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroșani pentru o seară de vis cu emoții de toamnă așa cum doar muzica folk le poate genera. Evident, turneul ”Barikada Folk” nu putea ocoli Petroșaniul, ValeaCItește mai departe


TrofeuL Diamantul Negru la handbal a fost câștigat de echipa Școlii gimnaziale nr. 4 Vulcan

  Finala campionatului intercolar de handbal, dotat cu ”Trofeului Diamantul Negru” oferit la Handball Challange Știința U Petroșani a fost câștigată de echipa Școlii gimnaziale nr. 4 din municipiul Vulcan. Aceștia au întrecut în finală echipa reprezentativă de handbal a Școlii gimnaziale nr. 7 Petroșani. pe locul al treilea s-au clasat sportivii Școlii Generale nr. 1 din Petrila. Finala campionatului de handbal din Valea Jiului Diamantul Negru s-a desfășurat joi, 9 noiembrie la sala Școlii generale nr. 5 dn Petroșani. Întrecerile s-au desfășurat însă pe parcursul mai multor săptămâni, mai multeCItește mai departe


Workshoop pe teme de comunicare al operatorilor de apă și canalizare din România găzduit la Petroșani, de Apa Serv Valea Jiului

Săptămâna trecută, la Petroșani, a avut loc un important seminar de lucru organizat de Asociația Română a Apei, Comitetul Bazinal Olt-Jiu. Evenimentul găzduit de Apa Serv Valea Jiului, a reunit reprezentanți ai serviciilor Comercial-Relații Publice-Mass Media din cadrul operatorilor de apă din toată România. Astfel, un număr de 35 de specialiști ai operatorilor de apă din Timișoara, Sibiu, Buzău, Cluj, Zalău Vâlcea, Brașov, Timișoara, Baia Mare, Iași, Călărași, Galați, Focșani, Arieș, Neamț și, bineînțeles, Petroșani au fost prezenți la dezbaterile care au vizat o serie de teme de actualitate din agendaCItește mai departe


Nu puneţi mâna pe mină, chiar dacă e căzută la pământ! GALERIE FOTO

În urmă cu câteva luni îi spuneam unui prieten că, la împlinirea a 25 de ani de la mineriada din 13 – 15 iunie 1990, Valea Jiului ar trebui să-l trimită în Piaţa Universităţii pe … Ion D. Sîrbu! Pentru că Ion D. Sîrbu este, indiscutabil, cel mai bun avocat al Văii Jiului. Cine poate vorbi sau scrie mai frumos despre mineri decât un doctor în filozofie care a lucrat în subteranele minei Petrila? Propuneam ca, acolo, în mijlocul Bucureştilor, să se înfiinţeze un cort în care minerii să-l facăCItește mai departe