primarul interimar al municipiului Lupeni

 
 

Spectacol pentru copiii defavorizați

Copiii care provin din familii cu probleme sociale vor putea asista la un spectacol oferit lor. Cenaclul Pas cu Pas din cadrul Asociației Iosif Tellman din Lupeni s-a gândit și la copiii defavorizați și vrea să le ofere acestora posibilitatea de a participa la un spectacol. “Având în vedere solicitarea (…) primită din partea doamnei profesor Petronela Baldovin, coordonator al cenaclului “Pas cu pas” în cadrul Asociației Culturale Iosif Tellman de a organiza în comun cu Consiliul Local al municipiului Lupeni un spectacol oferit de cenaclul “Pas cu pas” pentruCItește mai departe


Eroii cinstiți, în Valea Jiului

În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Domnului. Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. În cele trei municipii din Valea Jiului, evenimentul va fi marcat cu depuneri de coroane de flori. “La ora 12 începe în Cimitirul Eroilor de la Biserica Coroiești și continuăm la 13:30 la Osuarul de la Paroșeni”, a declarat Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, localitate undeCItește mai departe


Susținere pentru proiectele culturale și sociale din Lupeni din partea administrației publice locale

Pentru edilii municipiului Lupeni, nu doar investițiile publice în modernizarea infrastructurii locale constituie o prioritate ci, în același timp, administrația locală acordă o atenție deosebită evenimentelor publice și sprijinului pentru oamenii care, prin activitatea lor, aduc un plus de imagine acestei localități. Acestea au fost de altfel elementele principale ale dezbaterilor din cadrul ședinței Consiliului local Lupeni de la finalul lunii aprilie, în cadrul căreia primarul interimar Iacob Mesaroș a adus în atenția legislativului mai multe proiecte de hotărâre în acest scop. În urma deciziei consilierilor, au fost aprobate alocăriCItește mai departe


Dezbatere publică la Lupeni privind înființarea unui nou club sportiv al municipalității

Municipalitatea din Lupeni își dorește să sprijine activitatea sportivă de performanță care se desfășoară în această localitate. Potrivit noilor prevederi legislative în domeniu, autoritățile publice locale nu mai pot însă finanța decât cluburile sportive care se află sub directa coordonare a Consiliului local. În acest sens, primarul interimar al municipiului Lupeni, Iacob Mesaroș a convocat pentru data de 11 aprilie 2017, la sediul Primăriei municipiului Lupeni (sala de ședințe) o dezbatere publică având ca subiect oportunitatea înființării unui nou club sportiv în municipiul Lupeni. Potrivit primarului interimar Iacob Mesaroș, noulCItește mai departe


Iacob Mesaroș: ”Bugetul local al municipiului Lupeni a fost construit pe o proiecție realistă”

La prima vedere, Bugetul local propus de Administrația Publică Locală din municipiul Lupeni și prezentat în dezbatere publică pe 16 martie, pare a fi unul problematic. Asta deoarece, potrivit cifrelor prezentate în proiectul de Buget local pentru anul 2017, veniturile prognozate de administrația locală din această localitate sunt mai mici cu aproape 5.000.000 de lei decât cheltuielile publice estimate de autorități. Astfel, dacă pentru capitolul de venituri, Primăria Lupeni se așteaptă la încasări de 37.407,18 mii lei, capitolul de cheltuieli prognozează un necesar în sumă de 42.444,03 mii lei. CertCItește mai departe


Plan Urbanistic Zonal pentru Straja

Cabanele din Straja au fost construite fără a ține cont de vreo normă. Fiecare a construit cum a putut, iar acum vine data scadenței. Până la data de 30 iunie, fiecare cabană trebuie să intre în legalitate în ceea ce privește securitatea la incendiu. Primarul interimar al municipiului Lupeni susține că cine nu se va conforma cerințelor va pierde autorizația. “Noi am dat autorizație, conform legii, până în 30 iunie. Am discutat cu ei, am avut ședințe permanente și le-am spus că nu etse de glumit. Cine nu va respecta,CItește mai departe


Proiecte pentru Straja

Conducerea Primăriei municipiului Lupeni și-a propus să implementeze mai multe proiecte care să crească gradul de confort în stațiunea montană Straja. Tot din această primăvară vor continua și lucrările la introducerea sistemului de canalizare, lucrări începute în toamna anului trecut. “Noi dorim să demarăm două proiecte importante, un studiu privind PUZ-ul pentru stațiunea Straja. Vrem să încheiem un plan privind sistemul de conducte care vor alimenta hidranții de incendiu pe toate străduțele care se vor forma în stațiunea Straja și în primăvară vom continua lucrările de canalizare care vor duceCItește mai departe


Bani mai mulți pentru salvamontiștii din Straja

  Salvamontiștii din stațiunea montană Straja ar urma să primească mai mulți bani pentru indemnizația de hrană. Solicitarea privind creșterea indemnizației de hrană vine tocmai de la salvatorii montani. “În conformitate cu prevederile art. 19, alin. 2, din Hotărârea Guvernului României nr. 77 din 2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane șI organizarea activității de salvare în munțI se stabilește că pe perioada participării la activitățile de patrulare, precum șI de salvare în munțI, constând în căutarea, acordarea primului ajutor medical șI transportul accidentatului precum șI la formeleCItește mai departe