Vechea platformă UMIROM nu s-a mai transformat în centru comercial

 După demolarea vechilor hale ale uzinei de utilaj minier UMIROM Petroşani, nimic nu s-a mai mișcat în zonă. Proiectul de realizare a unui centru comercial nu s-a mai materializat.
pizap.com14532926882111
Potrivit proiectului, „uzina- oraş” UMIROM trebuia să fie rasă de pe faţa pământului pentru ca acolo să răsară un centru comercial, care însă a rămas la stadiul de intenţie. La finele lunii ianuarie 2011, Primăria Municipiului Petroşani a emis autorizaţia de demolare a construcţiilor industriale de pe platforma fostei uzine de utilaj minier, beneficiar fiind societatea Terra Finance, administrată de Daniela Gărdean, nimeni alta decât soţia controversatului om de afaceri Adrian Gărdean. Potrivit informaţiilor de la vremea respectivă, tot în ianuarie 2011, Serviciul Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei municipiului Petroşani a acordat SC”Terra Finance SRL – reprezentată de Daniela Gărdean – Certificatul de Urbanism nr. 3/17.01.2011 având ca specificaţie „Întocmire PUZ pentru construire centru comercial Petroşani”pentru amplasamentul situat în Petroşani, str. 1 Decembrie 1918, la nr. 1, adică exact acolo unde cândva funcţiona fabrica de utilaj minier. Iar de atunci s-a aşternut uitarea. La Primăria Petroşani nu s-a mai solicitat niciun document care să conducă la ideea că viitorul centru commercial se va şi realiza. „Nu s-a mai întâmplat nimic din punctul nostru de vedere. Nu ne-au mai solicitat alte autorizaţii”, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob – Ridzi.
La finele anului 1999, SC UMIROM SA avea datorii de 67,952 miliarde de lei, la un capital social de 45 miliarde de lei. FPS a decis să o vândă, iar fabrica a fost cumpărată în anul 2000 de fostul prefect PSD al judeţului, Aurelian Serafinceanu, pentru 7, 9 miliarde lei vechi, plătiţi în tranşe. Serafinceanu promitea la momentul achiziţonării ei redresarea societăţii, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat niciodată, în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania Naţională a Huilei (CNH) Petroşani, mai ales pe vremea în care Serafinceanu era prefect de Hunedoara. Din cauza debitelor foarte mari către stat, în anul 2004 a fost instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale uzinei, care au fost apoi scoase la licitaţie. Firma a intrat pe rând în reorganizare, în lichidare, în faliment, iar apoi a dispărut.
[slideshow_deploy id=’13835′]


« (Știre anterioară)