primari

 
 

Caravana scriitorilor hunedoreni în comuna Rîu de Mori

În data de 15 februarie 2017, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva a organizat o întâlnire cu locuitorii comunei Rîu de Mori, în cadrul proiectului „Caravana scriitorilor hunedoreni”. ”A fost o mare bucurie pentru noi, reprezentanți ai Bibliotecii Județene și scriitori din județul nostru, să ne aflăm în mijlocul iubitorilor cărții din această comună. Am fost prezenți aici pentru a oferi acestor oameni prilejul să se întâlnească cu scriitori reprezentativi din județul Hunedoara, personalități cunoscute în lumea literară românească și care ne fac cinste. Ne-au însoțit poeta Paulina Popa și scriitorul ConstantinCItește mai departe


Primari din Valea Jiului, printre susținătorii Guvernului Grindeanu

La dezbatarea moțiunii de cenzură a Opoziției împotriva Guvernului, printre susținătorii Cabinetului condus de Primul Ministru Sorin Grindeanu, s-au aflat astăzi și primarii orașelor Uricani și Petrila. Dănuț Buhăescu (însoțit de viceprimarul Corneliu Braia) dar și Vasile Jurca au participat astăzi la dezbaterile din Parlament asupra moțiunii de cenzură. Pentru că, deși avea doar statut de invitat, primarul orașului Uricani nu s-a putut abține fără să facă câteva considerații referitoare la atitudinea Opoziției politice față de guvernul social-democrat, în binecunoscutul său stil vocal, Buhăescu a fost atenționat de președintele Senatului, CălinCItește mai departe


PSD HUNEDOARA A DECIS CARE SUNT CANDIDAȚII PENTRU ALEGERILE LOCALE DIN 2016

Biroul Politic județean al PSD Hunedoara a stabilit, la finalul acestei săptămâni care sunt candidații cu care social-democrații vor intra în cursa pentru alegerile locale din iunie 2016. În general, persoanele nominalizate sunt actuali primari în funcție, dar PSD vine și cu câteva surprize notabile. De departe, vestea cea mai șocantă vine de la Petrila, localitate în care PSD a luat decizia de a-l nominaliza pentru funcția de primar pe Vasilică Jurca, actualul viceprimar al localității. Asta în ciuda faptului că primarul în exercițiu, Ilie Păducel, este la rândul săuCItește mai departe


Istoria Văii ajunge sub târnăcopul hoţilor

 Clădiri istorice, multe dintre ele monumente, se degradează pe zi ce trece şi astfel zeci imobile ridicate între anii 1800 şi 1900 au ajuns doar ruine. Inclusiv vechiul oraş va fi scos de pe lista monumentelor, pe motiv că nu are o importanţă istorică reală. Prima aşezare organizată din Petroşani a fost colonia muncitorească. Aici erau amenajate linii ferate pe care, cu vagonetele, raţia de cărbuni ajungea la ortacii de la Societatea Minieră. Casele au fost închiriate familiilor sărace, astfel că nici autorităţile, nici chiriaşii n-au mai investit în întreţinereaCItește mai departe